Ştucan, despre mesajul primit la 3 noaptea de la un cadavru viu, ascuns într-un perete. Şi nu e Halloween

28 oct 2015 12731 afişări Comentează şi tu Blog

Poate părea de necrezut după ce ai văzut ştirile tabloide pline de manelişti, interlopi, dezacorduri, haine ţipătoare cu etichete Armani sau Dolce&Gabbana şi fete îndoielnice, dar lumea lor arată şi altfel. Neaşteptat de mulţi fotbalişti ştiu să citească şi să scrie corect româneşte. Îi fascinează tainele vieţii nu doar în sensul carnal şi, totuşi, se tem să vorbească despre ele dintr-o ruşine născută din prejudecata că sunt doar nişte tâmpiţi.

Alţii sunt revoltaţi de practicile din fotbal, însă nu vorbesc tot de frică. Neplătiţi cu lunile de finanţatorii lor, îşi urmăresc anumiţi colegi de vestiar cum primesc regulat bani după meciuri dubioase, văd cum antrenorii le fac unora semne discrete pentru a mai primi sau a da un gol, două, câte e nevoie pentru ca lucrurile „să iasă bine”, dar ţin totul pentru ei. Dacă ar deschide gura, numele lor ar fi radiate total din fotbal.

Scena viscerală din thrillerul Sicario, în care agenţii FBI dau buzna într-o cabană de frontieră folosită de traficanţii mexicani de droguri, li se potriveşte de minune fotbaliştilor români. Ei sunt ca nişte cadavre cu pungi de plastic legate peste cap, ascunse după pereţii curaţi scăldaţi în lumina soarelui. Nimeni nu suspectează grozăvia de dincolo până când gloanţele nu demască accidental ascunzătoarea infernală.

Diferenţa este că fotbaliştii români zidiţi de prejudecăţi şi de finanţatorii lor după plăcile de rigips sunt vii. Ei respiră, aud, văd, simt. Uneori visează, dar de cele mai multe ori au insomnii. Atunci, încearcă să contacteze lumea de afară. E cazul mesajului primit marţi noaptea, la ora 3, pe mesageria contului de Facebook.

„Este 3 dimineaţa. Când majoritatea doarme ( obosiţi după ore, zile, ani de munca), eu îmi doresc să fac ceva, însă ce anume? Ce ar putea încerca un om care a făcut fotbal, a învăţat fotbal pentru a fi bun în ceea ce face, dar, paradoxal, după 20 de ani de fotbal, nu a lucrat o singură zi. Toţi te întreabă unde ai lucrat şi ce ştii să faci. Şi totuşi nu pot să regret că am fost corect şi dat la o parte de oamenii slabi , duplicitari, când a trebuit să mimez o repriză de fotbal !!! M-am trezit brusc la realitate şi nu din cauza somnului. Pentru 45 de minute trebuia să mă prefac că nu ştiu să dau cu piciorul în minge, că nu ştiu să fac o preluare doar de dragul unui antrenor, preşedinte, finanţator avid după un câştig rapid, acela de a paria împotriva propriei echipe. Pentru unii să facă team building 3 luni, ca apoi să aducă bani de acasă. Că sunt datori firmei dacă vor să se angajeze în altă parte, pentru că patronul era "sponsorizat" de un cămătar :))))) Tata a fost strungar, mama lucra la Fabrica de pălării din Timişoara. Se pricepeau la fotbal ca şi Ponta la subiectul Diaspora ( că tot sunt acum acolo) şi ajunsesem pe un teren de fotbal dincolo de ecranul televizorului, însă nu a meritat. Puţine plăceri pentru doar câteva momente. Îmi invidiez prietenii că merg la serviciu şi că se pricep în ceea ce fac, dar mai ales că au 20 de ani pe cartea de munca..NEAŢA !!! Zâmbiţi, că ar fi putut fi mai rău : P

Acum 1139 de zile, insomniacul Marius Postolache, pe atunci fotbalist de prima ligă, declara public că a ieşit de pe teren într-un amical din Antalya – locul misterios în care au avut loc şi cele două amicale ale Stelei anchetate în Singapore. Era forma supremă de protest faţă de „piesa de teatru” la care participa de bună voie echipa sa, Voinţa Sibiu. Meciul trebuia să se termine 3-0 pentru Cracovia Krakow şi s-a terminat 3-0. Finanţatorul avid era un anume Ioan Hămbăşan, un afacerist mărunt cu legături care duceau până la primarul de atunci al Sibiului, Klaus Iohannis. Câţiva dintre colegii lui Postolache din acea după-amiază s-au retras din cauza vârstei, dar cei mai mulţi joacă în continuare fotbal. Denunţătorul, în schimb, deşi perfect sănătos, nu a mai jucat din acel moment niciun minut.

Ilie Dumitrescu şi Gabi Balint îi povesteau acum câţiva ani jurnalistului Costin Negraru că, după retragere, s-au visat fotbalişti. Şocul în cazul lui Balint este resimţit chiar şi acum, la 20 de ani după:  “Pentru mine a fost cumplit! Una e să ai o retragere planificată şi alta e să îţi spună doctorul că nu mai poţi să joci. Mi se întâmplă şi acum să visez că echipa intră pe teren şi eu nu îmi găsesc o jambieră sau se întâmplă ceva şi nu pot să ajung pe teren. Probabil se întâmplă asta şi din cauza faptului că am suferit enorm atunci când a trebuit să renunţ”.

Balint s-a retras din cauza organismului la 30 de ani. Noaptea, în vis, subconştientul încearcă să îl lege de un destin neîmplinit. La o vârstă mai mică, 29 de ani, Postolache a fost retras de organizaţia care controlează fotbalul românesc aidoma cartelurilor din Mexic. Sinaloa, Tierra Caliente şi Tamaulipas trafichează droguri, Cooperativa care nu s-a desfiinţat – nu vă amăgiţi! – trafichează puncte şi vieţile unor tineri. Cei care nu respectă regulile nu sunt mutilaţi şi atârnaţi de poduri, dar destinul lor este ciopârţit. Insomniile sunt doar un simptom.

Acum câteva luni, Postolache s-a întâlnit într-un mall cu foşti colegi de-ai săi care acum joacă la o echipă aflată în lupta pentru titlu, cu un joc apreciat de toată lumea. Unul dintre ei i-a spus la finalul discuţiei purtate în termeni destul de reci: „Vezi dacă ai fost prost!? Cine dracu’ te-a pus să vorbeşti?”. Deşi are iz de scenariu de film cu gangsteri, scena este autentică.

În ultimul deceniu, marea abilitate a sistemului a fost să facă publicul să creadă că nu mai există. Că s-a topit odată cu ieşirea lui Pădureanu, Pinalti sau Sechelariu din scenă. Totuşi, ani după an şi rând după rând, alţi portari, fundaşi, mijlocaşi şi atacanţi tineri erau îndesaţi, cu pungile pe cap, în spatele paravanului proaspăt văruit.

V-aţi deprimat, nu-i aşa? Mai aveţi puţină răbdare. Nu e nevoie decât de un glonţ rătăcit şi de un pic de curiozitate pentru ca mumiile din pereţi să fie descoperite. Spre deosebire de sărmanii mexicani asfixiaţi, cadavrele din fotbalul românesc sunt vii şi, întrebate de cineva interesat să afle adevărul, vor accepta să şi vorbească.

Neaţa, şefi ai sistemului! Vorba lui Postolache, zâmbiţi, poate să fie şi mai rău!

Scenă terifiantă din filmul Sicario, cu victimele traficanţilor de droguri ascunde după ziduri de rigips

http://www.prosport.ro/costin-stucan/stucan-despre-mesajul-primit-la-3-noaptea-de-la-un-cadavru-viu-ascuns-intr-un-perete-si-nu-e-halloween-14865235
14865235
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard