E limpede acum, FCSB e Steaua! Mulţumim, Naşule!

17 oct 2017 7454 afişări Comentează şi tu Blog

Începem acest program cu un anunţ. Cei care urmăresc, de vreo trei ani încoace, situaţia extrem de complicată din disputa FCSB - Steaua şi-au pierdut vremea. Cum adică de ce? Pentru că sunt fraieri, de aia! S-au uitat în gura specialiştilor în drept, în gura avocaţilor, au ascultat părerea oamenilor implicaţi din ambele tabere. În loc să? În loc să îl întrebe pe Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.

Într-o lume a fotbalului care suferă şi din cauza incertitudinilor cu privire la marca Steaua, fostul naş a oferit cea mai tâmpită declaraţie din istorie. Invitat din lipsă de opţiuni la o televiziune de sport al cărei nume e irelevant în discuţie, Mircea Sandu a pronunţat următoarele:

”Din punctul meu de vedere, continuatoarea Stelei este echipa care e acum în Liga 1”

Noi, de acasă, am lăsat paginile dosarului. Am închis site-urile pe care citeam evoluţia procesului, disputa dintre CSA şi Becali, am lăsat totul, am pus pe trei minute la microunde o pungă de popcorn şi am savurat continuarea. Sunteţi pregătiţi? Ştiţi de ce ”continuatoarea Stelei e echipa care acum e în liga 1”? Ne-a spus naşul:

”Pentru că, dacă nu era aşa, atunci nu era în Liga 1. Deci ea e Steaua!”

Doamnelor şi domnilor, da! Ăştia sunt oamenii care v-au condus în ultimii 27 de ani, oamenii sub privirea cărora s-a năruit totul în ţara asta, oamenii care au închis ochii la nenorociri, au protejat nenorociţi şi s-au ascuns sub performanţele rarelor genii pe care le-a dat poporul. Cum adică de ce sunt nenorociţi? Păi, cum ne-ar spune domnul Sandu, sunt nenorociţi pentru că dacă nu erau aşa, acum erau încă apreciaţi şi lumea nu le spunea nenorociţi! Logic!

Versiune selectata: mobil / standard