11
December
Lecţia de respect
În lipsa banilor, patronii echipelor contribuie serios la bursa zvonurilor. Se vând braşoave şi se cumpără iluzii. Pentru asta nu e nevoie de cash, drept pentru care cu complicitatea fie ea involuntară a jurnalelor de ştiri şi a paginilor de ziar se investeşte serios. Scopul este destabilizarea. Tactici din acelea plicticoase la limita bunului simţ, gen presiunea pe arbitrii.
„Unirea nu mai are bani”, zice Iancu. De ca şi cum ar avea cineva… „Îl vreau pe Ezequias. Şi pe Roman. Şi pe Sburlea” şi încă jumate de echipă a Braşovului, anunţă Becali. În spatele lui un vestiar al Stelei într-o criză financiară cum nu s-a prea pomenit în Ghencea. Acestea sunt două exemple de afirmaţii asumate. Mai sunt şi alte pânze de păianjen întinse de oameni de fotbal ascunse în spatele denumirii generice de surse: „Marius Stan e sigur la Dinamo”, „MM la Dinamo. Şi la Vaslui. Şi la Timişoara”, „Dan Petrescu ar putea ajunge la Dinamo”. Dacă nu vine Andone, Rednic, Zenga, Bergodi sau cine o mai fi liber de contract. Schimburile de informaţii de acest gen şi eventual la un moment dat cele de jucători pe principiul „Dacă nu se acomodează la tine, poate se integrează la mine”.
Cam acesta este trendul într-un fotbal care dă din colţ în colţ în căutarea mărunţişului cu care să aibă un Crăciun decent. Ca şi restul societăţii, de voie de nevoie fauna şi flora celui mai mediatizat sport e în momentul în care învaţă să respecte banul.





un arbitru, doi arbitri
Dar la PRO care-i trendul ? Mai sunt bani, asa macar juma de leafa? Ca prostia, reaua credinta si nesimtirea e 100% .
Arbitriiiiii limbii romane te-ar ruga, daca ti-ar citi perlele de intelepciune:
- sa eviti constructii tip poezie, in aceeasi fraza: “banilor”, “zvonurilor”;
- sa eviti utilizarea arhaismelor si neologismelor de provenienta straina intr-un spatiu de doua propozitii: “brasoave”, “cash”;
- sa utilizezi virgulele, daca nu de dragul respectarii regulilor pardalnicei de gramatici, atunci macar pentru a te face inteles: “drept pentru care VIRGULA cu complicitatea”, “a paginilor de ziar VIRGULA se investeşte”, “de nevoie VIRGULA fauna şi”, “spatele lui VIRGULA un vestiar”, “de fotbal VIRGULA ascunse în”, “Bergodi VIRGULA sau cine o”, “şi eventual VIRGULA la un moment dat VIRGULA cele de jucători VIRGULA pe principiul”;
- CU COmplicitatea, fie ea SI involuntara;
- de CA SI CUM….
- “fauna si flora [...] e”
Jesus…
You really suck! Big time!
Fauna si flora din fotbal este la fel ca si cea din presa, parca sunt facuti unii dupa asemanarea celorlalti. Rade ciob de oala sparta.
hahaha bravo amne! oricum, toti stim ca dl filoti este un incompetent. si un homosexual din ce am mai auzit…
Pai oameni buni, parca Prosportul l-a mutat pe Chivu odinioara pe la toate echipele din lume.
Domnu’ amne(zie)… Ce zici mata ca e de evitat, n-are decat sa fie de evitat, dar numai daca vrea autorul. Iar virgulele sunt gesticulatia gandirii, asta-i de la Marin Preda, care a bagat-o la cap de la Caragiale. De exemplu, o cam dai rau in bara cu virgula inainte de “sau”. Dar nu e decat o biata virgula!
De obicei, astia care se uita mai mult la forma decat la fond sunt esteti, fara a fi si isteti. Doar aia cu flora si fauna mi se pare impardonabila…
Adevarul ca si mass-media si implicit voi ziaristii contribuiti din plin la aceasta “”bursa a zvonurilor”. Pentru ca, deh! se vine mai bine ziarul cand apara prima pagina o “bomba” de genul “Dan Petrescu la Dinamo”, “Zicu la Timisoara”, “N’Doye la Steaua” etc. desi nu s-a pus nici macar o clipa problema realizarii acestor transferuri. Si bineinteles toate aceste zvonuri vin din “surse sigure”, sau “surse apropiate ProSport, GSP etc.”
completare…In perioada de pauza competitionala ar trebui sa nici nu mai scoateti pe piata zilnic ziarul. Ar trebui sa ii rugati pe cei de la Cancan sa va dea si voua 2-3 pagini la ei in ziar, ca oricum se scrie cam despre aceeasi problema.
======================================================================================================================
Descarca gratis !!! Filme Muzica Jocuri Software XXX Situl e intretinut de fosti uploaderi de pe filelsit. Inregistrati-va acum. Va asteptam.
======================================================================
Mai oameni buni, nu va mai legati de constructii lexicale neinspirate: asa fotbal (de kkt) asa comentatori
http://designmylaptop.ro/inscrieri/63d79e606e80a62565f3104a067a447d