Când istoria se apucă de farse

6 nov 2015 1928 afişări Comentează şi tu Blog

Messengerul Facebook a clipit din nou. Simbolul roşu anunţa un nou mesaj într-o căsuţă care, de vineri seară, arată precum metroul din Tokyo la orele de vârf. Prietenii vor să afle detalii despre Teodora – apropo, astăzi pleacă în Israel în marea încercare a vieţii ei de luptătoare -, să propună noi figuri politice sau să ceară dispariţia altora vechi, nebăgate încă în seamă de protestatari, să povestească şi să comenteze detaliile tragediei de la Colectiv. România e o mare reţea de socializare în care se încărcă giga de informaţie emoţională la fiecare 60 de secunde.

 „Mi-ar plăcea să-ţi povestesc un episod, care , după părerea mea, chiar are legătură cu divinitatea”, începea mesajul. „S-a întâmplat aseară la Universitate”. Este vorba despre un personaj aflat la un pas de a fi linşat de românii care se pregăteau să plece în marş prin Bucureşti. Potrivit mesajului, dacă portiera maşinii sale ceda, probabil demiterile lui Ponta şi Piedone erau astăzi informaţii secundare. Ghiceşte cine era!, a întrebat naratorul. „Iliescu?”. Nu, dar e bine. „Năstase”. Nu. Rămânea o variantă. O aflaţi la finalul scrisorii publicată integral în rândurile următoare:

Nu ştiu cum să încep, pentru că încă sunt mânat de furie. O furie acumulată în timp, în ani, sunt ca o bubă mare şi urâtă care nu mai poate sa adune, vrea să se sparga. Simt furnicături numai când încerc să anticipez ce o să fie la ora 18:00, la birou nu am stare, nu fac nimic, încerc să mobilizez lume. Plec de la birou cu mult mai devreme şi ajung la Universitate, la fântâni, pe la 17:45. Mă întâlnesc cu mai mulţi prieteni şi încerc să iau pulsul mişcării. Mult mai multă lume decât mă aşteptam şi în acelaşi timp foarte puţină poliţie. La fântâni se aglomerează treaba şi aleg să traversez pe partea cu TNB , cu gândul că e mai liber şi pot să mă întâlnesc mai bine cu lumea cunoscuta pe care încă o aşteptam. Văd şi un mic grup de la Steaua, deh, îmi place şi stadionul:). Lumea începe să se adune şi în faţă la TNB, iar ca la un semnal imaginar pătrunde în stradă, fericită şi mânioasă în acelaşi timp. Eram bucuroşi că am oprit circulaţia, că am prins maşini în mijloc, eram fericiţi că putem să impactăm cât mai multă lume. În tot haosul acela, lumea se organizează şi permite maşinilor să se deplaseze , în schimb, una înainta foarte greoi pe sensul de mers dinspre Universitate spre Romană. Intrigat, m-am dus să văd ce se întamplă, se dădeau coate "uite cine e în maşină, bă, e...". Maşina înainta lent şi cumva era prinsă de furia mulţimii. Un Logan verzuliu, cu un singur pasager. Am ajuns , mi-am aţintit privirea către şofer , primul lucru care mi-a atras atenţia a fost părul lung şi sârmos, o combinaţie dubioasă de alb cu negru. Nu-mi venea să cred, chiar el era. Aveam senzaţia aia de a mă freca la ochi, voiam să mă ciupească cineva. Omul de la volan făcea cu mâna şi în stânga şi în dreapta şi avea un zâmbet la modul "bravo, şi eu sunt cu voi". Preţ de câteva secunde am rămas încremenit pe imaginea asta fără să mai văd ce e în jur. Lumea din jurul meu a fost mai activă şi mai puţin visătoare, a plouat cu flegme, lovituri de picioare în portieră, tentative de deschidere a uşii în timp ce maşina înainte uşor. A părăsit mulţimea cu un scârţâit de roţi şi cu întrebarea oamenilor nedumeriţi. Cine era, cine era? Era, după 25 de ani, la UNIVERSITATE, în mijlocul unei mulţimi furioase, Miron Cozma.


Contactat de ProSport, Miron Cozma a confirmat parţial incidentul:

„Eram în drum spre partid, am fost surprins de situaţie. Lumea a trecut de pe o parte pe alta şi am oprit. Nu puteam să dau cu maşina peste ei. Am deschis geamul, am vorbit cu unii, dar când am adus vorba despre Iliescu, câţiva s-au inflamat. Mi-au dat cu pumnul în geam, n-au avut curajul să vină la geam”.

Acum două săptămâni, Miron Cozma a fost pus sub acuzare pentru crime împotriva umanităţii în Dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. Fostul lider sindical se apără şi susţine că a fost adus cu forţa la Bucureşti în iunie 1990 şi că ortacii săi au fost manipulaţi de serviciile secrete. El, practic, nu a făcut altceva decât să „decongestioneze piaţa”, aşa cum se exprima într-un interviu televizat difuzat acum două decenii.

În arhive, rămân imaginile cu Cozma, pătruns de moment, la dreapta lui Ion Iliescu în pavilionul central de la Romexpo. Preşedintele le mulţumea „cetăţenilor de nădejde” care tocmai mutilaseră feţele şi sufletele românilor sătui de comunism şi de mutaţia lui post-decembristă.

În zilele de groază din vara lui 1990, şase români şi-au pierdut viaţa. Dacă sunt corecte, cifrele oficiale de la Mineriadă sunt incomparabil mai mici decât cele ale dezastrului de la Colectiv. Ca şi acum 25 de ani, zeci de mii de români sunt din nou sub balconul de la Geologie şi vor schimbare. Deocamdată, le lipsesc vorbitorii de atunci.

Istoria e uneori de o ironie crudă. Miron Cozma tocmai a fost la un pas de a-i cădea victimă la doi paşi de rondurile de panseluţe pe care minerii lui le-au plantat cu târnăcoapele murdare de sânge.

http://www.prosport.ro/costin-stucan/cand-istoria-se-apuca-de-farse-14876197
14876197
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard