Ani la rând, mai ales după ce Generaţia de Aur a pus ghetele în cui, Mircea Sandu s-a îmbăţoşat cu regulamentele create de el şi de echipa sa. O vreme a ţinut. Când nu mergeau comisiile, s-a mai obţinut o calificare. Când n-a mers echipa naţională, au mai „vopsit-o“ echipele de club. Sub domnia lui Ion Crăciunescu a mai funcţionat arbitrajul. Azi, baraca lui Mircea Sandu ar putea agăţa plăcuţa pe care scrie, clar şi simplu, „faliment”. După ce Comisia Centrală a Arbitrilor şi-a tras câteva perechi de cătuşe pe post de emblemă, după ce echipa naţională a fluturat năframa predării la jumătatea calificărilor, a venit şi aberaţia Comisiei de Disciplină.

Forul condus de onorabilul domn Cernat a călcat în picioare regulamentul, oricum neclar şi interpretabil, principiile şi respectul faţă de competiţie, declarând, în hazul general, că o semifinală de Cupa României se va disputa cu porţile închise. Nu orice meci, ci chiar Dinamo – Timişoara. În loc să o pedepsească pe Dinamo pentru sloganurile rasiste în „sfertul” cu Rapid, forul domnului Cernat a pus la zid mai degrabă fanii Timişoarei, văduviţi în a-şi susţine echipa la un meci, totuşi, pe teren neutru. Cristi Borcea pălăvrăgea ceva despre cei „15.000 de fani dinamovişti care veneau la Cluj”. Mira-m-aş! Dinamo n-a mai avut 15.000 de fani proprii de la meciul cu Lazio! La urma-urmei, tare de tot, domnul Cernat. Dintr-o lovitură a pedepsit şi fanii ambelor echipe, şi spectatorii din Cluj, şi spiritul Cupei României!

Stenogramele livrate ieri de DNA sunt mai acuzatoare la adresa lui Florin Prunea decât a lui Corpodean. Când Prunea îl anunţa pe Cornel Penescu despre faptul că va fi arbitrat la un meci de Martiş şi că va avea grijă să vorbească şi el cu arbitrul, s-a mai trecut cu vederea. Călcase şi eroul de la Cardiff o dată pe bec. E drept, destul de grav.

Ieri a apărut convorbirea în care, atenţie, şeful Departamentului Internaţional i-l recomanda lui Penescu pe Corpodean la un meci cu Vasluiul. Coincidenţa naibii, Corpodean chiar a condus acel meci. Iar acel meci l-a condus pe cel mai controversat arbitru al ultimului deceniu în arest. Întâi Martiş, acum Corpodean… Or mai fi, Florine? Te şi întrebi cine făcea până la urmă delegările. „Vâlcea“? Prunea? Alţii? „E normal să răspund la apelurile preşedinţilor de club“, încearcă Prunea să ascundă mizeria, închipuindu-şi că mai sunt fraieri dispuşi să-l creadă. E normal să răspunzi, Florine! Dar să le indici pentru ce arbitri să facă intervenţii şi să-i anunţi că „o să vorbesc şi eu cu ei“, s-ar putea să fie, Doamne fereşte, penal. Remarcabilă detaşarea cu care Mircea Sandu priveşte dezastrul.

Şefii arbitrilor, mai mulţi arbitri şi capi ai FRF au intrat în laţ, iar bossul federal se plângea zilele trecute la OTV că „ţara asta n-are nici măcar o sală de sport“. După priceperea cu care se spală pe mâini, Mircea Sandu are de ieri un contracandidat puternic: Florin Prunea.

Poveştile „lotului Penescu”, eliberarea lui Gigi Becali şi Sărbătorile de Paşti aproape că au trecut în uitare ştirea potrivit căreia Mircea Lucescu a refuzat oferta de a prelua echipa naţională. Elegant, dar ferm. „I-am făcut o ofertă de nerefuzat”, obişnuia să spună Vito Corleone în „Naşul”. Probabil că Mircea Lucescu refuzase oferta dinainte chiar ca Ionuţ Lupescu, trimisul „Naşului” de la FRF, să ajungă la Marsilia. A şi recunoscut că a cerut un răgaz de câteva zile doar din politeţe. Atât de tentantă a ajuns echipa naţională a României, încât Lucescu a acceptat să vină la o cafea doar din politeţe. Chiar şi salariul era neatrăgător pentru un antrenor precum Lucescu, pentru proiectul de reconstrucţie şi pentru trâmbiţata reţetă pe care federaţia o adună cu marketingul: 500.000 de euro, exact cât clauza lui Piţi! Relaţia Mircea Lucescu – echipa naţională a fost ca în povestea aceea, când a vrut el, n-a vrut ea, şi când ar fi vrut ea, n-a mai vrut el. În anii de după „Generaţia de Aur”, Lucescu era pus în geam de capii federali, dar atât. La echipa naţională venea, de fiecare dată, altcineva. „Sunt prea bătrân… Şi nici echipa naţională nu mai e ca pe vremea mea”, a spus „ţarul” de la Doneţk. Cândva, la „Replay”-ul de pe TVR 2 s-au difuzat imagini de pe „vremea” lui Lucescu. Lotul de la Euro 1984 la un grătar în mijlocul naturii. Azi, până şi secvenţe de genul acela ar fi greu de obţinut. Prin negura de la Bamboo sau de la Quando se filmează cam greu.

Interesantă conferinţa de presă a preşedintelui onorific al FRF. Cum, nu e onorific? N-o fi, dar aşa pare. Vorba lui Gică Popescu, de echipa naţională nu se ocupă, de arbitri nu, de comisii nu, atunci de ce se ocupă Mircea Sandu? Uite, nici măcar să-i înveţe pe fluieraşii anchetaţi să fie „deştepţi“ n-a fost în stare! În faţă la Casa Fotbalului, procurorii au răsărit mai des ca firele de iarbă, dar mai-marele federaţiei pare că n-a aflat. Căutaţi vinovaţii, zice Mircea Sandu! Aha! Timp de 20 de ani el n-a avut timp. Dar vinovaţii pentru cel mai ruşinos parcurs al echipei naţionale din toate campaniile de până acum, tot procurorii să-i găsească? Avem un fotbal în care întrebarea cel mai des folosită este: „Azi pe cine mai ridică?“. Un fotbal care a luat o sută de milioane de euro pe drepturile TV ale primei ligi, dar care oferă cele mai spectaculoase meciuri la DNA, nu pe teren. Iureşul a picat la ţanc. Luna viitoare, FRF dă bairam mare cu ocazia centenarului. 1909 - 2009, ce secol de împliniri măreţe! Vor veni boşii de la FIFA şi UEFA. Mircea Sandu le va vorbi despre finala de la Sevilla, despre „Generaţia de Aur“, despre noul stadion, despre familia fotbalului. N-ar fi rău să strecoare în filele discursului şi niscaiva fragmente din rechizitoriile DNA. Să vadă şi boierii de la Nyon că fotbalul românesc e nemilos cu corupţii!

Bătea spre miezul nopţii. Pe ecrane, la emisiunile de ştiri sau la cele de analiză, curgeau fazele măcelului de pe Dinamo. Jucătorii Vasluiului cădeau ca odinioară turcii în filmele cu Cozorici în rolul lui Ştefan cel Mare. În careu, la marginea careului… Haţegan lăsa jocul să meargă. Vasile Turcu striga la „Recursul etapei” către Marian Iancu: „Ce vă pasă de Dinamo?”. Noroc că patronul Timişoarei l-a pus la punct, sec: „Ne pasă”. Şi chiar ne pasă. La Mediaş a apărut Lajos. Cu Otopeni, Marius Avram. Acum, Haţegan. E prea mult. Adrian Porumboiu propunea ca prima de victorie să n-o mai ia jucătorii dinamovişti, ci Cristi Borcea. Te uiţi pe foaia de joc. Borcea n-a fost nici măcar rezervă. „Vedeţi-vă de propriile echipe!”, îndemna domnul Turcu. Să fim înţeleşi, Dinamo nu e un etalon, e doar ultimul exemplu. Surpriză! Ieri-dimineaţă, băieţii de la DNA au încălcat regulamentul şi legile nescrise ale fotbalului românesc. Au dat buzna. L-am văzut pe Cornel Penescu luat cu duba, pe Gheorghe Constantin la fel. Poate s-a început cu peştii mai mici, cum a spus Porumboiu. Dar poate că scafandrii de la DNA vor căuta şi în apele adânci. Important e că s-a stârnit panica. Începând de ieri, rechinilor fotbalului le va fi frică. După atâta amar de vreme în care jocurile s-au făcut prin birouri şi prin cotloane, în care tactica au stabilit-o preşedinţii şi oamenii în negru, va veni ziua în care meciurile se vor juca, în sfârşit, pe teren.

Ieri, în ziua în care România s-a conectat la procesul lui Becali, o ştire, de fapt ştirea zilei, s-a strecurat cu greu. La Constanţa, la vreo 200 de kilometri de locul care a captat atenţia precum odinioară mineriadele, un om „cu 17 clase sub Piţurcă” şi „nici la unghia mică” a celui care a făcut praf echipa naţională a lansat o academie de fotbal. Conferinţa de presă a respirat siguranţă, încredere şi proiect temeinic. Într-un moment în care cuvântul „criză” ne face praf somnul, vocabularul şi gândurile, Gică Hagi investeşte 10 milioane de euro în copii şi juniori. Într-o ţară disperată după cât a mai scăzut metrul pătrat şi în care baronii prezidenţiali şi de tot felul adulmecă tunuri imobiliare, Hagi a cumpărat cu banii lui 7 hectare ca să construiască nu vile, ci terenuri de fotbal. Într-un fotbal în care toţi scăpătaţii au răguşit vorbind despre grija faţă de copii şi juniori, cel mai mare fotbalist român îşi riscă averea ca să construiască în domeniul în care alţii doar bat câmpii. Nu-i va fi uşor. Se vor găsi destui care-şi vor râde în barbă. Poticnelile inevitabile vor fi urmărite cu lupa. Succes, Gică! De ieri mai avem o speranţă că fotbalul românesc poate vorbi despre viitor.

Mircea Sandu a urcat pe capra FRF în august 1990. Au fost nişte alegeri controversate, girate din umbră de Mircea Angelescu, tartorul de atunci al fotbalului românesc. Victima s-a numit Mircea Pascu, cel care câştigase, de fapt, în februarie acelaşi an, primul şi singurul scrutin liber de la FRF. Au mai fost niscaiva alegeri libere la FRF, tocmai în 2005, dar s-au lăsat cu un compromis. Rezultatul îl vedem azi. Mircea Sandu e tot acolo. Lângă el, aşa-zişii „lupi tineri” Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea. Din 1990 încoace s-a răguşit despre proiecte. Proiectul a fost unul singur: Generaţia de Aur. Când Hagi & Popescu au pus ghetele în cui, măreţele proiecte au luat sfârşit. S-a mers la plesneală, s-a jucat la cacealma. Din când în când, ne-au mai păcălit. Acum, Lituania, Franţa, Serbia şi Austria au venit cu nota de plată. Scump! N-a lipsit mult să plătim şi în Feroe. În negura comandată de Piţurcă şi de echipa federală a apărut piteşteanul Tănase, iar selecţionerul a dat să-l revendice. Ar fi culmea! Lasă-l în pace, domnule Piţurcă! Măcar să ne iluzionăm că există viaţă şi după dezastru.
P.S. La conferinţa de presă organizată pentru Cupa care-i poartă numele, Gică Hagi a vorbit despre Cristi Tănase mai mult decât o va face Piţurcă toată viaţa. În aceeaşi zi, Gigi Becali a fost săltat cu mascaţii, pentru o poveste încurcată cu sechestrări de persoane. Pentru blasfemiile pe care le aruncase recent la adresa lui Hagi trebuia chemată ambulanţa.