2
February
Ignoranţă generalizată
Cazul Mutu depăşeşte cu mult sfera fotbalului şi vorbeşte cel mai bine despre un întreg sistem. Despre mafia medicamentelor, despre traficul cu sănătatea oamenilor, despre nepăsare şi inconştienţă . „Noroc” că i s-a întâmplat celui mai mediatizat fotbalist român. ProSport depăşeşte latura strict sportivă a cazului, îl lasă în urmă pe Mutu şi problemele lui care ar putea fi rezolvate de avocaţi inclusiv pe baza materialelor publicate ieri şi azi în ancheta colegilor mei.
Am avut ocazia să dau mâna cu un om care a spus senin că profită de naivitatea semenilor săi atunci când a fost întrebat dacă nu s-a gândit că medicamentele importate de el, conţinând sibutramină, creează dependenţă şi, în cazul unor pacienţi suferind de inimă, probleme mult mai serioase. De parcă ar fi numai asta? Dar Super Slimul, dar celelalte medicamente importate din China, dar Viagra? Astea cum sunt, se întreba tot el, retoric…
Contrafăcute! Aşa a spus, sigur pe ce zice. Din ţara unde se contraface orice, de la ceasuri până la blugi ori tricouri, în România vin cantităţi inimaginabile de pilule. Se iau de acolo la preţ de un euro cutia şi sunt vândute de 30 de ori mai scump. „Vindem iluzii!”, spun importatorii unor astfel de „droguri”. E atât de simplu să faci asta în România… Mutu este, până la urmă, victimă. Victima ignoranţei. M-am grăbit să îl acuz pe el de aşa ceva. Dar e generalizată această ignoranţă.





Domnule Filoti, de ce se vorbeste atat de mult - legat de spetza Mutu - de pastilele de slabit? Nu va dati seama ca sunt doua lucruri diferite? Hai sa va amintesc eu:
1. Primul lucru, cert: jucatorul de fotbal Mutu Adrian a fost depistat cu sibutramina in organism, substanta interzisa. Este un lucru cert, batut in cuie, pe care jucatorul a incercat intr-o prima etapa, sa-l conteste, dar s-a razgandit si a recunoscut fapta cand a aflat ca testul antidoping fusese, de fapt, repetat;
2. Al doilea: ca Mutu ar fi consumat pastile de slabit. Lucru nedovedit, rezultat din afirmatiile jucatorului, ale mamei sale etc.
Dvs. ce ati face? L-ati crede pe Mutu, recidivistul? Sau ati aplica legea?
Mutu va da in judecata comisia universala a aprobatorilor de medicamente de slabit cu sediul in Proxima Centauri… Foarte bine. Dar cine va face dovada ca a consumat pastile de slabit si, daca da, cine va dovedi ca consumat din cele contrafacute? Chiar nu vedeti ce se intampla in jurul acestui fenomen cenusiu?
Lasati-l, domnule in pace, Romania trebuie incet,incet sa termine cu golanii din propria ograda, altfel nu va fi bine!
Pe mine ma doare in …spe de mutu. Ma doare “cumplit” ca “il tractoriste” Ficktor fecala si semidoctul de fra-su nu mai iau parai la un “nou” transfer… Asta durere. Sau sa-i puna “cobai” pe fratii…se plateste bine…Daca NU scapa…or avut ghinion! Si pasipu la revedere.
Domnule Dan Filoti am o intrebare pentru dumneavoastra..
In legatura cu echipamentul nationalei, “galben”, ziarul prosport nu poate face nimic? Adica pentru niste bani, “marele presedinte” M. Sandu & co, au decis ca nationala sa joace in rosu. E posibil asa ceva? Nu cred ca alta tara a mai facut acest lucru, iar daca cineva a facut-o noi nu trebuie sa le urmam exemplul.