Consonanticul mijlocaş polonez Grzelak reprezintă primul transfer al Stelei în această perioadă. Paraschiv la Urziceni, Vali Badea la Craiova, Gerlem la Vaslui ori Bourceanu la Timişoara fuseseră mutările izolate de pe o piaţă a transferurilor unde bate mai mult ca oricând vântul.

Această campanie săracă pentru cea mai mare parte a echipelor româneşti spune totul despre situaţia actuală pe care o acuză fotbalul românesc. În sezonul în care încă suntem pe un plafon de maxim în ceea ce priveşte prezenţa în cupele europene, funcţionăm pe avarii. Nu se mai investeşte, obiectivele se schimbă din mers şi în rău. Grosul bugetelor este asigurat de banii care vin din drepturile TV, vânzările de jucători par şi ele blocate, iar imaginea a tot ceea ce înseamnă fotbalul românesc e într-o criză fără precedent.

În ziua în care noi radiografiam atât de trist starea de lucruri de la noi, Real îşi prezenta prima dintre vedetele achiziţionate: Kaka. Mii şi mii de oameni au fost pe „Bernabeu” şi 160 de televiziuni au transmis acest eveniment. Venirea brazilianului a blocat Madridul. Nici nu îndrăznim să ne gândim ce se va întâmpla peste câteva zile, când va veni rândul lui Cristiano Ronaldo.

Problema nu e numai că noi stăm pe loc, de fapt că facem paşi înapoi, cât că ei merg în acelaşi ritm ameţitor. În aceste condiţii, dorinţa lui Răzvan Lucescu de a se califica la Mondiale pare, vorba tatălui său, Mircea, o problemă pe care numai Moş Crăciun o mai poate rezolva. Dar şi de asta e fotbalul frumos, că mai reuşim şi noi câte ceva, când totul pare mai imposibil.

Nu cred nici pe departe că Gică Popescu e vreun naiv care face ce face şi cade la mijloc. Chiar şi aşa, ar avea o problemă despre care nu ne lăsase să ştim atunci când era fotbalist şi obişnuia să iasă cu capul sus şi mingea la picior din situaţii mai grele. Iar problema asta de dată recentă probabil, de fapt sigur, l-ar împiedica să conducă un întreg fotbal românesc. Dar asta e altă discuţie.

Gică Popescu, victima din dosarul transferurilor, mergând spăşit să plătească taxe la stat, şi Gică Popescu, stând dezamăgit şi declarând: „Mă simt la fel de trist ca după meciul cu Suedia, de acum 15 ani”. Contrastant. Atunci şi-a asumat tacit greşeala, acum a fost altfel… A ieşit, a vorbit şi a părut sincer. Ca un jurământ pe ce a obţinut fotbalul românesc mai frumos. Discursul lui Gică de ieri a fost necosmetizat: „Oi fi făcut eu multe, dar asta… asta chiar nu am făcut! În niciun caz intenţionat!”. Un fotbalist de 18 ani şi ceva înainte de Revoluţie conştientizând asta… Cam greu. Numai când mă gândesc la cât de naivi arătau liceeni de atunci, cu cravatele acelea subţiri de piele…

Nu ştiu dacă Sabău a omorât sau nu un om cu maşina. Dacă a făcut-o, drama pe care a trăit-o şi o trăieşte e inimaginabilă şi e o oroare să fie amintită în contextul în care a făcut-o fostul impresar, Ioan Becali. Eu mi-l amintesc pe Neluţu Sabău în tricoul lui Dinamo în meciurile de vis de la sfârşitul anilor 80, dându-i gol lui Zenga în amicalul cu Italia de la Sibiu sau lui Schmmeichel în 89, când ne-am calificat cu Danemarca în Ghencea. Pe Sabău de la „Brescia Romena” sau pe Sabău trăind a doua tinereţe în tricoul Rapidului. Asta e nostalgie, nu?

Antrenorul? Vorbeşte mult de principii, dar îşi asociază imaginea cu a Lordului, creşte jucători la Bistriţa, insistă pentru un stadion şi o bază de pregătire la standarde internaţioanle şi îşi conduce echipa în partide oscilând între de la ridicol la sublim. Dificil de tras o concluzie.

Sabău ar fi avut o mulţime de argumente să răspundă şi să amintească de scene din viaţa tumultuoasă a controversatului personaj care l-a atacat subuman. Nu a făcut-o, pentru că e din alt aluat. Profilul uman şi moral al lui Neluţu cu tot cu eventuala victimă de pe conştiinţă e de preferat oricând în fotbalul românesc. Nu el trebuie să se retragă, ci celălalt! Individul care se lăuda cu fărădelegile făcute în Germania şi nu numai…

Steaua a început cu stângul sezonul ce urmează unuia dintre cele mai slabe din istoria de până acum. Lotul e decimat, patronul pare mai dezinteresat ca oricând, iar atitudinea aceasta de indiferenţă se propagă bolnăvicios. E anormal ca tot ce înseamnă responsabil cu echipa şi performanţa să revină din concediu abia aseară târziu, cu câteva ore înainte de a pleca în cantonament.

Mai puţin de o lună are la dispoziţie Bergodi să asambleze o echipă în cazul în care astăzi totul va decurge normal şi va semna înţelegerea cu Steaua. Practic, tehnicianul italian începe de astăzi pregătirea pentru un sezon  infernal cu meciuri din patru în patru zile, în prima parte. Asta în condiţiile în care lotul este la ora actuală mai subţire decât oricând în ultimii ani. Numai implicarea şi priceperea tehnicianului nu ajung. Este clar că la Steaua trebuie să se întâmple ceva.

Practic toate compartimentele, cu excepţia celui de portar, suferă. Despre axul central Ghionea-Goian s-a vorbit mai mult ca despre primii plecaţi, flancurile suferă, cu Petre Marin în pragul pensionării şi cu Emeghara, având contract cu Bologna. Clinica, nu echipa. La fel ca şi Ovidiu Petre. Reprezentantul unui compartiment decimat şi de indisciplină: Lovin, Pleşan, Semedo, Dayro Moreno… Atacanţi nu prea sunt. Înainte de orice e nevoie să se simtă un pic de nerv, de atitudine, de dorinţă. E nepermis de multă blazare în Ghencea.

Parcă niciodată Dinamo, Steaua şi Rapid nu au reuşit să treacă prin astfel de momente în acelaşi timp. Instabilitate, chiar haos par cuvinte de ordine la fiecare dintre cele trei cluburi. Vinovaţi numai şi numai patronii, acţionarii, finanţatorii sau cum şi-or mai fi zicând.
Frământările de la cele trei mari echipe bucureştene continuă. Teoretic, după Steaua, şi Dinamo are pretenţia să spună că a rezolvat necunoscuta. Bonetti este numele scos din joben. Un italian despre care în fotbalul românesc se cunosc prea puţine. În realitate, nimeni nu s-ar mira dacă şi de data aceasta lucrurile ar lua o altă întorsătură. Turcu a fost lichidat, Borcea e trecut pe linie moartă, Rednic e iar istorie.
Steaua îşi trăieşte resemnată drama. Gigi răspunde luându-l peste picior: „Ce? Nu i-am luat jucători lui Bergodi? Bălan, Rada, Surdu…”. Bergodi menţine tonul din ProSportul de ieri: „Mă întorc şi nu cred că mai e timp de glume”. Continuarea e simplă. Dacă nu i se îndeplinesc condiţiile, nu mai vine.
Rapid agonizează de-a binelea. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla acolo în sezonul viitor. Nici măcar vitezomanul patron care pare mai depăşit ca oricând de situaţii şi evenimente.

Inevitabilul s-a produs. Primul diferend între Becali şi Bergodi a apărut înainte ca ultimul să fi apucat să semneze. Practic, de la primele discuţii şi până acum nu s-a întâmplat mai nimic din ce promisese patronul stelist, iar reacţia nu a întârziat.
Anunţat deja ca viitor antrenor al Stelei, italianul ceruse să îi fie îndeplinită o serie de condiţii. A fost măsura de precauţie pe care şi-a luat-o înainte de a parafa înţelegerea cu roş-albaştrii. Cu o zi înainte de oficializarea relaţiei, Bergodi face un pas înapoi şi „îndrăzneşte” să îşi înfrunte patronul: „Vreau fapte, nu vorbe!”. Motivul oficial e acela că nu au fost aduşi până acum jucători cu care el şi Steaua să se poată bate la câştigarea campionatului. Mai sunt însă şi alte motive pe care italianul nu le spune. Unul dintre ele este acela că jucătorii despre care el a spus că fac atmosferă în vestiar nu au fost îndepărtaţi. Trecerea lui Lovin şi Pleşan la echipa a doua pare să fi fost mai degrabă una formală şi se fac deja presiuni ca ei să fie reprimiţi în lotul primei formaţii, tocmai pentru că nu s-au reuşit achiziţiile promise. Un lanţ al slăbiciunilor pe care Bergodi dă semne că nu vrea să îl accepte. Încearcă să îşi definească poziţia, să îşi impună punctul de vedere şi să nu se lase dominat în relaţia cu un patron devorator de antrenori şi personalităţi.

Steaua s-a întărit! Daniel Bălan se va alătura lotului la reunirea de azi. Ignorant sau uituc, patronul ar putea să îl încurce pe noul vechi stelist şi să spună că l-a luat pe Lucian Bălan, oricum habar nu are nimic de Steaua din 86… De Tibi nici nu are bani şi nici nu vine el la Steaua… E jucător de campioană!
Glumă, glumă, dar viitorul sună fals pentru Steaua. Nu poţi să zici că vrei să scapi de Ogăraru, Ghionea şi Goian şi să îl aduci pe Bălan. Nu am nimic cu Daniel, dar serios acum… Oricum, imprevizibilul patron ne datorează scuze. A tot comentat pe la televiziunile de profil că ProSport dezinformează cu Andrei Cristea. Informaţia noastră era superverificată, aşa că nu înţelegeam ce avea Gigi. Îl confunda pe Andrei cu Adrian. Atât şi nimic mai mult şi în mintea lui ne certa pentru că îl dăm pe Adrian (ar fi vrut suporterii dinamovişti să scape de „Prinţ”…) transferat în Ghencea. Omul are o problemă cu numele. Şi acum cu Moreno… A zis că pe Dayro îl poate repune pe linia de plutire Bergodi, dar nu poate fi nimeni sigur că nu se referea cumva la Pepe.
În orice caz, această echipă e mai depersonalizată ca oricând. Steaua e mai mult ca oricând fără nume.

Documentele care confirmă faptul că DNA îl învinuieşte pe Prunea relevă şi faptul că şmecheria măruntă, compromisul şi minciuna prin omisiune guvernează fotbalul românesc. E scandalos modul în care federaţia a gestionat cazul acesta, felul cum s-a plasat cumva în exterior. Modul în care reprezentanţii ei au mimat nedumerirea şi cooperarea: „Dar vă rugăm, domnilor procurori… Poftiţi, poftiţi! De când vă aşteptam…” . Personajele în cauză aduc mai degrabă cu Patraulea şi Trandafir (scuze pentru comparaţie, maestre Constantin!) din B.D.-uri decât cu persoane serioase, competente şi responsabile. Nici măcar nu sunt amuzante. Sunt lamentabile. Concediu fără plată pentru a dribla un punct din documentul trimis de DNA, invocarea prezumţiei de nevinovăţie când e mai mult decât evidentă culpa din punct de vedere moral, sportiv al fairplay-ului, al principiilor şi al bunului-simţ profesional şi uman încălcat cu bună-ştiinţă. Cel mai bine conştientizăm imposibilitatea de a ieşi la lumină în momentul în care constatăm că persoanele din fotbal care îl atacă pe Prunea, prins la înghesuială, au probleme comparabile cu legea, cu statutul, că sunt anchetate în alte şi alte dosare. Trafic de influenţă, acuzaţia care foarte probabil va fi probată, nu e deloc una minoră. Dar pentru unii oameni de fotbal acesta reprezintă un mod de a fi…

Îţi asumi un mare risc atunci când hotărăşti să scrii ceva despre Dinamo. A devenit asemănător cu a scrie despre Rapid. Declaraţiile se schimbă cu 180 de grade, evenimentele se precipită într-un ritm ameţitor. Alaltăseară şi ieri-dimineaţă, Sabău era antrenor la Dinamo. După-amiaza nu mai era, şi Rednic cel îndelung contestat redevenise soluţia salvatoare. Azi la prima oră, Sabău va fi instalat pentru ca seara să fie demis şi să fie adus Ion Marin, Florin Marin, Cornel Ţălnar sau Cornel Dinu.

O lipsă totală de profesionalism şi coerenţă. Dacă mai era nevoie de explicaţia pentru care Dinamo e unde e, aceasta a venit în toate aceste zile. Ieri, am subestimat influenţa fraţilor Becali şi i-am „compătimit” pentru că Nicolae Badea spusese că la Dinamo nu impresarii pun antrenorul. Am greşit. Totuşi, metodele la care Giovani Becali a recurs pentru a-l face pe Sabău să se răzgândească ne pun pe toţi pe gânduri. Cinic şi fără să clipească, a pomenit în treacăt despre un episod nefericit din viaţa fostului mare fotbalist, întâmplat cu mult înainte şi care răscoleşte. Faptul că Sabău a omorât un om nu îl face nici mai bun, nici mai rău ca antrenor. Înţelegem doar că miza tehnicianului de la Dinamo e foarte mare. Cei mulţi, suporterii, nu mai înţeleg însă nimic. Ştefan cel Mare e un câmp de luptă şi se aruncă la bătaie toate armele. Măcar să meargă echipa la anul…

Interesantă precizarea lui Nicolae Badea cum că acţionarii dinamovişti, şi nu fraţii Becali pun antrenorul la Dinamo. Chiar se impunea, mai ales după ce Victor Becali îl desfiinţase pe Neluţu Sabău. Cert este că influenţa lor este una nelimitată şi perpetuă. Nu că ar fi rău că e aşa, dar, dacă nu ar fi intervenit preşedintele Consiliului de Administraţie de la Dinamo, am fi fost tentaţi să credem că fraţii conduc. Chiar dacă în linia întâi apăreau Borcea sau Turcu. Ideea e că se pare că ultimul se retrage şi ia cu el şi un considerabil sprijin financiar. Şi, mai mult decât atât, va avea pretenţia să îşi recupereze o sumă considerabilă cu care a creditat clubul în sezonul trecut.

La Steaua, odată rezolvată problema antrenorului, Gigi Becali s-a apucat să-i facă acestuia şi lotul. Ce nu ştie abilul patron este că Bergodi chiar nu e genul de tehnician care să accepte să i se facă şi echipa. Lucrează foarte bine cu lotul care îi este pus la dispoziţie. Cere posturi acoperite şi prea puţine nume, dar e mult mai inflexibil şi îşi respectă principiile mai mult decât pare.

La cum arată lucrurile acum, nici Steaua, nici Dinamo, Rapid nici atât nu arată ca echipe capabile să se bată pentru titlu în sezonul viitor.