Stoichiţă a fost obligat să aleagă să nu piardă pe mâna lui. Fără apărare. La propriu şi la figurat. În această ipostază s-a aflat Stoichiţă în această perioadă, iar „agresorul” a fost Becali.

O dată pentru că a refuzat să accepte aducerea unor fundaşi adevăraţi în pauza competiţională şi a doua oară că a stricat totul prin presiunea exercitată asupra băncii tehnice. Şi asta tocmai când Steaua revenise pe primul loc. Abil până acum, Stoichiţă nu a mai găsit forţa de a-i face faţă patronului şi a cedat.

A început să facă o serie de compromisuri. L-a scos din echipă pe căpitanul Petre Marin „pentru a-l proteja”, a acceptat să folosească un cuplu de mijlocaşi centrali în care nu credea: Ovidiu Petre - Toja şi ieri a culminat prin retragerea lui Ovidiu Petre în apărare. Toate mutările semnalate, invocate, impuse pe ton răstit de Becali.

Prima repriză a jucat ca Becali, în a doua a încercat să ia meciul pe cont propriu. Prea târziu, diferenţa fusese făcută. Şi ca totul să fie complet, Baciu şi Zapata au făcut cadou dinamoviştilor golul doi. Dinamo? Exact ce trebuie într-un meci pregătit bine de Ţălnar şi interpretat fără greşeală de N’Doye şi ai lui. Pentru a putea fi campioni au nevoie de constanţă, concentrare şi continuitate în rezultate.

„Dacă aveam stadion de 70.000 de locuri, 70.000 de bilete vindeam”, a spus ieri Prunea mândru. În „Ştefan cel Mare” cel mai des folosită întrebare era ieri „Chiar nu mai găsim un bilet?!”. Ca în vremurile bune. Am avut Steaua şi Dinamo la Cluj cu casa închisă, acum la întâlnirea directă cele două mari rivale vor umple până la refuz stadionul. Acesta este marele câştig al acestui retur şi al acestui derby, pentru că să ne amintim că de-a lungul timpului am avut astfel de ciocniri cu stadioane pe jumătate goale. Fanii dau semne că vor să se întoarcă. Calcă atent în drumul regăsit spre arene cu condiţii improprii, îşi feresc capul de invectivele guturale ale unor conducători de prea multe ori iresponsabili, dau credit unor tehnicieni care iau unele decizii după ureche şi sunt mai mult decât toleranţi cu jucători care îşi amintesc doar sporadic că sunt şi fotbalişti.

E un moment care trebuie exploatat de lumea fotbalului din România. Fanii trebuie să fie atraşi, pe cât posibil păstraţi aproape de stadioane. Pâlcurile de oameni din faţa arenei care discutau cu înfrigurare despre meciul de a doua zi şi telefoanele de la amici pe care nu îi mai auzisem de pe vremea semifinalei Steaua - Rapid din UEFA redimensionează totul. Dau volum şi consistenţă derby-ului. Se simte miros de fotbal. Să fie fotbal!

Considerat din start, şi poate pe nedrept, un antrenor de mâna a doua, Cornel Ţălnar a oferit ieri o mostră de pedagogie. A ieşit public în conferinţa de presă şi a spus: „Eu cred în Dolha şi Dolha va apăra!”. A ignorat practic ieşirea lui Borcea şi i-a oferit o mână portarului căzut. Gestul tehnicianului completează o atitudine care spune multe despre ce se întâmplă la Dinamo. Au vestiar. Ema a fost încurajat de toţi. Colegi de echipă, suporteri, conducere tehnică. Forţa unei echipe se vede aici! Criticile răstite şi lamentările inconsistente marca Borcea sunt izolate şi nu se aud atâta timp cât grupul reacţionează astfel.

Portar de reflex, dar şi de moral, Dolha va intra hotărât să facă meciul vieţii cu Steaua. E una din ultimele şanse pe care le are pentru un final normal de carieră. Nici Steaua nu stă mai bine în poartă, acolo unde Zapata e şi el renumit pentru gafele sale.
Derby-ul de România se va juca şi aici. Sau mai ales aici. Între cei a căror greşeală cât de mică poate fi fatală. Dolha şi Zapata pot câştiga meciul, la fel cum pe mâna lor se poate pierde totul. Pentru ce au suferit oamenii ăştia în ultimul timp şi pentru faptul că patronii lor guralivi au uitat de punctele cucerite din poartă, mâine eu ţin cu portarii. Poate să piardă şi să câştige oricine. Dinamo, Steaua… Dacă e egal, cu atât mai bine! Important e să nu greşească vreunul dintre portari.

Frunza-seca mijlocaşului Unirii, care a profitat de greşeala hulitului Tudose şi de apatia lui Tătăruşanu, a deschis abrupt un meci marcat de nămol şi disponibilitate la efort. Dintr-un ciudat spirit de solidaritate, Tudor a ţinut să greşească şi el, oferind cadou Stelei cornerul de 1-1. Angajamentul a fost principalul ingredient în condiţiile unui teren greu spre foarte greu. Steaua şi Urziceni şi-au împărţit momentele de dominare, deci şi ocaziile. Unirea a ratat mai mult în prima repriză, Steaua a început-o mai bine pe a doua. O astfel de încleştare, pe alocuri surdă, nu putea fi decisă altfel decât prin greşeli individuale. Prima, una în lanţ a apărării steliste, după ce Onofraş şi-a permis inclusiv un un-doi cu bara nedumeritului Tătăruşanu.
Concluzia e pe cât de simplă, pe atât de previzibilă. Ezitările steliştilor de a-şi întări compartimentul defensiv costă. Stoichiţă a fost aseară la un pas să plătească o factură pe care în intersezon nu a vrut să o achite Becali.
Kapetanos l-a salvat însă pe antrenorul stelist în ultimele secunde ale prelungirilor, aducând trupei din Ghencea o nouă remiză cu principalele contracandidate la titlu.

De cealaltă parte, israelianul Levy a scăpat iar printre degete momentul primei victorii la noua sa echipă. Campioana rămâne fără succes în 2010 și se îndepărtează tot mai tare de visul celui de-al doilea titlu. Echipele din fruntea clasamentului învață acum să nu se mai bucure înaintea meciurilor, indiferent cine le-ar fi adversarii.
Calculele continuă să fie încâlcite într-un campionat pe cât de strâns, pe atât de ciudat.

Victoria Rapidului s-a născut din frenezia fanilor, care, înainte să încurajeze admirabil echipa, au venit să dea zăpada de pe gazon. Şi din execuţia incredibilă a lui Matic. Reacţiile lui Bornescu, portarul care a sprintat tot terenul pentru a se aşeza în faţa slovenului ca să se frece la ochi mirat de ce a văzut, şi a lui Manea, antrenorul care a început să se închine, spun totul.

Spiritul Giuleştiului, atmosfera aceea unică fac posibile astfel de poveşti şi asemenea execuţii. Restul e hazard. Staff-ul tehnic lucrează cu ce are la dispoziţie şi titularizează trei jucători care nu au adunat tot atâtea antrenamente cu restul lotului. „Da ce, suntem în curtea şcolii să chemăm de pe margine unul să fie la număr? Sau să joace că vine cu mingea?”. Aceasta a fost reacţia lui Stoichiţă când îl întreba cineva dacă îl titularizează pe Tall.

Rapid se cârpeşte, se chinuie şi bate cu sufletul.

Înainte de meci, directorul executiv al Clujului, Răzvan Zamfir, se scuza că trebuie să dispară un pic din mijlocul unei discuţii. „Mă duc până la poartă să ajut pe cineva să intre la meci”. Oficialul ardelean s-a întors după câteva minute, explicând: „Era un fan al nostru care vine la toate deplasările. Ieri m-am întâlnit în oraş cu el şi spunea că nu mai sunt bilete. M-a rugat să îl ajut”.

Clujul are echipă, are stadion, tabelă electronică, dar încearcă prin metode primare să îşi facă şi galerie. PR-ul e personal. Din gură în gură. De pe un deal pe altul. Puştiul respectiv, căci nu avea mai mult de 10-12 ani, nu ştia de fotbal la ultima victorie a Clujului în faţa Stelei. Acel  2-1 cu Coroian, cu Anca, cu Tilincă. 1.575 de zile. Cifrele astea au alură de carte de istorie şi de bătălie a strămoşilor.

CFR-ul îşi scrie istoria la prezent. Începe să însemne din ce în ce mai mult în geografia fotbalului românesc. Cu câteva minute înainte de meci, când jucătorii încheiaseră încălzirea şi se pregăteau să se echipeze pentru a începe meciul, pe tabela dinspre vale se dădeau imagini ce pentru fotbalul clujean echivalează cu epoca fraţiilor Lumiere în cinematografie. Începuturi. Pe locul de unde scriem noi acum era un câmp. Spectatorii rezemau încă biciclete de un gard sărăcăcios din fier forjat, Răzvan Zamfir cocheta cu impresariatul, iar puştiul care merge sezonul ăsta în toate deplasările nu avea voie să traverseze singur strada. Despre asta vorbim azi. În ritmul ăsta, peste alţi cinci ani, în Gruia se vor schimba şi mai multe, dar va rămâne mereu un aer patriarhal, o linişte a locului, o bonomie şi, da, un farmec. Farmecul fotbalului de dragul fotbalului. Indiferent că te bate Steaua mereu sau că o baţi tu o dată la cinci ani.

Ceea ce s-a întâmplat joi la antrenamentul Stelei redimensionează cumva imaginea unei echipe cu mari restanţe la acest capitol. În săptămâna premergătoare derby-ului crucial cu CFR, Stoichiţă a făcut un gest pe care nu îl credeam vreodată posibil în Ghencea. A oprit antrenamentul pentru că pe marginea terenului se afla împreună cu o echipă  ProSport copilul bătut sâmbătă în tribunele din Ghencea după Steaua - Ceahlăul. În cadrul campaniei „Marchez pentru tine”, Răzvan a fost ales drept puştiul pentru care să joace steliştii.

Dincolo de cuvinte, vorbesc imaginile. Copilul lăsând capul în pământ de ruşine când a ajuns în faţa lui Bănel, după ce traversase mândru terenul de antrenament cu Stoichiţă de mână. Petre Marin, a cărui soţie a mers sâmbătă noapte să dea declaraţie la Poliţie împotriva agresorului, luându-şi rolul în serios şi ţinându-l protector pe băiat. Şi toţi ceilalţi, Ovidiu, Robinson, Mihăiţă, Janos.

O formaţie mai apropiată ca oricând de fanii săi, un grup de jucători săritori, umani şi dornici să aline. Fotbalul înseamnă şi asta. Căldură sufletească şi legături puternice între cei de pe teren şi cei din tribune.

Nu trebuie uitat nici Răzvanul Clujului, micuţul care duminică seara va fi copil de mingi la CFR - Steaua.
Atunci când am demarat acest proiect, într-una din numeroasele întâlniri, unul dintre colegi afişa un pesimism ce părea justificat: „Să vezi când va trebui să vorbim cu cei de la Steaua şi Dinamo să ne lase să facem poze cu copiii…”. Am văzut. „Săgeată“ „s-a tăvălit” înaintea etapei trecute pe tatami cu Marin, un micuţ judoka dinamovist pentru care avea să înscrie la meciul cu Craiova. Iar Steaua? Steaua şi-a întrerupt antrenamentul pentru un copil.

Alătură-te şi tu cauzei “Marchez pentru tine!”

Citeşte poveştile puştilor pentru care vor juca cele două formaţii:

Răzvan Norocea (Steaua)

Răzvan Vodă (CFR Cluj)

Săptămâna Cluj - Steaua. Acum doi ani era meci de Liga Campionilor, acum e de Liga I şi atât, dar încărcătura lui e cel puţin la fel de mare. Dacă bat şi duminică, ardelenii mai scapă de o contracandidată după victoria de pe terenul campioanei, iar Steaua ar pierde încă o şansă importantă de a rămâne în cursă. E genul de meci nebun. Cu gânduri de revanşă, cu delegarea cu cântec a lui Deaconu, cu statistica atârnând ca o piatră de moară de gâtul clujenilor - la meciul cu Unirea s-au descotorosit de un complex proverbial.

S-a vorbit foarte mult de dorinţa de răzbunare a lui Dică. Nicolae Dică. Nu a fost reprimit în Ghencea, şi relaţiile cu conducerea stelistă sunt reci spre îngheţate. Nu este singur. Şi celălalt Dică vrea revanşă. Emil e marea găselniţă a lui Mandorlini. Un mijlocaş extrem de tehnic, cu execuţie, dribling şi travaliu, a cărui carieră a fost marcată puternic de imensa ratare pe care a avut-o în tricoul Rapidului în memorabilul sfert cu Steaua de Cupă UEFA. Atunci Emil Dică a irosit posibilitatea de a duce Rapidul în semifinale. A navigat în derivă prin fotbalul românesc şi mulţi îl credeau eşuat pe banca de rezerve a Clujului, în momentul când CFR a decis să îl ia din Giuleşti. Renaşte sub comanda italianului în Gruia. Dacă ar fi să pariez pe vreunul dintre cei doi Dică la meciul de sâmbătă, aş paria mai degrabă pe Emil. Asta nu înseamnă că Steaua este învinsă. Va pierde foarte probabil însă astăzi la comisii. Pericol de suspendare pentru bulgări şi autosesizare pentru gesturile obscene ale lui Baciu. Ciudat, totuşi. Sunt semnale că Liga nu s-a sesizat şi în ceea ce îl priveşte pe Costea cu celebrele mâini încrucişate á la Mourinho.

Ca în fiecare iarnă ne confruntăm cu dilema iniţiatică: începe sau nu începe campionatul? Opt cluburi, cu Dinamo în frunte, cer amânarea începutului de campionat. A doua zi consecutiv, marile rivale gândesc şi se exprimă la fel. După ce au atacat Federaţia şi pe Lupescu că protejează Clujul, granzii deghizaţi în haiduci atacă şi Liga, ameninţându-l pe Mitică Dragomir că îl vor da jos dacă nu va ţine cont de dorinţa de a se amâna returul. Discursul este unul la limita puerilităţii: „Noi plătim, noi dictăm!”. Prin ieşirile acestea de neînţeles ale conducătorilor din Ghencea şi „Ştefan cel Mare” sunt victimizaţi cei care conduc fotbalul. Există nişte regulamente care trebuie respectate şi care nu se pot schimba pentru că „aşa vrem noi”. Sau, de fapt, de-a lungul timpului s-au tot schimbat legile în funcţie de interesele unora sau altora şi acum, când nu se mai întâmplă asta, e „normal” ca privilegiaţii de ieri şi oropsiţii de azi să protesteze!

În astfel de condiţii, rivalele îşi iau lumea în cap. Unii în Turcia, alţii se opresc mai aproape. Nu era de ajuns podul rutier pe care îl construim în fiecare vară cu Nisipurile de Aur, prin zecile de mii de români care aleg ca destinaţie de vacanţă împrejurimile Varnei. Mai nou, şi echipele de fotbal se orientează spre Bulgaria şi staţiunile de la malul Mării Negre, de pe litoralul vecinilor. Aseară, previziunile meteo pentru astăzi nu erau prea optimiste. Ger, ninsoare, vânt puternic şi la ei. Se va încălzi joi, adică la fix pentru ca steliştii să aibă un timp bun pe drumul de întoarcere.

Atacul concertat declanşat de Steaua, Dinamo, Craiova, Timişoara şi Vaslui împotriva CFR-ului şi a Federaţiei marchează practic startul returului. Fără legătură cu prognozele meteo ori cu terenurile impracticabile, patronii din fotbalul românesc s-au dezlănţuit împotriva Clujului, a lui Lupescu, a arbitrilor din România. Dincolo de obişnuitele tactici de a pune presiune pe adversar, toată această furtună de conjunctură are în spate o cauză comună şi justificată. E clar că ultimele două campioane au fost protejate în ultimii ani. Atât Unirea, cât mai ales Clujul au avut parte de un tratament special din partea federalilor. Nu sunt convins că Ionuţ Lupescu personal a riscat să îi favorizeze pe ardeleni, dar el a devenit ţintă prin vehemenţa cu care ţine la principiul de a merge exclusiv pe mâna arbitrilor români.

În condiţii normale, creditul acordat brigăzilor din ţară e justificat, dar, având în vedere ce s-a întâmplat în ultimul timp şi toate scandalurile, e greu să fii credibil când susţii moralitatea reprezentanţilor unei bresle care au avut un şef închis luni la rândul pentru corupţie. E un vid de putere la nivelul celor puşi să conducă această activitate. În plus, în tur s-a făcut compromisul acesta cu arbitrii aduşi din străinătate. Miza e totuşi prea mare, iar logica şi majoritatea spun că e mai degrabă încăpăţânare, aceasta cu refuzul fără drept de apel a „judecătorilor” din afară, decât o decizie în favoarea unei competiţii corecte. Şi, până la urmă, un retur spectaculos şi o campioană care să fie stabilită cât mai pe teren posibil sunt sau ar trebui să fie scopurile comune.