Dilema Dinamo

  Comentează şi tu
de Alin BUZĂRIN Ultimul update 2 nov 2012

Alături aveţi caseta tehnică aşa cum credem noi, cei de la ProSport, că vor gândi cei doi antrenori.

La Steaua lucrurile sunt simple. Dai la o parte titularii de la Chiajna şi ai echipa pentru derby. Probabil că aşa a gândit Reghe, unii miercuri, alţii duminică. Planurile i-au fost date puţin peste cap de cele câte 75 de minute jucate în Cupă de Tănase şi Chipciu, plus de povara ratării penalty-urilor care i-ar putea apăsa pe cei doi. Apar cumva prin ceaţă variantele Adi Popa şi Mihai Costea,sau măcar unul dintre ei, dar asta nu schimbă esenţial exprimarea Stelei.

Dilemele sunt dincolo. Dinamo şi "dilemă" sunt cuvinte care încep cu aceeaşi silabă, iar dacă în ecuaţie intră şi imprevizibilul Bonetti, atunci încurcătura e şi mai mare. Varianta cu Dragoş Grigore mijlocaş central a funcţionat la Târgu Jiu, într-un 4-1-4-1 pe care optimiştii se încăpăţânează să-l vadă 4-3-3. Mutarea a fost OK pentru că a blocat ţesătura Pandurilor, o echipă care pricepe greu că Barcelona poate juca fără vârf împins pentru că-l are pe Messi. Când în locul lui Lionel apare Răduţ (nu e nici o tentă peiorativă, ci doar o simplă comparaţie), nu mai e acelaşi lucru. Ocaziile apar greu, mai ales dacă Dragoş Grigore taie totul exact în zona în care atacurile încep să fiarbă.

Contra Stelei e greu de jucat cu Dragoş Grigore în faţa fundaşilor. În primul rând pentru că Steaua nu construieşte acolo, ci mai în spate cu vreo 10-15 metri, unde se află BourceanuPintilii (nu e greşit, practic cei doi au ajuns inseparabili). De la mijlocaşii centrali mingile se duc mai degrabă în lateral şi abia de acolo ajung în zona Rusescu-Nikolic (aici încă merge ortografia clasică, pentru că mai e de lucrat la omogenizare).
Dacă Bonetti îl face iarăşi mijlocaş pe Grigore, asta înseamnă că stoperi vor fi Koulibaly, destul de uşor de păcălit pe jos de către Rusescu, şi Luchin, care a dat dovadă de somn adânc la faza egalării lui Lemnaru. E un risc să-ţi muţi cel mai bun fundaş central în linia de mijloc şi să foloseşti contra Stelei o formulă central-defensivă în care cei doi se vor afla abia la al doilea meci împreună.

În rest, probabil că în stânga va fi Curtean, stimulat de finalul bun de meci de lângă Masa Tăcerii şi de centrarea ideală pe care i-a dat-o lui Mamele. Asta înseamnă că Alexe va fi vârf de atac, iar pe bancă sau în afara lotului se vor afla Dănciulescu, Ţucudean şi chiar Axente, cu toţii mai specializaţi în ceea ce presupune fişa postului unui adevărat număr 9.

Ce este cert însă, cu Dragoş Grigore închizător sau stoper, cu Alexe vârf sau om de bandă stângă, este că Dinamo nu va avea cum să confişte posesia Stelei. Steaua a dominat toate meciurile din acest sezon, inclusiv o oră din singura înfrângere de până acum, cea de la Vaslui. Dinamo va face ce ştie mai bine, va aştepta şi va trebui să alerge mult, după exemplul Chiajnei. Dacă aştepţi static o echipă căreia îi place mult mingea, aproape că n-ai nici o şansă.

http://www.prosport.ro/alin-buzarin/dilema-dinamo-10273613
10273613
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard