Rambe, bate-l acum pe Hagi!

14 mai 2017 1336 afişări Comentează şi tu Blog

Hugo Sanchez povestea într-un interviu pentru ProSport că Hagi îl întreba în deplasările lui Real Madrid la ce oră să iasă din cameră la micul dejun, unde să-i paseze optim la antrenamente ca să nu taie mingea cu foarfeca şi multe altele. Hagi, în interviul de la 50 de ani, vorbea despre respectul cu care şi-a câştigat respectul în Spania, Italia sau în Turcia. Mărturisirile erau centrate pe ideea de generozitate şi bun-simţ, pe legea nescrisă a preţuirii pe care un fotbalist de talie o arată până şi celui mai neînsemnat adversar. Era vorba de conduita unui român în faţa unor oameni alături de care îşi câştiga o pâine mai albă.

Popescu îi povestea mai ieri lui Claudiu Giurgea, la ProSport LIVE, cum de la cei 1,90 m ai săi, cu banderola Barcelonei pe biceps, îşi apleca bărbia ascuţită şi în faţa adversarilor de pe ultimul loc. Da, fair-play-ul şi stima arătate l-au validat mereu ca om şi ca fotbalist. Până şi Ionel Ganea, în Bundesliga, dezvăluia că stătea în poziţia ghiocelului în faţa unor legende ale Germaniei care-i cotonogeau peste tibiile apărate cândva, la junioratul de la Făgăraş, cu tabla din burlan în loc de apărători umbro sau hummel.

Hagi a luat sâmbătă un titlu pe care poate că-l pune într-un top personal peste sfertul din 1994, performanţele cu Galata sau golul din Supercupa Europei. E victoria lui împotriva unor oameni care l-au luat peste picior. Victoria antrenorului capabil să facă o selecţie cu jucători de la Chiajna, băieţi reinventaţi şi copii timizi ajunşi fotbalişti cu acte.

E victoria lui Hagi asupra unui sistem care a permis pătrunderea prin efracţie în Liga 1 a unor jucători străini lipsiţi nu numai de calităţi, dar şi de educaţie. Aduşi de impresari şi manageri cu buzunarele căscate, oficiali care prin politica lor au inhibat elanul unor puşti români care fie înoată în ape tulburi pe la B, C sau D, fie au cârmit-o spre alte domenii de activitate.

Titlul lui Hagi este cel mai bun răspuns pentru fotbalistul care i-a băgat mâna-n gât antrenorului campioanei. Se numeşte Rambe, nu Rambo, a jucat la CS U Craiova, e din Insula Capului Verde şi l-au deranjat proeminenţele osoase ale lui Hagi. Cocoşul dat afară de Mulţescu a generat una dintre cele mai greţoase imagini din Liga 1. Titlul lui Hagi e un răspuns şi pentru el. Aşa că Rambe, oriunde ai fi, dacă tot mai vrei să-l baţi pe Hagi, bate-l acum.

Sau peste ani, când vei fi antrenor. Antrenorul campioanei din Insula Capului Verde.

http://www.prosport.ro/andru-nenciu/rambe-bate-l-acum-pe-hagi-16303437
16303437
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard