Nadal a apărut în tenisul mondial la momentul potrivit. Cunosc iubitori ai acestui sport care acum câțiva ani spuneau: nu-l mai suport pe Federer, vreau să văd cum mai câștigă și altcineva. Și asta nu pentru că nu-l iubeau/ respectau pe elvețian. Din contră. Dar, pentru a merge mai departe, chiar și Roger avea nevoie de o schimbare. Și această schimbare s-a numit Rafa Nadal.

Un corp de atlet desăvârșit, rezistență mult peste medie, ambiție, tenacitate și foarte multă pasiune. Așa a intrat tânărul Nadal pe prima scenă a tenisului. Și de atunci nu a slăbit nicio clipă ritmul. A trecut peste vorbele aruncate aiurea referitoare la posibilele substanțe interzise care i-ar fi crescut masa musculară. A învățat că pentru a fi un adevărat campion trebuie mereu să-ți îmbunătățești jocul, pe orice suprafață. A muncit, a muncit, a muncit și apoi a ajuns numărul 1. De necontestat, pentru o clipă.

Sincer, cred că informația din The Guardian e o exagerare. Pe englezi i-a durut atât de tare faptul că la Wimbledon nu vor avea parte de un duel Nadal - Federer încât ar fi în stare de orice numai să-i alăture pe cei doi pe aceiași pagină de ziar. O victorie a lui Roger cu o știre bombă despre Rafa. Cei doi sunt cuplul perfect al tenisului la zi. Nu am încredere totală însă nici în știrile ce îndeamnă la calm din Spania. Atitudinea ibericilor e însă de înțeles, e normal să nici nu-și dorească să-și închipuie lumea fără Nadal.

Pauza lui Rafa a venit exact atunci când ne pregăteam să spunem că Federer nu mai are forța să revină iar Djokovic e mereu cu o jumătate de pas în urma spaniolului. Tocmai de aceea spun că această pauză a venit exact la timp, aceasta fiind soarta lui Rafa Nadal: să apară și să dispară de pe prima scenă tocmai când tenisul are nevoie mai mare de el. E bun acest Wimbledon și fără Nadal, dar de săptămâna viitoare terenul dreptunghiular își va chema cu toată forța Matadorul. Să sperăm că va răspunde, noi toți avem nevoie de Nadal.

Chiar dacă în finala de la Cupa Confederațiilor s-a încălzit mai greu, Brazilia a arătat un fotbal de calitate la turneul recent încheiat. Și, așa cum le place ziariștilor spanioli să vadă lucrurile, Kaka vine la Madrid din postura de campion. Pentru că tot a venit vorba despre brazilian, acesta spunea zilele trecute că Spania, Argentina, Italia și Germania pornesc ca favorite la câștigarea Mondialului din 2010. Așa să fie?

E clar că brazilianul a vrut să fie un gentleman, însă noi nu putem să nu vedem faptul că naționala lui Dunga e o favorită certă. Kaka și ai lui mi se par mai pragmatici ca în trecut. Ceva mai puțin brazilieni, puțin europenizați. Mai eficienți. Ceea ce e clar un plus atunci când ești într-o competiție.

În afara listei lui Kaka, aș mai adăuga Anglia. De ce? În primul rând pentru Fabio Capello. Dacă italianul rezolvă câteva probleme mai vechi ale Albionului, cum ar fi postul de portar, atunci putem vorbi despre o națională a Angliei foarte puternică.

Ce ziceți? Brazilia, Argentina, Spania, Anglia, Germania și Italia! Aici se va juca titlul mondial?

Din primele apariții tv puteai să-ți dai seama că stimabilul domn Penescu are ceva aparte. Se diferenția puțin de ceilalți patroni din Liga 1, părea picat într-o lume pe care nu o cunoaște foarte bine. Gura mare și acuzațiile fără număr la adresa arbitrilor treceau însă în plan secund atunci când vedeai că echipa piteșteană chiar joacă fotbal. Badea m-a surprins plăcut iar Tănase poate fi unul dintre jucătorii pe care îi aștept de ceva vreme.

Văzând comentariile lui Penescu de după fiecare meci mă gândeam la două variante: omul e curat și se simte nedreptățit; are pe cineva în spate sau știe ceva care îi dă siguranța acestor acuzații. Din păcate pentru echipa care între timp muncea pe teren, varianta a doua a devenit mai aproape de realitate.

Sumele care intră în discuție atunci când vorbim despre aceste cazuri de corupție în fotbal variază de la câteva mii de euro până spre aproximativ 15 mii. Ok, însumate putem vorbi despre un 50 de mii? Pentru un om obișnuit poate fi o sumă mare dar nu pot să nu mă gândesc ce înseamnă banii aceștia pentru un multimilionar în euro, așa cum e Penescu. E mărunțiș!

Să ai în cont peste 150 de milioane de euro și să faci pușcărie pentru 50 de mii mi se pare un act de o prostie rară. Nu știu cum a făcut Cornel Penescu această avere. Poate a muncit din greu. Corect. Poate a dat mici șpăgi care i-au umflat contul. Contează doar că toate acele milioane nu-l pot salva de rușinea la care e supus de câteva luni. Și, ca bonus, pe lângă faptul că e foarte probabil să-și fi distrus viața, a năruit visele unui oraș care iubește fotbalul și a îngropat o echipă frumoasă, care nu avea nevoie de așa ceva. Săracul om bogat!

Patronul Stelei poate părăsi România pentru a-și exercita funcția de europarlamentar. Am urmărit discursul lui Gigi Becali de pe Realitatea TV, imediat după ce Tribunalul a luat această decizie. Parcă m-am întors în timp, cumințenia limbajului de după marea eliberare de Paște fiind de domeniul trecutului. Dar aici nu m-a surprins nimic.

Apoi am ascultat-o și pe avocata europarlamentarului. Domnul Becali a primit permisiunea de a părăsi țara pentru că, în noua lui calitate politică, are OBLIGAȚII față de cetățenii care l-au ales, spunea aceasta.

Nu contest corectitudinea acestei decizii. Nu dețin argumentele juridice în acest sens. Însă nu pot să nu spun că motivarea, dacă e legată de ceea ce a spus avocata mai sus, mi se pare ruptă dintr-o piesă de Caragiale. Maestrul ar avea de unde să-și tragă inspirația chiar și în 2009.

Ziua a doua, mai exact. As fi facut orice sa-l vad pe Federer pe Centre Court. Sa-l vezi pe cel mai bun tenismen din istorie pe gazonul din catedrala tenisului e un eveniment despre care poti spune peste ani: ‘Stii, am fost acolo…’. Sau cum scria David Wallace in poate cel mai frumos articol scris vreodata despre tenis, ‘a bloody near-religious experience’. In acelasi articol el pledeaza pentru tenisul vazut pe viu argumentand ca ‘TV tennis is to live tennis pretty much as video porn is to the felt reality of human love’.

Citeste continuarea pe blogul lui Alex Enasescu.

Un meci de 5 seturi dus până la final de Andrei Pavel. Asta mi se pare a fi surpriza primului tur de la Wimbledon. E bine că Andrei ne-a arătat că mai are resurse, păcat că nu a fost de ajuns. După alte 5 seturi fiecare, Hănescu și Crivoi merg mai departe și cu ei speranța noastră legată de meciul de Cupa Davis cu Suedia. Sunt prezentul și viitorul, nu?

În rest, Murray s-a încălzit mai greu dar e în mod cert unul dintre favoriți iar Hewitt ne-a amintit că încă poate fi un jucător interesant. Din punctul meu de vedere, o bilă albă pentru Del Potro. Îmi place argentinianul.

Chiar dacă Monica Niculescu a cedat ușor, mergem mai departe prin Sorana Cîrstea și Raluca Olaru. Nu e puțin lucru, am mai spus că asta e important mai ales pentru ca cele două să-și continue trendul ascendent.

Și-au făcut românii norma la Wimbledon 2009 sau putem mai mult?

Mă găsiţi şi aici: danielmarton.ro

Ce am văzut în prima zi de la Wimbledon? Un Federer care vrea să profite din plin de șansa ivită (absența lui Nadal și revenirea pe primul loc în ierarhia mondială), un Djokovic puțin străin de iarba londoneză și un Soderling stresat de presiunea jocului bun de la Roland Garros. Azi îi așteptăm pe ai noștri Pavel, Hănescu și Crivoi.

La fete, Raluca Olaru mi se pare a fi de departe performera zilei. Nu neaparat prin jocul prestat ci prin tăria dovedită atunci când a fost pusă să revină de la un 1-6 în primul set cu franțuzoaica Dechy. Final oarecum previzibil în disputa Gallovits-Cîrstea. Azi o vedem și pe Monica Niculescu.

Cine câștigă Wimbledon 2009? Aș miza pe Roger Federer și pe Serena Williams? Ce ziceți?

Mă găsiţi şi aici: danielmarton.ro

Wimbledon 2009 este așteptat cu mai mult entuziasm de fanii din România. Nu pentru că turneul ar promite mai mult spectacol decât la ediția precedentă (lipsa lui Nadal e un mare minus în acest sens) ci pentru că avem 7 compatrioți pe tabloul principal, cel puțin doi dintre aceștia fiind într-o formă deosebită în această perioadă a anului. Și i-am numit aici pe Cîrstea și Hănescu.

Performanța de la Roland Garros a transformat-o pe Sorana Cîrstea dintr-o fată talentată într-o speranță reală către fazele superioare ale turneelor de primă mână. Și aceasta pare să fie o mare problemă a tenisului românesc deoarece în ultimii 10 ani am avut tineri de perspectivă dar care mai apoi s-au pierdut pe drum. Pasul făcut de Sorana la Internaționalele Franței e un semn de ieșire de pe acel drum. Confirmarea trebuie să vină însă pe iarba britanică.

Gallovits, Niculescu și Olaru par a fi cu un pas în urma Soranei. Spun par, pentru că și ele sunt capabile de surprize asemănătoare celei de la Roland Garros. Din păcate însă atunci când vorbim despre jucătoarele noastre alăturăm o posibilă victorie cu o surpriză, ceea ce le poate trimite foarte repede acasă.

Hănescu, Crivoi și Pavel au și ei șansa lor. Auzeam prin redacție ceva de genul: dacă Pavel nu abandonează în primul set are toate șansele să treacă în turul al doilea. Și sunt de acord cu asta. Crivoi și Hănescu au multe de demonstrat iar adversarii nu sunt tocmai invincibili.

Glumind, partea bună după primul tur de la Wimbledon e că avem asigurat un loc în turul secund. Serios, acesta e un semn de creștere, numărul (mai) mare de români de la start fiind dovada că putem spera la mai mult. Ne vom lămuri în câteva ore despre posibilitățile românilor de la Wimbledon 2009.

Mă găsiţi şi aici: danielmarton.ro

Chiar dacă racolarea de vedete nu se înscrie în planurile mele tactice trebuie să recunosc faptul că nu de puţine ori m-am gândit la o echipă formată din preferaţii mei. Cum pentru Florentino Perez acest vis tinde să devină realitate, vă invit şi pe voi să faceţi acelaşi lucru. Care e cel mai bun prim 11 din lume? Ce jucători i-aţi propune şefului de la Madrid?

Uite şi varianta mea

Buffon-Ferreira, Carvalho, Terry, Cole-Ronaldo, Kaka, Xavi, Messi-Ibrahimovic, Drogba

E cineva care să nu aibă o părere bună despre fotbalistul şi omul Sabău? Nu cred. Primii paşi de la Cluj, momentul Dinamo, transferul la Feyenoord, anii din Italia, revenirea în ţară. Toate astea înseamnă imagini ale unui profesionist adevărat. E de ajuns pentru a deveni şi un antrenor pe măsură?

Sunt puţine exemplele în care un jucător mare antrenează direct (şi cu succes) o echipă importantă. Tocmai de aceea îmi place mult mai mult modelul Dan Petresscu, al tehnicianului căruia nu-i este frică să pornească de jos pentru a ajunge apoi la fel de sus pe cât a fost ca jucător.

Cam pe acest drum a mers şi Sabău. Şi-a petrecut ultimii 4 ani încercând să şteargă imaginea proastă a Gloriei, aceea de echipă care după jumătatea campionatului părea că împarte punctele cu câteva minute înainte ca meciul să înceapă. Şi într-o oarecare măsură a reuşit, Bistriţa fiind privită puţin altfel acum.

Problema lui Sabău vine însă atunci când vorbim despre reuşitele sale ca antrenor al Bistriţei, şi nu ca agent de PR. Pentru că din ultimii 4 ani mie, cu părere de rău o spun, nu mi-a rămas în minte niciun meci tactic excelent făcut de Gloria. Acolo unde să se vadă mâna antrenorului, la o echipă mică dar care să vină cu ceva nou pentru a face faţă unui adversar mai bine cotat.

Sabău face pasul la o echipă importantă fără să fi dovedit că merită acest lucru pe o altă bancă tehnică, anii petrecuţi la Bistriţa fiind, din punctul meu de vedere, un minus în cariera lui de antrenor. Şi din acest motiv înclin să cred că Sabău a fost adus la Dinamo mai mult pentru ceea ce a fost decât pentru ceea ce e. Pentru exemplul pozitiv pe care îl poate da şi nu pentru calităţile lui de antrenor. Iar asta poate dăuna atât lui Sabău cât şi dinamoviştilor.