28
January
Ce îşi poate reproşa Mutu?
Nu cred că un om care a trecut prin ceea ce a trecut el, ar fi luat intenţionat o substanţă aflată pe lista celor interzise. Şi în niciun caz una caracterizată de doctorul Drăgan drept o „relicvă”. Acum câteva zile a fost un reportaj la PRO TV cu camera ascunsă în care era prezentat felul în care în farmacii se ignora decizia de a nu se mai vinde medicamente care conţin sibutramină.
Abia se luase hotărârea ca respectiva substanţă, care popular „taie pofta de mâncare”, să fie retrasă din farmacii. Azi, cel mai mediatizat şi poate cel mai valoros fotbalist român al momentului şi-ar putea vedea năruită cariera din cauza sibutraminei.
Destinul său fotbalistic a fost puternic marcat de substanţe interzise. A plecat în fotbalul mare de la FC Argeş, echipa care a fost epicentrul scandalului legat de dopaj în România. Neaga şi Buturugă au fost chiar depistaţi pozitiv, dar cazul s-a muşamalizat. A fost coleg de generaţie la Dinamo cu fotbalişti asupra cărora a planat suspiciunea că iau astfel de substanţe.
La Chelsea, Adrian şi-a creat singur probleme ducând o viaţă neglijentă. Scandalul cocaina, urmat de suspendare. Apoi revenirea senzaţională din nou în Italia, chiar la Juventus echipă ai cărui fotbalişti au avut probleme din acest punct de vedere.
Şi acum? Vestea năucitoare, ieşirea din antrenament, suspendare şi, Doamne fereşte!, final de carieră. Unul trist, nedrept, prematur. Poate nu va fi aşa. Bine ar fi să nu fie aşa. Poate că nu a greşit acum, dar de-a lungul carierei prin comportamentul său a făcut greşeli şi plăteşte acum. Atitudinea şi respect pentru cariera sa în primul rând. Asta îşi poate reproşa.





Mutu niciodata nu a regretat ca s-a dopat/drogat. A regretat daor ca a fost prins. Punct.
Mutu e genul fotbalistului care crede ca ii se cuvin/ permit toate…pacat de talentul sau.Nimeni nu poate sa nege ca el ar fi un fotbalist de valoare doar ca,viata extrasportiva l-a”ruinat”…putea ajunge fotbalist CU ADEVARAT mare daca viata sa extrasportiva ar fi fost total diferita
pacat! insa mai lasati-ma cu talentul ,ca macane .Daca nu muncesti nu ajunsi sus .Si ce sa-i ceri unui manelist ca mutulache.E viata lui ,face ce vrea cu ea .
Din cinci in cinci ani Mutu da cu chifla-n gard. Nu il condamn pt ce face sau ce a facut, sint destui care o fac, totusi nu pot sa remarc faptul ca un al jucator roman din actuala generatie acum o luna a fost la un pas de moarte pt sacrificiul care il face pe teren. Fara daruire nu poti sa ajungi sus , fara munca nu poti sa fi cel mai bun…
hai mai filoti iesi de aici cu compasiunea asta…..Mutu a trait pe picior mare si a facut tot ce a vrut.Oare aceeasi compasiune o ai,spre exemplu si pentru minerii care isi risca viata zi de zi?
sunteti jurnalisti, faceti documentarea pana la capat: vorbiti cu doctori de la centre de dezintoxicare. cine ia cocaina sigur a incercat alte substante sau are clar o vulnerabilitate catre substante care dau dependenta. mare soc nu e. trebuia doar sa ne intrebam cand o sa fie depistat din nou..
NICI NU AI CE COMENTA ! UN DROGAT RAMANE UN DROGAT !
UN AROGANT FORTE TALENTAT DAR FARA MINTE!SPER SA IA MAXIM DE PEDEAPSA CA MEREU A INCERCAT SA TRISEZE IAR ACUM A VENIT VREMEA SA PLATESCA DIN NOU!
ce-si poate reprosa mutu??? e simplu: ca s-a nascut !!!
de ce nu s-au dus chivu ,radoi,rat,coman,etc la novisad dupa meci? de ce ei nu sunt prinsi in baruri inainte de meciurile nationalei? de ce si in 2004 si acum i se intampla tot lui mutu ? chiar suntem o natie de ******* care nu avem ce face decat sa ne legam fara motiv de mutu? vedem conspiratii si la fiorentina cum am vazut la chelsea? sa fim seriosi, mutu nu s-a maturizat! accepti pustii de 18-20 de ani asemenea iesiri dar la 31 de ani e deja prostie! eu unul prefer 2 muncitori la nationala ca bourceanu ,ca radoi , sa vad ca isi dau sufletul , ca se zbat chiar daca pierdem decat impresiile si figurile unui talent ca mutu.injurati-ma sau contraziceti-ma civilizat.
“Un final nedrept ” pt Mutu ? Voi asa zisii jurnalisti chiar v-ati pierdut mintile complet sau va pare rau doar ca nu mai aveti ce scrie daca asta se rateaza oficial si definitiv ? Trist, poate, pt talentul si potentialul avut dar nedrept ?? Cite golaneli si batai de joc ar mai trebui sa faca ? Cite persiflari la adresa tuturor, cita sfidare mai trebuie, cita bataie de joc pt propria cariera? Cite sanse ar trebui sa i se mai ofere unuia de 31 de ani, major si vaccinat? Mi-e rusine de voi. Si Al Capone a fost infundat nu pt crime ci pt evaziune fiscala, si OJ Simpsoon sta in fine la pirnaie nu pt asasinat ci pt jaf, dar pina-n coada viata le aseaza pe toate dupa merit…imi pare doar rau de copii lui ca-i lasa pe drumuri, nu uitati ca-l executa acum si Chelsea pt tot ce i-a mai ramas din avere, asa se alege prafu de toti cei care n’au minte si se inhaiteaza cu alde Gheara si Becali si alti mafioti si stoarfe…
Pacat de el!
ba asta-i popor de oameni dementi.. daca cineva are o problema pan nu da toata lumea in el de se satura nu-i in regula. pai ce v-a facut voua mutu de sunteti asa de porniti?
v-a furat din casa cumva? v-a luat banii,nevestele? ba in tara asta daca unu e mai talentat si face si niste bani mor toti de invidie. si pana la urma daca-l suspenda care-i problema?castigati voi ceva?
credeti ca moare mutu de foame sau ce? oricum mutu e fotbalist super si asta nu poate sa i-o ia nimeni nici niste carcotasi de ziariste nici cativa fraieri care cred ei ca-cei mai curati si nevinovati si fac numai lucruri bune. oricum sunteti vai mama voastra
Cred ca mutu va scapa basma curata. substantza interzisa se gaseste intr-un supliment din ierburi medicinale fabricat in china. Chinezii nu au listat substantza desi ea se gaseste un cantitate dubla decat in medicamentul original.
in concluzie, Mutu ar putea fi absolvit de vina daca se va referi la acel supliment herbal.
in concluzie pt toata lumea, lasati naiba chinezismele, mai ales cele de mancat, dar nu numai. In USA a fost interzisa utilizarea unor panouri de gips provenite din china pt ca aveau in continut substanta foarte toxica care pputea provoca boli de pamani foarte grave.
Ce a facut Mutu, a facut-o constient pentru el, dar inconstient pentru repercusiunile asupra familiei lui. De aici reiese ca nu-l interesa decat persoana lui, sa-i fie lui bine……ca doar era un smecher (in sinea lui de om naiv). Singurul lui repros este ca nu a reusit sa le tina moralul ridicat tuturor contestatarilor lui Razvan Lucescu versus Mutu (deh…diferenta de educatie si caracter ca de la cer la pamant nu le-a dat dreptate). Cei ce l-au tinut in brate pe Mutu ar trebui sa se simta ca niste ******, sau poate chiar sunt dar nu-si dau seama ca asta sunt de mult. Sa vedem cu ce-l poate ajuta acum clanul Becali, cei cu relatii care cred ca fac si desfac totul in lumea asta. Talentul lui Mutu sa volatizat de mult……cam de cand a parasit Pitestiul iar valoarea lui, de ani buni a fost umflata de drogurile consumate. RUSINE celor care-i apreciau tupeul (care de fapt era lipsa celor 7 ani de acasa si nesimtirea unui vagabond ) de infrunta si jigni poate cel mai bun fotbalist roman din toate timpurile…..DOBRIN. Personal cred ca ar trebui sa nu mai mediatizam atat de mult aceasta CEA MAI MARE RUSINE a fotbalului Romanesc care se numeste Adrian Mutu. PRIMESTE CEEA CE A CAUTAT CU LUMANAREA CA UN DISPERAT. Mutulee…..fii smecher in continuare……..familia ta trebuie sa fie tare mandra de tine……..
Dle Filoti, tocmai pentru a mai trecut prin asta, marele fotbalist Mutu trebuia sa fie constient de ce risca…asta cu medicamentul de slabit adus de mamica de la pitesti sunt fabulatii; la nivelul la care joaca el (si mai ales dupa ce a patit acum 5 ani) nu iti permiti sa iei medicamente dupa ureche…saracu de el, e nevinovat ca nu scria pe prospect respectiva substanta, de parca el cunoaste toate substantele care sutn interzise…sau le stie?
Cred ca ar trebui sa-l sustinem cu totii in aceste momente… O merita,a facut destule pt Romania si ne-a facut de prea multe ori mandrii ca suntem romani. Dupa cum a mentiona colegul de mai sus…”nu ne-a facut omul nimic”.
A propos…mai tineti minte pilda lui Iisus referitoare la piatra????? Cine se simte nevinovat s-o ia si s-o arunce..
Cel mai ridicol impresar din fotbal, analfabetul Giovani Becali,a mai citit si el ,a mai auzit si el ca “ezista” ” neste “cazuri de sportivi care au calcat pe bec si au fost iertati…De “ezemplu”, Richard Gasquet,care dupa ce a fost depistat pozitiv la cocaina, a declarat ca s-a sarutat intr-un club cu o femeie care era o consumatore obisnuita a drogului respectiv,si dupa sarutul virtual(avand in vedere faptul ca bietul Gasquet este banuit a fi homosexual),vezi Doamne,drogul a trecut in sangele inocentului tenisman. Si cei care trebuiau sa judece cazul s-au facut ca iau de buna explicatia puerila(doar nu erau sa piarda firmele de echipament sportiv care il sponsorizeaza pe Gasquet). Giovani ,baiat”destept”,;-a sfatuit pe Mutu sa spuna ca mamica lui scumpa a observat cum se ingrasa baietelul ei din cauza stressului si i-a trimis cadou de ziua lui nista folii cu pastilute de slabit care,culmea,aveau in compozitie o substanta interzisa….
Felix are dreptate, Mutu nu ne-a furat din casa, nu ne-a luat nici banii, nici nevestele……….dar asa suntem noi, un popor de oameni dementi, fraieri si invidiosi, care punem mult suflet intr-o echipa care ne reprezinta in lume, si in care au evoluat jucatori de mare caracter ca: DOBRIN, LUCESCU, BALACI, HAGI, BOLONI, BELODEDICI, POPESCU si multi altii, si nu lasam un drogat, un vagabond, un smecheras marunt ce sa vrut mare fotbalist (zero trofee majore), sa-si bage……..cava in ea de echipa si in sentimentele acelor cateva milioane de suporteri ai Nationalei, si in munca ADEVARATILOR SUPERFOTBALISTI de-a lungul anilor.
Nu cred ca este nimeni obligat sa-i suporte lui Mutu aerele de vedeta, aroganta si basinile din capul lui…….nici macar colegii din Nationala.
Din pacate pentru Mutu, valoarea lui ca ” super fotbalist ” nu va fi stiuta REAL NICIODATA ( reusitele si jocul bun sunt ale lui Mutu……sau a drogurilor luate de-a lungul anilor…..!!!!!????? ). Asta inseamna TRISAREA si PROSTEALA fraierilor ca noi SUPORTERII care-l idolatrizam. Daca tu ai tii partea lui Mutu draga Felix si-ti permiti sa jignesti toti suporterii dezamagiti …….inseamna ca ori esti prieten cu Mutu si stii ce facea, ori nu esti suporter si esti un om frustrat intrat intamplator in aceste discutii…….
Cat despre o posibila suspendare a lui Mutu ( si-a dorit-o insistent )……un imens castig este inchiderea DEFINITIVA a acestei PAGINI NEGRE din istoria fotbalului romanesc care este Adi Mutu. Intodeauna si-a dorit sa fie pe prima pagina a ziarelor. A reusit si acum. E NUMAI MERITUL LUI.
Mutu trebuie sa-si rezolve singur problemele .
E un jucator profesionist care cunoaste regulamentul sportiv .
E un simplu angajat ca oricare altul, un om care-si castiga banii prin efort propriu.
Inainte de toate, e un om care munceste, nu fura . Faptul ca face greseli care-i afecteaza locul de munca, e strict problema lui .
In primul rand , Mutu nu va datoreaza voua nimic ..
Credeti ca d’aia a ajuns Mutu la Chelsea ?! Ca v-ati dus voi pe stadion si ati dat din gura maca-maca ? Nu, voi v-ati dus acolo pentru Mutu, el a v-a adus pe voi, nu voi pe el ..
Vorbiti de parca Mutu v-ar datora voua ceva ..atat de mare e frustrarea … handicapatilor .
Paul .Du-te cu sentimentele ma-tii de-aici ma nimicule !
Cand o sa fii tu patron si o sa platesti din buzunarul propriei afaceri salariul unui angajat , atunci latra … Tu esti un simplu privitor, nimic mai mult .
Mutu nu iti datoreaza nimic, nici scuze, nici bani, nimic … e viata lui, e locul lui de munca …tu poti oricand sa te apuci de privit table , Mutu trebuie sa-si faca meseria, indiferent ca e de nivel inalt sau nu … tu nu esti in masura sa latrii… punct.
Ajuta-ti tara in razboiele cu Serbia, Turcia si Ungaria!!!
Fa-ti cont pe eRepublik, nu ai nevoie decat de 1 min sau doua
si vei gasi un minunat joc de strategie economica si militara!
http://www.erepublik.com/ro/referrer/iriext
Romania are nevoie de tine!!!!
ACEST GOLAN SI DERBEDEU NU TREBUIE CREZUT,ARE DROGUL IN SINGE,ARE DREPTATE CTP ACEST OM NUMAI A MINTIT TOT TIMPUL SI A INDUS LUMEA IN EROARE,CU ACEA FIGURA DE NEVINOVAT,EL STIA DE ACEASTA SUBSTANTA,DAR IN MINTEA LUI BOLNAVA A CREZUT CA POATE INSELA DIN NOU,ORGANISMUL II CERE DROG SI EL A GASIT ALINAREA CU ACEST MEDICAMENT,DROGATII SUNT O ENCICLOPEDIE FARMACEUTICA,ACEST INDIVID TOT TIMPUL SI-A BATUT JOC DE OAMENI,SUB MASCA TINERETII REBELE A FACUT CE A VRUT IN VIATA,SA-L VEDETI CIND VA TERMINA CU FOTBALUL,IMEDIAT VA TRAGE PE NAS,VA DEVENI O EPAVA,NUMAI PE NAIVI MAI PACALESTE ACEST DERBEDEU!MEDICAMENTUL I-A FOST DAT DE MAMA LA CEREREA LUI EXPRESA,A MINTIT-O SI PE BIATA FEMEIE,DACA ARE DOCTOR LA CLUB DE CE NU S-A CONSULTAT CU EL?TOT CA SA FENTEZE DUPA MINTEA LUI!
“Lucurile rele sunt “Lucruri bune facurte Prost”!
Intoducere:
Din 2008, am inceput o Asociatie a Antrenorilor fara frontier: In limba Romana si anul acesta-2010, il publicam si in limba Engleza”.
Sopul: Preintampinarea rebuturilor din trecut cu ajutorul unei educatii care sa ne ajute sa ne adaptam conditiilor performantelor internationale;
Conditia: Nu exista taxe, nu exista inregistrare, nu exista obligatii: decat una: “Profesionalizarea Antrenorilor, in acelas timp cu cea a jucatorilor si echipelor, cu toii invatand de la Jocul Campionii Mondiali”;
Principii:
1. Globalizarea: (familie, scoala fotbal = O Formula Tri-Dimenionnala perfecta, de educatie pentru marea performanta si in fotbal);
2. Unitatea in Diversitate: (Nu se poate fotbal de suoer-clasa fara unitatea celor trei mari Universitati ale vietii: Scoala + Familie si Societatea-Fotbalul);
3. Parteneriat (Antrenorul + Jucatorul+ Familia+ Scoala si Clubul = toti sunt Parteneri)
Cuprinsul:
1. In saptamana aceasta, de luni, am inceput Buletinul nr. 6/2010, al Asociatiei Antrenorilor Fara Frontier, cu tema: “Schimbarea atitudinii si comportamentului antrenorilor si in acelas timp al jucatorilor”.. Am prezentat o analiza a celor 20 de antrenori cu activitate international (aparut in presa sportive), iar joi, a cazut Bomba “MUTU”- redeschiderea dosarului Chelsea, celui mai mare jucator roman in acest secol, in activitate.
2. Ceea ce vrem sa spunem, este apelul pe care Asociatia noastra il face tuturor, de-a realize adaptarea tuturor factorilor care alcatuiesc “ingineria performantei stiintifice si tehnice a fotbalului national la normelor internationale, in vigoare (ale campionilor)”.
3. Am alcatuit o lista de cateva neimpiniri cauzate de lipsa unui concept nationale tehnic si stiintific, anomalii ale educatiei si implicit, a deviatiilor de personalitate si comportamentului normal al tineretului in general si al jucatorilor si chiar antrenorilor si celorlalti membrii ai activitatii de performanta.
4.Vom cita numai cateva dintre aceste activitati prezente in ultimii peste 50 de ani care au dezbinat familiile, cluburile, scolile, politia, securitatea, contra-sau-super-spionajul, care nu au putut si se pare ca nici acum nu pot sa opreasca aceasta STAREA NATIUNII FOTBALISTICE.ROMANE!
5.Pe de alta parte, aceste deviatii de comportament sunt cauzate si de lipsa de educatie profesionala protejate de “Noile drepturi ale omului liber”, “ale societatilor libere”,”patronate de oameni liberi”, toti armonizati in cea mai mai mare mascarada educational-sociala-sportiva, a tuturor timpurilor! (Exista si un cantec (manea), care spune cam asa: “Daca nu esti bun la manele sau la fotbal, atunci du-te nene la Universitate”!
6.*Nu facem nici-o referire la articolul unde inseram aceste observatii, facem numai o discutie pe care generatiile care vin trebuie s-o resolve corespunzator:
Ne vom referii numai la cateva dintre aceste aspect:
I. Conditia Primara: Familie, Scoala si Club de fotbal (climatul educational, fundamental), Care nu functioneaza in colaborare:
1.1.Lipsa educatiei (Incomplete): Familia, Scoala si Echipa de Fotbal;
1.2.Lipsa controlului familiilor (si ele dezorganizate si fara educatie si mai ales fara forta de al ajuta sa se indrepte, odata devenit rebel, marele talent de fotbal, care se transforma intr-un Tiran care conduce familia, echipa, clubul, federatia, tara);
1.3.Lipsa unei educatii sportive corepsunzatoare, (facute pana la juniorat in strada, curtile scolilor, pana noapte la lumina chioara a strazilor), cu jucatori-amatori mai in varsta de la care invata toate hobiurile sociale rele, fiind mezinul care primeste o educatie complete a ceea ce nu trebuie sa stie si sa faca!)
2.Dezvoltarea unei personalitati controversate si lipsite de character sportive:
2.1. Toata viata acestor copii de mare performanta este o minciuna, pentru care nimeni nu le atrage atentia pentru ca el este cel care salveaza familia, scoala si clubul, fotbalul romanesc (continuandu-se traditia potrivit careia, “toate talentele nu au caractere, educatie, dar au bani si se fac ca sunt super-staruri”)
2.2. Fumatul (toti mari jucatori fumeaza, de ce nu si el);
2.3. Lipsa caracterului fair (nu are de ce sa fie cinstit, pentru ca asa este mai acceptat de conducerea echipelor de strada, un om complet corupt cu care se poate face orice afacere necinstita)
2.4. Alcolul, la inceput este ca otetul, dupa care este ca limonada, lapte, devenit aliment si o necesitate;
2.5. Drogurile (la inceput din curiozitate dupa care din necessitate si sigur, adictie!
2.6. Societatea: echipa, clubul, liga, federatia, UEFA, FIFA: au legi, dar nu conteaza, “Super-Staririle fac legile echipei, clubului, orasului, regiunii, echipei nationale, tarii”!
2.7. Juniorul este déjà ADULT, are legaturi dubioase-amoroase (Sex neprotejat, nopti nedormite, lipsa energie si prospeptimii de joc, oboseala, accidentari, teatru ca este accidentat, are program preferential, etc);
2.8. Se rupe de familie si traieste singur (Fuga de-acasa, de sub controlul mamei);
2.9. Pierderea noptilor cu jocuri de noroc (este in conflict cu antrenorul);
2.10. Pierderea noptilor in baruri (este in conflict cu patronul, pentru ca are nevoie de banii multi, cat mai multi, sa-i joace la jocurile de noroc);
2.11.Iar marele talent, este déjà un senior cu toate atributele rele ale “Teribilismul Juvenil”, (corp de 20 de ani si minte de 10 ani) prin nerespectarea regulilor familiei, scolii, societatii si fotbalului; Este déjà un star-rebel!
2.12.Asocierile cu gasti cu care dau lovituri – vandalisme – Pasari de prada de noapte sau de zi”
2.13. Se casatoresc, fac copii, divorteaza si caruselul continua, ca al tuturor jucatorilor si antrenorilor, conducatorilor sau arbitrilor, managerilor care au bani si se despart de familii si copii pentru ca nu stiu cum sa-si cheltuiasca banii si au gasit un profesor care stie tot, despre nimic;
2.14..Apar “Stari depressive, sau impulsive, distructive, care-i pun viata in pericol;
2.15.Are déjà caziere cu politia, conduce baut, nu respecta legile de convietuire, scandaluri, reclamatii, comportament rebelm, neadaptat social si sportv;
2.15.In final, se ajunge la stari delirante (de la substantele consummate), associate cu alcohol (se produc si se mixteaza starile constiente cu cele inconstiente, redalizand starea-starilor de trecerea intr-o alta lume, fara legi, responsabilitati si dorinte, decat sa se repete, pana ajung la sinucide, sau sunt gata sa impuste pe oricine se opune, etc..situatii pe care nimeni nu le doreste.
CONCLUZIE, INAINTE DE CONCLUZIE:
*Ne mai putem pune intrebarea de ce nu confirma jucatorii nostrii?
*Si sigur, in felul acesta stim si de ce nu confirma nici antrenorii nostrii, care dupa ce termina perioada de jucator, (platesc o taxa si iau carnet de conducerea echipelor de fotbal, apar imediat ca antrenori si incearca sa faca ceea ce el insusi n-a putut sa faca, “educatie altora”! Si sigur, lantul continua, criza de agraveaza si—— colapusul performanrtelor!
* Acest cer vicios se numeste CULTURA SPORTIVA A FOTBALULUI ROMANESC, de care toti suntem de vina:
1.” Regimul trecut” care nu a lasat sa plece in stainatate pe marile talente de jucatrori si antrenori care au fost de mare talent, bine pregatiti si gata pentru marea performanta internationala: sau/si;
2.* “Regimul actual” care i-a lasat pe toti sa plece (pe unii i-a si gonit), dar “nu i-a invatat cum sa vaneze fara arme, cand merg la vanatoarea de lei/pantere si euro”….
Gata, incheerea:
* Inca odata, nu vorbim de nici-un exemplu-direct (pentru ca de fapt, pe super-starul Mutu sincer, nu-l cunosc decat de la TV), dar sunt exemple in feicare oras, echipele de cluburi, de continente, din lumea intreaga.
* Vorbim de aspecte ale educatiei din fotbal care se perpetueaza de 50 ani;
* Am avut acest prilej sa dialogam cu ANTRENORII FARA FRONTIERE, DECLARATI SAU NEDECLARATI, O LECTIE DESCHISA PE CARE FIECARE TREBUIE S-O PERFECTIONEZE CU EXEMPLELE PROPRII!
* Nu acuzam, nu scuzam, nu facem aprecieri, deprecieri sau recomandari!
* Si totusi exista o solutie: SE NUMESTE PROFESSIONALIAREA tuturor factorilor fotbalului;
* Toti vorbesc, dau solutii dar nimeni nu face mai multe decat au facut inaintasii nostrii! Si de ce nu?
1. Pentru ca SCHIMBARILE INSEAMNA SUFERINTA,
2. Iar PERFORMANTA ESTE O NOTIUNE CARE INCORPOREAZA deopotriva pe Presedintele tarii, Federatia, Cluburile, Antrenorii, Ministerele, familiile, etc (apropos…nici nu mai exista ministerul sportului si tineretului, toti trec direct de la maternitate sunt inscrisi intr-un partid, unde totul este rezolvat! Avem nevoie de voturi de superstaruri! Suntem in plina campanie - un priect national de construirea capitalismului, inceput de 20 de ani, care de fapt, nici n-a inceput!
* Dar merge inainte, pentru ca singurul lucru care se invarteste, este tot mingea de fotbal!!
* Care ne da satisfactia dialogurilor profesionale, asa numite “Bla-Bla-uri”, pe care le gustam cu totii!
* Stim cu totii foarte bine! Nu este usor! Nimeni nu poate face singur nimic! Dar fiecare poate face ceva care este de fapt parte din CULTURA NATIONALA fara de care nu exista performante!
O invitatie speciala, pentru a continua DIALOGUL NOSTRU PROFESIONAL STAPTAMANAL:
* Cine doreste sa primeasca “Buletinele Antrenorilor fara Frontier”, trimiteti un e-mail, la adresa: Victor@SoccerAcademyOfAmerica.com
La multi ani!
Ganduri bune si fapte inteligente!
Dr. Victor Stanculescu
Fondator si promotor al Asociatiei Antrenorilor Fara Frontiere
Victor@SoccerAcademyOfAmerica.com
Nu ar fi prea multe de spus. Mutu a recidivat, dar chiar asa sa fie, fara sa-si dea seama? Nici intr-un caz. Cand esti intr-o competitie de asa nivel unde stii ca orice medicament, hrana…etc luate pot iesi la test, atunci belesti ochii ca sa nu dai de dracu, mai ales ca ai patit-o, adica mamica nu stia …frectii la picior de lemn. L-am aparat toti, dar el nu a invatat nimic. Acum trebuie lasat sa se descurce singur vreo 4 ani, dupa care bineinteles ca poate termina cariera la una din echipele care-i sufla in coarne, se merita reciproc.
BLA-BLA-BLA…MULTUMIM PT RELATARE !
GSP TV Live click aici - http://www.gsptv.onlinefree.ro -:)