A ajuns fotbalul la Procuratură. Sună ciudat această propoziţie, nu numai pentru microbişti. Până acum, problemele fotbalului, chiar şi cele mai scandaloase, erau dezbătute de suporteri, de jurnalişti, de finanţatori, de antrenori şi jucători. Acum se ocupă de ele procurorii DNA şi judecătorii. Cum a fost posibil? Există, cred, o cauză a acestei deraieri catastrofale, care nu ţine doar de fotbal, priveşte întreaga Românie: lipsa spiritului de corp.

Arbitrii de fotbal sunt un corp. Corpul arbitrilor are structuri de conducere, reguli de admitere şi de promovare. Are o uniformă şi o armă: li se mai spune şi cavaleri, cavaleri ai fluierului. Nu are ceea ce francezii numesc ésprit de corps: conştiinţa apartenenţei la o breaslă, la o elită profesională, mândria de a spune ce eşti înainte de a spune cine eşti. Să ai spirit de corp înseamnă să aperi breasla căreia îi aparţii în faţa atacurilor nejustificate şi denigrărilor din exterior, cât şi să fii neîndurător faţă de abaterile de la codul onoarei comise în interior. Să existe în acel corp destui oameni integri, repere morale şi profesionale, care să-i judece şi să-i pedepsească pe membrii care compromit corpul.

Or, ce făceau Corpodean, Savaniu sau Lică era secretul lui Polichinelle, bine ştiut în mediile fotbalistice. Cine să ia însă măsuri pe linie de organizaţie împotriva acestor „îngeri negri” care spoiau costumul de arbitru? Colegii lor tac chitic de ani de zile, s-ar putea să vedem foarte curând de ce. Şeful Gh. Constantin e, la rândul său, un client de seamă al DNA. Marele fost sindicalist Fl. Prunea aşteaptă şi el să fie chemat în vizită de stat la aceeaşi instituţie. Cine să fi făcut ordine morală printre arbitri? Mitică Dragomir? Mircea Sandu?

Cred că în fotbalul românesc lucrurile se petrec ca într-o comedie cinematografică britanică din anii ’60. Un spărgător înrăit vrea să-şi schimbe viaţa. Se duce la o instituţie care tratează, contra cost, hoţia: deschide un seif, iese de acolo o mână înmănuşată şi îi dă un pumn în gură… Pune mâna pe nişte monede de aur care îl fac să urle deoarece sunt încinse în prealabil etc. Părăseşte instituţia vindecat, dar i se dă un număr de telefon la care să sune în caz de puseu neaşteptat de hoţie. O vreme se descurcă onorabil, dar în faţa unui milion de lire sterline care abia aşteaptă să fie ciordit cedează psihic şi sună. Când aude de sumă şi cât de accesibilă e, îngerul său păzitor cere time-out şi îşi sună superiorul anunţând că nu poate să reziste. Superiorului i se aprind ochii în cap, alarmă, şi e nevoit să-şi sune şeful. În scurtă vreme, tot Institutul pentru Vindecarea Hoţiei e contaminat şi se aşază gospodăreşte la masă cu hoţul pacient ca să pună la cale un plan solid de găbjire a milionului.

Nu există în fotbalul românesc un spirit de corp al jucătorilor. Nici al antrenorilor. Toţi oamenii aceştia fac o meserie cu care câştigă bani, unii nu puţini. Atât. Jucătorii se mută de la un club la altul pe bani mai mulţi, antrenorii pot fi înlocuiţi şi după trei meciuri, aşa că grija lor principală e să câştige bani cât mai mulţi în timp cât mai scurt.

Aşa stau lucrurile şi printre jurnalişti, care nu mai sunt o breaslă, ci o adunătură unde orice porcărie care aduce audienţă şi, deci, bani, e permisă. Şi credeţi că la profesori sau la poliţişti e altfel?
Capacitatea de autoreglementare morală a categoriilor profesionale din România tinde în acest moment spre zero. Şi atunci, educatorul moral al naţiunii devine DNA. O să ajungem să aibă fiecare instituţie cel puţin un procuror DNA pe lângă ea, cum era înainte de ’89 securistul de întreprindere…

Citeşte si alte editoriale ale lui Cristian Tudor Popescu pe www.gandul.info

“Cine să fi făcut ordine morală printre arbitri? Mitică Dragomir? Mircea Sandu?” - Cristian Tudor Popescu