Astept meciul asta din momentul in care am vazut privirea pierduta a lui Bute, in primul meci cu Andrade. Nu mai era in ring. A gasit resursele sa se puna pe picioare insa impresia generala a fost ca a facut-o cam tarziu.

Desi a fost declarat invins, cred ca mexicanul e cel care vine in aceasta lupta cu un ascendent moral. A avut mare parte din presa alaturi de el iar suporterii si antrenorii l-au facut sa creada ca merita victoria. De fapt, ca i s-a furat victoria.

Situatia in care se afla Bute nu e deloc simpla. Stie ca daca va pierde toata lumea va alatura acest meci primei confruntari, spunand ca si atunci tot Andrade a fost mai bun. Asadar, putem spune ca e un meci care valoreaza cat doua infrangeri. Sau cat doua victorii.

Andrade e un adversar care-mi provoaca teama. Dar tocmai de asta nu sunt eu in ring, ci unul dintre cei mai talentati pugilisti romani. E momentul adevarului pentru Bute. E sansa pe care campionii adevarati o asteapta.

Ce zici, cine castiga meciul Bute - Andrade?

daniel marton

De cand urmaresc sportul numit box, pot spune cu mana pe inima ca nu am vazut pugilist mai talentat decat Floyd Mayweather. Rapid, tehnic, rezistent si cu o portie zdravana de aroganta, toate aceastea te fac sa il urasti si sa il iubesti in acelasi timp.

E o senzatie placuta sa-ti mai iei din cand in cand ochii din mizeria in care se scalda fotbalul intern. Si atunci, inevitabil,  te intalnesti cu oameni precum Manny Pacquiao. Un filipinez de nici 1,70 metri dar cu o inima incredibila. Atat de mare incat aduna in ea toate slabiciunile regiunii pe care cu drag o reprezinta.

Sportul in general si boxul in special iubeste povestea. Povestea care il face mare pe boxerul de 1,70. Povestea care aduce in fata copilul sarac ajuns acum la un pas de gloria eterna. E povestea lui Ali. Sau a lui Marciano. Sau poate chiar a lui Tyson.

Cu siguranta e insa povestea lui Floyd si Manny, doi sportivi de exceptie, parca prea buni pentru a exista in aceleasi timpuri. Si totusi, timpul ne poate binecuvanta cu inca o poveste. Nu a celor doi luati separat ci a unui meci impreuna. Asta da poveste de povestit!

daniel marton

Dopajul in sport e o problema ce nu va disparea vreodata. Un coleg spunea la un moment dat ca ar face o Liga a dopatilor. Sa-i lasam sa se dopeze pana plesnesc, spunea el, si atunci vom sti ca acolo nu e niciun trisor. Macabru, dar acest gand ascunde ceva adevar.

Din pacate, cei care lupta sa combata dopajul in sport sunt mai mereu cu un pas in urma. Industria care sta in spatele acestui fenomen pare de neoprit. Banii investiti pentru a gasi “leacul” ce nu poate fi descoperit sunt tot mai multi. Si de asta ne trezim acum, la ani distanta, cu marturii gen Agassi.

M-am obisnuit cu gandul ca trisorii se pot ascunde sub diferite fete. Cu toate astea, vorbele lui Agassi le asociez cu o zi de doliu. Tocmai pentru ca americanul nu era un oarecare. Nici pentru tenis, nici pentru sportul mondial. Nici pentru mine.

daniel marton

4 nume: Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu şi Cosmin Hănceanu.

4 baieti despre care eu nu am scris vreodata. 4 sportivi care nu-si vad numele in ziare si nu fac subiectul stirilor sportive.

4 medaliati cu aur la un campionat mondial.

respect!

daniel marton

Nu am mai deschis subiectul Cupa Davis pentru ca era oarecum inchis inainte ca baietii lui Pavel sa plece spre Suedia. Nu pot sa cred ca era cineva cu gandul la victorie.

Ca o solutie salvatoare, a inceput turneul de la Bucuresti. Copil trece de Crivoi si ne dam seama cam pe unde ne aflam.

Acum mai mult ca niciodata sunt mai sceptic in ceea ce priveste viitorul tenisului masculin romanesc. Am vazut limita lui Hanescu si m-am convins de potentialul lui Crivoi si Copil.

Soluții?

Mă găsiți și aici.

Pe 1 septembrie puneam o intrebare al carei raspuns a venit tarziu in noapte.

Am vazut tenis de calitate la US Open. Un Federer cu momente de magie, un Nadal care incearca din rasputeri sa se puna pe picioare, un Djokovic de la care ai mereu senzatia ca poate mai mult si un Del Potro extrem de puternic pentru cei 21 de ani pe care ii va implini saptamana viitoare.

Recunosc, din secunda 2 de dupa ultimul serviciu al finalei, gandul meu a plecat spre Suedia, acolo unde in weekend luptam pentru a ramane in Grupa Mondiala.

Cred ca avem sansa a doua. Cred ca e inca un moment cat se poate de prost in care se gaseste tenisul masculin romanesc. Pot doar spera ca daca ii batem pe nordici nu o sa mai tragem de Andrei Pavel la infinit.

Mă găsiți și aici.

Bun, plecam de la aceasta stire.

Trecem apoi pe site-ul ATP si vedem ce a castigat Roger Federer pana acum: 61 titluri, 22 finale (simplu).

Si acum cateva intrebari: e adevarat ca Federer a avut adversari mai slabi? El este “de vina” pentru slabiciunea adversarilor? Cat de mult s-a schimbat tenisul in ultimii 10 ani?

Tu cine crezi ca e/ a fost cel mai bun?

PS: intrebarea mea nu are nicio legatura cu finalul de la US Open?

Mă găsiți și aici.

Stau și urmăresc meciul lui Andrei Pavel cu Robby Ginepri din primul tur de la US Open. Între timp Andrei a rămas singurul reprezentant al României din întrecerea băieților…

Tenisul e un sport scump. Nu te poți antrena pe maidan, precum prietenii fotbaliști, iar un antrenor personal e absolut necesar din moment ce țintești spre performanță. Dacă în fotbal avem multe povești frumoase cu puștani care au scăpat de sărăcie, în tenis e mai greu să găsești așa ceva.

Când spuneam că Federația Română de Tenis ar trebui să se implice mai mult atunci când vine vorba despre viitorul acestui sport s-au găsit mulți care să-mi spună că nu acesta e scopul FRT. Ok, atunci care e? Că eu nu văd niciun fel de activitate. Nu aud/ citesc nicio știre din care să reiese că FRT e preocupată de ziua de mâine. În fapt, care e scopul FRT?

Poate greșesc eu, dar, atunci când mă gândesc la activitatea unei federații care ar trebui să se ocupe de un sport atât de frumos îmi vin în minte… organizarea de turnee prin țară pentru a vedea noi talente, lupta pentru a face acest sport ceva mai accesibil poate și prin construirea mai multor terenuri.

Între timp Andrei Pavel a cedat setul 2 în fața americanului. Nu,  nu e o tragedie. Însă e o dramă a tenisului românesc faptul că nimeni nu vine cu adevărat din urmă. Constant. Poate FRT ar trebui să-și facă un scop din asta.

Mă găsiți și aici.

Nu pentru că aș fi cel mai mare fan al elvețianului, ci pentru că îmi place tenisul, anul trecut a fost unul mai sărac pentru mine. Am sperat mereu ca Federer să revină în lupta pentru supremația ATP, să lupte cu generația promițătoare ce părea că i-a luat fața.

Acum, Roger e din nou numărul 1 mondial însă cred că tenisul practicat de el e la un nivel inferior față de ceea ce ne-a arătat cu câțiva ani în urmă. Constanța a rămas principala lui calitate. Și tocmai de aceea spun că mai mult decât despre revenirea lui Federer putem vorbi despre pasul înapoi făcut de Nadal, Djokovic sau Murray.

Asta nu ia nimic din meritele elvețianului. Cu siguranță nu e ușor să te menții la același nivel ani la rând. Doar că, obișnuiți să vedem mereu o îmbunătățire în jocul lui, acum pare puțin ciudat să vedem cum bate pasul pe loc, dacă putem vorbi despre așa ceva la un asemenea nivel.

Chiar și în aceste condiții, cine îl oprește pe Federer la US Open?

Mă găsiți și aici.

Ora 15.55: dau drumul la televizor. Pe Sport.ro. Începea una dintre cele mai așteptate partide din ultima vreme. Poate Roddick să-l oprească pe Federer? Nu prea cred…

Ora 16.15: văd pe fața americanului ceva ce nu am mai văzut de mult. Determinare. Roddick chiar crede că poate să-l bată pe Federer? Nu e o glumă…

Ora 16.30: dau sonorul televizorului mai tare. Merg în bucătărie să-mi pregătesc o salată. Fug mereu la televizor atunci când Cristian Tudor Popescu și Marius Chican mai scapă câte un EXTRAORDINARRRR!!! În tribună, camerele îl caută pe Pete Sampras: CE BINE ARATĂ! AR FACE FAȚĂ CU SUCCES ÎNTR-UN SET!

Ora 17.00: Roddick face jocurile. Atacă și reușește să îl surprindă chiar și pe Federer. Elvețianul mizează mult pe primul serviciu. Nu e de ajuns și pierde primul set. NĂSTASE ZÂMBEȘTE ȘI EL HÂTRU DIN TRIBUNE!

Ora17.20: Cu urechile la tv, cu ochii pe un text ce trebuie scris/ trimis cam în două ore. Salata de mai devreme nu mi-a ținut de foame așa că pun un pește la dezghețat. Între timp Federer câștigă miraculos setul doi. Se anunță un meci mare. BORG PARE UIMIT DE FORȚA AMERICANULUI!

Ora 18.00: Deja vu. Setul 3 se desfasoara dupa aceleasi coordonate. SENZAȚIONALĂ LOVITURĂ A ELVEȚIANULUI!, exclamă CTP și las din nou peștele deoparte și fac un sprint în cameră. Roger a venit la fileu și l-a pasat pe american…

Ora 18.30: 2-1 pentru Federer. A cedat Roddick? Nu, nicidecum. Ochii americanului sclipesc în continuare. Eu termin articolul și am 15 minute libere pe care le dedic exclusiv meciului. Ce e asta? Unde a dispărut elvețianul? ASTA SE INTREABA DINTR-O LOJA SI ROD LAVER!

Ora 19.00: ATACĂ RODDICK!, spune Marius Chican și fac un nou sprint spre cameră. Era 2-2 după un set mare reușit de american. Între timp peștele meu e gata, fug să mănânc. Las sonorul la maxim, tremurând la fiecare serviciu. TENSIUNEA SE CITEȘTE ȘI PE FAȚA LUI RUSSELL CROWE!

Ora 19.30: am terminat de scris, am mâncat… sunt obosit. Răvășit de tensiunea meciului. La fel sunt și cei doi comentatori. Roddick și Federer sunt însă prinși într-o luptă ce pare să epuizeze pe toată lumea, mai puțin pe ei. Ce tenis! ASTA PARE SĂ SPUNĂ ȘI MCENROE DE LA CABINA COMENTATORILOR!

Ora 20.00: la 4 ore de la debutul meciului mă simt istovit psihic. Vroiam ca Federer să câștige pentru a reechilibra balanța în lupta cu Nadal. Dar Roddick a jucat excelent. De departe cel mai bun meci al lui. Nu, nu poate să piardă…

Ora 20.15: decisivul ăsta e chinuitor. După câteva momente în care americanul și-a câștigat mai ușor serviciul, elvețianul mai reușește o minge magică și face 40 egal. Nu profită. 14-14.

Ora 20.25: Federer servește. PRIVIȚI-L PE ELVEȚIAN, NU VEDEȚI NIMIC PE CHIPUI LUI. E UN ROBOT. E CONCENTRAREA INTRUCHIPATA!, spune CTP. Roddick vede și el asta și, pentru prima oară mâna nu-i mai e așa de sigură. Greșește ușor: 15-14

Ora 20.30: Americanul are pașii mai greoi. Servește mai lent, nu mai atacă. Asta e? Ăsta să fie finalul? Da! 16-14 și Federer se impune din nou la Wimbledon. Mă bucur pentru elvețian, îmi pare rău pentru american. Ce meci!

Mă găsiţi şi aici: danielmarton.ro