Programul Sandrei Izbaşa a devenit infernal după cucerirea aurului olimpic, iar frumoasa gimnastă se vede că a fost copleşită, nefiind obişnuită cu aşa ceva.
A ajuns în camera sa de hotel abia la 2.30 noaptea. Andreea Grigore dormea, a încercat să se strecoare cât mai discret, dar colega sa de cameră a simţit-o şi a sărit din pat să o felcite din nou. Este aşa de obosită încât nici nu mai are puterea să-şi scoată medlaia de aur din rucsac, pe care o lasă să doarmă acolo, împăturită în costumul de concurs.

A doua zi, Sandra se trezeşte odată cu fetele, micul dejun frugal, ca de obicei, şi, fireşte antrenament. Este obosită, antrenorii o menajează, dar face totuşi câteva exerciţii la sol, după o încălzire bună. Telefonul continuă să-i vibreze nebuneşte în rucsac, enervant. „De unde mi-o ştii aşa, deodată, atâta lume numărul?”, se întreabă Sandra şi pleacă împreună cu fetele la masa de prânz. „Abia aştept să dorm după-masă… La cât plecăm , fetele? Aoleu, la 15, aşa repede?”, spune proaspăta campioană, tânjind după câteva ore de somn.

Dar n-a fost să fie.

Dăm cu ochii de ea chiar înainte să urce în cameră. „Sandra, chit că mă înjuri în gând, dar asta e… Hai să povestim niţel”.

Deşi scrâşneşte puţin din dinţi (deh, voia să doarmă…), Sandra se aşează lângă mine, dar se ridică brusc. „Stai, să iau şi medalia din cameră, nu?”, spune, sclipitoare, şi revine mândră, în două secunde.
„Chiar de la trei ani faci gimnastică?” „De la trei jumate. La Steaua, ca doar stau la Moghioroş, e aproape. Acolo am mers până la 12 ani, după care m-au luat la lotul de junioare de la Oneşti”. Unde Sandra n-a fost prea iubită. Încă de pe atunci i se simţea caracterul puternic, tupeu, în sensul bun… „Antrenorii nu prea mă agreau, dar asta este, mă ţineau cam departe, mă trimiteau mereu în altă parte”, povesteşte Sandra.

Dar ea şi-a văzut de ale ei şi la 15 ani a venit la lotul mare, de la Deva. La doi paşi de vedetele momentului, fetele din echipa de la Atena. De acolo, ştie toată lumea ce a urmat. Ce ştie lumea mai puţin este că nici azi, Sandra n-a renunţat la temperamentul ei. „Când am ceva de zis, zic! Nu contează ce, sau cui. Dacă ştiu că am dreptate, răspund, nu tac!”. Dar recunoaşte că nu i-a mers tot timpul. „De ce să nu fiu sinceră, am mai avut şi de pierdut, cu personalitatea mea, dar asta sunt. În mare însă, cred că am avut mai mult de câştigat”…
Uitaţi-vă la poza cu Sandra cum îl ia de gât pe Forminte. Aţi fi văzut aşa imagine acum zece ani, între o gimnastă şi antrenorul ei? Abia ridica ochii Simona Amânar, când vorbea un antrenor. Lumea evoluează, generaţiile se schimbă…

Sandra vorbeşte deschis, trece de la un subiect la altul, iar din când în când e întreruptă de felicitările colegilor. „Te-am văzut aseară, la televizor, dar acum parcă eşti de două ori mai frumoasă”, îi spune un înotător, iar Sandra nu roşeşte, cum ar face-o altă puştoaică de 18 ani, ci îşi afişează larg superbul zâmbet, cu care a cucerit sala din Beijing, cu 12 ore în urmă.
„Nici pe americance nu le-au aplaudat aşa, toată sala era în picioare, le-o fi plăcut aşa mult exerciţiul?”, mă întreabă Sandra. „Eu cred că şi zâmbetul, era pe toate ecranele”, îi răspund.
O „linişteşte” pe Ponor

„Ai văzut Sandra, declaraţia Cătălinei Ponor?” „Nu, ce zice, mă felicită?” „Şi asta”, îi răspund, „Dar mai spune că exerciţiul tău a fost simplu, că nu ai încercat ceva greu, pentru a nu rata”. Pe Sandra o izbucneşte râsul. „Păi şi ce să fac? Nu-i frumos să-i răspund. Dar dacă e aşa simplu, să-l facă şi ea, nu? Eu pe al ei, de la Atena, îl făceam şi atunci, acum patru ani… Dar hai, că nu vreau să mai vorbesc despre asta”.

Vorbim şi despre momente grele, despre accidentări. „Am avut o mulţime, dar nu vreau să le enumăr acum, că e un moment prea frumos. Câte accidentări? Păi mai bine mă întrebi unde nu am fost accidentată, nu unde am fost, că e mai simplu…”.

Despre părinţi, pe care se vede că-i venerează, vorbeşte cu un mare respect. Tata e asistent medical, am mai mers pe la el, mă impresionează ce văd acolo, în spital, o dată erau şapte accidente în lanţ, nu-ţi zic ce imagine… Mama, cu cabinetul ei, de cosmetică… Eu n-am mai ajuns demult pe acolo… Mă bucur enorm că au venit aici, cu mine. Ce am luat de la ei? Tot!”, spune Sandra.
Care apoi îşi aduce aminte şi că a făcut handbal în copilărie, era pivot, şi –i e dor de mingea mică. „Hai, poate vrei să mergi la sală, să faci nişte pase, să-ţi luxezi vreun deget”, glumeşte Nicolae Forminte, care a auzit ultima parte din discuţie. Pare o simbioză perfectă între cei doi. În sală, relaţie dură, militărească, dar în afară glume, tachinări, relaxare.

Timpul trece şi Sandra este chemată la o întâlnire cu Octavian Morariu, dar şi cu presa. „Aoleu, iar?”… Şi o întreb ce mai aşteaptă de la gimnastică. „Un aur mondial, cam asta îmi lipseşte. Şi să îmi ajut cât mai mult echipa, acolo e cea mai mare responsabilitate”. Şi după? „Modelling”, şopteşte, hâtru, Forminte. „De ce nu?”, răspunde Sandra, şi încheie cu o poză superbă, chiar de model, pentru ProSport.

Sosit de câteva zile la Beijing, Bill Gates este aproape la fel de bine păzit ca şi George Bush. Poate nu la fel de ostentativ, dar are mereu în preajma sa, discret, câţiva agenţi. Care-I ţin departe admiratorii, pentru că aici, la Beijing, Gates este privit ca un zeu. Ieri a vizitat impunătoul sediu Microsoft, unul dintre cele mai mari din lume, şi care coordonează cele mai mari vânzări de pe Glob, din afara SUA. După care a trecut pe la gimnastică şi nataţie, salutând victoriile lui Phelps. S-a întâlnit în tribune şi cu boss-ul cel mare de la Coca Cola, Neville Isdell, care are aceleaşi ambiţii în China, să vândă aici aproape cât în Statele Unite…

Bush în scimb a fost la beach volley, băgându-se pe nicip la un schimb de mingi şi amintindu-şi că a jucat şi el în tinereţe. Dar Laura l-a înţepat imediat, zicând către jurnalişti “Da, dar nu se dădeau medalii la ultimul loc”… Iar Putin, înainte să părăsească Beijingul, a trecut prin Satul Olimpic şi şi-a anunţat sportivii că măreşte premiile pentru medalia de aur la 100.000 de euro!

Apropo de premii, cea mai mare primă pentru aur este oferită aici de către Singapore, 500.000 de euro (!!), iar cea mai mică este de numai 15.000, oferită de Germania!

Două cuvinte şi despre specialitatea culinară care face ravagii aici, şi în satul Olimpic, unde se consumă câteva tone pe zi(!), dar şi peste tot în oraş: raţa Pekin. Este ceva unic, fragedă şi glazurată cu un sos de prune, iar porţia nu costă decât câţiva euro… Ieri, a încercat-o şi Mircea Sandu, dar cu moderaţie, pentru că este la regim strict…

George Bush a inaugurat ieri la Beijing cel mai mare sediu diplomatic al SUA din lume după cel din Bagdad, iar astăzi va fi prezent la super-meciul de baschet SUA-China

Prima zi de întreceri a Olimpiadei de la Beijing este încă marcată de prezenţa celor aproape 90 de şei de stat şi de guvern care au participat la festivitatea de deschidere. Iată câteva consideraţii care merită remarcate.

Oraşul resimte din plin prezenţa demnitarilor, traficul aerian fiind restricţionat cât timp aeronava Air Force One este pe aeroportul din Beijing, adică până luni.

George Bush a participat ieri la inaungurarea noii ambasade a SUA la Beijing, cel mai mare sediu diplomatic american din toată lumea, după cel de la Bagdad. Construcţia noii ambasade a SUA a costat nu mai puţin de 431 milioane de dolari!

China nu s-a lăsat mai prejos şi exact cu cinci zile în urmă a inaugurat la Washington noul sediu al ambasadei chineze, pe un domeniu uriaş, aceasta devenind cea mai mare ambasadă din capitala SUA!
Preşedinţii Bush şi Hu vor fi prezenţi diseară la super-meciul de baschet SUA-China, un adevărat război al orgoliilor.

O informaţie foarte interesantă: din cei peste 80 de şefi de stat şi de guvern prezenţi ieri la Beijing, preşedintele Chinei s-a întâlnit personal, adică „face to face”, în cadru privat, doar cu 6, printre care şi preşedintele României: premierul japoniei Fukuda, preşedintele Franţei sarkozy, preşedintele afgan Karzai, Traian Băsescu, premierul israelian Shimon Perez şi cel croat, Mesici.

Cele 16.400 de nunţi înregistrate pe data de 8 august în China reprezintă un record absolut.

Iată şi câteva cifre impresionante ale festivităţii de deschidere: audienţa tv la nivel mondial a depăşit 4 miliarde de oameni! La stadion s-au vândut 180.000 de sticle de apă.

Pe gazon au avoluat în show peste 14.ooo de persoane. Artificiile au fost asigurate de o echipă de 600 de oameni şi au fost ridicate din 267 de lansatoare!

16 participanţi la show s-au accidentat la repetiţii, cea mai lungă dintre acestea durând 48 de ore!

Chinezii nu se înghesuie la competiţii. Deşi majoritatea sălilor arată până acum cam goale, case de bilete nu prea am văzut, iar când întrebi despre bilete ţi se răspunde scurt „sold out”, adică epuizate.

ProTV SA este deţinută în proporţie de 95% de CME, companie condusă de Michael Garin, CEO şi Adrian Sîrbu, COO. CME a mai achiziţionat recent, în România, şi postul MTV. MediaPro, companie controlată de Adrian Sîrbu, a dezvoltat business-ul de radio din 1993, aducând ProFM la o cotă de piaţă de 7% la nivel naţional, pe public comercial. Mediapro va investi banii obţinuţi din vânzarea celor două posturi de radio în proiectele de dezvoltare din Europa Centrală şi de Est, conform COO-ul companiei, Florin Alexandrescu.

Altfel, vreau să remarc aici şi reuşita profesională a colegilor de la Business Magazin, care au publicat, în ultimul număr, o fotografie a celui cunoscut mai degrabă ca „miliardarul fără chip”, Zoltan Teszari. Orădeanul, fost judoka de performanţă şi patron al colosului RCS-RDS, companie cotată cu o valoare de piaţă de peste 2 miliarde de euro, este cel care a contribuit decisiv la câştigarea licitaţiei pentru drepturile tv ale Ligii 1.

Iată-i aici fotografia, cu menţiunea că este poate singura imagine din ultimul deceniu cu discretul om de afaceri. Dispăruse, din arhivele Federaţiei de Jodo, până şi poza unicat cu Teszari pe podiumul Campionatelor Europene de la Ankara 1992…