Ceea ce s-a întâmplat joi la antrenamentul Stelei redimensionează cumva imaginea unei echipe cu mari restanţe la acest capitol. În săptămâna premergătoare derby-ului crucial cu CFR, Stoichiţă a făcut un gest pe care nu îl credeam vreodată posibil în Ghencea. A oprit antrenamentul pentru că pe marginea terenului se afla împreună cu o echipă  ProSport copilul bătut sâmbătă în tribunele din Ghencea după Steaua - Ceahlăul. În cadrul campaniei „Marchez pentru tine”, Răzvan a fost ales drept puştiul pentru care să joace steliştii.

Dincolo de cuvinte, vorbesc imaginile. Copilul lăsând capul în pământ de ruşine când a ajuns în faţa lui Bănel, după ce traversase mândru terenul de antrenament cu Stoichiţă de mână. Petre Marin, a cărui soţie a mers sâmbătă noapte să dea declaraţie la Poliţie împotriva agresorului, luându-şi rolul în serios şi ţinându-l protector pe băiat. Şi toţi ceilalţi, Ovidiu, Robinson, Mihăiţă, Janos.

O formaţie mai apropiată ca oricând de fanii săi, un grup de jucători săritori, umani şi dornici să aline. Fotbalul înseamnă şi asta. Căldură sufletească şi legături puternice între cei de pe teren şi cei din tribune.

Nu trebuie uitat nici Răzvanul Clujului, micuţul care duminică seara va fi copil de mingi la CFR - Steaua.
Atunci când am demarat acest proiect, într-una din numeroasele întâlniri, unul dintre colegi afişa un pesimism ce părea justificat: „Să vezi când va trebui să vorbim cu cei de la Steaua şi Dinamo să ne lase să facem poze cu copiii…”. Am văzut. „Săgeată“ „s-a tăvălit” înaintea etapei trecute pe tatami cu Marin, un micuţ judoka dinamovist pentru care avea să înscrie la meciul cu Craiova. Iar Steaua? Steaua şi-a întrerupt antrenamentul pentru un copil.

Alătură-te şi tu cauzei “Marchez pentru tine!”

Citeşte poveştile puştilor pentru care vor juca cele două formaţii:

Răzvan Norocea (Steaua)

Răzvan Vodă (CFR Cluj)

Coada de la casele de bilete din Cluj şi vestea că Ghencea va fi iar plină astă-seară după trei ani, patru luni şi opt zile sunt cele mai bune lucruri care se puteau întâmpla în fotbalul românesc în această perioadă. Din acest punct de vedere, până şi judecata preferenţială a Comisiilor Ligii faţă de suporterii Stelei poate avea un firav alibi. Stadioane pline este sau ar trebui să fie scopul tuturor celor care trăiesc sub o formă sau alta din fotbal.

Totuşi, asta nu înseamnă că trebuie să ne facem că nu vedem felul în care Mitică Dragomir a influenţat o decizie. S-a antepronunţat, la fel cum o face şi omologul său federal, Mircea Sandu. Atât unul, cât şi celălalt se lamentează teatral că legile din sportul românesc sunt prost făcute. De ca şi cum ar trebui să vină extratereştrii să le îmbunătăţească. Realitatea e că lor le convine să fie aşa pentru ca, în funcţie de interesele de moment, să pedepsească sau să ierte după bunul plac. Despre asta vorbim.

Revenind la evenimentele săptămânii. Ne vom bucura diseară de fotbal, de Liverpool şi, da, de Unirea. Imediat după ce s-a terminat meciul tur de pe „Anfield”, MM Stoica a invocat calificarea miraculoasă a Stelei cu Valencia, tot în Ghencea. Asta chiar că ar fi uimire şi o mare umilire pentru englezi. Şi ar depăşi cu mult performanţa obţinută în 2005 de Zenga, dar şi minunea de la Liberec. 1-0 la o fază fixă… prelungiri, penalty-uri. Ar fi…

Să revenim cu picioarele pe pământ şi să spunem că fierbe deja Clujul în aşteptarea derbyului de duminică. Pentru ca săptămâna să se încheie rotund, ar fi superb un stadion măcar aproape plin miercuri la Timişoara la amicalul naţionalei cu Israelul. Ar fi o cură de fotbal regăsit pe axa Bucureşti-Cluj-Timişoara.

Săptămâna Cluj - Steaua. Acum doi ani era meci de Liga Campionilor, acum e de Liga I şi atât, dar încărcătura lui e cel puţin la fel de mare. Dacă bat şi duminică, ardelenii mai scapă de o contracandidată după victoria de pe terenul campioanei, iar Steaua ar pierde încă o şansă importantă de a rămâne în cursă. E genul de meci nebun. Cu gânduri de revanşă, cu delegarea cu cântec a lui Deaconu, cu statistica atârnând ca o piatră de moară de gâtul clujenilor - la meciul cu Unirea s-au descotorosit de un complex proverbial.

S-a vorbit foarte mult de dorinţa de răzbunare a lui Dică. Nicolae Dică. Nu a fost reprimit în Ghencea, şi relaţiile cu conducerea stelistă sunt reci spre îngheţate. Nu este singur. Şi celălalt Dică vrea revanşă. Emil e marea găselniţă a lui Mandorlini. Un mijlocaş extrem de tehnic, cu execuţie, dribling şi travaliu, a cărui carieră a fost marcată puternic de imensa ratare pe care a avut-o în tricoul Rapidului în memorabilul sfert cu Steaua de Cupă UEFA. Atunci Emil Dică a irosit posibilitatea de a duce Rapidul în semifinale. A navigat în derivă prin fotbalul românesc şi mulţi îl credeau eşuat pe banca de rezerve a Clujului, în momentul când CFR a decis să îl ia din Giuleşti. Renaşte sub comanda italianului în Gruia. Dacă ar fi să pariez pe vreunul dintre cei doi Dică la meciul de sâmbătă, aş paria mai degrabă pe Emil. Asta nu înseamnă că Steaua este învinsă. Va pierde foarte probabil însă astăzi la comisii. Pericol de suspendare pentru bulgări şi autosesizare pentru gesturile obscene ale lui Baciu. Ciudat, totuşi. Sunt semnale că Liga nu s-a sesizat şi în ceea ce îl priveşte pe Costea cu celebrele mâini încrucişate á la Mourinho.

Concluzii la final de primă etapă. Clujul chiar are echipă şi lot, degeaba au sărit contracandidatele să îi atace că sunt puternici în culise. Şi la regii. Or fi şi acolo, dar aseară, la Urziceni, au arătat stil şi forţă de joc. Marius Avram a demonstrat că are clasă şi că arbitrajul românesc respiră. Gâfâit, dar respiră.
Meciul foarte bun dintre Unirea şi CFR ne-a demonstrat că fotbalul românesc n-a hibernat degeaba. Că tot veni vorba de urşi: concluzia etapei este inspirată de Florin Şerban şi filmul său „Eu când vreau să fluier, fluier”, câştigător a două mari premii în weekend la festivalul de film de la Berlin. Aşa ar fi trebuit să facă şi Augustus duminică la Dinamo - Craiova. Să fluiere penalty la Costea. Am fi avut o etapă la sfârşitul căreia am fi discutat mai mult de fotbal şi mai puţin de back-stage şi de scenarii de film… Discuţia cu un regizor premiat la un festival, cum e cel de la Berlin, te marchează şi, chiar dacă mănânci zi de zi fotbal pe pâine, nu ai cum să nu îi dai dreptate când spune „Azi noi reprezentăm România!”. Aşa e. Porumboiu. Corneliu, nu Adrian. Puiu. Cristi, nu Iordănescu. Şerban. Florin, nu Denis. Mungiu, Mihăileanu, Jude, Ruxandra Zenide, mai ales regretatul Nemescu şi mulți alţii. Mulţumiri de profani dintr-un colţ de pagină de sport.

Bulgării cu care au fost ţintiţi Szekely şi Stoichiţă ar trebui să îi doară pe stelişti mai tare decât orice evoluţie de pe teren sau de scor. Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă în Ghencea cu aşa-zişii spectatori de la tribuna I şi tribuna a II-a punând mână de la mână pentru momentele confuze şi penibile ştirbeşte tot ceea ce denumim generic spiritul Stelei. Tot ce s-a întâmplat este de neiertat. De la atitudinea celor din tribune, continuând cu circul făcut de Becali, care cerea jandarmilor să evacueze Peluza Sud, pentru ca apoi să spună că fanii s-au comportat exemplar. Cuvântarea de la microfonul staţiei de amplificare nici nu o mai punem. A lăsat de dorit fără doar şi poate felul în care echipa a reacţionat pe teren. Capacul l-a pus Dragomir, care a avut un discurs diferit cu 180 de grade faţă de cel pe care l-a ţinut la precedenta întrerupere de meci în România cu Steaua printre protagoniste. Dacă la cazul „Bricheta” echipa organizatoare, adică Rapid, a fost responsabilă de incidentele spectatorilor, acum, la „(ne)cazul Bulgării” Mitică a spus în stilu-i caracteristic: „Fugi, dom’le, de aici! Ce vină să aibă Steaua?! Huliganii din tribună trebuie să plătească. Nu ar trebui suspendat terenul, dar regulamentele sunt prost făcute”. De parcă regulamentele ar fi făcute în peluze, nu în birourile decrepite de la Ligă sau Federaţie.

Depăşind momentul Steaua şi judecând etapa în ansamblu, a fost fără doar şi poate runda lui Dinamo, cu largul concurs al lui Augustus Constantin, total depăşit de evenimente. Timişoara, Rapidul, Steaua, Vasluiul s-au împiedicat. Mâine urmează şi Urziceniul. Sau Clujul. Sau amândouă! Aaa, şi mai e şi Braşovul lui Moldovan. Nu-i bagă nimeni în seamă, dar te trezeşti cu ei pe podium, aşa cum ne-am trezit acum în semifinalele de Cupă.

Început nebun de retur. Semieşecul Timişoarei la Bistriţa şi înfrângerea oarecum surprinzătoare a Rapidului la Iaşi nu au constituit însă decât lapoviţă şi ninsoare, pe lângă bulgărele rostogolit de Mulţescu şi afro-latino-moldovenii lui peste Ghencea.

Steaua a început perfect cu gol rapid marca inconfundabilă a golgeterului de rasă Kapetanos. Atât şi nimic mai mult. Sufocată de proprile limite, fără orizont şi infatuată, echipa s-a relaxat inexplicabi, permiţând anonimilor Ceahlăului să pună stăpânire pe joc şi să obţină un rezultat istoric.

Ce se întâmplă la Steaua?

1.E clar că Rada şi Ghionea au lăsat în centrul apărării goluri mult mai mari decât au fost capabili să anticipeze cei care conduc tehnic şi administartiv echipa.

2.Becali este logic şi are argumente când îi reproşează lui Stoichiţă alcătuirea echipei. Tănase a fost utilizat deşi acuza dureri de dinţi care nu îi puteau permite să se exprime la capacitate maximă. Toja putea fi folosit în locul unuia dintre cei doi închizători într-un meci cu o echipă teoretic net inferioară. Tot respectul pentru longevitatea lui Petre Marin, dar Karamyan s-a consacrat ca fotbalistul cel mai bun care a jucat în România în ultimii ani.

3.În ciuda contestărilor şi a incidentelor create, fanii făcuseră un prim pas mare spre împăcare venind într-un număr mai mare decât se estimase la stadion.

În acest context, nici nu ştii dacă meciul din etapa viitoare de la Cluj este noroc sau ghinion. Steaua are şansa de a recupera puncte pe terenul unei contracandidate care abia luni va redebuta în campionat într-un alt joc interesant în care se va încurca sau va încurca într-un meci cu Unirea o altă candidată la titlu.

Cert este că avem un campionat nebun. Startul acestui retur nu este altceva decît un argument în plus ca specatorii să revină în tribune. Şi încă un lucru important. Mitică Dragomir a gestionat excelent situaţia, nu a cedat presiunilor conducătorilor şi a decis startul sezonului. O decizie mai mult decât inspirată.

Steaua a fost aseară la „stand-up comedy” într‑un club bucureştean. Stoichiţă şi-a trimis jucătorii în oraş să se relaxeze, neştiind că, dacă i-ar fi lăsat în faţa televizoarelor, pe
Sport.ro, ar fi asistat la un număr de „sit-down comedy” marca Becali. Aşezat pe un scaun cu panoul cu însemnele clubului în spate, patronul stelist a citit punct cu punct înţelegerea pe care a semnat-o aseară cu fanii. Poticnit, silabisind, buchisind, recitând teatral pe alocuri. Mai ales prin comentariile făcute după fiecare paragraf a făcut ca totul să semene cu o scenetă din Caragiale. A fost superamuzant când a ajuns la alineatul unde era folosit termenul „nepotism”: „Bineee, aici se referă la nepoţii mei… Da nu îi mai las eu să facă transferuri”. Printre altele a fost stabilită limita pentru care scandarea „muie Becali” este permisă. 50-60 de suporteri. Peste această cifră se evacuează şi se închide Peluza Sud sau sectorul de unde vin injuriile. Şi aproape imediat după autoînjurătura rostită: „Am spus-o serios, mă… Nu ca să râdeţi voi!”, Becali a devenit brusc evlavios: „E un semn! Aşa a vrut Dumnezeu. Să ne împăcăm în Postul Paştelui”.
Actor desăvărşit, Becali a făcut un pas important spre împăcare, dar mai ales a reuşit să spargă blocul contestatarilor. I-a dezbinat cumva pe fani. Prin această înţelegere, care poate fi încălcată de oricare dintre semnatari în orice moment, se face un prim pas. Adevăraţii regizori au fost în spate şi nu au spus nimic. Basarab Nică Panduru, aşa cum Becali îi spunea pe numele complet, şi Mihai Stoichiţă au dus greul şi tot de ei va depinde cât de mult va fi păstrată. Mai departe depinde numai şi numai de echipă. Evoluţiile bune şi rezultatele pe măsură, perspectiva câştigării unui nou titlu i-ar putea face pe stelişti să strângă din nou rândurile. Cred că nimeni nu îşi doreşte mai mult ca ei un gol rapid în partida de diseară!

Unirea a făcut ce trebuia. Şi-a asumat condiţia şi nu a încercat să pozeze în ceea ce nu e. Nu a ţinut coada pe sus, închiriindu-şi vreun frac peticit, şi nici nu a încercat să mănânce puiul cu furculiţa. A venit la o seară de gală pe copleşitorul „Anfield” în salopetă şi cu cizmele de cauciuc.
Primele imagini de acolo ne arată concentrare şi emoţie, vecine cu lipsa de maniere. Echipele îşi dau mâna la centrul terenului. Reina are mănuşa din mâna dreaptă scoasă, Arlauskis al nostru, nu. Feţele lui Brandan, Maftei, Frunză, Onofraş şi Pădureţu defilează prin faţa noastră. Apoi începe totul. Urziceniul are prima minge, dar o cedează, cum rar se vede la prima atingere. Liverpool atacă şi are prima ocazie în secunda 26 prin Gerrard, dar Arla scoate cu mănuşa aia pe care uitase să o dea jos câteva minute mai devreme. Ce va urma? Rezistăm 90 de minute? Trece primul sfert de oră. Maftei dă primele semne că va face un meci mare. Mai trece unul, iar pe stânga rebelul Brandan nu are nici el complexe, indiferent că îl are în faţă pe Gerrard sau pe Kuyt. Sunt minute nebune în care nu ieşim din 16 metri, dar rezistăm! 0-0 la pauză ar fi un rezultat mare. Suntem în prelungirile primei reprize şi e clar că şi Apostol e în meci.
Ultimele 45 de minute se lungesc nefiresc. Mai trec 15 din ele şi aniversăm o oră fără gol primit pe „Anfield”. Plus că suntem mai prezenţi în joc ca în prima repriză. Dacă mai trece un sfert de oră, mai avem doar unul şi se termină. Benitez se agită pe margine, imaginea băncii noastre tehnice este un déjà-vu cu Levy în rol de Petrescu. MM este acelaşi. Uşor aplecat spre antrenor, trăind fiecare secundă. Încep schimbările. Ei Babbel, cotat la 7 milioane de euro, bugetul Unirii pe un an şi ceva, noi Marinescu, adus din „B” de la Petrolul. Mai sunt 10 minute. Şi luăm gol. Unul dintr-o fază ciudată. Scăpasem din altele mai clare. Un 0-1 onorabil şi obligaţia de a aplauda Unirea în Ghencea la retur pentru tot ce a făcut în sezonul ăsta.

Gloriile englezilor somează Liverpool-ul de azi să câştige Europa League pentru că tradiţia legendarului club de pe Anfield s-a construit pe trofee, şi la ora actuală nevoia câştigării unei competiţii e mai mare decât orice luptă internă. Cam acesta este contextul în care minunea sau Uimirea, cum inspirat a fost denumită micuţa formaţie din Bărăgan, păşeşte azi în arena de unde „You never walk allone” se aude ca nicăieri altundeva. Pentru ca trupa lui Benitez care nu a mai câştigat din sezonul 2005-2006 niciun trofeu să se apropie de finala pe care are cele mai mari şanse să o câştige trebuie să îi spulbere pe români.

Gloriile ialomiţenilor nu cer nimic - eventual Epaminonda Nicu ar putea ridica oarece pretenţii - pentru simplul motiv că nu există. Dar pentru ei, de fapt pentru noi - măcar azi nu trebuie să îi lăsăm singuri - istoria se scrie la prezent. Acum cinci ani când Liverpool răsturna cea mai nebună finală de Liga Campionilor, Unirea nu exista nici pe harta fotbalului nostru. Niciunul dintre titularii de azi nu visa că ar putea juca pe Anfield, cu atât mai puţin în tricoul Unirii.
Formaţia lui MM, a lui Petrescu şi de azi a lui Levy e Cenuşăreasa din ecranizările moderne. Picul de nebunie şi neprevăzut. Nimic din ce au făcut ei până acum nu avea logică atunci când ne gândeam dinainte. „Cum ar fi să ia Unirea campionatul?”, „Cum ar fi să iasă dintr-o grupă de Liga Campionilor”, „Cum ar fi să bată la Glasgow?”, „Cum ar fi învingă pe Sevilla?”, „Cum ar fi să nu piardă cu Liverpool pe Anfield?”. Ultima e şi cea mai actuală întrebare. Nu mai e Petrescu, ştiu, dar spiritul locului a rămas.

Ca în fiecare iarnă ne confruntăm cu dilema iniţiatică: începe sau nu începe campionatul? Opt cluburi, cu Dinamo în frunte, cer amânarea începutului de campionat. A doua zi consecutiv, marile rivale gândesc şi se exprimă la fel. După ce au atacat Federaţia şi pe Lupescu că protejează Clujul, granzii deghizaţi în haiduci atacă şi Liga, ameninţându-l pe Mitică Dragomir că îl vor da jos dacă nu va ţine cont de dorinţa de a se amâna returul. Discursul este unul la limita puerilităţii: „Noi plătim, noi dictăm!”. Prin ieşirile acestea de neînţeles ale conducătorilor din Ghencea şi „Ştefan cel Mare” sunt victimizaţi cei care conduc fotbalul. Există nişte regulamente care trebuie respectate şi care nu se pot schimba pentru că „aşa vrem noi”. Sau, de fapt, de-a lungul timpului s-au tot schimbat legile în funcţie de interesele unora sau altora şi acum, când nu se mai întâmplă asta, e „normal” ca privilegiaţii de ieri şi oropsiţii de azi să protesteze!

În astfel de condiţii, rivalele îşi iau lumea în cap. Unii în Turcia, alţii se opresc mai aproape. Nu era de ajuns podul rutier pe care îl construim în fiecare vară cu Nisipurile de Aur, prin zecile de mii de români care aleg ca destinaţie de vacanţă împrejurimile Varnei. Mai nou, şi echipele de fotbal se orientează spre Bulgaria şi staţiunile de la malul Mării Negre, de pe litoralul vecinilor. Aseară, previziunile meteo pentru astăzi nu erau prea optimiste. Ger, ninsoare, vânt puternic şi la ei. Se va încălzi joi, adică la fix pentru ca steliştii să aibă un timp bun pe drumul de întoarcere.