Fraţii Karamyan s-au antrenat prima oară în echipamentul Stelei, trening predat de curând de Sorin Ghionea. Tăcut cât a fost în Ghencea, fostul căpitan s-a hotărât să vorbească acum: „Se face cam mult tam-tam pe venirea fraţilor ăştia”. Mulţi au gândit-o, dar a spus-o el. Şi în cazul lor, şi în cazul oricărui fotbalist care trece prin faţa stadionului din Ghencea. Steaua continuă să vândă. Şi nu e rău că face asta. Ştirile despre această echipă şi automat interesul fanilor pentru o echipă care a terminat ca niciodată, în anonimat, sezonul. Luaţi la solduri de la Timişoara, Arman şi Artiom sunt văzuţi drept salvatorii Stelei. E greu de crezut că ei sau Parpas sau Tall vor rezolva problema titlului. Tot grupul ar trebui să fie forţa. Şi prin grup se înţelege echipa, antrenorii, conducătorii şi mai ales suporterii stelişti. Spiritul pierdut sau uitat. Acesta ar fi trebuit şi ar trebui să fie obiectivul numărul 1 al celor care sunt acum la Steaua. Mihai Stoichiţă a zis-o de câteva ori în această iarnă, la fel cum a încercat şi Panduru. Ei doi trebuie să fie vectorii de imagine şi pe ei ar trebui să se bazeze încercarea de comunicare cu oamenii care au abandonat pentru o bătălie internă şi inutilă lupta cea mare şi crezul pe care l-au tot invocat.

Rapid nu are nicio scuză pentru evoluţia pe alocuri lamentabilă de la Mioveni şi mai ales pentru eliminarea prematură din Cupă. Urziceniul, Poli, chiar Steaua, au fost trimise acasă în urma unor partide jucate cu mulţi fotbalişti care în campionat ori în cupele europene nu îşi găsesc locul printre titulari şi oricum infinit mai onorabil. Plus că există scuza că o luptă pe trei fronturi epuizează.

În cel mai pur stil rapidist, jucătorii au intrat pe teren de ca şi cum simpla prezenţă pe teren ar fi fost suficientă pentru a merge mai departe. Culmea, că Internaţional a încercat să nu se complice şi să se concentreze pe campionat, Stoica introducând mai multe rezerve, în timp ce Hizo avea ca scop declarat Cupa, ca scurtătură pentru Europa. În consecinţă, a început cu tot ce avea mai bun la ora meciului.

Atât de mult clamatul entuziasm al puştilor din Giuleşti s-a dovedit de fapt imaturitate, dacă nu mai rău o suficienţă de nepermis la vârsta lor. Inconstant şi mediocru, Rapidul i-a mai dat o lovitură bătrânului antrenor şi inconstantului patron. Merge mai departe echipa care merită. Şi merită în primul rând că a avut pe teren în permanenţă 11 jucători, care nu s-au gândit nicio clipă să păcălească fotbalul.

Steaua nu avea în niciun caz nevoie de 120 de minute de chin şi de o eliminare umilitoare într-o perioadă în care se lupta pentru a obţine maximum pe toate cele trei fronturi: Cupă, de unde a fost eliminată constant până să ajungă în finală de zece ani încoace, campionat, acolo unde duminică va da piept cu cealaltă mare perdantă din competiţia-surpriză a zilei de ieri, FC Timişoara, şi Europa League, joia viitoare fiind programat meciul decisiv cu Fenerbahce.

Rezultatele şi jocul ar reprezenta cele mai eficiente mijloace pentru o netezire a tensiunii existente între patron şi suporteri. Echipa continuă să nu îşi ajute finanţatorul şi să se exprime încâlcit, sumedenia ocaziilor ratate aseară nereprezentând decât o palidă consolare pentru suporteri. O formaţie care aşteaptă totul de la un fotbalist exilat până mai ieri la echipa a doua nu poate pretinde mare lucru. Dayro Moreno s-a agitat mult, ratând pe măsură, Bibişkov a fost mai aerian pe teren decât Ghiţă Mureşan în „Uriaşul meu”, iar Grzelak preia ca Panduru pe vremuri, dar continuă faza cu mişcările lui Tata Jean de azi.

Resuscitată de bătrânul Halagian, Gloria Bistriţa continuă să surprindă plăcut. Orgoliul decanului de vârstă al tehnicienilor din România l-a împiedicat să se concentreze pe campionat, acolo unde echipa sa ocupă tot ultimul loc, şi să cedeze într-o competiţie care teoretic încurcă o formaţie ce luptă pentru evitarea retrogradării.
Panduru a dovedit o dată în plus că ştie ce spune. Mulţi au râs de el când a spus: „Ne-am antrenat pentru penalty-uri”. Dar bulgarul adus parcă să îi îngroape definitiv nu a înţeles spiritul locului şi a dat în bară onoarea Stelei.

Francezii au o vorbă: „Chapeau bas”. Legendara şapcă cu Chicago Bulls a rămas la locul ei pe capul bătrânului Halagian, dar ea trebuie coborâtă pentru un antrenor şi o echipă frumoasă. Nu mai e Gloria de altădată, e cea de azi!

Documentele care confirmă faptul că DNA îl învinuieşte pe Prunea relevă şi faptul că şmecheria măruntă, compromisul şi minciuna prin omisiune guvernează fotbalul românesc. E scandalos modul în care federaţia a gestionat cazul acesta, felul cum s-a plasat cumva în exterior. Modul în care reprezentanţii ei au mimat nedumerirea şi cooperarea: „Dar vă rugăm, domnilor procurori… Poftiţi, poftiţi! De când vă aşteptam…” . Personajele în cauză aduc mai degrabă cu Patraulea şi Trandafir (scuze pentru comparaţie, maestre Constantin!) din B.D.-uri decât cu persoane serioase, competente şi responsabile. Nici măcar nu sunt amuzante. Sunt lamentabile. Concediu fără plată pentru a dribla un punct din documentul trimis de DNA, invocarea prezumţiei de nevinovăţie când e mai mult decât evidentă culpa din punct de vedere moral, sportiv al fairplay-ului, al principiilor şi al bunului-simţ profesional şi uman încălcat cu bună-ştiinţă. Cel mai bine conştientizăm imposibilitatea de a ieşi la lumină în momentul în care constatăm că persoanele din fotbal care îl atacă pe Prunea, prins la înghesuială, au probleme comparabile cu legea, cu statutul, că sunt anchetate în alte şi alte dosare. Trafic de influenţă, acuzaţia care foarte probabil va fi probată, nu e deloc una minoră. Dar pentru unii oameni de fotbal acesta reprezintă un mod de a fi…

Federaţia Română a decis şi a decis prost locul unde se va disputa cel mai interesant meci din sferturile de finală ale Cupei României, programt miercurea viitoare de la 20:45. Dinamo-Rapid la Piteşti! Pretextul că în Cotroceni nu sunt condiţii…Probabil nici pe Sportul. În caz de forţă majoră trebuia să fie aleasă arena din Ghencea, oricât de aiurea pare. Până la urmă, acum două ediţii Steaua a jucat în Giuleşti cu Poli în aceeaşi fază a competiţiei. Lăsând la o parte faptul că în cel mai mare oraş al României abia dacă găseşti un stadion acătării, FRF se spală pe mâini, pune degetul pe hartă şi alege Piteştiul.
Cum vor merge două dintre cele mai recalcitrante galerii până acolo, dar mai ales cum se vor întoarce în condiţiile în care meciul se joacă în nocturnă. Autostrada Bucureşti-Piteşti se poate transforma într-un câmp de luptă. Vor fi sute de maşini mici, zeci de autocare şi microbuze. Fani pătimaşi care nu ştiu multe şi care nu ar ezita să se şicaneze pe şosea, să se urmărească, să se oprească în benzinării dacă îi văd pe rivali. Să nu mai spunem de pericolul ca autocarele echipelor să fie acostate (s-a şi întâmplat dealtfel pe acea autostradă acum câţiva ani cu maşina în care se aflau fotbaliştii Stelei). Dinamo-Rapid la Piteşti constituie o bombă cu ceas şi nu cred că există suficiente forţe de ordine în România să asigure o zonă întinsă pe aproape 150 de kilometri. Acest meci trebuie să rămână în Bucureşti. E cât se poate de logic.
Chit că jucătorii vin la stadion în echipamentul de joc, că merg în Ghencea sau că îşi măsoară forţele pe un teren improvizat în Piaţa Constituţiei.

UPDATE

Evenimentele de la Chişnău fac să dispară rivalităţile. Cele trei galerii rivale şi-au dat întâlnire în seara aceasta (ora 20:00) la Universitate pentru a manifesta în semn de solidaritate cu studenţii moldoveni. Cu adevărat impresionant acel „Deşteaptă-te, române!”, cântat de manifestanţi în capitala Moldovei printre grenade şi gaze lacrimogene.