12
October
Cocoseii
Ieri, la primul cantat al cocosilor, nici nu ma gandeam ca baietii nostri se vor apropia de poarta celui ce incearca fara succes sa le calce pe urme mai cunoscutilor Coupet sau Frey. Adept al pariurilor pierzatoare, as fi mers totusi pe un egal, doar de dragul de a pierde 3 lei noi la Pariloto, echivalentul unui desert copios la camera deputatilor sau al unei pensii a unei batrane peste care vremea trece parca prea incet.
Am avut victoria in mana, dar am scapat-o printre degete. De ce?
Pentru ca am fost cocosi 20 de minute si pui de Crevedia restul partidei.
Pentru ca Mutu a fost timorat de prezenta lui Mourinho, probabil, si nu a aratat decat ca inca il deranjeaza sa paraseasca scena inainte sa cada cortina. Nu conteaza faptul ca nici cu ajutor de la sufleuri nu se mai regaseste si se pierde in mijlocul frazei.
Pentru ca acelasi Mutu trebuie sa invete de la Goian cum si cand sa loveasca mingea cu capul. Da, acelasi cap pe care-l foloseste cand citeste Dostoievski.
Pentru ca Marica a facut un singur lucru notabil pe gazonul de la Constanta , exceptand executiile de efect, nereusite, de altfel, de la antrenamente: a gresit crampoanele si s-a dezechilibrat oferind o scena demna de filmele mute ale lui Chaplin, derutand, astfel, debusolata aparare franceza, fapt ce i-a permis lui Florentin Petre sa deschida scorul.
Pentru ca am avut doar un Gabi Muresan pe teren. Dar a facut si el o greseala. A incercat sa-i paseze in minutul 78 lui Marica, un “cocosel pe patine”. Bineinteles, s-a pierdut si a pierdut. Contactul cu balonul, cu gazonul, cu suporterii. A avut in schimb onoarea de a lua mai apoi loc pe banca de rezerve. Prea tarziu.
Pentru ca Lobont este imperial atunci cand vezi mingea in plasa si te face sa versi berea pe canapeaua din sufragerie, spre disperarea consoartei, cand nu se aude vreo tema muzicala demna de filme horror pe fundal.
Si, nu in ultimul rand, pentru ca Piturca nu a avut curajul sa ii lase pe ai nostri sa se dea cocosi pana la capat ci a aprobat, tacit, metamorfoza acestora, dupa numai 18 minute, in niste puisori de-abia iesiti din gaoace. Cocosei. Si, cand printre cocosii galici sunt si doi ulii, Ribery si Gourcouff, ai sansele batranicii de mai sus la o pensie de fost demnitar sforaitor in sedintele plenului.





sa zicem merci ca am terminat la egalitate, chiar sa mergem la biserica sa dam cateva acatiste de bine
scrii prost,pe subiecte deja comentate mult mai competent de altii,scrii texte lungi si neatragatoare, iar analiza ta este ridicola si departe de adevar…de ce nu te multumesti cu blogul personal ? vrei sa demonstrezi cu orice pret ca la prosport poate scrie editoriale oricine ?
@ratatouille
maestre, permite-mi sa fiu acid. poate scriu prost, nu imi pot da eu cu parerea. nu am batut niciodata moneda pe faptul ca as fi vreun umil geniu de o frumusete rapitoare si inteligenta pe masura! analiza este a mea si atat. fie ca iti place, fie ca nu. poate fi ridicola, plecand de la ridicolul faptelor ce m-au determinat sa o scriu, cat despre faptul ca ar fi departe de adevar… ma indoiesc! nu am de demonstrat nimic, nimanui, poate doar mie insumi. Si, de final, atata timp cat am o vaga idee despre locul unei virgule in propozitie si a faptului ca “a dezminti” se scrie cu un singur “i” (retine.. poate iti va fi de folos pe viitor. pacat ca nu poti sa-ti si editezi greselile) imi da dreptul si la expunerea unor pareri. Fie ele ridicole, prost scrise, departe de adevar, asa cum le numesti.
Imi doresc sa scriu la fel de prost si pe viitor. Tie iti doresc sa te lovesti mai des de manuale de gramatica.
Cu deosebit respect, io!
prietene…deja simt ca te cunosc mai bine…faptul ca am comis o greseala,ma lasa rece pt ca sunt un anonim, plus ca nu am cum sa-mi editez greselile ,spre deosebire de tine. faptul ca ma corectezi tu,care pui virgula dupa cuvantul de legatura ‘’si” , ar trebui sa te faca sa rosesti…mai ales ca ai cum sa editezi fraza. nu ma deranjeaza ca m-ai corectat,chiar daca ai facut asta pt. a demonstra o superioritate inchipuita, dar ma deranjeaza ca unul la fel de “agramat” ca mine, isi permite sa dea lectii de limba romana.
retine:” inainte sau dupa conjunctia “si” nu se pune virgula. Exceptii fac cazurile cand avem fraze cu idei intercalate iar virgula are rol de paranteza sau in enumerarile retorice.
nu sti despre ce vorbesc ? reciteste-ti comentariul-raspuns !
ce zici, invatam impreuna gramatica ? desi pt. tine s-ar putea sa fie prea tarziu…
mda. se pare ca ai esuat lamentabil, ca sa fiu la fel de rau ca tine. incercarea ta de a demonstra teoria virgulei, a conspiratiei si a lui pitagora frizeaza ridicolul. hai, recunoaste ca ai dat search pe gugle! :)) inca ceva: esti sigur ca ai citit atent comentariul-raspuns de care ziceai?
Si inca ceva: si eu simt ca te cunosc mai bine. Nu vrei sa bem o bere mai bine? hai c-o dau eu!
Cu respect, acelasi io!
da,teoria este citita de pe google,dar cautata pt. ca greseala ta a fost sesizata in mod magnific de catre mine ! pur si simplu voiam sa-ti dau o explicatie cat mai pe intelesul tau… recunosc totusi, ca nu ti-am citit atent comentariul raspuns,pt. ca nu am rabdare sa citesc prostii !
mersi,da` nu beau bere !
imi place ca recunosti. pacat ca folosesti gugle-ul ca sa cauti explicatii, motivand ca interlocutorul este atat de prost incat nu pricepe. ai incercat sa ma jignesti, dar fara succes. nu sunt genul care sa iau foc.
Mai spun atat si pun punct unei dispute din care doar eu pot iesi invingator: accept critici doar atunci cand sunt pertinente, amice. Fiecare e liber sa spuna ce vrea, dar cu limita. Nu te-am jignit, nu ma jignesti. Pana inveti reteta bunului simt, iti recomand sa studiezi o carte de bucate. Nu ai batut la usa, ai intrat ca la doctor in spatiul MEU virtual. Asa ca te rog frumos doar atat: iesi, sterge-te de praf si rautate pe presul din fata usii catre blogul meu, bate la usa (tare, sa aud si eu), si poate iti voi deschide. Pana atunci, te pup!
Da lasa-l ma sa mai scrie. Sa mai radem si noi. Eheee, ce vremuri cand ii cautam p-astia ca sa facem misto de ei. Si sa-mi zici si mie cand iesiti la un pahar de vin, ca poate apar si io.
@rata -
1. Gramatica limbii romane permite folosirea virgulei dupa conjunctia si.
2. Stii ca de obicei criticii sunt niste artisti ratati? Tu de ce nu te apuci de scris? Pe niste teme originale, folosind cuvinte elevate si, in mod evident, scriind 3 fraze, ca sa nu se oboseasca lumea si ca sa nu iti extenuezi neuronii.
3. Ai cumva vreun loc virtual in care iti desfasori activitatile intelectuale sau doar iti place sa hoinaresti pe la altii?
Pastiluta, hai te rog io, deschide-i usa lu’ rata.
@pustiu: wilkommen, ca sa zic asa…
io-l las sa scrie, doamne-fereste, nu am inchis nicio usa. nu sterg comentarii, nu pot sa blochez un utilizator. era o metafora asta cu usa, ca io-s dastept si plin de figuri de stil :))) accept orice critica, dar sa fie bine argumentata. nu imi place sa se spuna : alb/negru, bun/prost si atat. cred, sper si vreau ca unii sa poata gasi si cuvinte mai alese pentru a demonta spusele mele. Pana atunci, aceasta simpla clasificare nu ma multumeste, chiar ma deranjeaza.
Ai imbatranit. Zau daca nu. Ai inceput sa te justifici in fata oricarui exemplar care nu poate articula prea multe taste fara sa consulte atotputernicul Gugal.
imi cer scuze pentru asta! :))
Asa.