Dovada că românii nu mai cred în naţionala lor este dată de ultimul sondaj efectuat de www.prosport.ro. 38 la sută dintr-un total de aproape 20.000 de oameni spun că nu ne vom califica la Euro 2012. La mare distanţă, 31 la sută dintre cei care au dorit să îşi spună părerea despre ce vor face tricolorii cred într-un loc doi în grupa cu Franţa, Bosnia, Belarus, Albania şi Luxemburg. Optimiştii sunt în netă inferioritate, cu 20 la sută.
De aici plecăm. De la scandaluri interne şi nenumărate. De la contestări inutile, poliţe gratuite şi interese meschine. De la faptul că tocmai cei mai buni fotbalişti români de la această oră, Chivu şi Mutu, sunt departe de gazon pe termen mediu. Unul grav accidentat, având craniul reconstruit şi temeri inclusiv din partea medicilor că nu va mai putea juca niciodată aşa cum a făcut-o până la cruntul duel aerian cu Pellissier din meciul cu Chievo. Celălalt în pericol de a fi suspendat o perioadă îndelungată şi aflat oricum în dizgraţia selecţionerului.
La ora asta, România e o mare Craiovă, acolo unde toată lumea se ceartă cu toată lumea şi echipa e în pericol să eşueze lamentabil. Starea asta de lucruri trebuie să înceteze ieri şi de aici înainte să avem cu toţii un singur scop: reinventarea spiritului de echipă naţională şi calificarea la Euro 2012. Altfel vom rămâne doar cu ideea de 2012 din filmul în care planeta chiar se scufundă…

Altădată răsfăţaţi cu emoţiile tragerii la sorţi pentru grupele turneelor finale, ne-am luat azi la prânz porţia de palpitaţii fotbalistice urmârind ţintarul preliminariilor pentru EURO 2012. România a început ieri puţin după ora două, atunci când şi-a aflat adversarele, un nou drum. Dintr-un punct delicat. Cea mai slabă poziţie de când se calculează clasamentul coeficienţilor, 38 la o distanţă extraterestră de locul acela 3 pe care am fost imediat după America 1994. Nu e vorba atât de criza de rezultate-până la urmă de când a venit Lucescu junior în afara umilinţei cu Serbia, România a avut rezultate bune şi foarte bune-cât de criza de identitate a actualei generaţii. Fără un lider cert în teren şi în afara lui, dar mai ales fără sprijinul publicului care s-a îndepărtat teribil de echipa naţională, tricolorii trebuie să recupereze prin rezultate şi joc încrederea, simpatia, dragostea. Luxemburg, Albania, Belarus, Bosnia şi Franţa . O grupă echilibrată din care putem ieşi. Pentru asta avem nevoie de spirit. Ne batem cu Bosnia pentru locul doi, cel de baraj, dar sperăm să îi păcălim prin jocul rezultatelor şi pe francezi. Poate chiar să îi batem după modelul olandez cu care am căzut în preliminarii până le-am luat şi noi trei puncte. Până la urmă e cam ca în precedentele preliminarii cu Bosnia în rolul Serbiei. Nu e imposibil, dar nici uşor, va conta şi ţintarul categoric, dar nu avem voie să nu ne calificăm. Mai mult decât atât e greu să ne prăbuşim.

După ce a refuzat Steaua, numai pentru că apucase să îi promită cu câteva zile în urmă lui Bergodi că nu îi va urma pe banca tehnică, Panduru şi-a căpătat renumele de prototip de parolism în fotbalul românesc. „Dacă nu e încredere, nu poţi lucra, şi eu am vrut să îl asigur de asta”.

Cu o asemenea structură, managerul Stelei părea victimă sigură în Cipru, acolo unde a mers să rezolve transferul a doi fotbalişti de care nu auzise nimeni, dar ale căror cluburi au ridicat preţul doar pentru că ofertele veneau din Ghencea. Oficialii formaţiilor cipriote au spus da, pentru ca la o oră să spună nu de vreo patru-cinci ori într-o zi, exasperându-l pe cel obişnuit să nu îşi încalce cuvântul. E primul contact direct al lui Panduru cu o lume care nu îl reprezintă şi în care oamenii se sucesc inexplicabil. Prin felul său de a fi a reuşit să îi facă pe ciprioţi să i-l dea pe Parpas şi are promisiuni (în care nu crede 100 %) şi în ceea ce îl priveşte pe Tall. A fost botezul focului pentru Panduru şi, ce e mai important, a acceptat să meargă acolo pentru a-i arăta colaboratorului şi prietenului său, Mihai Stoichiţă, că se poate baza pe el. Poate împotriva a ceea ce credea chiar el despre felul cum trebuie rezolvate astfel de lucruri.

În asta constă forţa Stelei acum. În unitatea care porneşte de sus în jos. Panduru, Stoichiţă, Dumitriu şi Argăseală sunt muşchetarii din „După douăzeci de ani”, reîntorşi din toate colţurile ţării să aducă gloria în Ghencea. Că tot spunea Stoichiţă în ProSportul de ieri că visează la fotbalul-spectacol de odinioară, când Panduru dribla pe teren, nu la masa negocierilor.

Fraţii Karamyan s-au antrenat prima oară în echipamentul Stelei, trening predat de curând de Sorin Ghionea. Tăcut cât a fost în Ghencea, fostul căpitan s-a hotărât să vorbească acum: „Se face cam mult tam-tam pe venirea fraţilor ăştia”. Mulţi au gândit-o, dar a spus-o el. Şi în cazul lor, şi în cazul oricărui fotbalist care trece prin faţa stadionului din Ghencea. Steaua continuă să vândă. Şi nu e rău că face asta. Ştirile despre această echipă şi automat interesul fanilor pentru o echipă care a terminat ca niciodată, în anonimat, sezonul. Luaţi la solduri de la Timişoara, Arman şi Artiom sunt văzuţi drept salvatorii Stelei. E greu de crezut că ei sau Parpas sau Tall vor rezolva problema titlului. Tot grupul ar trebui să fie forţa. Şi prin grup se înţelege echipa, antrenorii, conducătorii şi mai ales suporterii stelişti. Spiritul pierdut sau uitat. Acesta ar fi trebuit şi ar trebui să fie obiectivul numărul 1 al celor care sunt acum la Steaua. Mihai Stoichiţă a zis-o de câteva ori în această iarnă, la fel cum a încercat şi Panduru. Ei doi trebuie să fie vectorii de imagine şi pe ei ar trebui să se bazeze încercarea de comunicare cu oamenii care au abandonat pentru o bătălie internă şi inutilă lupta cea mare şi crezul pe care l-au tot invocat.

Cazul Mutu depăşeşte cu mult sfera fotbalului şi vorbeşte cel mai bine despre un întreg sistem. Despre mafia medicamentelor, despre traficul cu sănătatea oamenilor, despre nepăsare şi inconştienţă . „Noroc” că i s-a întâmplat celui mai mediatizat fotbalist român. ProSport depăşeşte latura strict sportivă a cazului, îl lasă în urmă pe Mutu şi problemele lui care ar putea fi rezolvate de avocaţi inclusiv pe baza materialelor publicate ieri şi azi în ancheta colegilor mei.

Am avut ocazia să dau mâna cu un om care a spus senin că profită de naivitatea semenilor săi atunci când a fost întrebat dacă nu s-a gândit că medicamentele importate de el, conţinând sibutramină, creează dependenţă şi, în cazul unor pacienţi suferind de inimă, probleme mult mai serioase. De parcă ar fi numai asta? Dar Super Slimul, dar celelalte medicamente importate din China, dar Viagra? Astea cum sunt, se întreba tot el, retoric…

Contrafăcute! Aşa a spus, sigur pe ce zice. Din ţara unde se contraface orice, de la ceasuri până la blugi ori tricouri, în România vin cantităţi inimaginabile de pilule. Se iau de acolo la preţ de un euro cutia şi sunt vândute de 30 de ori mai scump. „Vindem iluzii!”, spun importatorii unor astfel de „droguri”. E atât de simplu să faci asta în România… Mutu este, până la urmă, victimă. Victima ignoranţei. M-am grăbit să îl acuz pe el de aşa ceva. Dar e generalizată această ignoranţă.

Steaua nu s-a mişcat rău într-un amical de sezon. A învins pe Vasas şi, dincolo de experimentele defensive făcute de Stoichiţă în aşteptarea întăririlor din Cipru, au mulţumit confirmările ofensive: acelaşi Tănase şi acelaşi Kapetanos.

Vestea zilei a venit însă dinspre Giuleşti, acolo unde a explodat o veritabilă bombă pe piaţa transferurilor: Alexandru Ioniţă a fost vândut la Koln, iar suma totală pe care nemţii ar putea-o vira în conturile lui Copos, dacă totul va decurge conform aşteptărilor, ar putea ajunge la 3 milioane de euro.

Problema este alta. În ciuda faptului că într-un timp atât de scurt, Copos a reuşit această lovitură cu un jucător care practic acum un an pe vremea asta era la echipa a doua, patronul Rapidului trăieşte clipa, ignorându-i pe cei care l-au format pe Ioniţă.
Marian Rada era şi atunci, ca şi acum, antrenorul echipei secunde a giuleştenilor. L-a adus la echipa mare atunci când a fost rechemat de Copos şi i-a spus: „O să ajungă fotbalist!”.. În afara lui Ioniţă a mai fost şi Creţu, mai e şi Matei, ori Coman. Grădiniţa produce pe bandă rulantă, dar se antrenează pe unde apucă. Acum, că a plecat echipa mare, sunt la ProRapid, dar nu în cantonament. Prea multe mese pe zi, prea multă căldură consumată. Se antrenează dimineaţa şi seara şi mănâncă doar la prânz, după care sunt lăsaţi acasă. Participarea în returul seriei a III-a a Ligii a III-a este şi ea pusă sub semnul întrebării, Rapid II autofinanţându-se practic. Puţinii bani pe care sponsorii îi dau formaţiei secunde sunt înghiţiţi şi ei de echipa mare. Din nimic apar fotbalişti pe care îi ia Bundesliga. Nu este însă ceva organizat, programat. E un hazard. Copos trage lozul câştigător cu nişte bani găsiţi pe stradă, drept pentru care se gândeşte în continuare la ieri, ignorând ce va fi mâine.

Strategia de transferuri a Stelei din această iarnă a fost mai mult decât evidentă. Gigi Becali nu a avut sau nu a vrut să dea bani pentru achiziţii. A amânat până în ultimul moment să ia pe cineva. A căutat fotbalişti fără contract şi pe bani puţini. „Cu jucători liberi, nu câştigi campionatul”, au mormăit oficialii din Ghencea între ei. Stoichiţă s-a ambiţionat: „Chiar şi aşa, trebuie să ieşim campioni. Vreau eu să demonstrez că pot în condiţiile astea imposibile”. Antrenorul a luat totul pe cont propriu şi s-a orientat spre jucători pe care să îi cunoască din precedentele mandate la echipele din zonă. Constrâns de buget, nu şi-a făcut iluzii şi a ales variante mai mult decât decente: Bulgaria şi Cipru. Din păcate pentru stelişti, nici măcar de aici nu au putut transfera tot ce şi-au propus. Negocieri, tratative, drumuri şi insistenţe. Rezultatul? Jelev - convins cu greu să vină, Yovov - ratat, Ouon, de asemenea.

Ieri au fost prezentaţi fraţii Karamyan. Doi jucători la care renunţase Timişoara şi de care Stoichiţă s-a agăţat pentru a vedea că a luat pe cineva, nu neapărat că avea nevoie stringentă de fotbalişti de bandă. În aşteptare se mai află doi anonimi din Cipru pentru care Stoichiţă garantează. În disperare de cauză, „Lippi” mai are puţin şi garantează şi pentru vecinii de stradă. Au plecat Rada şi Ghionea şi nu vine nimeni. Nici cei care sunt gata să aducă bani de-acasă, gen Tudela, nu sunt siguri că pot juca în Ghencea. Situaţia e una teribil de ingrată. Mai ales că informaţia venită pe seară riscă să prindă contur: Dinamo intră pe fir şi e gata să îi deturneze pe fraţii armeni. Asta da, bombă. Neputincios, gata să vină şi cu bani de-acasă, Stoichiţă se uită la Gigi, care ridică din umeri şi spune că nu mai plăteşte.

Cariera lui Mutu a început şi se încheie sub semnul substanţelor interzise. A pozitului negativ. La FC Argeş, la Dinamo, la Chelsea, la Juventus, acum la Fiorentina. Destinul a făcut ca peste tot pe unde a trecut să se discute despre această problemă.

Recunoscut pentru tupeul său nebun care l-a ajutat enorm în carieră, Mutu s-ar putea vedea „răpus” tocmai de faptul că s-a crezut deasupra a tot şi a toate.

Pare imposibil de crezut ca la acest nivel să te „dopezi”cu un medicament pe care doctorul Drăgan îl caracterizează o „relicvă”. Să iei o nebunie care îţi taie pofta de mâncare şi să te sinucizi fotbalistic. Cum să nu întrebi înainte de a băga în gură o pastilă dacă ai voie? Când te ştii cu musca pe căciulă, când ai un ditamai scandal pe cap şi posibil o datorie de aproape 20 de milioane de euro tot din cauza inconştienţei…
Din prostie, din ignoranţă, din greşeală…Tot aia e! Nu avea voie să facă asta. E păcat şi bine ar fi să fie reversibil ceva în tot acest nou scandal, dar foarte probabil e sfârşitul.
Nu s-a respectat pe el, nu şi-a respectat meseria, talentul. A crezut că înzestrările native sunt totul şi că nu mai are nevoie de nimic altceva. A căutat scurtături şi înlocuitori exact în momentele în care trebuia să arate atitudine. A fentat prea mult şi prea des în afara terenului, a mers până la limită pe ideea: „Eu sunt Mutu! Nu mi se poate întâmpla nimic!”.

Fotbalistic, România e pe cale să piardă un jucător cum nu e altul. Îl pierdusem oricum mai de mult, dacă e să ne luăm după decizia neexprimată vreodată de Răzvan Lucescu. Acum câteva zile, după două goluri, dă Doamne să nu fi fost ultimele, a fost un titlu: „Alo, Răzvan?!”. Între timp, situaţia a balansat iar. Ironia nu îşi mai are rostul… Selecţionerul a anticipat corect, şi valul de presiuni la care a fost supus s-a dovedit a fi furtună într-un pahar cu apă. Răzvan a avut dreptate. Păcat, şi mai ales păcat de Mutu. De fotbalistul Mutu.

Nu cred că un om care a trecut prin ceea ce a trecut el, ar fi luat intenţionat o substanţă aflată pe lista celor interzise. Şi în niciun caz una caracterizată de doctorul Drăgan drept o „relicvă”. Acum câteva zile a fost un reportaj la PRO TV cu camera ascunsă în care era prezentat felul în care în farmacii se ignora decizia de a nu se mai vinde medicamente care conţin sibutramină.

Abia se luase hotărârea ca respectiva substanţă, care popular „taie pofta de mâncare”, să fie retrasă din farmacii. Azi, cel mai mediatizat şi poate cel mai valoros fotbalist român al momentului şi-ar putea vedea năruită cariera din cauza sibutraminei.

Destinul său fotbalistic a fost puternic marcat de substanţe interzise. A plecat în fotbalul mare de la FC Argeş, echipa care a fost epicentrul scandalului legat de dopaj în România. Neaga şi Buturugă au fost chiar depistaţi pozitiv, dar cazul s-a muşamalizat. A fost coleg de generaţie la Dinamo cu fotbalişti asupra cărora a planat suspiciunea că iau astfel de substanţe.

La Chelsea, Adrian şi-a creat singur probleme ducând o viaţă neglijentă. Scandalul cocaina, urmat de suspendare. Apoi revenirea senzaţională din nou în Italia, chiar la Juventus echipă ai cărui fotbalişti au avut probleme din acest punct de vedere.

Şi acum? Vestea năucitoare, ieşirea din antrenament, suspendare şi, Doamne fereşte!, final de carieră. Unul trist, nedrept, prematur. Poate nu va fi aşa. Bine ar fi să nu fie aşa. Poate că nu a greşit acum, dar de-a lungul carierei prin comportamentul său a făcut greşeli şi plăteşte acum. Atitudinea şi respect pentru cariera sa în primul rând. Asta îşi poate reproşa.

Porumboiu vrea titlul cu orice preţ în acest sezon. Domeniul în care a investit îi permite să fie teribil de activ pe piaţa transferurilor pe timp de criză. Culege profit după ce a semănat la propriu terenuri agricole în loc să construiască cartiere de carton pe domenii achiziţionate speculativ.

Vasluiul transferă pe bandă rulantă tot ce e mai bun. Chiar şi în această iarnă a adus jucători pe care nu şi i-a permis Steaua, blindând o echipă oricum articulată şi puternică. A căutat intens, sacrificând la nesfârşit antrenori, până s-a hotărât că Lăcătuş e omul care merită sprijinul său necondiţionat.

Ştie mai bine ca oricine însă că trebuie să închidă cercul şi că are nevoie de un conducător de clasă. De fapt, dacă ne amintim de perioada în care Marius Stan a fost preşedinte la Vaslui, ne dăm seama că Porumboiu a încercat să îşi construiască proiectul cu un conducător destoinic ca bază. Diferendul cu Stan l-a făcut să îşi regândească planurile: echipă, antrenor şi lipseşte preşedintele.

În afara lui Stan, Dinu Gheorghe, MM Stoica şi Gheorghe Chivorchian, sunt unanim recunoscuţi drept conducătorii cei mai apreciaţi în fotbalul românesc. Chiar dacă relaţia cu Dinu „Vamă” s-a îmbunătăţit în ultimul timp după ce cunoscuse chiar perioade de îngheţ, ţintele lui Porumboiu rămân ultimii doi.

Şi l-ar dori pe MM Stoica ori pe Chivorchian. Tatonează de ceva timp, dar sunt greu de adus. E de aşteptat ca în timpul rămas până la startul returului Porumboiu să îşi intensifice eforturile de a rezolva problema omului vocal, abil şi respectat. Dacă niciunul dintre cei amintiţi nu poate fi luat, va trebui să inventeze ceva. Şi o va face!