Gâlcă contra lui Messi, Reghecampf vs. porcul de Crăciun

14 dec 2015 16271 afişări Comentează şi tu Blog

„Forţă, forţă. Acesta era cuvântul la modă în club pe vremea lui Reghecampf. Toată lumea se molipsise de acest „forţă”. De la Teia Sponte până la Mache, toţi vorbeau numai de forţă. Avem forţă, ne trebuie mai multă forţă, să facem forţă”, e mărturia unui fost angajat al clubului FCSB, controversatul moştenitor al brandului Steaua.

Forţa s-a întors acum la Piteşti, la Mogoşoaia sau Dumnezeu ştie unde îşi mai are sediul echipa transformată de George Becali într-o navetistă infernală prin traficul din România. Reghecampf a revenit la echipă după un an şi jumătate şi odată cu el s-a reîntrupat şi energia aproape nelimitată generată de Thomas Neubert prin vitaminizare şi pregătire cu elastice fancy. „Au fost doi jucători care pe vremea noastră nu făceau atâtea sprinturi câte au făcut cu Craiova”, constata amarnic mazilitul Nicolae Dică, fără să nominalizeze cavalerii Jedi reintraţi în mrejele forţei. Unul dintre ei este sigur Adi Popa. E acelaşi Popa care a hibernat bursuceşte un an şi jumătate, în mandatele lui Gâlcă şi Rădoi, moleşit probabil de secreţiile gastrice abundente de după cantonamentele culinare făcute pe pontonul de la Snagov al familiei Reghecampf.

Metamorfoza petrecută peste noapte la club îi face pe fani să viseze din nou la meciurile cu Chelsea şi Ajax. În mentalul colectiv, Reghecampf este un vrăjitor capabil să ridice de la pământ orice obiect sau entitate asupra căruia îşi concentrează privirea albastră. Singurele probleme cu gravitaţia au apărut în Arabia Saudită, unde jucătorii musulmani din vestiar nu s-au lăsat seduşi de trucurile sale profesionale, dar pentru astfel de cazuri există mereu Liga 1.

Când te părăseşte forţa, vii în România ca la Băile Felix şi te încarci de energie. Întotdeauna, un public nesătul de perfomanţă abia aşteaptă să te venereze şi este dispus să-ţi accepte toanele, apucăturile şi anturajul controversate.

Pentru unii fani Star Wars, nervoşi de aşteptarea marii premiere din 18 decembrie, comparaţia familiei Reghecampf cu ordinul Jedi poate fi considerată o blasfemie. În cazul acesta, fie. Retractăm şi reformulăm. Există o castă care foloseşte forţa în scopul de a vrăji masele, scop care în anumite împrejurări poate fi considerat întunecat.

Totuşi, universul fotbalului românesc propune şi personaje mai apropiate de idealurile preoţilor-războinici apăruţi pe lume în jurul anului 25.783  Î.B.Y. Înainte de Bătălia de la Yavin, adică de la distrugerea primei Stele a Morţii. Unul dintre ele tocmai a semnat cu o echipă din Primera Division. Numele lui e Costel Gâlcă şi are apucături de gardian al păcii şi dreptăţii în galaxie. Pentru asta, în jungla din Liga 1, a trecut drept un fraier.

Marea punere în scenă a destinului a făcut ca Gâlcă să prindă un job în poate cel mai puternic campionat din lume la doar o săptămână după ce opusul său, adoratorul forţei, s-a întors la Steaua. Primul a câştigat trei trofee într-un an şi s-a retras graţios, după ce Darth Vader al clubului a anunţat, respirând greu, că-şi va aduce finul ca antrenor. Gâlcă nu s-a certat cu nimeni şi nu i-a reproşat predecesorului său că i-a introdus jucătorii în hibernare. Reghecampf, în schimb, şi-a făcut un scop din a reface frăţia forţei pe pontonul ascuns de stuf de la intrarea în Ghermăneşti. În ultimele luni ale lui Gâlcă la Steaua, aproape toţi titularii au apărut cu regularitate în postările de pe Facebook sau Instagram ale soţiei-intermediar, râzând la cameră de lângă un muşchi de vită bine rumenit la grătar. Explicaţia, bineînţeles, era că aşa se formează ADN-ul performanţei. 


Reghecampf, în 2012, alături de stelişti, la tăierea tradiţională a porcului de Crăciun

Orbitele lui Gâlcă şi Reghecampf sunt în acest moment fără un punct ipotetic de coliziune. Pe 2 ianuarie, când preotul din ordinul păcii va sta pe bancă într-un meci cu Barcelona, discipolul forţei va începe să dea jos efectele porcului tradiţional tăiat alături de Popa şi Bourceanu. Să nu ne înţelegem greşit. Cu Reghecampf, Steaua are şanse uriaşe, galatice, să câştige titlul şi să meargă în Europa. Cu Gâlcă, Steaua a luat trei trofee, în timp ce Espanyol se va bate, probabil, să evite retrogradarea.

Va reuşi fostul antrenor din Liga 1 să supravieţuiască pe aceeaşi planetă care găzduieşte ordinele galacticilor şi extratereştrilor? La această întrebare nu are răspuns nici Marele Maestru Yoda. Cu siguranţă, însă, în mandatul lui Gâlcă, jucătorii lui Espanyol nu vor fi scoşi ostentativ la grătare de Sergio Gonzalez, fostul antrenor.

Aici e ţara forţei brute. Acolo e şi a respectului.

http://www.prosport.ro/costin-stucan/galca-contra-lui-messi-reghecampf-vs-porcul-de-craciun-14919741
14919741
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard