"Hoţii! Hoţii!"
La fotbal, avem şi noi un preşedinte, Mircea Sandu, şi un "prim-ministru", Dumitru Dragomir, pe care masele nu-i mai suportă. Sunt înjuraţi, contestaţi pe stadioane, ca Boc şi Băsescu la Universitate, dar ei nu se vor gândi niciodată să plece de la şefie. În fotbalul românesc nu există opoziţie şi nici greva reprezentanţilor Asociaţiilor Judeţene de fotbal sau greva patronilor din Liga I, care să-i forţeze pe cei doi să îşi dea demisia, sau măcar pe unul (au încercat ceva Lupescu şi Prunea cu sindicatul-fantomă al jucătorilor, dar totul s-a fâsâit rapid, iar ambii şefi ai contestatarilor s-au dat cu puterea!). Nu există nici măcar un Raed Arafat, care să declanşeze scânteia!
Fotbalul românesc condus de Sandu şi Dragomir e falimentar, dar cei doi sunt de 1000 de ori mai tari şi mai ţepeni pe picioare decât oamenii politici care s-au perindat în ultimele două decenii pe la conducerea României. S&D au reuşit să creeze un sistem atât de puternic, încât sunt foarte puţini cei din interior care au curajul să sufle vreo vorbă, să conteste ceva. Au reuşit să rămână la putere aproape 20 de ani, timp în care s-au perindat pe la conducerea ţării vreo zece guverne!
Falimentul FRF seamănă cu falimentul ţării. Federaţia a avut valori, vezi Generaţia de Aur, care au adus bani mulţi după calificările la turneele finale, însă cine să-i gestioneze şi să-i reinvestească? Era mai uşor să-i împarţi pe toţi cu Bebiţă, cu nea Dan, cu magazinerul şi cu femeia de serviciu!
Aşa şi cu România! Avem o ţară foarte frumoasă, cu peisaje feerice, îl avem pe Dracula, avem munte şi mare, avem tradiţii, dar nu avem turism! Avem pământ roditor, dar nu avem agricultură!
Din păcate pentru fotbalul românesc şi pentru România, avem şi prea mulţi hoţi.
Comentează acum cu Florin Caramavrov pe pagina de Facebook
Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro















cacamarov tu erai dinamovist si mazgaleai articole pt 50 de euro !
I do accept as true with all the ideas you have rffeoed in your post. They are really convincing and will definitely work. Still, the posts are too brief for starters. May just you please lengthen them a bit from next time? Thank you for the post.