Închideţi lumina, opriţi caloriferele! A semnat Cristina Neagu cu echipa Primăriei Bucureşti

21 feb 2017 12781 afişări Comentează şi tu Blog

Bucureşteni, nu sunteţi slăbiţi o clipă! După ce aţi aflat că veţi circula omeneşte pe Centura Capitalei abia prin 2020, după ce aţi plătit sume record pe căldură şi în timp ce aşteptaţi scumpiri la energia electrică, Primăria v-a mai dat o veste. Cristina Neagu, fără îndoială cea mai bună handbalistă a lumii în acest moment, a semnat un contract pe doi ani de zile cu CSM Bucureşti. Ceea ce într-o ţară normală din lumea asta ar fi o veste extraordinară, pentru noi este un necaz. Pentru că, anticipaţi bine, salariul de circa 20.000 de euro pe care Cristina îl va primi în fiecare lună, meritat de alftel, va fi plătit de voi! De voi şi de mine, căci suntem născuţi în Bucureşti şi plătim taxe aici.

”Dementule, jurnalist de doi lei, Spiru Haret, prosTport.ro”! V-am luat armele! Înainte să le folosiţi, vă rog să îmi permiteţi să vă explic de ce nu sunt încântat de ideea dezvoltării fără cap a acestui club, cu toate ramurile lui sportive. Evident, ne oprim pe ceea ce înseamnă handbalul feminin românesc, cu CSM Bucureşti în frunte.

Lăsând la o parte pentru o secundă latura strict sportivă, în 2017 nu mai există o asemenea discuţie în sport, putem observa uşor cum handbalul românesc este cea mai proastă afacere posibilă. Afacere, atenţie la nuanţe! Până la venirea Cristinei Neagu, cel mai mare salariu plătit de CSM Bucureşti era cel al încasat de Isabelle Gullden, 10.000 de euro pe lună. Media salariilor la echipa care a câştigat Liga Campionilor sezonul trecut este de 4500 de euro. Problema vine în clipa în care ne uităm la provenienţa banilor. CSM Bucureşti are un buget anual de circa 3 milioane de euro, buget la care Primăria Capitalei contribuie cu 2,3 milioane! Şi nici asta n-ar fi rău dacă CSM Bucureşti ar produce altceva în afară de glorie sportivă. Clubul de handbal CSM Bucureşti, ca de altfel orice alt club de handbal din România, nu produce altceva decât mărunţiş. Marketing neglijabil, încasările din banii de bilete nu plătesc nici măcar chiriile sălilor. Vă place sau nu, în 2017 nu se mai face sport de înaltă performanţă pentru diplome. Atunci când vă lăsaţi planetarele pe Magheru, atunci când vă spargeţi jantele prin Berceni, să ştiţi că din banii de asfaltări doamna Firea a plătit gloria sportivă.

Situaţia e la fel, dacă nu mai tragică, la nivel naţional. Oraşele fără spitale, fără industrie, fără speranţă precum Roman sau Brăila au un handbal feminin la care Primăriile bagă sume incredibile în fiecare an fără să scoată ceva. Salariile unei handbaliste de la Brăila, să spunem, pot ajunge şi pe la 4000 de euro pe lună în condiţiile în care 95% din bugetul anual al clubului este asigurat din fonduri publice. Spectatorii sunt de ordinul sutelor, în cel mai bun caz, iar atunci când se strâng au parte de condiţii speciale, de obicei de intrare liberă la meciuri. Deci nu se produce absolut nimic!

Şi dacă ura vă este direcţionată la astfel de discuţii către ”fotbalul vostru de rahat”, aflaţi că în ciuda stării deplorabile a acestui sport în România, în ciuda faptului că ne ducem spre lumea a treia cu ”sportul-rege”, Liga 1 îşi produce singură banii. Fie şi prin simplul fapt că fotbalul este suficient de urmărit încât să îi facă pe cablişti să plătească peste 140 de milioane de euro pe contractul de drepturi TV. Şi pentru că tot suntem la drepturi TV, avem aşa ceva şi în handbal. Vă ţineţi bine? Drepturile TV pentru primele ligi de handbal, masculin şi feminin, plus meciurile echipelor naţionale valorează vreo 500.000 de euro pe an! Cea mai mare parte a banilor este oprită de FRH pentru loturile naţionale, restul fiind împărţit cluburilor din handbalul masculin şi feminin!

Cristina Neagu este o sportivă extraordinară şi, fără îndoială, contractul ei merită să fie chiar mai mare. Însă asta nu înseamnă că trebuie să plătim sume de la bugetul local pentru un sport condus de persoane incapabile să îl facă profitabil! 

http://www.prosport.ro/cristian-scutariu/inchideti-lumina-opriti-caloriferele-a-semnat-cristina-neagu-cu-echipa-primariei-bucuresti-16167938
16167938
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard