28
July
Societatea de bodyguarzi
La Târgu Jiu, într-un oraş paşnic şi pe un stadion în care au fost desfiinţate gardurile ce împrejmuiau terenul de joc, acţionarii lui Dinamo au venit blindaţi de bodyguarzi. Cristian Borcea şi Florian Walter, fost Buşcă, au descălecat din Audiul fioros al primului, iar când portierele limuzinei s-au lăbărţat, peisajul s-a blocat de cefele groase ale jandarmilor personali. Probabil că băieţii s-au uitat prea mult la Kevin Costner şi la „The Bodyguard”…
Din păcate pentru „câini”, episodul descris anterior a cam fost şi singurul element spectaculos cu care „societatea Dinamo”, aşa cum îi place lui Nicolae Badea s-o denumească, s-a prezentat lângă Masa Tăcerii. Golul lui Boştină a fost anulat gratuit, dar, dacă suprapunem avântul băieţilor lui Neagoe peste jocul la plesneală al dinamoviştilor, egalul e echitabil. Mircea Rednic a spus că are echipă, dar n-are lot. Socotind că Steaua a desenat artistic în meciul, e drept, amical, cu Roma, că Rapid a bătut Bistriţa la fundul gol şi că CFR Cluj a defilat contra Otopenilor, s-ar putea să ne dăm seama că „Puriul” n-are nici una, nici alta. Speranţele stau în revenirea lui Marius Niculae, în reintrarea lui Bratu şi în programul următoarelor etape. Notaţi trei adversari: Gaz Metan, Otopeni, Gloria Buzău.
24
July
Să înceapă circul!
Până să ne arate urechea după care a judecat şi a iertat Steaua de pedepse în cazul „Valiza”, Daniel Florea a dat buzna în presă şi în studiourile tv. Omul care a răsturnat radical decizia altor două instanţe federale pune aceeaşi placă obosită: el a judecat drept, ceilalţi au judecat strâmb. Într-un dialog purtat pe Realitatea, tânărul de 36 de ani care a ţinut partea Stelei nu i-a făcut faţă şi lui Mircea Sandu. Normal, poate, dacă ţinem cont de faptul că mai-marele FRF are mai multe chiolhanuri trase cu personaje dinainte şi după ‘90 ori cu boşii de la FIFA şi UEFA decât are cazuri judecate tânărul justiţiar. ProSport a scris ieri că iertarea Stelei şi a lui Gigi Becali s-a petrecut în urma unor gângureli ale cuplului comico-prezidenţial Emil Boc – Vasile Blaga. N-ar fi de mirare, în prag de alegeri, politicienii dau în mintea copiilor.
Noroc că mâine începe campionatul şi, ca la fiecare început, visăm că fotbalul va bate scandalul. După cum s-au mişcat în meciurile amicale şi în listele cu transferuri, CFR Cluj şi Rapid par să fi furat startul. Apropo de CFR: în vreme ce „granzii” Capitalei se laudă că au mai văruit o tribună şi au mai înlocuit niscaiva scaune, la Cluj răsare în fiecare vară câte o tribună. Ai naibii, „ungurii”!
23
July
Căldură mare
Ploile au mai stins vipia de afară, dar cu numai câteva zile înaintea startului de campionat minţile de prin fotbalul nostru beteag s-au înfierbântat zdravăn. Săptămâna a început cu Valeriu Argăseală răcnind în telefon la un Special pe Sport.ro. Se certa cu Doru Gheorghiu, aflat în redacţia ProSport. După vreo 10 minute de monolog lemnos al şefului din Ghencea, Doru, posesor al celor şapte ani de-acasă, a dat să intervină. „Îmi băgaţi pumnul în gură!“, a replicat Argăseală şi a închis fără să zică nici măcar „bună ziua“.
Adrian Ilie, fostul său colaborator, nu s-a lăsat mai prejos şi a dat să-l ia peste picior pe Emeric Ienei, antrenorul care şi-a agăţat Cupa Campionilor la rever. Nu te prinde, Adi! Alt Adrian celebru, Porumboiu, s-a certat cu Marin Condescu pe niscaiva prevederi şchioape de regulament şi i-a dat bossului de la Pandurii câteva replici de care s-ar ruşina şi cei care-i păzesc jupânului vasluian tarlalele de cucuruz. Cireaşa pe tortul delirului a pus-o ieri Costică „Vâlcea“, mai-marele arbitrilor. „Când nu făceaţi delegările şi nu decideaţi sancţiunile, vă simţeaţi şef?“, l-a provocat Ion Crăciunescu la Sport.ro. „Eram şef şi nu prea“, a venit răspunsul. Măcar la Gheorghe Constantin poţi admira sinceritatea.
15
July
Pericol de implozie
Mai sunt zece zile până la startul Ligii lui Mitică şi o lună până la prima manşă din turul III preliminar al Ligii Campionilor, dar Steaua aduce cu un edificiu care stă să se prăbuşească prin implozie, precum construcţiile care nu mai folosesc.
Jucătorii pleacă la prima strigare, cazul lui Dică, iar cei care nu pleacă îşi strigă dorinţa prin ziare, cazul lui Goian, sau intră „la palat” cu dorinţa de a obţine viza de ieşire. Adrian Ilie dezertează şi el, alegând libertatea şi afacerile, pe care spune că le cam neglijase.
Aseară, cu Beşiktaş, roş-albaştrii nu s-au mişcat rău, dar dintre formaţiile de top ale campionatului, jocul Stelei pare cel mai palid, asta în condiţiile în care Gigi Becali visa o echipă gata să joace „ca Spania, cu şase atacanţi”. În cantonamentul austriac miroase a praf de puşcă. După ce l-a încolţit la un antrenament pe Rada, „Fiara” Lăcătuş l-a luat mai nou în cătare pe Dayro Moreno, cel aşteptat să-l scoată din memorie pe Dică. Ce ironie! Adi Ilie a cedat ameninţat de umbra lui Meme şi de infiltrarea lui Giovani, în vreme ce Lăcătuş vede zilnic prin ziare când silueta lui Olăroiu, zugrăvită chiar de latifundiarul din Pipera, când pe cea a lui Dan Petrescu.
11
July
Replici de la Cluj
Vara care arde termometrele şi locul care duce direct în Champions League au aprins şi fotbalul nostru. Steaua jură răzbunare, chiar dacă i-a pierdut pe Dică şi pe Adrian Ilie, iar Goian, Lovin şi Ghionea stau la cotitură. Rapid se făleşte cu cele 6 milioane luate pe Săpunaru, sumă care în realitate e mult mai mică. Dinamo…
„Dintotdeauna la Dinamo nu se premiază decât locul 1”, grăia Borcea. Bineînţeles, ca în fiecare an, Craiova se angajează şi ea în luptă, pe mai multe voci, măcar pentru cupele europene. Îi trece repede.
Surprinzător, CFR Cluj tace. Iuliu Mureşan a fost zilele trecute la Specialul de la Sport.ro. Cu titlul de-o toartă şi Cupa de cealaltă, s-ar fi putut bate cu pumnii-n piept. Nici măcar. I s-a prevestit un sezon gri. „Steaua şi Dinamo nu vor renunţa la stilul lor. Becali a spus că va fi lider până la Paşti şi a făcut-o chiar mai devreme”, l-a avertizat Radu Banciu. „Vedeţi, Steaua a vrut să fie lider de Paşti, noi am vrut să fim lideri după ultima etapă!”, a venit replica de la Cluj.
Bună, nu? Au mai vorbit şi altfel cei de la CFR. Între alte replici, una din ele se numeşte Alvaro Pereira. Vine de la Argentinos Juniors, a costat 2,5 milioane de euro, joacă pe stânga, iar nemţii de la „transfermark” îl socotesc deja cel mai valoros jucător al Ligii lui Mitică. Cam aşa „tac” cei de la CFR Cluj!
8
July
Nimic nou sub Pod
Boier Taher l-a aşteptat pe Bölöni precum Penelopa pe Ulise, dar încurcatul Loţi a lăsat Rapidul cu ochii în soare. A fost primul „succes managerial” al noii echipe de conducere de sub Podul Grant. Aceeaşi conducere profesionistă a trâmbiţat până a răguşit despre noua arenă a Rapidului. Am văzut. ProSport de duminică ne-a lămurit că „noua arenă” e de fapt aceeaşi pe care şi-au tocit tinereţile Rică Răducanu, Nae Manea, Goanţă ori Rada. Plus o mistrie şi două găleţi de vopsea, o spoială acolo…
Vara curge cu manageriatul cel nou aflat într-un duel continuu cu Dănuţ Coman. Portarul e pus la zid fiindcă nu-şi prelungeşte contractul scadent la anul. Taher măreşte oferta pentru Coman, moment în care intră-n scenă George Copos. „Domnul Taher şi-a depăşit atribuţiunile”, a grăit, cu simţ proletar, Copos. Replicile dintre vechiul şi noul patron al Rapidului dau de înţeles că-n Giuleşti funcţionează conducerea colectivă şi egalitatea între oameni, ca pe vremuri, la UTC. Oricum, legiunea lui Gigi Corsicanu’ poate sta liniştită. E atâta armonie la Rapid, cum a fost întotdeauna!
4
July
Aşteptându-l pe Mutu
Zona mixtă a stadionului din Zürich. Meciul cu Franţa se încheiase de aproape o oră. Apar jucătorii pentru declaraţiile de care n-au niciun chef, dar aşa cere UEFA. Mutu e îngândurat. Cineva îl întreabă despre înlocuirea din minutul 78. „Normal că nu mi-a părut bine”. Normal. Dar poate să-i reproşeze cineva lui Piţurcă înlocuirea unui jucător a cărui evoluţie a fost mult decolorată faţă de ce se aştepta? S-a văzut parcă şi din preluări că Adrian Mutu n-a putut trece peste cele 12 milioane de euro cerute de Chelsea ori peste decesul bunicii.
În 1990, Hagi a fost înlocuit pe la jumătatea reprizei a doua din meciul cu Camerun. Emeric Ienei n-a stat pe gânduri, chiar dacă era primul joc al lui Hagi la Coppa del Mondo. Au fost atunci discuţii la nivelul vestiarului. Dar urma partida cu Argentina, iar Hagi a făcut un meci mare, chiar dacă de partea cealaltă a fost Maradona. Sau poate tocmai de asta.
Pentru noi urmează, peste două zile, Italia. Mutu îi ştie foarte bine pe ei, iar ei îl ştiu foarte bine pe el. S-a tot dat peste cap eticheta „echipa lui Mutu”. Nu s-ar supăra nimeni dacă ziarele, ale noastre sau ale lor, ar relua clişeul sâmbătă, după marele meci al lui Mutu şi al tricolorilor contra Italiei.




