Ghipsul şi 44 de scări urcate

10 feb 2015 555 afişări Comentează şi tu Blog

Cu o cizmă de dictator pusese talpa pe grumazul întregii ţări. Sufocase orice pojghiţă de libertate de exprimare şi ţi se punea şi-un nod în gât când auzeai vocile sistemului rigid impus de oameni asemenea lui. Pe esofag ţi-erau îndesate cu forţa tot felul de tâmpenii. Goale în conţinut. Şi lingeai cu privirea un Telecolor sau un Cromatic în căutarea unui meniu mişto de divertisment. Iar fotbalul şi-avea locul lui. Rar. Dar rău de bun. Un Steaua - Dinamo îţi ţinea de foame săptămâni întregi. Cu purici. Cu voci nemuzicale la microfon. Cu orice. Îţi culegeai fălcile de pe jos după ce admirai un dribling şi-ţi doreai să-ţi întâlneşti cândva idolii. Dar până să se răzuie tot sistemul, comunismul îşi răspândise balele scârboase şi peste sport. Mari campioni asistau uluiţi cum hiene securiste se infiltrau în cercul lor de prieteni şi chiar şi la chermezele date pe ascuns, fotbalişti, handbalişti sau gimnaşti se simţeau încorsetaţi. Nu ştiau cine poartă mască. El? Sau ea? O doză de suspiciune mereu persista.

Pe strada A., colţ cu J., în mijlocul şantierului din care avea să iasă Victoria Socialismului, undeva prin 1988, o sindrofie la un mezanin aduna dintr-o lovitură un grup de fotbalişti de la Sportul şi o mână de fotbalişti de la Steaua. Printre ei, şi omul care avea să redefinească unul dintre mijloacele românilor de divertisment, fotbalul. Devenise rapid idolul stadionului în care jonglaseră jupânii Liţă Dumitru sau Iordănescu şi îşi purta după el un zâmbet de o naivitate cuceritoare. Fără trepăduşi cu epoleţi pătrunşi pe uşă, dar cu şpriţ rece, Kent lung, şi câteva lăzi de Pepsi, bairamul avea să încingă tot cartierul. Hagi mergea târâş-grăpiş. Cărase după el un ghips greu şi o cicatrice care i-a rămas prietenă toată viaţa. La piciorul stâng, desigur. Aşa spun cei care au fost martori. Era în centrul atenţiei, nu rostea celebra "ce-mi plac femeile", dar l-ai fi recunoscut şi dacă erai orb ca un liliac. Nu portarul care avea să-i devină coleg. Sub un nor greu de fum, dintr-un Zenith adus din Moscova de Serioja, gazda party-ului încropit ad-hoc, aveau să iasă poze antologice.

De el trăgea toată lumea. Nu refuza pe nimeni. Stătea pe scaun şi le testa tuturor rezistenţa la râs. Cu poante simple şi cu o francheţe dezarmantă. Nu se înfoia ca un arici nici când treceau pe lângă el ironiile cu Dinamo. Nici măcar nu-şi încorda auzul pentru asta în toată hărmălaia din casă. Până la un moment dat când cineva a încercat marea cu degetul. L-a rugat să urce două etaje pentru a-i face o surpriză unui copil. Era trecut de 3 dimineaţa, dar a dat din cap afirmativ. A scos până sus probabil cel mai slab timp înregistrat vreodată la proba urcatului pe scări. Dar fiecare pas pus pe cele 44 de trepte a spus multe despre atitudinea unui sportiv neîmbătat de parfumul succesului şi despre caracterul unui om.

Buimac de somn, puştiul abia s-a dezmeticit. A căutat două-trei poze cu omul ce-i călcase pragul casei şi doar o strângere de mână i-a reamintit că se află pe pământ. În acea seară Hagi reuşise să facă fericit încă un suporter al fotbalului. Cu un mic efort pe scări, trei vorbe şi două autografe. "Regele" abia îşi exersa semnătura ce urma să o împrăştie pe toate meridianele lumii şi dădea o nouă probă de caracter.

Copilul trezit din somn păstrează şi azi cele două piese de colecţie apropiate sufletului. Şi tocmai a terminat de scris întâmplarea de mai sus.

http://www.prosport.ro/andru-nenciu/ghipsul-si-44-de-scari-urcate-13812599
13812599
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard