Pe parcursul meciului cu Roma, Costi Mocanu a făcut un bilanţ sentimental al participării CFR-ului în Ligă. Faptul că la Cluj au venit Gourcouff, Drogba şi Totti, victoria de la Roma, stadionul cel nou răsărit în Gruia. Şi ar mai fi ceva. Nu se leagă numai de sezonul petrecut în Ligă, e chiar mai mult de atât. Eugen Trică. Pe vremea când juca la Craiova, a fost unul dintre preferaţii lui Alesanco. Jose Ramon Alesanco, unul dintre căpitanii Barcelonei lui Cruyff, dacă asta are vreo importanţă. Trică s-a întors acum un an şi jumătate în România ca să devină campion cu CFR şi să fie jucătorul determinant la o echipă cu multe milioane de euro în coadă. „Olimpico” a visat multă vreme urât după pasele decarului de la Cluj. Eugen, când Anorthosis Famagusta, echipă care a băgat frica-n oasele trio-ului Inter - Werder Bremen - Panathinaikos, umblă după tine, înseamnă că vei avea ce să povesteşti la bătrâneţe nepoţilor!

Mircea Lucescu obişnuieşte să spună că în fotbal ai valoarea ultimului tău rezultat, fie şi numai prin prisma imaginii. Mai clar, ultima impresie contează. CFR Cluj joacă mâine seară cu Roma în Champions League, echipă pe care a învins-o în tur, pe „Olimpico”, victorie ce a ridicat Europa fotbalistică în picioare. Dar ultima impresie pentru CFR este acel 1-2 de la Târgu Jiu, după o primă repriză dominată net de echipa lui Cîrţu şi după o a doua pe parcursul căreia cuplul de arbitri Haţegan - Şovre a lăsat impresia că s-a lăsat sedus de „proiectul CFR”. Apropo de proiect. Anul trecut, clujenii păreau să fi închegat o strategie durabilă. Deocamdată e sigur doar că echipa nu poate lupta şi la intern, şi la extern cu aceeaşi turaţie. S-au scurs 16 etape din Liga lui Mitică. Asta înseamnă 48 de puncte puse în joc. Campionii au adunat 26, adică doar ceva mai mult de jumătate! Pentru mâine seară, poate că Trombetta ar trebui să scoată din lada cu zestre a CFR-ului DVD-ul cu prestaţia magică de la Roma. Valorează mai mult decât orice pregătire psihologică. Oricum, ar fi păcat ca succesul de atunci să rămână doar o floare rară în ierbarul Ligii Campionilor.

Într-o ţară şi într-o vreme în care cărţile se vând, în cel mai fericit caz, gratis la pachet cu ziare, Cornel Dinu şi editura Minerva se încăpăţânează să scoată volume de memorii. Şi nu orice fel de memorii, ci, culmea, memoriile unui fotbalist! Despre fotbaliştii de alaltăieri ştiam că pot calcula cel mult cursul dintre minutul de joc şi pachetul de Kent. Cei de azi ar putea rosti, unii dintre ei chiar fără să clipească, raportul dintre o mie de euro şi un metru pătrat din Pipera. Cornel Dinu surprinde din nou. Memoriile sale nu ating zona Pipera. Dar nu în asta constă surpriza.

„Mister“ a scris exact în urmă cu un an „Zâmbind din iarbă”, un volum în care „şueta subţire”, atât de dragă lui, răposa odată cu retragerea sa de pe gazon. A promis că va urma o a doua carte de amintiri. S-a ţinut de cuvânt. „Jucând cu destinul”, ca unul care l-am citit într-o seară, nu ştiu dacă e mai bun ca primul, dar e, clar, mai spectaculos. Fie şi doar pentru faptul că el se încheie cu zilele Revoluţiei din 1989, pe care Dinu le-a trăit cu arma în mână şi de sub biroul de la care Ion Iliescu vorbea la telefon cu Uniunea Sovietică! Totuşi, unde e surpriza? Aceea că va fi şi al treilea volum, de fapt o trilogie în care se amestecă personaje care traduceau corect cuvântul „onoare” şi în care se va vorbi despre eroi după care fotbalul românesc îşi va şterge mereu mucii.

Craiova a bătut ultima dată pe Steaua în 2002, cu Emil Săndoi pe bancă şi vreo 40.000 de juveţi în tribune. Echipa tocmai fusese preluată de Dinel Staicu, zănatecul acela care ar fi vrut să le facă jucătorilor olteni vestiare în aer liber, cică se relaxau mai bine privind cerul, şi visa la un muzeu al comunismului, deşi avea doar o Dacie 1100 şi o statuie a lui nea Nicu prin bătătură. Bine, până n-a retrogradat Ştiinţa în „B”, glumeţul ăsta periculos nu s-a lăsat!

De la revenirea în prima linie, s-au scurs 3 sezoane, Universitatea Craiova n-a învins încă vreo putere a Capitalei, deşi se declară pe viaţă anti–Bucureşti. Vrea, dar nu poate. Ca întotdeauna, la vorbe stau bine oltenii. După pronosticata victorie contra Rapidului, se discută acum despre aşteptatul succes cu Steaua. Ar cam fi timpul. Nu-s multe echipe în Liga I care să aibă cu granzii Capitalei un palmares atât de pacifist. Plus că, astă-primăvară, când îi ardea buza mai tare în lupta cu CFR, Steaua a bătut bine-mersi în Bănie. Apropo de CFR, Oltenia va avea un început de weekend pe cinste. După-amiază vin la Târgu Jiu clujenii, iar seara descalecă la Craiova steliştii. Ăsta da Revelion de microbist!

Pentru asasinarea lui Kennedy s-a dat un termen de 50 de ani. Enigma Revoluţiei din 1989 încă mai dăinuie. 11 septembrie 2001, scenariu după scenariu… Ce s-a petrecut în vară la Rapid,  asta dilemă! Taher a dat nişte bani, câteva milioane acolo, Copos nu recunoaşte. Cică farmecul vieţii, odată intrat pe mâna afaceristului arab, urma să migreze pe alte meleaguri.

Ani la rând, de prin 1992 încoace, Rapidul a ţinut de cald. Savarine, hoteluri, iahturi, pârtii de ski. A ţinut şi pe post de trambulină senatorială. Din fost mahăr utecist, George Copos ajunsese ditamai vicepremierul! Ce ţi-e şi cu democraţia asta!

Şi totuşi… La putere aterizaseră Atelierele Griviţa. Muncitorimea, carevasăzică. Fathi Taher, simbolul trudei permanente. În club, clubul ceferiştilor din tată-n fiu, numai unul şi unul. Constantin Toma, Alexandru Bunea, Dragoş Nedelcu. Care om de afaceri, care om de fotbal. Ultimele zile anunţă dezertarea fiecăruia. Ce dramă! Ce nenorocire! Ce destin! Azi va fi oficilizată, se aude, plecarea în grup. De la retragerea lui Hagi şi de la înfrângerea lui Gică Popescu în lupta pentru şefia FRF, asta mai lipsea fotbalului românesc! Taher, Toma, Bunea, Nedelcu. Tezaur, frate!

O expresie tocită care dă des cu capul de pereţii fotbalului nostru ne spune că un campionat se câştigă mai ales învingând în meciurile cu echipele mici. Dacă aşa o fi, atunci Dinamo corespunde cel mai bine. Până la Timişoara, „câinii” muşcaseră doar din echipele mici. „Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor”, a schelălăit Cristi Borcea ani la rând. Lumea i-a lăsat, dar chiar şi în anii în care cucerea campionatul, Dinamo se lovea de poarta preliminariilor Ligii ca de zid. La anul, ajutaţi şi de coeficientul care a cocoţat România printre ţările a căror campioană prinde o strachină la masa bogaţilor, dinamoviştilor li se va face cu ochiul. Fiindcă, după cum merg lucrurile la intern, ei vor trece linia primii. Steaua bâjbâie, CFR gâfâie, Rapid piere între fălcile tandemului distrugător Copos – Taher. În condiţiile în care stadionul din Ştefan cel Mare ar însemna pentru echipele din Ligă doar o piesă de muzeu, precum locomotiva cu aburi, visul legendar al lui Borcea va prinde contur la Piatra Neamţ, se aude. Uite cum va intra Dinamo în Champions League la braţ cu Pietricica!

Microbistul timişorean aşteaptă meciurile cu Dinamo ca pe Revelioane. În urmă cu vreo lună, în conferinţa de presă la care Marian Iancu şi oficialii municipalităţii au încercat să lămurească povestea cu palmaresul şi culorile, cineva a spus: „Pentru noi, o victorie cu Dinamo echivala cu un trofeu”. Altădată, întrebat care ar fi satisfacţiile cele mai mari trăite pe Bega, Marian Iancu a enumerat fără să clipească şi un 1-1 cu Dinamo de acum câtva timp, celebrul meci în care Poli a jucat cu puştii. Fără penalizarea de 6 puncte aplicată Timişoarei, Dinamo ar fi jucat mâine cu liderul. Oricum, pentru „câini”, meciul are valoarea hârtiei de turnesol. Echipa lui Rednic n-a câştigat niciunul din derby-urile de până acum. Eşecuri cu Rapid şi CFR, egal cu Steaua. Pe teren va fi cum va fi. Dar în tribune vom avea parte de încă o sărbătoare made in Timişoara. Iar peisajul va fi, ca întotdeauna, colorat în alb şi violet, răspunsul unui oraş liber şi al unei echipe care a avut parte de multe nedreptăţi, dar care n-a recunoscut vreodată supunerea. Culorile s-au schimbat, a rămas spiritul.

„S-a văzut cine joacă în Liga Campionilor şi cine nu joacă nici măcar în Cupa UEFA”, a proclamat Mirel Rădoi imediat după Dinamo – Steaua. Poate că Mirel are dreptate. Mai ales în ceea ce priveşte a doua jumătate a enunţului său. Dinamo nu joacă nici măcar în UEFA şi, după destul de multe voci, inclusiv a lui Cornel Dinu, nu prea joacă nici chiar în campionatul intern. Pe care îl domină totuşi şi iar ne zgârie auditiv certitudinea lui Dragomir, „avem un campiont dat dracului de puternic!“.

Problema, în cazul lui Rădoi, e dacă Steaua chiar joacă în Liga Campionilor. Corect e mai degrabă că Steaua participă în Ligă, Mirel! Graţie coeficientului şi calităţii de cap de serie, bravo ei, şi-a câştigat participarea, dar anul trecut a făcut un punct, iar anul ăsta, la jumătatea drumului, tot atât. Din trei meciuri, două vor fi afară. Cine ştie, o fi vreun avantaj, dacă ne amintim că în primul sezon, din cele trei din istoria recentă, rezultatele notabile au venit la Kiev şi la Lyon. Uite, mâine-seară, steliştii se întorc la locul faptei şi ar cam fi cazul să ne arate diferenţa dintre o echipă care participă şi alta care chiar joacă în Liga Campionilor!