5
February

Bătrânii muschetari

Postat in fotbal intern de admin
 

După ce a refuzat Steaua, numai pentru că apucase să îi promită cu câteva zile în urmă lui Bergodi că nu îi va urma pe banca tehnică, Panduru şi-a căpătat renumele de prototip de parolism în fotbalul românesc. „Dacă nu e încredere, nu poţi lucra, şi eu am vrut să îl asigur de asta”.

Cu o asemenea structură, managerul Stelei părea victimă sigură în Cipru, acolo unde a mers să rezolve transferul a doi fotbalişti de care nu auzise nimeni, dar ale căror cluburi au ridicat preţul doar pentru că ofertele veneau din Ghencea. Oficialii formaţiilor cipriote au spus da, pentru ca la o oră să spună nu de vreo patru-cinci ori într-o zi, exasperându-l pe cel obişnuit să nu îşi încalce cuvântul. E primul contact direct al lui Panduru cu o lume care nu îl reprezintă şi în care oamenii se sucesc inexplicabil. Prin felul său de a fi a reuşit să îi facă pe ciprioţi să i-l dea pe Parpas şi are promisiuni (în care nu crede 100 %) şi în ceea ce îl priveşte pe Tall. A fost botezul focului pentru Panduru şi, ce e mai important, a acceptat să meargă acolo pentru a-i arăta colaboratorului şi prietenului său, Mihai Stoichiţă, că se poate baza pe el. Poate împotriva a ceea ce credea chiar el despre felul cum trebuie rezolvate astfel de lucruri.

În asta constă forţa Stelei acum. În unitatea care porneşte de sus în jos. Panduru, Stoichiţă, Dumitriu şi Argăseală sunt muşchetarii din „După douăzeci de ani”, reîntorşi din toate colţurile ţării să aducă gloria în Ghencea. Că tot spunea Stoichiţă în ProSportul de ieri că visează la fotbalul-spectacol de odinioară, când Panduru dribla pe teren, nu la masa negocierilor.

10 comentarii la 'Bătrânii muschetari'

Aboneaza-te la comentarii prin RSS sau TrackBack la articolul 'Bătrânii muschetari'.

  1. Spunea gaga the third, la February 6th, 2010 at 10:07 am

    ok,dar taie-l pe argaseala. mai ales ca argaseala nu s-a intors de nicaieri precum muschetarii si la primul semn de la cardinalul mazarin-gigi,ii va trada pe ceilalti trei. sau trebuie sa iti reamintesc ce cuvinte mieroase spunea despre bergodi ,”om echilibrat,tactician desavarsit,preocupat de meserie,bla-bla-bla” si la primul semn de la stapan….harst ! of with his head !!

  2. Spunea gogu microbistu', la February 6th, 2010 at 11:54 am

    ce sa caute sluga aia de argaseala langa dumitriu , pandi si stoichita? pai astia au luat titluri cu steaua jos in gazon nu au stat”capra” in fata lui jiji. argaseala e leit majordomului john din bancurile englezesti.

  3. Spunea iriext, la February 6th, 2010 at 12:37 pm

    Ungaria se pregateste de razboi!Ajuta-ti tara sa respinga
    atacul, sa progreseze in lumea virtuala si sa castige
    suprematia mondiala!!!
    Fa-ti cont pe eRepublik, nu ai nevoie decat de 1 min sau doua
    si vei gasi un minunat joc de strategie economica si militara!

    http://www.erepublik.com/ro/referrer/iriext

    Romania are nevoie de tine!!!!

  4. Spunea Basarabeanu visiniu, la February 6th, 2010 at 1:07 pm

    La cum bateti campii despre muschetari doar ca sa mai dati o limba stelei, e normal ca primul comentariu sa fie ala cu “Ungaria se pregateste de razboi”. Sa va explicam noi cum sta treaba cu toitlurile Stelei din 2005-06 dar si mult mai devreme? Sau cunoasteti miscarile?
    Hm.
    ha-ha!
    Forza RAPID!

  5. Spunea corneliu, la February 6th, 2010 at 2:13 pm

    Daca Argaseala este sluga lui Becali, eu stiu ca este angajat si isi face treaba bine, atunci Filoti ce este pentru Copos? Ca angajat nu este! Atunci sluga! Si toti Rrapidistii se plang? Vedeti-vas voi de ale voastre si lasati Steaua in pace si sa nu se mai ocupe mass-media numai de transferurile Stelei!! Mai sunt 17 echipe in campionat si nu se ocupa mass-media decat de viitorele, ipoteticile, banuitele, inventatele transferuri la Steaua!! La restul de echipe nu este “transparenta”? Sau “comanda pentru mass-media” este sa duca la faliment pe oier, nu? Generalii vad ca atat asteapta! Seful de la DNA, domnul Paszkany, vad ca si-a dat ok-ul pentru reincepere “scenariilor” cu terenurile MApN si “OSCARUL” VALIZA? Pentru ce i s-au retinut unui cetaten din Romania 1,7 milioane de dolari daca “flagrantul” nu exista? Suntem tara lui Papura Voda si tzugulanii de pe blog nu stiu cum sa mai… manace cacao! Invatati sa nu mai fiti manipulati, oameni buni!

  6. Spunea tibi, la February 6th, 2010 at 3:35 pm

    becali a avut pana acum oi dar si-a luat si-o capra…ARGASEALA!

  7. Spunea Alexandru, la February 6th, 2010 at 5:37 pm

    Argaseala… cel mai PENIBIL presedinte de club din istoria fotbalului !

  8. Spunea alx, la February 7th, 2010 at 11:05 am

    Domnule Dan Filoti am o intrebare pentru dumneavoastra..
    In legatura cu echipamentul nationalei, “galben”, ziarul prosport nu poate face nimic? Adica pentru niste bani, “marele presedinte” M. Sandu & co, au decis ca nationala sa joace in rosu. E posibil asa ceva? Nu cred ca alta tara a mai facut acest lucru, iar daca cineva a facut-o noi nu trebuie sa le urmam exemplul.

  9. Spunea Ciolanus, la February 7th, 2010 at 12:07 pm

    Nu stiu ce e Argaseala, tin sa-i cred pe cei care spun ca e un bou.
    Imi place de JJ cand spune ca vrea anumiti jucatori, dar pretul se mareste cand se aude ca e vorba de Steaua. Ori JJ minte cand spune ca da multe sute de mii de euro pe jucatori, ori n-are minte si arunca banii.

  10. [...] mai multe detalii aici…: Bătrânii muschetari Send to Facebook Trimite şi prietenilor tăi acest [...]

Ai ceva de spus ?

 

Ceilalti redactori