"Hello, mister Dumitrescu! This is Steaua!"

Duminică, 09:13 745 afişări Comentează şi tu Blog

Bună poanta, umor fin al fanilor Stelei, aseară, pe Naţional Arena. Cu trimiteri directe. Recepţionează bine mesajul oricine l-a urmărit pe actualul analist de la Digi. Pe teren, dar şi în afara lui. Şi nu zâmbeşte amar nici Dumitrescu. Doar îşi lasă ochelarii pe vârful nasului şi zâmbeşte la cutie.

Bună poanta. Nici măcăr unui băiat de la vreo agenţie de creativi nu i-ar fi încolţit în minte o asemenea idee. Bun şi timingul. În primele minute. Şi Andi Moisescu ar face o dezbatere pe tema mesajului, la Apropo TV. Interesante şi literele de-o şchiopă. Şi culorile! Mister Dumitrescu a fost subordonat.

Numai că...

Ilie Dumitrescu e fondistul care şi-a rupt şi splina după ce a înconjurat tot complexul Ghencea, de mii de ori, ca un şoricel învârtit cu cheia pe un vinil alunecos, după ce Petre Mihai dicta un 4/4 susţinut – interminabil - în vremea în care orice copil visa să joace în marea echipă a Stelei.

Ilie Dumitrescu e copilul cuprins de panică şi accese de furie, care, cu un chip îndurerat, îl întreba pe descoperitorul său: “Mai cresc şi eu? Sau rămân mic? Voi ajunge şi eu fotbalist?”. Pentru că emblema purtată aseară de băieţii lui Ion Ion îi invadase mintea şi o ţinea sub pernă.

Ilie Dumitrescu e juniorul în trening decolorat - de bumbac -, pe care-l ştie fiecare fir de iarbă din complexul în care Predescu şi compania fac azi antrenamentele. A parcurs toate etapele fireşti şi a atins tot ce se putea atinge cu Steaua.

Tot el e sportivul dornic de afirmare, trimis în exil, la Scorniceşti, pentru ca tibiile să-i mai adune câteva semne devenite prietene până la adânci bătrâneţi.

E fotbalistul căruia faima şi banii nu i-au luat minţile. Mărturii stau nu numai întâlnirile cu puştii lui Radu Troi, în anii ’90, şi cu ai altor antrenori ai Armatei, ci şi seturile de echipamente şi mingi pe care le punea în pachet, din Anglia, spre cod poştal 1947.

Tot el e mijlocaşul stânga care-I făcea pe spectator să se mişte sacadat şi frenetic, aşa, cu banalul său dribling cu care băga groaza în oasele fiecărui adversar direct. Şi tot el e fotbalistul care n-a trăit un soi de disperare după ce a ratat aiurea o finală a Cupei Campionilor.

Dacă Dasaev, Omerovic, Preud’homme, Seaman sau Islas ar fi văzut şi ei meciul cu 36.000 de spectatori, i-ar trimite fostului lor prieten măcar un SMS în trei cuvinte: "Hello, mister Dumitrescu!"

Ilie Dumitrescu a ales să rămână la Steaua într-o perioadă în care Coppa del Mondo devenise rampa spre tiparniţa de bani din alte campionate pentru mai toţi colegii săi.

Şi tot el e omul care şi-a trimis tatăl, la Steaua - Hajduk Split, pe Ghencea, să fie alături de foştii săi colegi, să pună presiune pe tuşieri, de la Tribuna I, de pe primele rânduri de jos, pentru că el deja plecase afară.

Se spune că fotbaliştii mari trăiesc un soi de disperare amestecată cu speranţă plăpândă atunci când se gândesc la retragere. Îşi împing limitele uneori fără rost sau rup pisica-n două. Dumitrescu a început fotbalul şi s-a retras tot de la Steaua. La doar 29 de ani.

Pentru cele de mai sus, dar şi pentru multe altele, el are dreptul să aleagă şi să spună, chiar şi după o sindrofie intrată în prelungiri la Hanul cu Tei, care e adevărata Steaua.

Versiune selectata: mobil / standard