Dan Filoti

Becali a pierdut derby-ul

admin — Wed, 17 Mar 2010 22:15:22 +0000

Stoichiţă a fost obligat să aleagă să nu piardă pe mâna lui. Fără apărare. La propriu şi la figurat. În această ipostază s-a aflat Stoichiţă în această perioadă, iar „agresorul” a fost Becali.

O dată pentru că a refuzat să accepte aducerea unor fundaşi adevăraţi în pauza competiţională şi a doua oară că a stricat totul prin presiunea exercitată asupra băncii tehnice. Şi asta tocmai când Steaua revenise pe primul loc. Abil până acum, Stoichiţă nu a mai găsit forţa de a-i face faţă patronului şi a cedat.

A început să facă o serie de compromisuri. L-a scos din echipă pe căpitanul Petre Marin „pentru a-l proteja”, a acceptat să folosească un cuplu de mijlocaşi centrali în care nu credea: Ovidiu Petre - Toja şi ieri a culminat prin retragerea lui Ovidiu Petre în apărare. Toate mutările semnalate, invocate, impuse pe ton răstit de Becali.

Prima repriză a jucat ca Becali, în a doua a încercat să ia meciul pe cont propriu. Prea târziu, diferenţa fusese făcută. Şi ca totul să fie complet, Baciu şi Zapata au făcut cadou dinamoviştilor golul doi. Dinamo? Exact ce trebuie într-un meci pregătit bine de Ţălnar şi interpretat fără greşeală de N’Doye şi ai lui. Pentru a putea fi campioni au nevoie de constanţă, concentrare şi continuitate în rezultate.

Să fie fotbal!

Dan Filoti — Tue, 16 Mar 2010 19:58:57 +0000

„Dacă aveam stadion de 70.000 de locuri, 70.000 de bilete vindeam”, a spus ieri Prunea mândru. În „Ştefan cel Mare” cel mai des folosită întrebare era ieri „Chiar nu mai găsim un bilet?!”. Ca în vremurile bune. Am avut Steaua şi Dinamo la Cluj cu casa închisă, acum la întâlnirea directă cele două mari rivale vor umple până la refuz stadionul. Acesta este marele câştig al acestui retur şi al acestui derby, pentru că să ne amintim că de-a lungul timpului am avut astfel de ciocniri cu stadioane pe jumătate goale. Fanii dau semne că vor să se întoarcă. Calcă atent în drumul regăsit spre arene cu condiţii improprii, îşi feresc capul de invectivele guturale ale unor conducători de prea multe ori iresponsabili, dau credit unor tehnicieni care iau unele decizii după ureche şi sunt mai mult decât toleranţi cu jucători care îşi amintesc doar sporadic că sunt şi fotbalişti.

E un moment care trebuie exploatat de lumea fotbalului din România. Fanii trebuie să fie atraşi, pe cât posibil păstraţi aproape de stadioane. Pâlcurile de oameni din faţa arenei care discutau cu înfrigurare despre meciul de a doua zi şi telefoanele de la amici pe care nu îi mai auzisem de pe vremea semifinalei Steaua - Rapid din UEFA redimensionează totul. Dau volum şi consistenţă derby-ului. Se simte miros de fotbal. Să fie fotbal!

Forza portarii!

Dan Filoti — Tue, 16 Mar 2010 08:48:17 +0000

Considerat din start, şi poate pe nedrept, un antrenor de mâna a doua, Cornel Ţălnar a oferit ieri o mostră de pedagogie. A ieşit public în conferinţa de presă şi a spus: „Eu cred în Dolha şi Dolha va apăra!”. A ignorat practic ieşirea lui Borcea şi i-a oferit o mână portarului căzut. Gestul tehnicianului completează o atitudine care spune multe despre ce se întâmplă la Dinamo. Au vestiar. Ema a fost încurajat de toţi. Colegi de echipă, suporteri, conducere tehnică. Forţa unei echipe se vede aici! Criticile răstite şi lamentările inconsistente marca Borcea sunt izolate şi nu se aud atâta timp cât grupul reacţionează astfel.

Portar de reflex, dar şi de moral, Dolha va intra hotărât să facă meciul vieţii cu Steaua. E una din ultimele şanse pe care le are pentru un final normal de carieră. Nici Steaua nu stă mai bine în poartă, acolo unde Zapata e şi el renumit pentru gafele sale.
Derby-ul de România se va juca şi aici. Sau mai ales aici. Între cei a căror greşeală cât de mică poate fi fatală. Dolha şi Zapata pot câştiga meciul, la fel cum pe mâna lor se poate pierde totul. Pentru ce au suferit oamenii ăştia în ultimul timp şi pentru faptul că patronii lor guralivi au uitat de punctele cucerite din poartă, mâine eu ţin cu portarii. Poate să piardă şi să câştige oricine. Dinamo, Steaua… Dacă e egal, cu atât mai bine! Important e să nu greşească vreunul dintre portari.

Ajunge!

admin — Sun, 14 Mar 2010 21:04:50 +0000

Mircea Sandu nu a făcut decât să confirme. Regulamentele se aplică discreţionar, indiferent de numărul articolului, iar cei care le interpretează sunt mai presus de litera legii. O dovedise şi Dumitru Dragomir cu câteva zile înainte, când cu cazul „Varga şi Bălan”. La fel ca şi omologul său de la FRF, s-a antepronunţat. Mitică e Timişoara, Sandu e Steaua. Ăsta e meciul. Restul sunt şi ei pe acolo. Sigur, e uşor exagerat ce spun eu aici, dar în fotbalul românesc nevoia de transparenţă, de coerenţă, de normalitate e mai stringentă ca oricând.
Toată bănuiala asta continuă şi bolnăvicioasă e alimentată. Sistemul sferelor de influenţă şi al cercurilor de interese e întreţinut de cei care ar trebui să clarifice şi să impună un set de norme. Cluburile încearcă prin toate mijloacele să câştige. Pe teren, la masa verde, blaturi, tertipuri, jocuri de culise, înşelăciuni, falsuri. Unul ţipă mai tare, altul are un discurs mai convingător şi din ce în ce mai rar o echipă mai competitivă ori un antrenor mai pregătit. E peste tot aşa. Face parte din joc. Curat, murdar, e joc.
Problema, marea problemă ţine de incompetenţa celor care conduc. Şi de complicitatea lor când le dictează interesul, la fel cum au o vehemenţă josnică în a vorbi despre legi atunci când vor să păcălească. Dacă nu pleacă, măcar să ne lase bruma asta de fotbal. Când nu urlă patronii, intervin marii conducători cu regulamentele lor de doi lei. Ce vină au Varga, Stancu, Bălan şi toţi fanii ăştia din ce în ce mai puţini? Au confiscat fotbalul prin declaraţii, au stabilit ierarhii prin blaturi şi pe caiete cu creioane chimice, iar de două ediţii au învăţat să se joace la masa verde. Ajunge! Rapid şi Steaua trebuie să rămână cu rezultatele din teren şi noi să discutăm de clasamente stabilite pe teren.

Profesorul

admin — Fri, 12 Mar 2010 22:20:17 +0000

22 septembrie 2008 este data când Steaua a fost ultima oară lider la sfârşit de etapă. Era etapa a opta a sezonului 2008/2009. Chiar dacă runda e departe de a fi încheiată, acest moment înseamnă foarte mult pentru trupa lui Stoichiţă. De aici poate începe, cu adevărat, lupta lor pentru titlu.
Chinuiţi de gălăţeni, fără să arate un joc consistent, steliştii au bifat trei puncte şi atât. Nu e în niciun caz un meci de referinţă, dar punctele pot fi cu adevărat decisive. Urmează derby-ul cu Dinamo. L-au pierdut pe Jelev, suspendat, au emoţii cu Karamyan, care a ieşit accidentat, continuă tensiunile dintre conducere şi suporteri, dar, chiar şi aşa, a fost o zi istorică în acest context. Din nou pe locul 1. Stoichiţă, Panduru şi vestiarul au reuşit să revină sus. Nu au strălucirea de altădată, dar e meritul lor. Împotriva publicului, a patronului şi abia în ultimul rând a adversarilor. De undeva de sus, dar nu din peluze, un al 12-lea jucător a venit să îi ajute și să îi ocortească pe cei care nu l-au uitat şi care cu o zi înainte îl conduseseră pe ultimul drum. A fost şi victoria Profesorului Gică Constantin.

Vinovatul Gigi

admin — Mon, 08 Mar 2010 20:59:08 +0000

În trei meciuri din retur, Steaua a luat aproape jumătate din golurile primite într-un întreg tur. E prea ambiguu? Cifrele sunt pe cât de clare, pe atât de seci: 14 goluri după 17 etape şi alte 6 încasate în primele trei runde ale turului. Nepăsător la semnalele repetate din perioada de pregătire, când era mai mult evident că plecarea lui Rada şi Ghionea vor lăsa goluri mari, Becali îşi pune acum la zid angajaţii. El nu are nicio vină. De vină sunt Tudose, Jelev, Petre Marin, Stoichiţă, Argăseală, Panduru, ordinea nu contează… Nota bene. Cei doi fundaşi au plecat la propunerea patronului, în condiţiile în care tot el promisese că vor fi aduşi înlocuitori pe măsură. Au ajuns până la urmă în Ghencea Parpas şi Tall. Doi fundaşi care este clar că au fost luaţi pe ultima sută de metri pentru a completa numeric, nicidecum valoric, compartimentul oricum şubrezit. Mai nou, Becali reproşează faptul că Stoichiţă nu foloseşte implanturile din Cipru. Un deja-vu. Şi pe Tudose îl invoca, iar acum îl desfiinţează. Şi, apropo de transferurile de acum pe care le reproşează de zor, pentru milioanele date pe cei 50 la sută din Tănase cine ar trebui să răspundă?!
Oricum, marele paradox este acela că, în ciuda scandalului nesfârşit, în ciuda faptului că nu a bătut în 2010 şi a pierdut acasă împotriva ultimei clasate, Steaua e la două puncte de lider şi luptă cu şanse reale la titlu.

Derby-ul greşelilor

Dan Filoti — Mon, 08 Mar 2010 08:30:44 +0000

Frunza-seca mijlocaşului Unirii, care a profitat de greşeala hulitului Tudose şi de apatia lui Tătăruşanu, a deschis abrupt un meci marcat de nămol şi disponibilitate la efort. Dintr-un ciudat spirit de solidaritate, Tudor a ţinut să greşească şi el, oferind cadou Stelei cornerul de 1-1. Angajamentul a fost principalul ingredient în condiţiile unui teren greu spre foarte greu. Steaua şi Urziceni şi-au împărţit momentele de dominare, deci şi ocaziile. Unirea a ratat mai mult în prima repriză, Steaua a început-o mai bine pe a doua. O astfel de încleştare, pe alocuri surdă, nu putea fi decisă altfel decât prin greşeli individuale. Prima, una în lanţ a apărării steliste, după ce Onofraş şi-a permis inclusiv un un-doi cu bara nedumeritului Tătăruşanu.
Concluzia e pe cât de simplă, pe atât de previzibilă. Ezitările steliştilor de a-şi întări compartimentul defensiv costă. Stoichiţă a fost aseară la un pas să plătească o factură pe care în intersezon nu a vrut să o achite Becali.
Kapetanos l-a salvat însă pe antrenorul stelist în ultimele secunde ale prelungirilor, aducând trupei din Ghencea o nouă remiză cu principalele contracandidate la titlu.

De cealaltă parte, israelianul Levy a scăpat iar printre degete momentul primei victorii la noua sa echipă. Campioana rămâne fără succes în 2010 și se îndepărtează tot mai tare de visul celui de-al doilea titlu. Echipele din fruntea clasamentului învață acum să nu se mai bucure înaintea meciurilor, indiferent cine le-ar fi adversarii.
Calculele continuă să fie încâlcite într-un campionat pe cât de strâns, pe atât de ciudat.

Fanii şi Matic

Dan Filoti — Fri, 05 Mar 2010 21:40:42 +0000

Victoria Rapidului s-a născut din frenezia fanilor, care, înainte să încurajeze admirabil echipa, au venit să dea zăpada de pe gazon. Şi din execuţia incredibilă a lui Matic. Reacţiile lui Bornescu, portarul care a sprintat tot terenul pentru a se aşeza în faţa slovenului ca să se frece la ochi mirat de ce a văzut, şi a lui Manea, antrenorul care a început să se închine, spun totul.

Spiritul Giuleştiului, atmosfera aceea unică fac posibile astfel de poveşti şi asemenea execuţii. Restul e hazard. Staff-ul tehnic lucrează cu ce are la dispoziţie şi titularizează trei jucători care nu au adunat tot atâtea antrenamente cu restul lotului. „Da ce, suntem în curtea şcolii să chemăm de pe margine unul să fie la număr? Sau să joace că vine cu mingea?”. Aceasta a fost reacţia lui Stoichiţă când îl întreba cineva dacă îl titularizează pe Tall.

Rapid se cârpeşte, se chinuie şi bate cu sufletul.

Picioare în oglindă

admin — Tue, 02 Mar 2010 20:42:19 +0000

Teatralitatea, violenţa gesturilor, vocea lătrată, scuipăturile nu mai impresionează de mult pe nimeni. Sunt metode perimate. Oamenii s-au convins demult cine sunteţi. O etichetă demodată lipită cu forţa pe o societate neselectivă, cu oameni uneori prea nepăsători. Toţi cei care am zâmbit fie şi o singură dată la hăhăielile groteşti ale clanurilor din fotbal o să rămânem complicii unei stări, sperăm, pe cale de dispariţie. A trecut vremea când înregistrările de convorbiri şi ameninţările în direct surprindeau şi îi făceau pe oameni să ia cu asalt motoarele de căutare. Genul acela de tupeu la limita normalităţii şi ieşirile în decor nu mai vând. Încep uşor-uşor să enerveze.
Gigi Becali a dat un şut Gazetei Sporturilor şi a făcut-o bucăţi. Acum câteva luni făcea acelaşi lucru cu ProSport, pe care sărea cu picioarele. Aşa înţelege un europarlamentar român să îşi manifeste dezacordul faţă de ceea ce vede scris într-un ziar. Verbul a citi nu se potriveşte în context, având în vedere silabiselile poticnite probate în mai multe rânduri. Nu jurnaliştii au schimbat antrenori pe bandă rulantă după scenarii repetitive, nu ziariştii au provocat conflicte cu suporterii. Cu sau fără exagerări şi chiar ieşiri în decor, nu am făcut decât să relevăm o realitate. Uneori mai fidelă, alteori deformată. Am fost şi convecşi, am fost şi concavi. Unii dintre noi am avut pete, dar într-o societate normală presa reprezintă sau ar trebui să reprezinte un punct de reper pentru cei despre care se scrie. Fără îndoială însă că oameni de genul celor despre care am tot vorbit până acum ar fi în stare să îşi lovească oglinda pentru că nu îi mulţumeşte imaginea pe care o văd.

1.575. Zile, nu ani

Dan Filoti — Sun, 28 Feb 2010 22:10:51 +0000

Înainte de meci, directorul executiv al Clujului, Răzvan Zamfir, se scuza că trebuie să dispară un pic din mijlocul unei discuţii. „Mă duc până la poartă să ajut pe cineva să intre la meci”. Oficialul ardelean s-a întors după câteva minute, explicând: „Era un fan al nostru care vine la toate deplasările. Ieri m-am întâlnit în oraş cu el şi spunea că nu mai sunt bilete. M-a rugat să îl ajut”.

Clujul are echipă, are stadion, tabelă electronică, dar încearcă prin metode primare să îşi facă şi galerie. PR-ul e personal. Din gură în gură. De pe un deal pe altul. Puştiul respectiv, căci nu avea mai mult de 10-12 ani, nu ştia de fotbal la ultima victorie a Clujului în faţa Stelei. Acel 2-1 cu Coroian, cu Anca, cu Tilincă. 1.575 de zile. Cifrele astea au alură de carte de istorie şi de bătălie a strămoşilor.

CFR-ul îşi scrie istoria la prezent. Începe să însemne din ce în ce mai mult în geografia fotbalului românesc. Cu câteva minute înainte de meci, când jucătorii încheiaseră încălzirea şi se pregăteau să se echipeze pentru a începe meciul, pe tabela dinspre vale se dădeau imagini ce pentru fotbalul clujean echivalează cu epoca fraţiilor Lumiere în cinematografie. Începuturi. Pe locul de unde scriem noi acum era un câmp. Spectatorii rezemau încă biciclete de un gard sărăcăcios din fier forjat, Răzvan Zamfir cocheta cu impresariatul, iar puştiul care merge sezonul ăsta în toate deplasările nu avea voie să traverseze singur strada. Despre asta vorbim azi. În ritmul ăsta, peste alţi cinci ani, în Gruia se vor schimba şi mai multe, dar va rămâne mereu un aer patriarhal, o linişte a locului, o bonomie şi, da, un farmec. Farmecul fotbalului de dragul fotbalului. Indiferent că te bate Steaua mereu sau că o baţi tu o dată la cinci ani.