Adrian Ilie a decis să răspundă atacurilor venite din partea fostelor glorii steliste şi care indirect şi prin ricoşeu îl vizau. „Lăsaţi Steaua în pace!“, e un mesaj curios în condiţiile în care de curând a lăsat-o chiar el, preferând să plece. Aflăm că politica de transferuri l-a determinat să se rupă de echipa condusă de pe bancă de prietenul său, Marius Lăcătuş, ceea ce confirmă varianta avansată demult de media şi infirmată la vremea respectivă. Seria paradoxurilor continuă cumva în Ghencea. Steaua atacată de foste glorii şi apărată de un demisionar… În ciuda acestor aparenţe, mă încăpăţânez să cred că e mai multă linişte decât anii trecuţi şi sunt în stare să pariez că Steaua va ajunge în grupele Ligii.

Şi Dinamo e intrată într-un soi de curent de reconciliere. Lobonţ şi Rednic sunt prieteni, după ce terţilor le-a fost dat să audă vorbe grele rostite de unul faţă de celălalt, iar Marius Niculae e gata să se reintegreze în „Ştefan cel Mare“, conflictul cu acelaşi Rednic fiind dat şi el uitării…

Rapidul? Are meci cu Dani Coman. Cu oficialii Rapidului  mai exact. O dispută inutilă şi din ambiţie, ascunsă în spatele unor aşa-zise principii. E un război rece, bazat pe multă dezinformare… 350.000 e o sumă care nu i-a fost vreodată oferită şi nici nu îi va fi. Cât despre jucător, el ezită. E pe final de carieră şi se confruntă cu  foarte multe tentaţii din partea unor echipe care nu atât că vor binele lui, cât răul Rapidului. Deloc pedagogic, oamenii puşi să negocieze preferă poziţia de forţă, ignorând nebunia - tradusă uneori prin încăpăţânare - specifică oricărui portar…

Lăcătuş îşi păstrează în cariera de antrenor însuşirile cu care s-a impus ca jucător. Dârz, tupeist şi agresiv. E clar că e dedicat Stelei şi se comportă ca atare. „Cine dă în Gigi, dă în mine” e declaraţia-şoc, dar şi scut pentru un patron, al cărui comportament este din ce în ce mai contestat. Calculul e simplu. Aşa cum Becali are nevoie de Lăcătuş, şi Lăcătuş are nevoie de Becali. Actualul antrenor o spune franc. Ştie că mulţi se îndoiesc şi acum de calităţile sale de tehnician, simte că lumea fotbalului îşi dă coate încă, spunând că renumele, nicidecum numele, l-a ţinut în funcţie şi e conştient că anul acesta are de dat examenul de maturitate. Sezonul trecut a fost de încălzire… Implicarea declarată a lui Gigi a ştirbit cumva lucrurile bune făcute de el pe finalul de sezon, pentru că au acţionat separat.

Acum Lăcătuş a avut posibilitatea să conducă echipa în pregătire, să interacţioneze cu jucătorii, să-i simtă şi să se facă înţeles. La prima vedere, situaţia la Steaua e tensionată şi totul se arată a fi la limita controlului. În realitate, e mai linişte decât a fost după multe alte cantonamente şi se poate spune că Lăcătuş s-a impus. Fără discursuri pompoase. Simplu şi natural. Aşa cum pe vremuri îşi domina adversarii direcţi. Declaraţia citată poate fi de natură să îl cucerească definitiv pe un patron sensibil la astfel de discursuri. Relaţiile de joc dintre patron şi antrenor s-au cristalizat tot în această vară. Paradoxal, zvonul unei eventuale numiri a lui Dan Petrescu în cazul nedorit al unui eşec în Ligă au aşezat lucrurile pe un făgaş dorit de toţi în Ghencea. Personalitatea şi carisma a doi oameni, nu neapărat instruiţi, dar cu priză la public, par a se fi conjugat acum. Instinctiv şi parcă întâmplător. Asta dacă nu cumva cineva din umbră a avut grijă să îi apropie. De aici încolo, Steaua va avea şi mai multă forţă…

„Tamaş este un fotbalist bun… Un fundaş puternic cu plasament excelent. Jocul aerian? Punct forte… Ca să nu mai spunem de şutul de la distanţă. Faza din meciul cu Italia? Hmm… Să fim serioşi! El a încercat să respingă acolo, dar nu era treaba lui. Altcineva trebuia să intervină… Poate Goian. Celălalt fundaş central…”. Genul de discurs care e foarte posibil să fi dublat imaginile cu fundaşul lui Auxerre. Oferta scoţienilor de la Celtic i-a mulţumit pe francezi, dar salariul pregătit lui Gabi era mult sub pretenţiile acestuia. „Practic, sunt aceiaşi bani. Mai bine rămân în Franţa… E şi Nico aici…”. Brusc, omul pus să vândă fotbalişti schimbă placa şi dvd-ul: „Serios acum… Perechea lui Gabi în centrul apărării României e Dorin Goian… Îl ştiţi că a dat golul calificării cu olandezii la Constanţa, acolo unde ploua ca în Scoţia. E fundaş, dar marchează când ai mai multă nevoie. A jucat excelent şi cu Franţa, şi cu Italia la Euro. Gândiţi-vă un pic… un singur gol primit cu campioana şi vicecampiona mondială… Păcat că nu a jucat cu Olanda. Altfel ar fi stat lucrurile, să fiţi siguri!”. România şi-a scos pe tarabă cuplul de fundaşi centrali… Cumpărătorii nu se înghesuie, dar din doi facem să vindem unul… Gabi Tamaş dă semne că ar prefera Auxerre la ofertă egală, Goian ar pleca şi pe jos de la Steaua pentru nişte euro în plus. Celtic nu e echipă de prima mână, dar are tradiţie şi ştaif. A mai fost Didi Prodan fundaş la Glasgow, dar Rangers. Partea catolică a oraşului încearcă să se apere şi ea cu români. Azi va alege dintre Gabi şi „Goe”!

Doctorul, unul dintre cei mai buni, de fapt cel mai bun prieten virtual, care scrie pe blog, messenger şi sună când arde ceva, spune că Steaua nu poate juca 1-4-1-4-1. Şi că lui Dayro Moreno i se limitează apetitul ofensiv prin „sechestrarea” în linia mediană.  Doctorul e stelist şi are parafă de microbist.

Pe hârtie, echipa lui Lăcătuş arată bine… Apărarea cu Ghionea - în condiţiile în care îl dau pe Goian, dacă nu îl dau, e şi mai bine pentru ei - şi Rădoi, Ovidiu Petre între linii şi doi mijlocaşi creativi şi cu apetit ofensiv, Stancu şi Moreno plus brazilianul Arthuro avansat, completând axul central. Benzile lăsate în sarcina abilului cuplu Gloanski-Szekely pe dreapta, respectiv „muncitorilor” Petre Marin-Nicoliţă în stânga. În realitate şi pe teren, angrenajul lui Lăcătuş e nerodat. E un sistem nou şi scârţâie, dar construcţia arată bine şi are potenţial. Nu e vorba neapărat de faptul că e modulul cel mai în vogă din fotbalul european, cât că el se pliază cel mai bine pe lotul şi ambiţiile Stelei. Fotbalul-spectacol se poate juca şi fără doi sau trei atacanţi. Roş-albaştrii vor putea vedea pe viu asta peste o săptămână şi un pic când vine Roma lui Spaletti, echipa care a încântat Europa fără a avea vreun vârf de careu în primul unsprezece… Abia atunci se va vedea cu adevărat în ce măsură noua Steaua se poate impune.

Cu puţin mai mult de o săptămână înainte de startul unui nou sezon competiţional, reprezentantele României în Liga Campionilor au bifat câte un amical serios. Steaua a trecut de Beşiktaş, „bronzul” Turciei, una din revelaţiile Euro, CFR a învins Bochum, o reprezentantă a Bundesligii, campionatul ţării care a dat finalista turneului final încheiat de curând. E mult să spui că s-au făcut toate reglajele, dar sunt semne că atât unii, cât şi ceilalţi ar atinge vârful de formă la ora meciurilor care contează. Clujenii au consistenţă în joc şi implanturile dau semne că ar reuşi, în sensul că nou-venitul Pereira, „recuperatul” Didi şi „repatriatul” Deac constituie plusuri evidente comparativ cu „unsprezecele” care se încununa campioană. Plus că soluţiile de înlocuire de care dispune Andone sunt cele bune, numeric şi valoric.
 
Steaua pare să fi depăşit, măcar din punctul de vedere al rezultatului, criza. Simpla prezenţă a lui Rădoi în defensivă plus revenirea lui Ovidiu Petre în faţa apărării articulează exprimarea tehnico-tactică. Până la mijlocul lui august, Lăcătuş are timp să caute cele mai bune soluţii de la mijloc în sus. A-l face uitat pe Dică pare acum mult mai greu decât se gândeau mulţi la un moment dat. Rapid, Dinamo şi Poli au revoluţionat loturile, nu numai formaţiile de start. Mizează mai degrabă pe entuziasmul achiziţiilor decât pe omogenitatea grupului. Ambiţiile lor nu par a se sprijini pe argumente, iar amestecul lor în treburile Stelei şi ale CFR-ului are mai degrabă iz de speranţă decât de certitudine.

Umărul lui Chivu a fost infinit mai mult mediatizat decât umărul lui Hănescu. Cu toate acestea, Victor a produs românilor o bucurie mult mai mare decât ne-a făcut Cristi şi ceilalţi anul acesta la Euro…Revenit parcă de nicăieri pe zgura de la Gstaad, uriaşul nostru a jucat un tenis modern, relaxat şi hotărât.

A servit ca o maşinărie de îngropat mingi în terenul advers, a alternat loviturile în forţă de pe fundul terenului cu retururi surprinzătoare şi s-a impus calm şi natural. Imperturbabil, a trecut peste problemele de la umăr de după setul întâi, bombardându-şi adversarul din Rusia cu trasoare bine ţintite.

Primul turneu ATP din carieră, 175 de puncte în clasamentul mondial, 65.000 de euro, revenirea în top 60…Cam aşa s-ar traduce în cifre seci performanţa românului de 27 de ani (pe care îi va împlini săptămâna viitoare). După Pavel care a triumfat în 2001 la Montreal, un alt român reuşeşte o victorie senzaţională. Modest şi liniştit, Victor abia dacă a schiţat un zâmbet ieri. Nu şi-a trăit exuberant succesul…Nu s-a aruncat pe jos ca Nadal, nu s-a dat în specatcol pozând cine ştie cum cu trofeul. A căştigat pentru că a fost mai bun, pentru că a fost concentrat, pentru că este în formă. Serios şi dedicat pasiunii sale, Victor poate face enorm în viitor. Singura condiţie? Să nu-l mai supere spatele. Umărul i-a ţinut…

La Steaua, Lăcătuş este omul cel mai expus la ora actuală. Are de strunit un vestiar care dă primele semne de răzvrătire, are de îmbunătăţit radical un joc care scârţâie teribil, are de manageriat o relaţie cu un patron plin de toane fără Adi Ilie, o veritabilă curea de transmisie care îl ajuta indiscutabil pe axa Ghencea - Palat.

Asta în condiţiile în care Argăseală este mai tot timpul prins cu probleme organizatorice. Cel mai suspect e ce se întâmplă la echipă. Dintr-un vestiar strâns de Rădoi în jurul său se aud proteste şi se scurg informaţii. Ultima? Cum că la întoarcerea din Austria au de gând să se constituie iar într-o delegaţie care să ceară o schimbare. Scenariul e ştiut… A fost una din dublele care au dus la dărâmarea unui alt mit din Ghencea.

Mingea e la Lăcătuş. Pare mult mai rezistent la presiune şi mult mai hotărât să meargă până la capăt decât oricine altcineva. E singurul care în numele pasiunii pentru club se poate lua la trântă cu oricine. Inclusiv cu propriii jucători care, brusc şi suspect, refuză să îl mai asculte.

Argăseală şi Ghiorghişor. Aceştia sunt oamenii pe care Becali a spus că îi preţuieşte cel mai mult dintre angajaţii săi şi despre care a afirmat că ar fi indispensabili. Numele lor nu are atâta rezonanţă în rândurile fanilor, pentru că nu au avut vreo realizare în tricoul Stelei. Cu toate acestea reprezintă prezentul şi, iată, viitorul celei mai iubite formaţii din România. Sunt oameni de echipă, dedicaţi brandului, în niciun caz foste glorii care se gândesc, fie şi involuntar, să concureze vedetele.

E avantajul lor. Se dedică. Patronului, clubului, ideii… Argăseală s-a culcat ultimul în dimineaţa de după judecata cazului „Bricheta” şi s-a trezit primul în dimineaţa de dinaintea scandalului „Valiza”. Ghiorghişor roboteşte conştiincios în zona birourilor din Ghencea. Acceptă toane, suportă ţipete. Mulţi sunt tentaţi să spună că nu ar avea personalitate, dar ei au mereu treabă. Prea multă treabă să se gândească la astfel de nuanţe. „A plecat Dică… Lovin e la echipa a doua… Mirel, Goe şi Ghionea au spus că vor în altă parte. Adi Ilie a demisionat. Din afară ai spune că e nebunie. Din interior vă spun eu că totul e sub control”, spunea mai zilele trecute Valeriu Argăseală. Pare greu de crezut că e aşa, dar nu imposibil…

La Steaua se întâmplă ceva. Dică, Rădoi, Goian, Ghionea şi-au exprimat în ultimul timp nemulţumirile faţă de tot ceea ce se întâmplă în Ghencea. Lovin a plătit acum pentru toţi, fiind trimis la echipa a doua. În numele disciplinei. E clar că au o problemă! Iar vestiarul constituie, fără îndoială, cea mai importantă dintre ele.

Înainte de a avea un joc în viteză şi direct pe poartă, steliştii trebuie să îşi rezolve relaţiile interumane. Secretomania, dictatura e clar că nu constituie mijloace. Între cele trei-patru echipe mari, atmosfera cea mai puţin prietenoasă şi mai apăsătoare era în Ghencea. Jucătorii păreau mereu încruntaţi, suspicioşi… Rar te priveau în ochi. Cele mai puţine antrenamente deschise, comunicare directă limitată. Era inevitabil ca toate acestea să nu izbucnească într-o zi. Trimiterea lui Lovin la echipa a doua nu rezolvă decât temporar şi parţial problema. Jucătorii sunt oameni, au nemulţumiri, temeri… Unii vor să le împărtăşească.  Nevoia de comunicare nu se rezolvă niciodată prin plata unor contracte mari.

Fotbaliştii au suflet. După familia Cristina şi Marius Niculae acum o săptămână, şi familia Adelina şi Cristi Chivu a decis ca toţi banii pe care i-au primit la nuntă să fie donaţi oamenilor cu probleme. Gestul este lăudabil, cu atât mai mult cu cât în mod sigur este făcut din inimă.

Marius şi Cristi sunt doar ultimii de pe o lungă listă de sportivi care nu îşi uită semenii aflaţi în dificultate. Constant, oamenii din sport se implică în acţiuni caritabile. Cei mai mulţi evită să facă aceste gesturi în faţa camerelor de luat vederi. E modul lor de a da ceva înapoi celor datorită cărora sunt atât de bogaţi şi celebri. Aşa cum le este vânată fiecare mişcare, e normal ca această latură să le fie subliniată. Apreciată, chiar. Destinul a vrut ca ei să fie printre aleşi… Cristi şi Marius conştientizează ce privilegiaţi sunt ca idoli şi ei ştiu cel mai bine cât de greu le-a fost să ajungă aici şi în acelaşi timp cât de uşor ar fi putut fi ei în locul puştilor din cartier care visau ca şi ei să se facă fotbalişti când vor fi mari.