Deja-vu cu Andrei Cristea. Acum şase ani lovea o minge sărită din gazonul din Ghencea şi înscria unul dintre golurile ce au semnat certificatul de naştere al Stelei care moare puţin câte puţin azi. Era meciul cu Valencia. Returul acela nebun, în care Zenga credea de unul singur. A fost prima mare răsturnare de rezultat din epoca fotbalului modern la noi.

Andrei a fost printre protagonişti şi la un alt remake cu misiuni imposibile. Minunea de la Liberec, tricoul galben-negru al lui Dinamo, un alt italian pe bancă. Un atacant mai degrabă mignon, tare pe picioare, cu nerv şi execuţie, pus în valoare aproape exclusiv în stil italian: Zenga, Bergodi, Bonetti. Plus „Cornelio” Ţălnar.
Povestea lui Andrei are multe coborâşuri până ca el să fi ajuns iar sus. Ajutat mult de Becali, care, după ce l-a cerut insistent în formaţie atunci cu Valencia, l-a desfiinţat încontinuu din motive neînţelese. Exilat la Iaşi, NePrinţul Cristea a continuat să alerge pe benzi şi să înscrie din orice poziţie. Aştepta de mult momentul în care să marcheze pentru el în poarta Stelei lui Becali. Avea o dorinţă mocnită de revanşă. Din aceea mobilizatoare, nu mistuitoare. Şi pe finalul meciului a venit. A urmărit o minge până în careul lui Zapata, deşi era final de meci, şi o bucată de gazon, de data aceasta din „Ştefan cel Mare”, i-a pasat decisiv din faţa unui Zapata pe cât de ghinionist, pe atât de caraghios. A înscris cel mai simplu şi cel mai firesc gol al carierei. Apoi, în faţa camerelor a evitat elegant să îşi urle bucuria ori să îşi clameze răzbunarea. A răspuns calm, mutând centrul de greutate al discuţiei. Dumnezeul cel atât de invocat de patronul cu pricina îşi întorsese faţa către el.

Bulgării cu care au fost ţintiţi Szekely şi Stoichiţă ar trebui să îi doară pe stelişti mai tare decât orice evoluţie de pe teren sau de scor. Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă în Ghencea cu aşa-zişii spectatori de la tribuna I şi tribuna a II-a punând mână de la mână pentru momentele confuze şi penibile ştirbeşte tot ceea ce denumim generic spiritul Stelei. Tot ce s-a întâmplat este de neiertat. De la atitudinea celor din tribune, continuând cu circul făcut de Becali, care cerea jandarmilor să evacueze Peluza Sud, pentru ca apoi să spună că fanii s-au comportat exemplar. Cuvântarea de la microfonul staţiei de amplificare nici nu o mai punem. A lăsat de dorit fără doar şi poate felul în care echipa a reacţionat pe teren. Capacul l-a pus Dragomir, care a avut un discurs diferit cu 180 de grade faţă de cel pe care l-a ţinut la precedenta întrerupere de meci în România cu Steaua printre protagoniste. Dacă la cazul „Bricheta” echipa organizatoare, adică Rapid, a fost responsabilă de incidentele spectatorilor, acum, la „(ne)cazul Bulgării” Mitică a spus în stilu-i caracteristic: „Fugi, dom’le, de aici! Ce vină să aibă Steaua?! Huliganii din tribună trebuie să plătească. Nu ar trebui suspendat terenul, dar regulamentele sunt prost făcute”. De parcă regulamentele ar fi făcute în peluze, nu în birourile decrepite de la Ligă sau Federaţie.

Depăşind momentul Steaua şi judecând etapa în ansamblu, a fost fără doar şi poate runda lui Dinamo, cu largul concurs al lui Augustus Constantin, total depăşit de evenimente. Timişoara, Rapidul, Steaua, Vasluiul s-au împiedicat. Mâine urmează şi Urziceniul. Sau Clujul. Sau amândouă! Aaa, şi mai e şi Braşovul lui Moldovan. Nu-i bagă nimeni în seamă, dar te trezeşti cu ei pe podium, aşa cum ne-am trezit acum în semifinalele de Cupă.

Început nebun de retur. Semieşecul Timişoarei la Bistriţa şi înfrângerea oarecum surprinzătoare a Rapidului la Iaşi nu au constituit însă decât lapoviţă şi ninsoare, pe lângă bulgărele rostogolit de Mulţescu şi afro-latino-moldovenii lui peste Ghencea.

Steaua a început perfect cu gol rapid marca inconfundabilă a golgeterului de rasă Kapetanos. Atât şi nimic mai mult. Sufocată de proprile limite, fără orizont şi infatuată, echipa s-a relaxat inexplicabi, permiţând anonimilor Ceahlăului să pună stăpânire pe joc şi să obţină un rezultat istoric.

Ce se întâmplă la Steaua?

1.E clar că Rada şi Ghionea au lăsat în centrul apărării goluri mult mai mari decât au fost capabili să anticipeze cei care conduc tehnic şi administartiv echipa.

2.Becali este logic şi are argumente când îi reproşează lui Stoichiţă alcătuirea echipei. Tănase a fost utilizat deşi acuza dureri de dinţi care nu îi puteau permite să se exprime la capacitate maximă. Toja putea fi folosit în locul unuia dintre cei doi închizători într-un meci cu o echipă teoretic net inferioară. Tot respectul pentru longevitatea lui Petre Marin, dar Karamyan s-a consacrat ca fotbalistul cel mai bun care a jucat în România în ultimii ani.

3.În ciuda contestărilor şi a incidentelor create, fanii făcuseră un prim pas mare spre împăcare venind într-un număr mai mare decât se estimase la stadion.

În acest context, nici nu ştii dacă meciul din etapa viitoare de la Cluj este noroc sau ghinion. Steaua are şansa de a recupera puncte pe terenul unei contracandidate care abia luni va redebuta în campionat într-un alt joc interesant în care se va încurca sau va încurca într-un meci cu Unirea o altă candidată la titlu.

Cert este că avem un campionat nebun. Startul acestui retur nu este altceva decît un argument în plus ca specatorii să revină în tribune. Şi încă un lucru important. Mitică Dragomir a gestionat excelent situaţia, nu a cedat presiunilor conducătorilor şi a decis startul sezonului. O decizie mai mult decât inspirată.

Copos rămâne în picioare şi când planeta se scufundă. Şi cu jucători, şi cu banii luaţi. Arca lui Copos sau arta lui Copos. Şi foarte multe alte variante ori combinaţii de cuvinte nu au forţa să redea faptele incredibilului patron rapidist. După ce l-a recuperat pe Săpunaru, pe care îl vânduse în 2008 la Porto, şi l-a păstrat pe Ioniţă până la vară, deşi FC Koln a acceptat să îl cumpere de pe acum, mai pregăteşte o lovitură: repatrierea lui Ionuţ Mazilu, un alt atacant pentru care tot în 2008 a primit aproape patru milioane de euro din Ucraina.

Rotunjind un pic, adunăm peste 10 milioane de euro în cont, dar şi posibilitatea de a se folosi de aceşti fotbalişti teoretic şi practic peste media campionatului. Calculul e simplu. Împrumutaţi pentru următoarele patru-cinci luni, cei trei pot contribui decisiv la cucerirea titlului de către Rapid şi, automat, la câştigarea potului cel mare, oferit de UEFA participantei în Liga Campionilor. O adevărată lovitură de maestru pentru unul dintre cei mai vechi patroni din fotbalul românesc. Mai ales dacă e să comparăm ce s-a întâmplat acum cu campania de acum două veri, când investiţiile făcute de Taher au echivalat cu alimentarea unei găuri negre. Chiar, până şi milioanele investitorului de origine iordaniană au fost uitate prin tot tam-tamul creat cu Stache.

Fraţii Karamyan s-au antrenat prima oară în echipamentul Stelei, trening predat de curând de Sorin Ghionea. Tăcut cât a fost în Ghencea, fostul căpitan s-a hotărât să vorbească acum: „Se face cam mult tam-tam pe venirea fraţilor ăştia”. Mulţi au gândit-o, dar a spus-o el. Şi în cazul lor, şi în cazul oricărui fotbalist care trece prin faţa stadionului din Ghencea. Steaua continuă să vândă. Şi nu e rău că face asta. Ştirile despre această echipă şi automat interesul fanilor pentru o echipă care a terminat ca niciodată, în anonimat, sezonul. Luaţi la solduri de la Timişoara, Arman şi Artiom sunt văzuţi drept salvatorii Stelei. E greu de crezut că ei sau Parpas sau Tall vor rezolva problema titlului. Tot grupul ar trebui să fie forţa. Şi prin grup se înţelege echipa, antrenorii, conducătorii şi mai ales suporterii stelişti. Spiritul pierdut sau uitat. Acesta ar fi trebuit şi ar trebui să fie obiectivul numărul 1 al celor care sunt acum la Steaua. Mihai Stoichiţă a zis-o de câteva ori în această iarnă, la fel cum a încercat şi Panduru. Ei doi trebuie să fie vectorii de imagine şi pe ei ar trebui să se bazeze încercarea de comunicare cu oamenii care au abandonat pentru o bătălie internă şi inutilă lupta cea mare şi crezul pe care l-au tot invocat.

Cazul Mutu depăşeşte cu mult sfera fotbalului şi vorbeşte cel mai bine despre un întreg sistem. Despre mafia medicamentelor, despre traficul cu sănătatea oamenilor, despre nepăsare şi inconştienţă . „Noroc” că i s-a întâmplat celui mai mediatizat fotbalist român. ProSport depăşeşte latura strict sportivă a cazului, îl lasă în urmă pe Mutu şi problemele lui care ar putea fi rezolvate de avocaţi inclusiv pe baza materialelor publicate ieri şi azi în ancheta colegilor mei.

Am avut ocazia să dau mâna cu un om care a spus senin că profită de naivitatea semenilor săi atunci când a fost întrebat dacă nu s-a gândit că medicamentele importate de el, conţinând sibutramină, creează dependenţă şi, în cazul unor pacienţi suferind de inimă, probleme mult mai serioase. De parcă ar fi numai asta? Dar Super Slimul, dar celelalte medicamente importate din China, dar Viagra? Astea cum sunt, se întreba tot el, retoric…

Contrafăcute! Aşa a spus, sigur pe ce zice. Din ţara unde se contraface orice, de la ceasuri până la blugi ori tricouri, în România vin cantităţi inimaginabile de pilule. Se iau de acolo la preţ de un euro cutia şi sunt vândute de 30 de ori mai scump. „Vindem iluzii!”, spun importatorii unor astfel de „droguri”. E atât de simplu să faci asta în România… Mutu este, până la urmă, victimă. Victima ignoranţei. M-am grăbit să îl acuz pe el de aşa ceva. Dar e generalizată această ignoranţă.

Steaua nu s-a mişcat rău într-un amical de sezon. A învins pe Vasas şi, dincolo de experimentele defensive făcute de Stoichiţă în aşteptarea întăririlor din Cipru, au mulţumit confirmările ofensive: acelaşi Tănase şi acelaşi Kapetanos.

Vestea zilei a venit însă dinspre Giuleşti, acolo unde a explodat o veritabilă bombă pe piaţa transferurilor: Alexandru Ioniţă a fost vândut la Koln, iar suma totală pe care nemţii ar putea-o vira în conturile lui Copos, dacă totul va decurge conform aşteptărilor, ar putea ajunge la 3 milioane de euro.

Problema este alta. În ciuda faptului că într-un timp atât de scurt, Copos a reuşit această lovitură cu un jucător care practic acum un an pe vremea asta era la echipa a doua, patronul Rapidului trăieşte clipa, ignorându-i pe cei care l-au format pe Ioniţă.
Marian Rada era şi atunci, ca şi acum, antrenorul echipei secunde a giuleştenilor. L-a adus la echipa mare atunci când a fost rechemat de Copos şi i-a spus: „O să ajungă fotbalist!”.. În afara lui Ioniţă a mai fost şi Creţu, mai e şi Matei, ori Coman. Grădiniţa produce pe bandă rulantă, dar se antrenează pe unde apucă. Acum, că a plecat echipa mare, sunt la ProRapid, dar nu în cantonament. Prea multe mese pe zi, prea multă căldură consumată. Se antrenează dimineaţa şi seara şi mănâncă doar la prânz, după care sunt lăsaţi acasă. Participarea în returul seriei a III-a a Ligii a III-a este şi ea pusă sub semnul întrebării, Rapid II autofinanţându-se practic. Puţinii bani pe care sponsorii îi dau formaţiei secunde sunt înghiţiţi şi ei de echipa mare. Din nimic apar fotbalişti pe care îi ia Bundesliga. Nu este însă ceva organizat, programat. E un hazard. Copos trage lozul câştigător cu nişte bani găsiţi pe stradă, drept pentru care se gândeşte în continuare la ieri, ignorând ce va fi mâine.

Nu cred că un om care a trecut prin ceea ce a trecut el, ar fi luat intenţionat o substanţă aflată pe lista celor interzise. Şi în niciun caz una caracterizată de doctorul Drăgan drept o „relicvă”. Acum câteva zile a fost un reportaj la PRO TV cu camera ascunsă în care era prezentat felul în care în farmacii se ignora decizia de a nu se mai vinde medicamente care conţin sibutramină.

Abia se luase hotărârea ca respectiva substanţă, care popular „taie pofta de mâncare”, să fie retrasă din farmacii. Azi, cel mai mediatizat şi poate cel mai valoros fotbalist român al momentului şi-ar putea vedea năruită cariera din cauza sibutraminei.

Destinul său fotbalistic a fost puternic marcat de substanţe interzise. A plecat în fotbalul mare de la FC Argeş, echipa care a fost epicentrul scandalului legat de dopaj în România. Neaga şi Buturugă au fost chiar depistaţi pozitiv, dar cazul s-a muşamalizat. A fost coleg de generaţie la Dinamo cu fotbalişti asupra cărora a planat suspiciunea că iau astfel de substanţe.

La Chelsea, Adrian şi-a creat singur probleme ducând o viaţă neglijentă. Scandalul cocaina, urmat de suspendare. Apoi revenirea senzaţională din nou în Italia, chiar la Juventus echipă ai cărui fotbalişti au avut probleme din acest punct de vedere.

Şi acum? Vestea năucitoare, ieşirea din antrenament, suspendare şi, Doamne fereşte!, final de carieră. Unul trist, nedrept, prematur. Poate nu va fi aşa. Bine ar fi să nu fie aşa. Poate că nu a greşit acum, dar de-a lungul carierei prin comportamentul său a făcut greşeli şi plăteşte acum. Atitudinea şi respect pentru cariera sa în primul rând. Asta îşi poate reproşa.

Petre Marin este pentru Steaua şi România ce au fost Maldini, Baresi ori Costacurta pentru Milan şi Italia. Că tot se apropie marele derby al oraşului cu cel mai frumos stadion - impresie personală - din Europa. Barca - Real este unic, corect, dar Inter - Milan e cel mai tare meci dintre două echipe din acelaşi oraş. E de înţeles Mourinho că nu doarme. Se teme să nu piardă un meci pe teren propriu şi să îi pice un record extraordinar. Echipele antrenate de el nu au mai pierdut un joc considerat acasă de pe vremea când el se impunea în fotbalul mare la Porto. Ţin cu Inter şi îmi place mult antrenorul ei, dar anticipez un eşec şi o seară de gală a lui Beckham, care poate demonstra cât de mare e ca fotbalist. Plus că mai e incredibilul Ronaldinho.

Revenind la Petre al nostru. Merită toată aprecierea din lume pentru felul în care şi-a construit cariera. Un comportament aproape ireproşabil pe teren, în vestiar, în viaţa de zi cu zi. Modest, dedicat, serios şi responsabil. Nu e vorba de banderolă aici. Nu a Stelei. La aproape 40 de ani, Petre Marin e căpitanul tuturor fotbaliştilor din România. Sigur, a mai fost şi Stelea, dar la portari e altceva. Rămân la părerea că mai devreme sau mai târziu căpitanul roş-albaştrilor va fi Ianos Szekely. Ideea e că pentru tot ceea ce a făcut el până acum merită mai mult respect. Începând cu patronul şi terminând cu ultimul suporter.

„Zosada”, „Naruşenia”, „Jolt carton” şi „Dragzvitili” plus „No zaieţ” ori „Dosarele X”.

Amintirile despre bulgari sunt puternice şi colective. La fel ca şi antenele la care am văzut nenumărate meciuri de Cupe europene şi turnee finale de campionate mondiale sau europene. Destinul nostru şi al bulgarilor s-a intersectat constant şi în toate „domeniile de activitate”, „ relaţiile cu ţara vecină şi prietenă”… plus alte expresii demne de Amintirile din Epoca de Aur ale lui Mungiu. După ce am folosit Podul Prieteniei pentru a aduce ţigări, castraveciori muraţi şi dulceaţă de trandafiri, după ce le-am dat în schimb bani pentru serviciile turistice de la Nessebar, am ajuns la schimburile „reciproc avantajoase” (oare?) din fotbal. Stoichiţă a alergat după Jelev şi Yovov. L-a prins pe primul şi l-a scăpat pe al doilea. Oricât de mult transferă Vasluiul şi oricât de mult a cheltuit, tot îmi e teribil de greu să mă obişnuiesc cu ideea asta că echipa din micuţul oraş al Moldovei ia un jucător de naţională, Milanov, şi Steaua alege să îl recondiţioneze pe Jelev . Că ia în probă iranieni şi americani – manifest pentru pacea mondială? -, nici nu ştiu cum poate fi catalogat.

Noi dăm la schimb bulgarilor doi foşti titulari de naţională, simboluri uitate la echipe cu nume, Rapid şi Dinamo. Florentin Petre şi Daniel Pancu au ales ŢSKA Sofia după experienţa Groznîi. Returul acesta de campionat va dovedi cine iese în avantaj. Până atunci rămâne constatarea memorabilă a lui Pancu: „Când ne-am trezit noi, eu, rapidist cu acte, şi Florentin, mai dinamovist ca toţi dinamoviştii, că am semnat cu Steaua bulgarilor, am avut un nod în gât”.