Momentul acela în care Daum îl parafrazează pe Uzzi de la BUG Mafia

5 sep 2017 777 afişări Comentează şi tu Blog

Fiecare rămâne cu ce vrea după mandatul lui Christoph Daum la echipa naţională a României. Unii rămân cu impresia unei naţionale prăfuite şi cu potenţialul departe de a fi speculat, alţii rămân cu deschiderea către presă pe care neamţul a simulat-o organizând câte un antrenament deschis la fiecare reunire, alţii rămân cu doar cele două victorii obţinute în superioritate numerică contra Armeniei. Eu am rămas cu senzaţia că sunt luat de prost de omul pe care l-am acceptat ca fiind din altă lume. Mi-a fost promis un VW Passat din 2015 cu 20.000 de kilometri şi am primit unul din 2004, cu 350.000 de kilometri şi cu şasiul strâmb, acoperit din vopsea şi chit. Asta ca să rezumăm o altă interacţiune româno-germană la modă în ultimii ani.

De-a lungul lunilor în care a fost responsabil pentru rezultatele echipei naţionale, Christoph Daum a luat o serie de măsuri pe care lumea fotbalului nu le-a înţeles. Începând cu titularizarea lui Eric Bicfalvi pe postul de mijlocaş ofensiv dreapta în turul cu Muntenegru, trecând prin schimbarea drastică a sistemului de joc fără o pregătire prealabilă în meciul cu Danemarca şi terminând cu ignorarea lui Keşeru, hai şi cu cea a lui Alibec, pentru returul de la Podgorica, Daum a părut un răzvrătit, un savant nebun, care putea fi înţeles doar dacă apelam la extreme. Adică fie vorbeam despre un geniu, fie despre un nepriceput cu probleme de înţelegere a fenomenului. Din păcate, dilema nu a putut fi lămurită în toată această perioadă din pricina poziţionării neamţului. Unul care, deşi venit dintr-o lume pe care ne grăbim să o categorisim drept ”civilizată”, a ales să nu priceapă rolul presei în fenomen. A ales să ignore faptul că mesajul transmis atunci când are microfonul în faţă nu este pentru Nea Caisă de la ProSport, pentru Cutărescu de la Gazeta Sporturilor sau pentru Icsulescu de la DigiSport, ci pentru cele câteva sute de mii de oameni care, în fiecare zi, citesc publicaţiile în care indivizii scriu. 

Sutele de mii de oameni sunt cei care justifică existenţa lui Daum, cei pentru care există sportul din care neamţul şi-a câştigat dreptul la o viaţă bună, cu toate plăcerile şi excesele cu care vine ea. Şi datorită intermediarului numit presă de sport există acest fenomen, mai ales în România, ţară în care comunicarea directă fotbal-suporter e cu indulgenţă mediocră. Atunci când a ales să nu explice de ce singurul atacant din fotbalul românesc care dă goluri este igorat pentru unul care a jucat 31 de minute în ultimele luni, Daum nu i-a ignorat pe jurnalişti. I-a ignorat pe cei care beau Bergenbier înainte de meci, în faţa televizorului, pe cei care comentează fotbalul cu internetul de la Telekom, pe cei care vin la meciuri într-un Mercedes şi pe cei care îşi condimentează viaţa plasând pariuri la Fortuna. Adică pe cei care plătesc şi folosesc produsele sponsorilor naţionalei, cei care furnizează fondurile necesare, printre altele, pentru asigurarea confortului neamţului. Ei toţi voiau răspunsuri pe care nu le-au primit.

”Nu ne-aţi făcut voi, v-am făcut noi pe voi”, anunţa celebrul Uzzi de la BUG Mafia într-o melodie în care vorbea despre ziarişti. Uzzi n-a înţeles că fără articolul din 1997 în care un ziar trata pe larg arestarea membrilor BUG la Severin, fenomenul nu exploda în România şi el rămânea doar Alin din Pantelimon. Aşa nici Daum nu pricepe, atunci când ne anunţă că Gazeta Sporturilor e un ziar bun de împachetat peşte şi atunci când desconsideră jurnaliştii, că fără intermediarul numit presă în fotbal nu existau resursele care l-au ajutat să aibă viaţa asta bună. Şi fără acest intermediar, Daum putea să fie în 2017 doar un nene din Koln care să ne ofere un Passat din 2004, cu 350.000 de kilometri la bord. 

Versiune selectata: mobil / standard