„În jurul vârstei de doi ani eram cu el, îmbrăcat într-un  tricou de-al lui, pe care îl schimbase la un meci internaţional -parcă împotriva Elveţiei - pe un hol mai lung, dar îngust, acasă la noi, undeva în Balta Albă. Şi el era îmbrăcat tot într-un echipament de joc adevărat şi mama ne arbitra. Ascultam întâi imnul, salutam apoi suporterii imaginari care erau la meciul nostru…
Imnul îl cânta el şi cu mama…”. Aceasta este poate prima amintire despre fotbal a lui Răzvan.
Familia şi fotbalul. Lucescu tatăl şi Lucescu fiul au reuşit să combine perfect aceste două noţiuni. Familia Lucescu şi-a pus amprenta pe fotbalul românesc în ultimele decenii. Cei doi, tată şi fiu, au trăit împreună şi separat momente pe care din cauza sau datorită meseriei lor le-au împărtăşit cu ceilalţi. Îi ştim jucând şah, ni-l amintim pe Mircea făcând pe Moş Crăciun, sau pe Răzvan cu labradorul. În paralel cu instantaneul de la o conferinţă de presă cu tatăl sărutându-şi fiul pe creştet după o confruntare directă în Cupa UEFA. Un „Reality Show” discret şi de bun gust pentru unii, imagine construită artificial pentru alţii. Mircea şi Răzvan.

Ei doi, dar şi ca familie nu au trecut niciodată neobservaţi. Au fost, sunt şi vor fi apreciaţi sau invidiaţi. Respectaţi ori contestaţi. Povestea familiei Lucescu a atins apogeul. Fiul moşteneşte banca de antrenor de la tatăl ce tocmai a refuzat să se întoarcă la naţională.

„Băiatul lui tata” e clişeul care ar trebui să îl enerveze pe noul selecţioner. Dar mai degrabă îl motivează. Relaţia dintre cei doi este atipică şi specială. S-au bucurat şi au suferit întotdeauna împreună. Iar pasiunea pentru fotbal s-a transmis natural. Genetic.

Familia Lucescu chiar este una fericită şi unită! Pentru ei orice azi e special. Dimineaţa, fiul face prima conferinţă de presă ca selecţioner, iar tatăl încearcă seara să antameze biletele pentru finala UEFA de la Istanbul.

În toată perioada în care Gigi Becali a fost închis, vărul său mai mare şi mai cunoscut şi-a asumat rolul capului de familie. Vorbea sfătos - o fi păcălit câteva gospodine care nu au auzit de fotbal şi impresari - şi în pilde. Omul despre care vorbim şi cu care patronul Stelei a fost certat o bună bucată din timp e aproape să revină în fotbal. A condus Rapidul. Din perioada aceea am rămas cu imaginea unui bărbat cu burtă, în maiou, care încerca să dea gol cu exteriorul de după linia de fund. S-a mutat la Dinamo şi avem clişeul cu pumni de acţionari puşi unii peste alţii şi cu acelaşi personaj, de data asta în cămaşă şi cu Borcea pe post de aranjor de noduri la cravată. De la împăcarea cu vărul mai mic şi, credeam, mai impulsiv, am zis că se va implica şi la Steaua. Acesta este momentul! E de văzut în ce măsură va reuşi aici. Măcar aici!

Dan Petrescu, antrenorul preferat al personajului respectiv, şi Gigi Becali au bătut luni seară palma. Informaţiile sunt certe, verificate, şi suntem aproape siguri că azi încă actualul antrenor al Unirii nu va organiza o conferinţă de presă - a făcut-o pe 13 aprilie - în care să infirme informaţiile colegilor mei.

Dincolo de toate acestea, venirea lui Dan Petrescu e o mutare pe cât de aşteptată, pe atât de logică. El are argumente multiple să reuşească, dar trebuie ţinut cont de faptul că nimeni, nici măcar adulaţii Hagi ori Lăcătuş, nu a avut susţinerea de care se va bucura din vară încolo Dan Petrescu.

Simpatic Massimo Pedrazzini. Serios, i-a certat pe ziariştii prezenţi la conferinţa de presă de după Otopeni - Steaua rău de tot, asta după ce se războise cu spectatorii de pe modestul stadion Astra. Faza cu „Lăsaţi vrăjeala!” a fost totală. Era vorba de relaţia patron-antrenor şi de eventualul telefon primit din partea lui Gigi Becali. Influenţat de legătura fin-naş, italianul şi-a permis un răspuns în forţă şi un atac frontal la adresa clujenilor. „Mai bine uitaţi-vă la ce face Paszkany la CFR!”. Trufaş, certăreţ, tupeist. Aceasta este adevărata voce a Stelei. Pedrazzini a venit gata să convingă pe toată lumea că negrul e alb. „Nu ne interesează spectacolul, atât timp cât suntem sus”. La prima vedere, discursul italianului te enervează, mai ales ca neutru… Din punct de vedere al stelistului, e o reminiscenţă de spirit. Dincolo, la oficială, Argăseală a încercat ironia, a pozat în om liniştit care nu a avut nicio emoţie. Lăcătuş a plecat şi el zâmbind, iar Gigi Becali a spus că nu mai vorbeşte de Steaua.

În Ghencea miroase a strategie. Oamenii cu funcţie şi idei s-au aşezat la aceeaşi masă şi vorbesc o limbă comună: steliana. S-a transmis şi un mesaj către suporteri… Dacă va simţi şi vestiarul că oamenii din conducere pot şi vor să strângă rândurile, pe final de campionat putem asista la o surpriză: Steaua să îşi revină şi să joace ultimele şapte meciuri la capacitate maximă.

Argeşul continuă să joace, chiar dacă patronul este închis şi împotriva lui există dovezi clare că a dat mită arbitrilor pentru a-i favoriza. O federaţie dintr-o ţară normală probabil că ar fi decis deja retrogradarea unei echipe care a beneficiat de astfel de avantaje. Văzând felul în care joacă această formaţie chiar şi acum în mijlocul acestui scandal, modul cum tânărul antrenor Ionuţ Badea o aşază în teren nu îţi poţi reţine întrebarea: „De ce să faci asta?!“. Penescu plăteşte acum poate prea dur pentru făţărnicia şi inconştienţa sa. Omul care urla ca din gură de şarpe că este furat de arbitri, în timp ce el era cel care îi mituia, nu va putea niciodată să se mai uite în ochii lui Tănase, lui Boşneag, lui Tameş, lui Iordache şi mai ales ai lui Ionuţ Badea. Şi-a bătut inutil joc de munca lor, demolând în subterane şi aruncând cu noroi în munca lor din teren. Ieri, au pierdut greu în faţa Craiovei, una dintre cele mai în formă trupe din această perioadă. Piteştiul e o echipă frumoasă dinamitată din interior.
Cealaltă echipă cu patron aflat în vizorul procurorilor, Steaua, înoată gâfâind. Calvarul celei mai galonate echipe din fotbalul românesc continuă. Ca şi prăbuşirea ei. Un joc sterp, slab şi trist. Steaua a ajuns o echipă oarecare, indiferent că Gigi Becali e închis sau în libertate.

Nu e nimeni atât de naiv încât să îşi închipuie că marele şi singurul corupător din fotbalul românesc este Cornel Penescu şi că arestarea lui a rezolvat problemele unui fotbal suferind. Să fim serioşi, principalii vinovaţi de starea în care a ajuns fotbalul românesc sunt încă în libertate şi dau declaraţii la emisiunile de ştiri. Totuşi, amintindu-ne cât de vehement era împotriva arbitrajului românesc şi cât de isteric ţipa că este furat la fiecare meci tocmai el, cel care mituia cu neruşinare, ne dăm seama că nimic nu rămâne neplătit.

Gheorghe Constantin însuşi a fost un instrument. Îmi amintesc de o emisiune la care am participat împreună şi în care el mărturisea ce metode ingenioase găsise pentru a-i urmări pe arbitri. Se masca şi mergea la meciuri incognito să vegheze la buna desfăşurare a activităţii. Se compara cu Alexandru Ioan Cuza, dar a fost printre primii oameni din fotbal prinşi cu ocaua mică. Doi oameni falşi care plătesc cu vârf şi îndesat acum.

Vinovaţi pentru toate acestea, ei trebuie să fie pedepsiţi, dar judecarea lor se poate face şi în stare de libertate. Mai ales în cazul lui Constantin, destul de grav bolnav şi dependent de un tratament medical, dificil de aplicat în închisoare. Sunt definitiv compromişi, au fost umiliţi, dar aşa cum un alt personaj din fotbal a fost eliberat pentru a fi judecat în stare de libertate, şi Penescu, şi Constantin pot avea aceeaşi soartă. Nu reprezintă nici unul, nici celălalt pericol public. Sunt toţi pericole pentru fotbal şi trebuie să rămână departe de el.

Incapabili să gestioneze situaţia, oamenii din fotbalul românesc continuă să contemple perplecşi ce se întâmplă. Sunt depăşiţi de situaţie şi privesc îngrijoraţi cum unul câte unul dintre cei cu care până mai deunăzi stăteau liniştiţi de vorbă şi puneau la cale „viitorul” sunt ridicaţi cu duba poliţiei şi primesc mandate de arestare pe câte 29 de zile. Mulţumesc Cerului că nu se află în situaţia lor şi se roagă să nu ajungă ei înşişi după gratii.
În mod normal ar fi trebuit demarată judecata pe calea sportivă. Şi nu de acum. S-au uitat prea uşor stenogramele care au precedat toată această situaţie. Numai pe baza lor şi ar fi trebuit să se ia măsuri. Mie unuia îmi răsună vorbele celor ce conduceau şi atunci şi acum: ”Prezentaţi dovezi şi tăiem în carne vie”. Procurorii produc dovezi pe bandă rulantă, dar sistemul e amorţit şi nu reacţionează. În Italia în minutul 2 al declanşării unui scandal asemănător erau suspendaţi conducători, retrogradate echipe, pedepsiţi arbitrii. Şi nu era vorba de Catania şi Lo Monaco, ci de marea Juventus şi „intangibilul” Moggi. Pentru că au fost hotărâţi la un an după Calciopoli, italienii au mai luat un titlu de campioni ai lumii, pentru că noi ne complacem în promiscuitate, la anul vom mai bifa o necalificare. Cam astea sunt asemănările şi diferenţele.

Mircea Sandu a realizat cu instinctul său de supravieţuire că singura soluţie este să vorbească despre situaţia dezastruoasă în care a ajuns sportul în fruntea căruia se află din 1990. Specialist în a ieşi în faţă la realizările fotbaliştilor de pe teren, preşedintele FRF invocă acum fişa postului când este chestionat despre starea în care a ajuns fotbalul românesc. Îşi arogă merite, dar nu îşi asumă răspunderea.

Fost vârf, cel poreclit „Naşul” de pe vremea când era fotbalist ştie că atacul e cea mai bună apărare. Înfipt şi certăreţ, Sandu avea un ton teribil e iritat la limita necavalerescului în dialogul cu Alina Petrescu, una dintre cele mai pertinente şi de bun-simţ moderatoare ale televiziunilor de ştiri.  În situaţia în care se află arbitrajul românesc, instituţie ce îşi are sediul sub acoperişul Casei Fotbalului, era de aşteptat ca măcar să îşi recunoască partea de vină. Demisia de onoare ar fi prea mult…Dar, nu…Ne delimităm de Comisia Centrală a Arbitrilor. „Nu avem nicio influenţă!”. Serios? Dar repetatele ieşiri în public în care se lăuda însănătoşirea arbitrajului nostru? Dar felicitările aduse arbitrului-brichetă şi protejat al său, Alexandru Deaconu? Dar, mai ales, susţinerea federală pentru Sorin Corpodean? Da, Sorin Corpodean unul dintre cei reţinuţi era văzut la Casa Fotbalului ca omul potrivit să îndrepte imaginea şifonată a arbitrajului.

Chiar nu mai e nimic de adăugat! Legea bunului-simţ ne spune că toţi cei care au tolerat, dacă nu încurajat, corupţia nu au capacitatea să conducă mai departe! Trebuie să plece! Toţi! Nu o vor face, ştim aşa că facem galerie procurorilor. „Eu unul ţin cu DNA-ul”. Singura echipă care poate să facă legea în fotbalul nostru!

Fotbalul nostru seamănă cu un castel de nisip, iar Copos, cu Nostradamus. Nu se scufundă planeta întreagă, dar sistemul care conduce „activitatea” - termenul nu e ales întâmplător - se clatină serios. Bilanţul celei mai dure primăveri e sinistru! Nu era de ajuns criza financiară….

Procurorii au intrat cu bocancii în hârtiile federale. Nu se mai umblă cu creioane chimice marca Pădureanu, acum avem stick-uri şi DVD-uri, dar de căzut cad peştişorii, nu rechinii. Hăţişul e atât de complicat încât DNA-ul gâfâie. Parcă turaţia, zelul, entuziasmul s-au redus… Livizi până mai ieri, conducătorii cei mari şi-au mai recăpătat culoarea. Oricum, la capitolul imagine şi credibilitate sunt la pământ, dar miza lor e acum libertatea, nu atât puterea.
Din păcate, blestemul nu se termină aici. Fotbalistic, strict fotbalistic, suntem la pământ. A fost un sezon negru în cupele europene. Apropo, azi e Steaua - CFR. Altădată deschideam ziarul scriind „Galacticii noştri” pe albastru de Liga Campionilor, acum e un derby timid şi anost.

La naţională nu avem nimic. Selecţionerul pe care încă nu îl ştim va debuta la echipa naţională cu grija găsirii de dubluri pentru tot ce avem mai bun. Reconstrucţia capătă un sens mai propriu decât cel pe care l-am fi putut vreodată anticipa.

Bogdan Lobonţ va lipsi cel puţin o jumătate de an de pe teren, după una dintre cele mai banale faze dintr-un meci jucat înainte să înceapă. Pârghia făcută de piciorul său ne-a îngrozit pe toţi, iar trosnitura genunchiului ne-a durut teribil. Cei mai reprezentativi şi cei mai valoroşi fotbalişti ai noştri au petrecut sau vor petrece mai multe zile pe culoarele clinicilor decât pe gazon. Operaţia lui Chivu, a lui Mutu, acum a lui Lobonţ. Fotbalul nostru gravitează între gratii şi perfuzii.

Dinamo se încăpăţânează să menţină suspansul într-un campionat pe care, în mod normal, ar fi trebuit să îl ucidă demult. Marcată de valize, scandaluri cu arbitri şi arestări, această ediţie e mai interesantă ca oricând, primele opt clasate având şanse reale ca la final să câştige titlul. Opt puncte diferenţă între locul întâi şi locul opt. Favoriţi cerţi înainte de începerea returului, „câinii” oscilează ameţitor între lamentabil şi entuziasmant şi îşi pun singuri beţe în roate. Culmea e că şi urmăritoarele se întrec în paşi greşiţi. Timişoara a ratat o şansă imensă, dar chiar şi aşa reacţia extrem de sinceră a lui Iancu este una suspectă, de a se instala pe primul loc chiar şi fără punctele câştigate pe teren şi menţinute în suspans de TAS.

Clujul nu joacă mai nimic, dar acumulează puncte. „Să vedeţi când începem să jucăm!”, ameninţă pe un ton molcom ardelenii fix înaintea meciului direct din Ghencea. Reprezentantele noastre în Liga cea mare. Ce vremuri. Acum, şi unii, şi alţii sunt palide umbre. Steaua? Revine Becali după cea mai cruntă suspendare pe care o poate primi cineva din fotbal. Nemulţumit, el atacă jocul formaţiei lui Lăcătuş şi pe Lăcătuş însuşi. E ultima şansă. Acum chiar că e ultima şansă pentru ei. Rămâne grupul de şi altele…Cu Urziceniul cel mai bine clasată, dar primind chiar etapa asta vizita Vasluiului în derby-ul mic. Un joc cel puţin la fel de interesant ca Steaua - CFR. Egalurile încurcă pe toată lumea, pentru că Rapid şi Craiova, cu un program  teoretic uşor în următoarele etape, stau la pândă… Nouă etape şi opt echipe se pregătesc de bătălia finală. Până acum eram aproape toţi siguri că Dinamo poate să ia titlul. Văzându-i atât de indolenţi mai că îţi vine să te întrebi dacă vor. Poate etapa de după Paşte să facă un pic de lumină într-un clasament încâlcit. Nu de alta, dar cea de dinainte ne-a băgat într-o ceaţă totală.

Bulversantă zi de vineri a Paştelui… Cu surprinzătoarea decizie a eliberării lui Gigi Becali. Reality-show-ul începuse acum două săptămâni cu mascaţi şi s-a încheiat cu happy-end la biserică. Începuse cu urlete şi sirene, s-a terminat liniştit, cu muzică bisericească.
Cu „vărul” tuturor românilor, indiferent că şi-l doresc sau nu din această postură, ieşind în direct la oră de maximă audienţă mult mai puternic, dar la fel de teatral, pe uşa cu vizetă a închisorii. A urmat apoi drumul la biserica din Pipera şi întrebarea profesionistă ce îi însoţea drumul spre altar: „Suntem?” (n.r. - în limbaj de televiziune dacă se transmite live…). Ştirile se succed şi realitatea se trăieşte în direct. Lucrurile se schimbă de la un minut la altul, de la o oră la alta, şi totul se întoarce la 180 de grade de la o zi la alta. Avocatul Mateuţ ne lasă joi spre vineri să înţelegem că poate sta şi până în toamnă, Mariana Ştefan, tot avocat şi tot al lui Becali, vorbeşte de şanse minime ca al său client să iasă de Paşte, vineri, la prima oră, iar în seara aceleiaşi zile Aurelian Pavelescu găseşte portiţa pentru eliberarea sub control judiciar a lui Becali. La şi altele, într-o foarte plină de evenimente zi de vineri: Penescu şi Constantin rămân în arest, avionul lui Dinamo se ciocneşte de o barză, Rada demisionează dimineaţa şi este repus seara în funcţie la Rapid, Lucescu semnează prelungirea contractului cu Şahtior, după ce parcă lăsase iluzia că ar veni la naţională, iar Steaua - ştirea zilei - bate în deplasare! În această plină de evenimente zi de vineri, noi deschisesem ziarul vorbind despre posibilitatea ca patronul stelist să rămână închis până la toamnă… A ieşit când nici măcar el nu se aştepta. A spus-o aseară cu lacrimi în ochi. Un Paşte neaşteptat, dar fericit. Pentru Becali sigur…