Dacă Nicolae Ceauşescu ar fi avut încăpăţânarea lui Piţurcă, ar sta şi azi agăţat de balconul Comitetului Central. Bine, dacă ar mai fi trăit nea Nicu, Piţi era de mult dat afară. Pe vremea tristului regim, eşecurile de la echipa naţională cutremurau tot fotbalul românesc. Aşadar, selecţionerul nu pleacă. La urma-urmei, de ce să plece? Mai sunt şanse de calificare? Mai sunt. A spus-o apăsat Codrea, a spus-o Lupescu, a zis-o şi Mutu. Batem peste tot, Viena, Vilnius, Paris, Belgrad, pe ei şi la casierie! Nu i-am bătut acasă? Păi, n-aţi aflat că în fotbalul modern sunt tot mai grele partidele de pe teren propriu? Plus că-n meciurile de afară n-avem nimic de pierdut la „adevăr”, ci numai de câştigat. Sârbii şi francezii mai au de jucat şi ei cu Feroe. S-au nivelat valorile, balonul e rotund, se joacă tot 11 la 11. Ce, nouă ne-a fost uşor cu pescarii? Dar i-am răpus. Ce repede se uită marile victorii… După conflictul cu Hagi şi Popescu, Naşul l-a dat afară pe Piţi cu Comitetul Executiv. Acum va fi mai greu. Nea Nicu ar fi dat socoteală doar în faţa Marii Adunări Naţionale, în vreme ce Piţurcă nu dă doi bani pe Comitetul Executiv. Mai ales că, faţă de data trecută, are şi sprijinul jucătorilor. N-aţi văzut ce voie bună la antrenamentul de ieri? Nu trebuie să ne mire. Mediocrităţile se simt totdeauna bine împreună.

Stadion Farul. Capacitate: 15.500. Minus 10% din raţiuni de securitate, egal 14.000 de bilete. Avem 8.000 la case, 800 pe net, 1.300 pentru sârbi. Total: 10.100. Restul de 3.900, sponsorii şi „Familia fotbalului”. Ce duios sună! Familia fotbalului. Ce ne-am face fără familia asta? Fie ploaie, ger, caniculă, ea e mereu la datorie. Unde joacă echipa naţională, hop şi „familia” asta! Termenul n-a fost inventat la Casa Fotbalului. Nu, l-au inventat baronii de la FIFA şi UEFA. La turneele finale, pe arene de 40.000 sau 50.000 de locuri, familia lor ia câteva mii de bilete. La noi, tot cam atât, deşi arena de la Constanţa e de trei sau patru ori mai mică. Înseamnă că, vorba celor de la Caţavencu, ai noştri sunt mai preţioşi decât ai lor. Şi sunt. La ultimele alegeri, un membru din pătura mai de jos a familiei a spus în faţa microfoanelor: „Votăm cu domnul preşedinte Mircea Sandu, că el e acuma preşedinte. Când o fi Gică Popescu, o să votăm cu el”. Ieri, pe Sport.ro, Ionuţ Lupescu a clarificat situaţia. „Aşa e tot timpul când jucăm la Constanţa, arena e mică. În Bucureşti ştiţi că nu putem juca din cauza galeriilor marilor cluburi”. Corect. Dar tare mi-e că, ţinând-o tot aşa, cu frica şi cu superstiţiile, stadionul cel nou va fi bun doar pentru finala Europa League. Şi pentru câteva mii de fani pe care-i adună Dinamo, anunţatul chiriaş, la meciurile de acasă.

Aşadar, la Cluj s-a deschis cutiuţa cu ultimatumuri. La fotbal, chestia asta înseamnă de cele mai multe ori pasul către „la revedere, drum bun”. Urmează un comunicat în care clubul mulţumeşte, eventual, antrenorului, „rămânem prieteni”, iar tehnicianul se mulţumeşte că-şi va lua banii pe contract. Dacă nu-i primeşte, bagă memoriu la comisie. Poate că Dusan Uhrin va redresa căruţa campionilor. Deşi va fi greu. CFR a jucat în primele două etape cu două condamnate la retrogradare, Otopeni plus Buzău, şi s-a chinuit până la disperare. La Craiova, în faţa unei herghelii de mânji dezlănţuiţi, n-a mai fost disperare. A fost milă. Umilinţă totală. La 4-1 pentru olteni mai poţi spune că băieţii lui Uhrin au scăpat chiar ieftin. Echipa care astă-toamnă defila pe „Olimpico” a fost ruşinată la scenă deschisă. De sub bretonul tehnicianului ceh nu se ivea nicio idee. Centrări cu duiumul şi şuturi de la peste 25 de metri. Asta vezi şi pe tăpşanele comunale. De prin minutul 70, campionii gâfâiau ca după nuntă. Măcar la nuntă se lasă cu distracţie. La CFR Cluj e jale mare. Şi pe bancă, şi în teren.

O echipă mare se recunoaşte şi prin faptul că izbuteşte să câştige un meci şi atunci când prinde o zi mai slabă. Steaua şi Dinamo au urcat ştacheta mai sus. Aceste mari echipe ale fotbalului românesc şi atunci când joacă prost sunt ajutate de arbitri. Mai mult. În ultima etapă de campionat, Drăgănescu şi Avram au izbutit să le favorizeze şi pentru etapa viitoare. Eliminaţi după cum ar fi meritat, Goian prindea meciul cu FC Argeş în tribună, iar Tamaş pe cel cu Gloria Buzău la televizor. Sau, mă rog, la Bamboo. Ar fi însemnat dureri de cap pentru Steaua şi un handicap în plus pentru Dinamo care, vorba lui Cristi Borcea, „la cum joacă acum nu bate nicio echipă”. Apropo de Dinamo. O statistică interesantă: 13 din cele 20 de meciuri ale dinamoviştilor au fost arbitrate de aceiaşi cinci arbitri. Avram, Lajos şi Lucian Dan, lideri cu câte trei „selecţii”, Martiş şi Drăgănescu, câte două. Cad băieţii la meciurile „câinilor” precum numerele ghinioniste la ruletele de cartier. Alt amănunt: niciunul dintre favoriţii lui Dinamo nu poartă ecuson FIFA. Te pomeneşti că, peste noapte, arbitrii români s-or fi împărţit în două: unii pe lista FIFA, alţii pe lista lui Borcea.

Dusan Uhrin se piteşte după cele 6 puncte câştigate cu norocul începătorului. Asta da echipă campioană! 1-0 cu Otopeni, 1-0 la Buzău! Ce ritmicitate! Ce siguranţă! Ce stăpânire de sine! „Clujul face jocurile în campionatul intern”, a grăit George Copos. Aiurea! Sau nu cumva v-aţi trezit cam târziu, domnule Copos? În 2006, când Rapid a trecut fluierând de CFR, cine făcea jocurile? Sau, mai rău, anul trecut, când „farmecul vieţii” a mers în Gruia cu mâinile sus, cine făcea jocurile, prevestitorule?

„Suntem în martie 1990″, a pus George Copos eticheta. Eroare, miliardarule! În martie 1990, Rapid încă mai aducea cu un farmec al vieţii. Corect, nici atunci nu erau bani, dar măcar nu avea bani nimeni. Cu o tavă de prăjituri deveneai sponsor. Cu o linie de televizoare erai proprietar. Ce vremuri! Sigur, pământul se scufundă. Eşti pesimist! Priveşte la Paszkany! 1-0 cu Otopeni, 1-0 la Buzău! Ce ritmicitate! Ce siguranţă! Să mai zici că Dinamo e gata de Liga Campionilor…

Tiberiu Lajos a mărturisit în ProSport-ul de ieri faptul că în urmă cu puţin timp şi-a pierdut fratele. E un gest bărbătesc că nu şi-a ascuns prestaţia de la Mediaş în spatele dramei familiale. Dar e totuşi ciudat că toate cele trei mari erori comise sâmbătă au favorizat-o pe Dinamo. Dinamo! Un nume care a apărut de multe ori în dreptul greşelilor de arbitraj de pe lista şi din cariera lui Tiberiu Lajos. Când Moţi bate mingea cu mâna, ca la fileul din curtea şcolii, şi nu dai penalty, înseamnă că eşti în cea mai proastă zi posibilă. Când ierţi aceeaşi echipă, Dinamo, de alte două eliminări, atacul lui Papa Malick fiind periculos şi la arte marţiale, înseamnă că, da, conducerea „câinilor” ţine în lesă şi Comisia de Arbitri. Gigi Becali are dreptate. Cu arbitraje scandaloase precum cel de sâmbătă, CFR, Timişoara, Rapid ori Steaua pot lupta pentru locul 2. „Faceţi loc, trec câinii roşii…”, vorba imnului. Bine măcar că dinamoviştii nu şi-au pierdut umorul. Ca să abată atenţia, cuplul Borcea – Turcu a deschis un război cu braşoveanul Dinu Gheorghe, iar Rednic a pus prestaţia lui Lajos pe seama terenului! Până la urmă, arbitrul plăteşte prin reţinerea de la delegări. La fel de scandaloasă ca prestaţia lui Lajos e însă evoluţia lui Dinamo. O echipă terfelită de o alta aflată cu retrogradarea la gât, iată cine va merge la toamnă în Liga Campionilor. Acolo, nici măcar Tiberiu Lajos nu o va mai salva pe Dinamo!

Când Mirel Rădoi a lăsat Steaua pentru Al-Hilal, fotbalul românesc a rămas cu gura căscată. Şi-a revenit repede, îmbălsămat de asigurări că Arabia Saudită nu mai e ce-a fost, că povestea cu Neaga izgonit fiindcă n-a pupat mâna şeicului e pură fantasmagorie şi alte bla-bla-uri de conjunctură. După ce Olăroiu a dat cu tricoul stăpânilor în fasole, a ieşit la suprafaţă toată mândreţea de Arabia Saudită. „Kuzmin” a comis-o, uitând că ţâfna afişată în spaţiul delimitat de Liga lui Mitică şi Palatul lui Gigi Becali trebuia abandonată pe aeroportul din Riad, locul unde vii dacă-ţi asumi pericolul şi pleci dacă te lasă ei. Într-adevăr, în Arabia Saudită e libertate. Cu puţin timp în urmă, o femeie violată de doi arabi a fost pedepsită fiindcă i-ar fi ademenit pe nemernici. A primit niscaiva închisoare plus una sută de lovituri de bici. Ce lume modernă! După tărăşenia cu tricoul azvârlit de Olăroiu, presa de la Riad a primit o indicaţie: numele românului nu mai poate fi pomenit nici măcar de rău. Asta da libertate de exprimare! Uite, la FRF e democraţie. Marian Iancu îl atacă pe Mircea Sandu după ce şeicul federal îi poartă sâmbetele pe la FIFA, UEFA şi TAS. I s-a interzis lui Iancu dreptul la cuvânt? Nici vorbă. A primit într-un an amenzi de vreo 10 miliarde, iar mitraliera de vot se pregăteşte să-l declare persona non grata. Naşule, e puţin! Legaţi-l la stâlpul caznelor şi ardeţi-i măcar 50 de lovituri de bici!

Toată iarna s-au făcut calcule şi, potrivit socotelilor respective, cea mai îndreptăţită echipă să le sufle „câinilor” titlul de sub nas ar fi fost CFR Cluj. Dar la cum s-a prezentat campioana în faţa unei, deja, retrogradate, Dinamo poate dormi liniştită. Clujenii s-au întors la jocul împotmolit şi la întâmplare de acum un an, când avansul liniştitor în faţa Stelei se topise sub greutatea valizelor şi a propriilor erori. La cum stau lucrurile în fotbalul nostru, sunt şanse mari ca performanţa clujenilor de anul trecut, un titlu plecat în afara Capitalei după 17 ani, să rămână multă vreme un reper şi cam atât. Poate Timişoara să vină din urmă, dar asta depinde mai ales de ce se va decide pe 2 aprilie, când TAS va judeca apelul în cazul celor 6 puncte. Pentru Balint a fost un început bun. Se vorbeşte de o victorie cu noroc, dar despre ce noroc poate fi vorba când Poli, după Brezinsky, l-a pierdut pentru tot sezonul pe Goga? Alt pol de interes l-a reprezentat Craiova. Aceeaşi poveste veche, aceeaşi placă zgâriată. E drept că ajutaţi de pistolarul Corpodean, oltenii mai demonstrară o dată că acolo mai mult se vorbeşte decât se construieşte. O echipă frumoasă, pe care o ia cam des gura înainte.