Chelsea 2004, Fiorentina 2010… Timp de sase ani fostul briliant nu a invatat nimic din palmele primite de la Mourinho, Kenyon & co. si s-a afundat incet in nisipurile miscatoare in care s-a aventurat sa paseasca fara a se gandi macar daca, de pe margine, i se va mai arunca vreun colac de salvare. Nepasare? Probabil. Inconstienta? Cu siguranta. Cand cazi de pe soclu si, totusi, ai puterea sa revii, faci tot ce-ti sta in putinta sa nu dai drumul firelor invizibile care inca te mai sustin. Nimic mai gresit in cazul de fata. Intre cocaina de la Chelsea si sibutramina de la Firenze nu este nicio diferenta acum, cu toate ca una se prizeaza si cealalta se “ia cu apa”, ca paracetamolul.  Decat de substanta. Rezultatul testului? Pozitiv. Lectia invatata? Negativ.

Povestea micului print pe care multi il vedeau capabil sa-l detroneze pe adevaratul “Rege”, Hagi, se va incheia, mai mult ca sigur, cu exilul sau fotbalistic. Nimic mai grav ca, la o varsta la care bati la portile maturitatii sportive, obisnuit cu lumina reflectoarelor, sa te scufunzi intr-un anonimat vecin cu imaginea haurilor infernului lui Dante. Exista ceva POZITIV? Evident. Si rezultatul testului (probabil si al testului B), si ca urmari: plus 17 milioane de galbeni europeni in cont. Merita insa sa-ti arunci in recycle bin viata doar pentru a le putea zambi zeflemitor londonezilor care au vrut sa te vada falit? La intrebarea asta i-ar putea raspunde lui Mutu doar Mike Renton, personajul principal din Trainspotting, un film cu substanta cu si despre “substante” si “consumatori”. Daca ar fi urmarit filmul si, mai ales, monologurile de la inceput si de la sfarsit ale lui Ewan McGregor, ar fi vazut ca si un dependent in toata puterea cuvantului - nu un consumator ocazional, de weekend -, e capabil sa aleaga intr-un final viata. Dar acesta era doar un baiat fara bani care se refugiase in lumea aparent fara iesire a substantelor interzise. Insa cand cluburile londoneze de fite deschid portile spre o lume prafuita unui personaj  care stie si cum e sa te plimbi cu yachtul, nu doar sa-l privesti, salivand, in poze, o biata pastila de slabit nu inseamna mai nimic pe drumul spre pierzanie pe care il alege azi.

Cand toata povestea se va fi sfarsit si mass-media va da uitarii “episodului sibutramina” cautand alte VIP-uri carora sa le invadeze viata, atunci probabil Mutu va realiza cat de mult a pierdut. Trist este ca s-ar putea sa fie prea tarziu sa aleaga viata, sa aleaga o cariera, sa aleaga o familie. Si sa-si aminteasca, sefeistic vorbind, viitorul sau intr-o lumina roz, bantuit de imaginea hulpava a lui “ce-ar fi fost daca…”. Chiar, ce-ar fi fost daca Mutu si-ar fi incheiat, intr-adevar, cariera la Fiorentina, dar la fluierul final al unui meci demonstrativ, in aplauzele zecilor de mii de fani care, si in aceste momente delicate, inca ii striga numele: “Il Fenomeno”?

Zgomotul rotilor de tren invartindu-se haotic pe niste sine ruginite nu a putut acoperi aseara fundalul sonor asigurat de firma-fantoma ce a distribuit petarde si pocnitori sub Grant. Nu au fost brichete, drept urmare nu s-a mai dat stingerea inainte de timp. S-a mai auzit decat fosforul betelor de chibrit scartaind apasator, intr-un sincron perfect cu mult asteptatele injuraturi la adresa lui Mirel.

Suntem obisnuiti cu obscenul, cautam mizeria cu orice pret. Fanii tabloidelor se inghesuie pe stadioane, pregatiti sa dea frau liber in cateva ore, intr-un weekend muribund, frustrarilor adunate de-a lungul unei saptamani nenorocite. Daca ar emigra in Anglia doar un sfert din asa-zisii ultrasi autohtoni, ar transforma in doar o vizita pe Anfield coplesitorul “You’ll never walk alone” in “You’ll never fuck alone”.

Oare ce a primat aseara? Fotbalul sau primatele? Inconjurati de ura, de rautate, de vulgaritate si de incultura, cei ce, teoretic, ar fi trebuit sa detina rolul principal au fost pusi in umbra de “marii coregrafi” ai tribunelor. Cand bannerele rasiste iau locul unul tackling, cand o injuratura este strigata cu patos pe mii de voci de jumatate de stadion mai ceva ca bucuria unui gol de la centrul terenului, cand “m..e” si “va f…em” devin mai populare si mai mediatizate ca aplauzele la intrarea echipelor pe gazon, atunci ne indreptam cu pasi repezi spre trecutul preistoric. Pentru ca unor precambrieni trogloditi li se permite sa-si bata joc de noi, restul. Cei multi. Care contam. Care vrem sa ne mai bucuram de fotbal. Care injuram zilnic, dar nu facem un modus vivendi din asta. Care nu vrem sa fim “f..uti” de o mana de cercopiteci cu patru clase, pusti acneici sau intelectuali fara teluri ce-si varsa naduful vietii lor frustrante in cadru organizat.

Locul doi decis de o bricheta in “Liga lui Mitica” in sezonul trecut, evolutia entuziasta din dubla cu Galata si zeci de calcule cu rezultate invariabil optimiste dupa tragerea la sorti a grupelor Ligii Campionilor. Gigi visand la banii Ligii, jucatorii la banii patronului si DNA-ul la banii din parca prea mediatizata valiza. Doar scurte popasuri in drumul spre pierzanie al celei mai iubite echipe din tara.

Arthuro sau Kapetanos? Dayro Moreno sau Lovin? Hagi, Lacatus sau Dorinel? Sa atac, sa ma apar? Sa raspund la sms? Sa-l ignor? Sa fiu umil, sa arunc o piatra sau sa plec cu capul sus? Hagi, Lacatus sau Dorinel? Suntem prea defensivi? Sau poate atacam prea mult? Sa pasam si in fata? Nu se poate mai mult in lateral? Sau in spate? Sa facem si din Cupa Romaniei un obiectiv sau sa mai amanam un an? Sa fim ironici? Sa radem? Sa plangem? Sa multumim divinitatii sau patronului la victorii? Sa blamam cerurile sau arbitrii la infrangeri? Doar intrebari puse pe lungul drum spre pierzanie al celei mai iubite echipe din tara.

Bayern, Fiorentina, Lyon, Otopeni, Gloria Buzau, Otelul, Poli Iasi. Echipe ce au netezit drumul spre pierzanie al celei mai iubite echipe din tara.

Umilirea antrenorilor. Umilirea lui Rica, cel ce traieste pentru rosu-albastru mai mult decat toti nepotii lui Gigi pentru actiunile primite cadou. Palma data de Dorinel lui Semedo, tapul ispasitor pentru infrangerea de aseara, identificat in numai 15 minute. Palmele ce-l mangaie parinteste pe Nicolita dupa fiecare 10.000 de metri alergati haotic si ineficient, ce se transforma in praful aruncat in ochii celor ce sufera pentru culori. Doar adevaruri ce ni se dezvaluie de-a lungul drumului spre pierzanie al celei mai iubite echipe din tara.

Pana nu e prea tarziu, lasa, Gigi, Steaua, fie si doar sa incerce sa renasca din propria cenusa.

Pe un stadion unde ca sa poti nimeri un arbitru cu bricheta trebuie fie sa te cheme Gheorghe Guset, fie sa fii al dracului de norocos, Dinamo si Steaua au mimat cu stangacie derby-urile de alta data, iar in final au varsat lacrimi amare in pocalul suferintei, din care au sorbit cu patos Clujul, Urziceniul si Timisoara.

Kapetanos si-a pus semnatura pe inimile suporterilor stelisti cand “cainii” de-abia incepeau sa amusineze importanta partidei, si se parea ca zeii vor cobori din Olimp pentru a-l unge cu ambrozie pe cel ce face vizite la muntele Athos mai des decat staretul manastirii. Au mai fost cateva ocazii, o bara, inca una si cam atat.

Nu raman prea multe de spus despre acest “el clasico” al spatiului Carpato-Danubiano-Pontic. Suporterii nu s-au batut prin tribune, ci au impresionat doar prin eternele bannere ce au emanat un miros fetid de incultura. Borcea parca si-a pierdut din gratie si nu a mai incantat mii de retine cu dansuri lascive. Badea s-a intretinut cu Tariceanu, venit in plina campanie electorala pentru a-si etala nurii (ce coincidenta) ca o fata de la pagina 5, in timp ce, in coltul opus, Basescu facea bai de multime sub privirile incruntate ale ultrasilor. Trup si suflet pentru culori. Alb-rosu, rosu-albastru. Nu conteaza. Vinul are acelasi gust si la Doi Cocosi, si la Golden Blitz. Iar Gigi… bravul Gigi probabil a plecat la 1-0, nervos ca grecul pe care il vrea exilat in Liga a III-a puncteaza la capitolul eficacitate, nonsalant si imperturbabil, precum predecesorii sai Pepe Moreno sau Thereau, la fel de iubiti de printul din Pipera. Viitorul nu suna deloc bine pentru Kapetanos. Pentru ca Gigi stie ca trebuie sa te feresti de grecul care iti face cadouri.

Diaconu nu mai opreste meciul. Nu mai ingenuncheaza. Nu mai plange. Brichetele nu-l mai ating, cum nu l-au atins nici atacurile lui Borcea dinaintea partidei. Doar Florin Lovin mai e acolo, langa el. Dar nu mai jubileaza ca la meciul cu Rapid. Nu-i mai face marcaj nici arbitrului, nici adversarilor. Acum pare pierdut, pare a fi doar prieten cu fotbalistii, nicidecum un inchizator de clasa, cum il lauda cunoscatorii fenomenului.

Mai sunt 6 minute. Din inaltul cerului, Haldan suspina si Adrian Cristea (Ronaldinho la antrenamente, Bâlba pe teren) egaleaza. Degeaba. “Unicul capitan” nu se bucura. Si nici Cristi, Vasile, Mircea, Dorinel, Gigi, Traian sau Valeriu. Pentru ca a fost un derby de povestit nimanui.

Ieri, la primul cantat al cocosilor, nici nu ma gandeam ca baietii nostri se vor apropia de poarta celui ce incearca fara succes sa le calce pe urme mai cunoscutilor Coupet sau Frey. Adept al pariurilor pierzatoare, as fi mers totusi pe un egal, doar de dragul de a pierde 3 lei noi la Pariloto, echivalentul unui desert copios la camera deputatilor sau al unei pensii a unei batrane peste care vremea trece parca prea incet.

Am avut victoria in mana, dar am scapat-o printre degete. De ce?

Pentru ca am fost cocosi 20 de minute si pui de Crevedia restul partidei.

Pentru ca Mutu a fost timorat de prezenta lui Mourinho, probabil, si nu a aratat decat ca inca il deranjeaza sa paraseasca scena inainte sa cada cortina. Nu conteaza faptul ca nici cu ajutor de la sufleuri nu se mai regaseste si se pierde in mijlocul frazei.

Pentru ca acelasi Mutu trebuie sa invete de la Goian cum si cand sa loveasca mingea cu capul. Da, acelasi cap pe care-l foloseste cand citeste Dostoievski.

Pentru ca Marica a facut un singur lucru notabil pe gazonul de la Constanta , exceptand executiile de efect, nereusite, de altfel, de la antrenamente: a gresit crampoanele si s-a dezechilibrat oferind o scena demna de filmele mute ale lui Chaplin, derutand, astfel, debusolata aparare franceza, fapt ce i-a permis lui Florentin Petre sa deschida scorul.

Pentru ca am avut doar un Gabi Muresan pe teren. Dar a facut si el o greseala. A incercat sa-i paseze in minutul 78 lui Marica, un “cocosel pe patine”. Bineinteles, s-a pierdut si a pierdut. Contactul cu balonul, cu gazonul, cu suporterii. A avut in schimb onoarea de a lua mai apoi loc pe banca de rezerve. Prea tarziu.

Pentru ca Lobont este imperial atunci cand vezi mingea in plasa si te face sa versi berea pe canapeaua din sufragerie, spre disperarea consoartei, cand nu se aude vreo tema muzicala demna de filme horror pe fundal.

Si, nu in ultimul rand, pentru ca Piturca nu a avut curajul sa ii lase pe ai nostri sa se dea cocosi pana la capat ci a aprobat, tacit, metamorfoza acestora, dupa numai 18 minute, in niste puisori de-abia iesiti din gaoace. Cocosei. Si, cand printre cocosii galici sunt si doi ulii, Ribery si Gourcouff, ai sansele batranicii de mai sus la o pensie de fost demnitar sforaitor in sedintele plenului.

Sa fi fost oare de trefla? Inclin sa cred ca nu. Si cu patru foi nu ar fi fost cu siguranta. De romb? Nici atat. Figuri geometrice doar Dinamo a desenat aseara, dar a facut-o cu o mana tremuranda. De inima rosie? Vasluiul a avut inima, a cedat ficatul. De inima neagra? Probabil. A suporterilor.

Scurt istoric al fascinantei zile de ieri: Romania spune adio coeficientilor grasi care in trecutul apropiat ne-au dat posibilitatea sa aruncam pe masa bogatilor o pereche de asi si pe masuta ponosita a Cupei UEFA o chinta care acum ne trage in jos. Regulile pokerului au fost rescrise. O pereche invinge o chinta. Tragic, comic? Nu. Adevarat.

“Paseiro” nu are nimic in mana si nu se arunca. Nu zice “Pas” ci i se arata usa din spate. Adus cu surle si trambite, pleaca fara sa pupe steagul Rapidului, mai nou ancorat in berna de o multime alb-visinie furibunda. Taher este noua tinta a fanilor: considerat mana moarta din impozantul birou care pana mai ieri purta aroma parfumului lui Copos, este judecat si condamnat. Sentinta? Lapidarea.

La Timisoara si Urziceni stari diferite: unii jubileaza de fericire pentru ca stiau din tur ca nu mai au sanse, asa ca doar se amuza pe seama colegilor de suferinta. Pentru ca nici Urziceniul nu a primit carti mai bune. O carte, dar nu de joc, a scos din treningul ponosit de antrenor principal “Bursucul”: “Teoria Conspiratiei”, un mic roman stiintifico-fantastic, cu UEFA in rol principal care protejeaza Hamburgul. Nu imi place Stargate, nu pot sa ma teleportez, nu citesc nici carti de fictiune. Parol!

Vasluiul a vrut, cu putinta au stat mai prost. Dintre toate echipele romanesti din UEFA, ei si Dinamo chiar s-au chinuit sa scoata un rezultat mare. Mai bine trisau. C-asai in poker. Porumboiu mai si marise potul: 20.000 de euro. Mesenii nu s-au grabit insa sa smulga jetoanele din mana patronului asa ca totul se reporteaza. Pentru cand, oare?

Dinamo a jucat. A incercat, mai mult! Au avut ocazii, dar n-au avut si ocazia. Lucian nu e Dorin, Bratu nu e Mutu, Cristea nu e de acolo si Rednic nu e Lucescu. Caruia, apropos, ii face Borcea ochi dulci. Oare lui “Il Luce” ii place Turcu’, dupa aventurile din Imperiul Otoman? Poate aflam. La urmatorul campionat de poker in 5, cu 5 maini false, 5 aruncari si o chinta penala!

“Draga jurnalule,

Azi am jucat cu Bayern si am luat bataie cu 1-0. Mai bine ma faceam frate de sange si cu Uli Hoeness, poate o puneam de-un egal. Ai dracu’ aia de la organizare. Cica nu mai aveau Sangria. Ii dau afara si pe astia. Totusi prevad io ca luam zece puncte in grupa asta. Si Mitica mi-a zis ca si el crede ca putem mai mult de-atat. Nici nu mai trimit recuperatorii la Pitesti, la parintii lu’ Mutu, ca m-am inteles cu el sa nu ne dea gol si sa-i strice si fazele lu Gilardino, ala de joaca cu el in atac. Nu inteleg de ce Arthuro ala nu gaseste poarta. O sa ii amendez si pe aia care au montat portile, le-am zis sa le faca mai late. Semedo nu-mi mai place, ca a ratat cu poarta goala. Si cand te gandesti ca a mancat struguri la mine in loja. Si cred ca erau si pere acolo, ca am vazut ca si-a-ndesat si-n buzunar cateva. Si mai e si negru, pe deasupra. Si am luat si gol din faza fixa… o zi neagra. Daca zic ca ziua e neagra m-or face hahalerele astea de ziaristi rasist? Sa vedem daca au ei tupeu, ca ii zic lu var-miu sa-i faca de la brau in jos, ca el se pricepe la de-astea. Pai ce, m-am impacat degeaba cu el?

Si Lacatus parca a fost fricos in primele 20 de minute. Iar am scris degeaba unspele ala. Si acum am scris citet, asa cum imi ziceau astia prin club, ca cica nu se intelegea nimic. Dar nu e Ochii Rosii ala in echipa ca sa mai zici ca incurc io numele jucatorilor.

Ma jurnalule, ca acum ma si repet… chiar am io echipa de zero puncte in Liga? Trebuie sa ma implic io iar ca sa mearga treburile? Sa mai dau o raita pe la Athos, sa le mai las niste fonduri nerambursabile la preotii aia? Sa mai fac trei matanii?

Oi fi facut io bine ca i-am laudat pe CFR? Daca ma gandesc bine, ei ar trebui sa-mi multumeasca. A zis si Olaroiu ca daca nu bateam noi pe Kiev, CFR-ul nu ajungea sa joace cu Roma. Pai Paszkany ala nu merita sa-i laud io echipa, ca i-a laudat-o destul ala care a comentat meciul pe ProTV. E antistelist, asa mi-au zis mie cunoscutii. Pai Sponte asta doarme-n post? Nu cauta si el listele cu dusmanii mei? Cred ca asta de la ProTV i-a trimis si lu Muresan mesaje de felicitare in care zicea si vorbe urate de Steaua, ca mi-a zis un suporter de-al nostru deghizat in clujean ca i-a gasit telefoanele lu Iuliu de si le pierduse el pe Olimpico. Da am avut io ac de cojocul lu reporteru asta. Sa-l vad daca o mai avea tupeu el vreodata cat o trai sa care microfoane pe sub loja mea. I-am zis sa nu vina in Ghencea dupa ce se ia el de familia mea. I-am dat niste cotoare de pere-n cap… Am jucat si io pe laptopu meu Counter Strike si a-nceput sa-mi placa. Al dracu’ sa fiu de nu data viitoare i-l arunc pe Argaseala-n cap, sa simta. Si torn si smoala incinsa si apa clocotita, si dau drumu si la vipere, ca doar sunt un fel de Burebista sau Decebal si Steaua e Sarmisegetuza mea. Fac ce vreau io, da? Si daca vreau, arunc si cu cotoare. Si il chem si pe fina-miu sa dea cu pietre. Acu’ il sun.

Jurnalule, aici ma vad nevoit sa inchei, ca ma suna Borcea sa miorlaie ca pisica. Da lui ii e ciuda ca n-aude si el imnu’ Ligii. El sa fie sanatos, ca daca se duce-n Liga, tot noua trebuie sa ne multumeasca. Si, oricum, nici el, nici Paszkany si nici Muresan n-o sa-si faca frati de sange ca mine.

P.S.: am avut si gol anulat, da ma duc maine la “Nasu” sa ii zic sa faca presiuni la UEFA sa ne mai dea si noua arbitri ca in meciu’ cu Galata, de-a crapat Ali Sami Yenu’-n doua si Skibbe ala vorbea singur in vestiar. Si dup-aia ma duc si la “Nasu” Moraru, ca mai am niste suste si pe-acolo. Povestesc cum am calculat io ca un Pitagora traiectoria cotorului de para”.

Zarurile au fost aruncate?

O adunatura de cercetatori idealisti, un selectioner cu mana iute si o gasca de salahori obositi, cu salopete soioase, buzunare rupte, bagaj limitat de cunostinte, dar fini maestri ai glumelor invatate “la o samanta” in fata blocului si exersate cu succes de-a lungul timpului intai pe minore vinovate de a-si fi pus o fusta prea scurta sau un decolteu prea adanc si, mai apoi, pe jurnalisti, au dat tonul apocalipsei.

Masele usor de manipulat, gospodinele iubitoare de telenovele si stiri macabre, bunicutele credincioase si anarhistii de ziua a saptea isi fac cruci largi, scuipa-n san si se roaga pentru iertarea sufletelor noastre ratacite. Cer clementa protonilor si se inchina acceleratorului de particule. Mintile luminate care vor sa se ia de piept cu divinitatea dau asigurari ca totul e sub control. Incep sa cred ca nu. Gauri negre s-au format pe 6 si pe 10 septembrie. Si nu oriunde, ci deasupra Clujului si, mai apoi, tocmai in Feroe. “Suntem urmariti”, si-a spus Piturca-n barba. Si-a facut cruce invers si toate ideile tactice s-au dematerializat. Unii vor sa creeze materie din nimic. Altii cauta nimicul din materie. Din cea cenusie.

“Si cel ce e fara de pacat sa arunce primul piatra”

Cand esti finul unui preacuvios cu mai multe drumuri la muntele Athos decat Mitropolitul Ardealului, nu ai pacate. Ofrandele aduse ortodoxiei sunt mai eficiente decat cel mai alb-dalb dero din lume. Constient de atuurile detinute, pui mana pe piatra. Si arunci. In spatele tau, piosi, alti apostoli rad complice si fluiera versete pe ritmuri orientale invatate in lacasuri de cult din Ferentari sau de la periferia Brasovului. Ca jurnalist, ai doar o sansa. Sa fugi. Oricum tu esti satana care haituieste trimisii lui Piti pe pamant. Si meriti sa fii supus oprobiului public. Sa fii pedepsit prin lapidare, cu Mirel in rol de calau. Sa fii biciuit de vocea taioasa a preacuviosului Victor, Bogdan sa-ti cante prohodul cu o voce guturala si Gabriel sa aduca ultimele omagii sotiei.

Zarurile au fost scapate din mana

… si vestiarul a fost pierdut printre degete. Castelul din carti de blackjack s-a prabusit. Atuurile se mai numara pe un abac vechi, ros de vremuri. Vremuri in care nu eram asa credinciosi si nu ne rugam pentru victorie inainte de un meci cu Feroe, Liechtenstein sau Luxemburg mai ceva ca pentru un castig la loterie. Vremuri in care o fosta gubernie a Imperiului tarist inca isi cauta identitatea fotbalistica si Danilevicius inca nu stia sa se bucure cand marcheaza. Vremuri in care Feroezii nu aveau sarbatori nationale, pentru ca luau de la cinci in sus, si nici nu-si permiteau sa zambeasca ironici sau sa se haituiasca o echipa ai carei jucatori uita trecutul, dar nu sunt capabili sa-si faca un prezent. Piturca vede spectacol, vede inca sanse, vede o luminita. Luminita de la capatul tunelului in care vor niste nebuni sa-l conceapa in vitro pe fratele mai mic al Big Bangului. Noi vedem crispare, indolenta, teama, lipsa de determinare, automultumire si ridicol. Nu mai avem carti castigatoare. Si, de trisat, din pacate, nu prea avem cum. Nationala e intr-o pasa proasta (parerea unora) sau de-a dreptul intr-o gaura neagra, dupa cum spun altii. Concluzie? Experiment reusit. Big Bang-ul lui Piturca se anunta a fi un succes de proportii.

Asa sa ne-ajute acceleratorul de particule!

Marti. Ora 19:32. Sunt plictisit. Teribil de plictisit. Deschid calculatorul cu ochii pe jumatate inchisi, si apas aleatoriu pe tastele prafuite. Nu se intampla nimic. Doar imi apar in fata cuvinte lipsite de sens care incearca sa dea nastere primului meu blog aici, in blogosfera ProSportista.
Cu toate acestea, nu reusesc sa incropesc o fraza menita sa atraga atentia publicului larg. Mainile imi amortesc, neuronii refuza sa coopereze, si incet-incet reazlizez ca blogul meu poate deveni un kitsch. Nu am idei in clipa de fata, am in schimb, in general, multe pareri. Care, odata aruncate in internet, este imposibil sa nu deranjeze. Chiar si pe mine ma deranjeaza unele opinii ale mele. “Doamne, dar chiar ca puteam fi mai acid de-atat!”.

Cine sunt? Scrie in scurta descriere pe care o gasiti in pagina.

De ce sunt (aici)? Pentru ca ma deranjeaza multe lucruri. Si daca ma deranjeaza vreau sa nu le tin in mine, ca sa nu ma consum si fac, Doamne-fereste vreun atac cerebral. Pentru ca imi plac multe alte lucruri. Si daca-mi plac vreau sa fiu euforic, exuberant si sa dau orbeste cu degetu-n tastatura, bucuros ca am ce scrie si de bine. Pentru ca tot ce e mizer in tara asta ma deranjeaza. Tot ce e putred in lumea fotbalului, presa scrisa, politica sau televiziune imi starneste curiozitatea. Prostia ridicata la rang inalt imi face pielea de gaina si imi violeaza materia cenusie mai rau decat scartaitul cretei pe tabla. Traim in Romania, o tara care nu ne poate oferi in momentul de fata decat un raport natalitate / mortalitate infantila categoric favorabil optiunii aflate in dreapta balantei, manele, interlopi, preoti ce poarta crucea invers, falsi formatori de imagine, nunti intre copii cu nume de masini straine, “brichete”, “valize”, mitici, nasi, fini, depunctari cu cantec si cantece fara ritm.

Aici pun punct postului cu numarul UNU. Deja am scris prea mult, m-am plictisit pana si pe mine. De maine, va voi plictisi in schimb pe voi.