Zarurile au fost aruncate?

O adunatura de cercetatori idealisti, un selectioner cu mana iute si o gasca de salahori obositi, cu salopete soioase, buzunare rupte, bagaj limitat de cunostinte, dar fini maestri ai glumelor invatate “la o samanta” in fata blocului si exersate cu succes de-a lungul timpului intai pe minore vinovate de a-si fi pus o fusta prea scurta sau un decolteu prea adanc si, mai apoi, pe jurnalisti, au dat tonul apocalipsei.

Masele usor de manipulat, gospodinele iubitoare de telenovele si stiri macabre, bunicutele credincioase si anarhistii de ziua a saptea isi fac cruci largi, scuipa-n san si se roaga pentru iertarea sufletelor noastre ratacite. Cer clementa protonilor si se inchina acceleratorului de particule. Mintile luminate care vor sa se ia de piept cu divinitatea dau asigurari ca totul e sub control. Incep sa cred ca nu. Gauri negre s-au format pe 6 si pe 10 septembrie. Si nu oriunde, ci deasupra Clujului si, mai apoi, tocmai in Feroe. “Suntem urmariti”, si-a spus Piturca-n barba. Si-a facut cruce invers si toate ideile tactice s-au dematerializat. Unii vor sa creeze materie din nimic. Altii cauta nimicul din materie. Din cea cenusie.

“Si cel ce e fara de pacat sa arunce primul piatra”

Cand esti finul unui preacuvios cu mai multe drumuri la muntele Athos decat Mitropolitul Ardealului, nu ai pacate. Ofrandele aduse ortodoxiei sunt mai eficiente decat cel mai alb-dalb dero din lume. Constient de atuurile detinute, pui mana pe piatra. Si arunci. In spatele tau, piosi, alti apostoli rad complice si fluiera versete pe ritmuri orientale invatate in lacasuri de cult din Ferentari sau de la periferia Brasovului. Ca jurnalist, ai doar o sansa. Sa fugi. Oricum tu esti satana care haituieste trimisii lui Piti pe pamant. Si meriti sa fii supus oprobiului public. Sa fii pedepsit prin lapidare, cu Mirel in rol de calau. Sa fii biciuit de vocea taioasa a preacuviosului Victor, Bogdan sa-ti cante prohodul cu o voce guturala si Gabriel sa aduca ultimele omagii sotiei.

Zarurile au fost scapate din mana

… si vestiarul a fost pierdut printre degete. Castelul din carti de blackjack s-a prabusit. Atuurile se mai numara pe un abac vechi, ros de vremuri. Vremuri in care nu eram asa credinciosi si nu ne rugam pentru victorie inainte de un meci cu Feroe, Liechtenstein sau Luxemburg mai ceva ca pentru un castig la loterie. Vremuri in care o fosta gubernie a Imperiului tarist inca isi cauta identitatea fotbalistica si Danilevicius inca nu stia sa se bucure cand marcheaza. Vremuri in care Feroezii nu aveau sarbatori nationale, pentru ca luau de la cinci in sus, si nici nu-si permiteau sa zambeasca ironici sau sa se haituiasca o echipa ai carei jucatori uita trecutul, dar nu sunt capabili sa-si faca un prezent. Piturca vede spectacol, vede inca sanse, vede o luminita. Luminita de la capatul tunelului in care vor niste nebuni sa-l conceapa in vitro pe fratele mai mic al Big Bangului. Noi vedem crispare, indolenta, teama, lipsa de determinare, automultumire si ridicol. Nu mai avem carti castigatoare. Si, de trisat, din pacate, nu prea avem cum. Nationala e intr-o pasa proasta (parerea unora) sau de-a dreptul intr-o gaura neagra, dupa cum spun altii. Concluzie? Experiment reusit. Big Bang-ul lui Piturca se anunta a fi un succes de proportii.

Asa sa ne-ajute acceleratorul de particule!