Fotbalul s-a întors în România. În forţă! La fel ca intrările la sacrificiu ale lui Ghionea sau Ovidiu Petre. Spectaculos! Pe ritmul şerpuirilor lui Milisavljevici şi ale fentelor din gleznă făcute de Wesley. Steaua - Vaslui a fost un meci bun. În mare parte, meritul unei echipe-oaspete, excelent aşezate în teren de la mijloc în sus de Moldovan. Steaua şi-a depăşit prestaţiile şterse din perioada de pregătire. Forţa acestei echipe fără individualităţi vine tot din suflul imprimat de pe margine de Lăcătuş.  Momentele în care roş-albaştrii s-au agăţat de galbenii lui Porumboiu au alternat cu cele în care cuplul Ogăraru - Nicoliţă a dat tonul sau în care Bogdan Stancu s-a trezit din letargie pentru a sclipi.
Meciul a avut nerv şi consistenţă, iar fanii veniţi în special pentru a se răfui cu patronul au uitat în multe momente de pornirile vindicative. Alternanţa imaginilor peluză-tribuna oficială spune totul despre situaţia tensionată din Ghencea. „Piei, Satana” pe un banner al galeriei, Becali frământând mătăniile. „Pleacă din Ghencea” şi încă o ţigară aprinsă în lojă. Chiar şi aşa, centrul de interes a rămas gazonul. Echitabil şi frumos, egalul mulţumeşte şi nemulţumeşte în egală măsură pe toată lumea, dar morala vine din tribună, de la numeroasele bannere afişate. La un moment dat nu mai există „prin orice practici“ şi nici „scopul scuză mijloacele“. Atunci când mândria le este lezată, fanii nu uită şi nu iartă.

„S-a votat Codul Penal”. O melodie care era în vogă la mijlocul anilor 90. Nu e exclus ca la meciul cu Vasluiul să îl vedem pe Gigi Becali ieşit jumătate pe geam, fredonând versurile cântecului interpretat de regretatul Valeriu Sterian. Reporterii ProSport au descoperit înaintea patronului stelist cheia care îi permite să închidă definitiv cazul „Valiza”: modificarea unor prevederi ale Codului Penal referitoare la statutul de funcţionar. Acesta ar putea să fie semnul pe care Becali spunea că îl aşteaptă din partea prietenilor politici, dar în acelaşi timp constituie şi demontarea teoriei cum că este urmărit de fantome clujene - guvernul ardeleanului Boc a adoptat aceste modificări.
L-am auzit împăunându‑se aseară şi oferindu-se să boteze - să voteze nu i-a permis electoratul - legi, dar nu trebuie să uite că aceasta constituie numai una din practicile la care s-a pretat. Autodenunţurile legate de arbitri, nenumăratele stenograme al căror numitor comun este, toate transferurile suspecte de fotbalişti pe care îi lua peste noapte de la formaţii pe care Steaua le bătea suspect de uşor, toate acestea rămân. Nu se prescriu. Aşa cum, din păcate pentru el, se pare că nu va putea scăpa prea curând de verdictul pe care i l-au dat fanii: vinovat! Nicio modificare de lege nu îl va putea scăpa de judecata oamenilor. Asta o poate face doar el dacă înţelege ce şi unde a greşit şi se schimbă. Cei mai mulţi ar paria că unul ca Gigi Becali nu se va schimba niciodată.

Anormal ar fi să nu se mai salute. Aşa cum anormal ar fi ca, dacă unul intră într-un restaurant, celălalt să iasă. Nu e nimeni absurd, suntem conştienţi că nu trăim într-o lume ideală, că fotbalul nu e teatru şi nici stadionul biserică.

În mod sigur însă ceea ce se întâmplă la noi depăşeşte cu mult limitele. Ale bunului-simţ, că ale normalului sunt de mult la pământ. Ultimul zvon, cum că şeful Ligii a zburat în acelaşi avion cu Turcu şi Borcea pentru a vedea Inter - Manchester la faţa locului, se adaugă călătoriilor interpretabile între oficiali ai cluburilor şi conducători care prin definiţie trebuie să fie imparţiali. Exemplele sunt nenumărate şi niciunul dintre cei care sunt azi în fruntea fotbalului nu sunt scutiţi de mărturii ale unor astfel de „escapade”. Dragomir chiar îşi face un titlu de glorie din faptul că joacă table toată ziua cu Gigi Becali, după care pleacă la Milano cu Borcea. Eventual face patronul Stelei un ocol mic şi îl lasă la aeroport în drumul dinspre palat, cu p mic, spre Pipera. Avem un fotbal la două capete şi aşa îl vom avea şi în returul acesta şi aşa îl vom avea cât în fruntea fotbalului vom avea conducătorii jumătăţilor de măsură. Problema e că, dacă granzii acceptă complice sistemul de tip piramidal pe ideeea că „îmi vine şi mie rândul”, este inexplicabilă apatia celor mici, dar mulţi, care nu au curajul să zică nimic.

Hagi a refuzat Galata. Turcii au încercat varianta de compromis şi i-au propus un contract până la vară. O ofertă pe care, cu toată dragostea pentru această echipă, nu avea cum să o accepte. „Eu vreau să mă angajez la un proiect. Nu mai sunt tânăr, nu îmi permit să aleg doar cu inima”. Aşa gândeşte acum şi e normal să facă aşa.

Tehnicianul român aşteaptă mai mult ca oricine să revină, dar e conştient că trebuie să cântărească atent. La 44 de ani nu are cum să mai experimenteze. Următoarea echipă pe care o antrenează trebuie să reuşească. Să se impună, să impresioneze. Nici în fotbal nu se pot oferi garanţii, dar Hagi vine de pe poziţia celui care nu are de ce să se grăbească şi care aşteaptă să se convingă de seriozitatea celor care îi vor propune ceva. Nu mulţi tehnicieni români şi-ar fi permis să refuze o formaţie precum Galatasaray. Hagi a făcut-o. Un semn că antrenorul Gheorghe Hagi s-a maturizat, că a rupt toate punţile sentimentale cu jucătorul de legendă şi că aşteaptă. Dacă nu va veni niciun proiect, Gică are unul în care crede. Academia ce îi poartă numele. Acolo are parte de linişte. De la înălţimea unui nume ce se reflectă încă puternic în inimile iubitorilor de fotbal de pretutindeni, Hagi demonstrează că a învăţat să aibă răbdare. Cu el, cu copiii, cu toţi. E prima condiţie pentru a ajunge să demonstreze tuturor că poate fi un mare antrenor. Va face asta şi apoi se va întoarce la Academie.

Ar fi prea mult ca într-o singură iarnă să pâlpâie şi să dispară Progresul, UTA şi Rapid. Toate sau fiecare dintre ele. Aceste trei formaţii sunt mai mult decât simple cluburi de fotbal… Reprezintă simboluri. Astăzi şi acum nimeni nu are timp şi mai ales bani să se gândească la asta. În termeni de business sunt condamnate, dar în fotbal se câştigă de multe ori cu sufletul. Altfel, dacă am judeca totul după bugete, nu am fi atâţia iubitori ai acestui sport şi mai ales nu ne-am mai prezenta vreodată la startul unei competiţii europene intercluburi.

Primele două agonizează în liga secundă cu loturi şubrede şi conduceri conjuncturale. Pierdute şi ale nimănui. La cum se prezintă azi, cu greu ar putea fi salvate, deşi s-au mai văzut minuni. Din ele au mai rămas simple embleme ruginite, care se bălăngăne lugubru în bătaia vântului şi în voia sorţii. Plus o mână de suporteri.

Rapid arată OK. E taciturn şi muncitor ca Rada, hâtru şi volubil ca Manea şi Răducanu, nebun ca Maftei… Se mişcă bine. Echipa adică. Infuzia de spirit rapidist a înviorat un organism care e măcinat pe interior. Miile de fani au rămas sute, dar tot inimoşi. Încap în curtea din spatele peluzei să protesteze sau într-o discotecă să îşi cânte iubirea, acum şi în ritm de hip-hop.

Clubul e în comă. Transplantul financiar nu mai poate fi amânat, altfel povestea fără sfârşit s-ar putea încheia brutal şi trist.

Copos, Taher, Valvis. Mai nou Negoiţă, Hrebenciuc. Unii îşi doresc ca numele să le fie asociat cu asta, alţii profită, alţii sunt nevinovaţi. Cu toţii însă poartă responsabilitatea şi au posibilitatea de a salva un brand care a dat şi dă culoare unei competiţii. Farmecul vieţii poate sună prea pretenţios, dar farmecul fotbalului e un termen real. Şi li se potriveşte fiecăreia dintre cele trei… Măcar una să scape…

S-a întors lumea invers! Mai-marii fotbalului românesc au probleme cu forurile. FIFA ameninţă Steaua, şi Dinamo strigă că FRF o nedreptăţeşte în favoarea Pandurilor. La Rapid e normalitate: echipa nu are bani, iar suporterii cântă: „C-aşa sunt eu rapidist, niciodată nu sunt trist”. Nu e prima oară când remarcăm că granzii sunt înghesuiţi.

Steaua ar putea plăti pentru lejeritatea cu care patronul aruncă în stânga şi-n dreapta cu vorbele. Sunt oameni care judecă fără să ţină cont de un rânjet marcă înregistrată, de un hăhăit epigonic şi de o replică enervantă: „Hai, dom’le, că am glumit!”. FIFA a judecat, dar nu a comunicat decizia. Dinspre avocaţii care l-au apărat pe turcul Yuksel vine zvonul că Steaua va plăti mai scump decât se aşteaptă oricine. Amendă usturătoare şi excludere din Europa. Ar fi prea scump şi nedrept. Nu ar fi corect să plătească fotbaliştii, antrenorii, fanii pentru o iresponsabilitate. Gigi Becali are multe păcate printre acelea că e rău de gură şi deloc cumpătat. Discriminare e mult spus în ceea ce îl priveşte.

Dinamo s-a supărat pe federaţie. Pare logic tot ce susţin conducătorii şi e arhicunoscută legătura federaţie - Condescu şi toată povestea voturilor. Surprinde acest scandal al „câinilor” cu forul despre care adversarii susţin că i-ar proteja. Se ascut săbiile înainte de un start de foc, iar acuzele lui Daniel Florea, cel care a închis „valiza Pandorei”, la adresa mai-marilor FRF şi convocarea acestora la DNA sunt şi ele interesante.

Ce nu o să apară niciodată pe stenograme, dar lumea fotbalului ştie? Şi mai ales câte valize au existat şi nu au fost confiscate, ajungând la destinatari! Toate scandalurile făcute publice în ultimul timp din cauza dosarelor DNA nu sunt, aşa cum cei mai mulţi îşi închipuie, decât o mică parte a subteranelor din fotbalul românesc. Adevăratele lovituri s-au dat departe de ochii vigilenţi ai procurorilor. Încă de acum doi ani „întâlnirile de afaceri” ale oficialilor diverselor echipe s-au petrecut departe de România, Austria, de exemplu, şi mai ales Viena, fiind o destinaţie la îndemâna conducătorilor de la echipe din Bucureşti, dar nu numai. Dacă Gigi Becali a preferat decorul autohton, brevetând transhumanţa (eur)oilor  şi „miserupismul” unor convorbiri nu numai transparente, ci de-a dreptul fără perdea la telefoane ascultate, rivalii au fost mult mai discreţi. Mai culţi. Mai cosmopoliţi.

Legenda spune că episoade din „Dosarele X” ale unor întâlniri Dinamo - CFR s-ar fi turnat pe lângă Prater, pe acorduri de Mozart. Interesant este că în returul acesta se va alege praful de orice tratat de la Viena, cele două echipe fiind în luptă directă. Gigi pare arbitru într-o bătălie în care favorita Dinamo are drept challenger campioana CFR, dar ameninţă că are putere să fie jucător. E ca la Wrestlingul acela de pe Sport.ro când te poţi aştepta să apară câte unul de te miri de unde şi să-i bumbăcească pe ceilalţi. Acelea sunt spectacole regizate… Dar ăsta ce o fi? Finalul pare neaşteptat, dar la fel cum e zvonul cu Viena se mai spune şi că Dragomir, Sandu, Kassai, Lupescu, împreună, separat sau pe perechi, nu lasă nimic la voia întâmplării. Şi culmea, şi unii dintre ei merg des în Austria. La schi…

l Giornale este un cotidian care apare la Milano şi care are un tiraj de aproximativ 200.000 de exemplare, fiind citit zilnic de circa 650.000 de italieni. Un jurnalist de acolo scrie împotriva curentului. Beppe di Corrado ignoră opinia generală a colegilor de breaslă din Peninsulă, dar mai ales pe cea a unor politicieni de la Roma, şi vorbeşte despre Mutu, „românul care nu mai este străin”. Actuala perioadă nu este deloc una bună pentru conaţionalii noştri aflaţi în Italia. După cazul „Mailat” sau violul asupra unei tinere de 21 de ani, românii au devenit veritabile ţinte şi se tem chiar să mai vorbească în limba natală pe străzi. Xenofobia şi tensiunea au atins cote maxime şi din cauza unor declaraţii la limita instigării ale unor politicieni care au găsit în conaţionalii noştri cauza tuturor relelor care se petrec acolo. Se vorbeşte despre pedepse groaznice în guvernul italian, marea polemică fiind între „castrarea chimică” propusă de ministrul Agriculturii şi „castrarea chirurgicală”, susţinută de ministrul pentru simplificare legislativă. Trimiterile sunt la violatori şi, implicit, la români. Declaraţia lui Piergiorgio Stiffoni, senator în Liga Nordului, vorbeşte de la sine: „Dacă un extraterestru ar veni pe Pământ şi m-ar întreba în ce sunt specializaţi românii, le-aş răspunde «La viol»”.

Şi antrenorii de fotbal se împart în mari teoreticieni şi buni practicieni. „Melangeul” ideal este caracteristic unui număr mic dintre ei şi de aici apar vârfurile. Lăcătuş nu pare genul studios care să se aplece şi să aprofundeze miile de pagini scrise despre modulul 4-1-4-1, să urmărească updateurile de pe site-uri şi care să prezinte sinteze peste sinteze jucătorilor săi. Pune însă foarte mult suflet în ceea ce face şi are avantajul ca, lucrând la Steaua, să aibă de-a face cu jucători alfabetizaţi în fotbal şi care au un bagaj de cunoştinţe teoretice de natură să facă diferenţa în partidele interne. Ştie mai bine ca oricine de când juca cât şi ce înseamnă tricoul „roş-albastru” şi mândria emblemei şi încearcă în primul rând să cultive asta. Majoritatea nu crede în Steaua lui Lăcătuş… Chiar şi fostele glorii din Ghencea sunt sceptice şi nu văd echipa în lupta pentru titlu.

Relevanţa stagiilor de pregătire este un subiect mereu actual, dar specialiştii sunt mai categorici ca oricând: Steaua nu e ceea ce trebuie să fie. Strâmbă toată lumea din nas şi se emit judecăţi de valoare, făcându-se teoria vârfului de formă. Trupa de azi a lui Lăcătuş nu arată foarte bine la prima vedere, dar, în ciuda unor aparente probleme de efectiv, ambiţiosul tehnician are o bază pe care să construiască. Omogenitatea nucleului de jucători, câştigarea a doi „fotbalişti” în perioada Antalya: Toja şi Stancu, plus o oarecare stare de alertă care îi va face pe stelişti să termine linia dreaptă a pregătirilor concentraţi la maximum. Steaua se pregăteşte să înceapă returul eliberată de statutul de favorită. De fiecare dată, au surprins când au fost priviţi astfel. Ultima oară, tot cu Lăcătuş pe bancă la „dubla” cu Galatasary. Eu unul aş paria cu gloriile steliste că roş-albaştrii îi vor uimi pe mulţi.