La 20 de ani după căderea lui Ceauşescu, spiritul cizmarului trăieşte prin Mitică Dragomir. Acest individ unsuros, care-şi dă ochii peste cap cu viteza unui flipper stricat şi care s-a autointitulat Don Corleone, ce blasfemie!, a călcat alaltăieri peste faptul că Mircea Sandu se reface pe un pat de spital la Nisa şi a dat buzna într-un Comitet Executiv. De ce blasfemie? Don Corleone era un personaj de film. Mitică e o caricatură. Nici măcar reuşită. Corleone era un şmecher. Dragomir e o reptilă gata să-şi recompună coada după cum îi dictează şefii lui, vătafii de cluburi. Mitică nu e şeful preşedinţilor, aşa cum vrea el să creadă, ci valetul lor. „Vreţi să reducem cu 50 la sută contractele fotbaliştilor? Vineee băiatul!“. Cică e caz de forţă majoră pe criza asta. Ce mazetă de preşedinte! Bine, e preşedintele LPF pe care preşedinţii mucegăiţi de pe la cluburi îl merită.
Data strigării pentru şefia FRF, altă cacealma. S-a fixat prin decret ziua de 25 ianuarie 2010. „Sunt 15 zile pentru campanie“, a socotit de la Nisa eternul Mircea Sandu. Aferim! Bine, nu-l plângem pe Gică Popescu. Are experienţa trecutelor alegeri în care i-a dat broboane reci eternului. Mai rău e la Costi Iacov. La alegerile pentru Cotroceni a fost un tip, Ninel Potârcă, cu vreo 0,1 la sută din sufragii. Groparul lui FC Naţional se plânge, pe bună dreptate, că-l arde timpul. Costi, să n-ajungi un Ninel Potârcă al Casei Fotbalului!

Dacă privim la Rapidul de azi, imaginea lui Nicolae Manea ar putea fi cusută pe tricouri, în chip de emblemă. E în Giuleşti de când lumea, pare doar cu puţin mai tânăr decât locomotiva care păzeşte peluza dinspre Teatru. Într-unul din cei mai grei ani, când Planeta se scufundă, iar cardurile jucătorilor sunt respinse de bancomat cu menţiunea „fonduri insuficiente”, Rapiduleţul e la 3 puncte de lider. Sunt multe voci care spun că trupa lui Manea a jucat fotbalul cel mai frumos. A lui Manea şi a lui Hizo, ca să fim corecţi faţă de antrenorul acela cu laptop şi părul alb, pe care George Copos nu s-a sfiit să-l măscărească în crucea nopţii după eliminarea din Cupa României. Revenind la Nicolae Manea, fostul şi viitorul antrenor al giuleştenilor, fiindcă Manea se va mai întoarce pe bancă, nicio grijă, a fost întrebat la o emisiune dacă regele savarinelor va pleca de sub Pod. „Domnul Copos a plecat deja. S-a dus până la Crowne Plaza. Se va întoarce, staţi liniştiţi”, a răspuns el, cu vocea şi stilul său hâtru şi inconfundabil. Acelaşi stil care l-a făcut să se retragă printr-un simplu „mulţumesc, îmi ajunge”, după unul dintre cele mai frumoase sezoane de toamnă trăite de Rapid. S-a retras, vrând parcă să ne arate că fotbalul încă mai e şi altceva decât jocul acela „de golani”, ori că pe Planeta asta mai sunt şi boieri adevăraţi.

Alt adevărat e Dan Petrescu. Din alt aluat, dar la fel de lăudabil. Urlă la arbitri, îi ia pe ziarişti peste picior, îşi mai biciuieşte jucătorii, se schimonoseşte, ţipă, însă îţi vine să-ţi scoţi pălăria în faţa lui ca atunci când i-a răstignit pe Seaman sau pe Meola. Tipul acesta neliniştit şi nesuferit a luat campionatul cu Urziceni, a lăsat Liga Campionilor cu gura căscată după ce a înhăţat opt puncte de la Sevilla, Stuttgart şi Rangers, şi iernează pe primul loc la umăr cu CFR şi Steaua. O fi el nesuferit, dar e şi meseriaş dat naibii!

De obicei, echipele româneşti merg în cupele europene cu gâtul pe butuc. Unirea s-a dus la Stuttgart visând la primăvara Champions League cu uşurinţa cu care copiii visează la jucăriile de la Moş Crăciun. Dincolo, Christian Gross i-a avertizat pe nemţi că va „exploda” dacă elevii lui vor pierde în faţa unui adversar considerat de el „mult mai slab”. Asta a fost un fel de pregătire psihologică. Cei de la Stuttgart au priceput mesajul celui care le era antrenor de trei zile şi au încheiat socotelile unui meci crucial în minutul 11, minutul în care Pogrebnyak a luat la mişto una dintre cele mai sigure apărări din Liga lui Mitică, o apărare, e drept, ciuntită serios miercuri seară. Din păcate, în stil clasic, Unirea a încheiat cel mai frumos sezon românesc de Liga Campionilor cu un car de probleme. Varga a fost ţinut rezervă pe motiv de indisciplină. Viitorul lui Dan Petrescu e şi el incert. La Urziceni sau în alte zări? Bucşaru şi-a căptuşit conturile golite de criză cu milioanele de la UEFA, dar investiţiile în echipă sunt mai nesigure decât leul în faţa euro. Chiar şi în jurul lui Mihai Stoica apar variante precum Vaslui sau chiar Steaua! Ar fi păcat ca perioada care va urma pentru Urziceni să depindă prea mult de eşecul de pe „VfB Arena”. E fotbalul românesc plin de exemple cu echipe care suspină privind tablourile din care reiese că au dansat un sezon sau două. Dar poate că Dumitru Bucşaru, Petrescu şi MM s-au convins deja că există viaţă şi după Stuttgart. Şi că victoria de la Glasgow ori succesul cu Sevilla nu au devenit încă piese de tablou.

Dinamo a început prost sezonul şi, vorba lui Murphy, îl termină şi mai prost. Astă-vară a instalat un antrenor ale cărui merite au fost faptul că a câştigat pariul cu cei care-l bănuiau că nu-l va apuca startul campionatului şi, bineînţeles, „Minunea de la Liberec”.

Acum, echipa termină turul în genunchi, cu un antrenor care provoacă pariuri dacă-l va găsi 2010 tot în „Ştefan cel Mare” plus tinicheaua legată de coadă cu tentativa de blat. Adevărul, domnule Borcea, merita riscul. Trebuiau luate măsuri, doar jucaţi împotriva unei grupări de temut a fotbalului românesc, Astra. Acum, serios vorbind, la ce mai joacă Dinamo, şi Astra e o forţă. S-a văzut pe teren şi, mai ales, la final, pe tabelă.

Probabil se va aştepta ultima etapă, iar în „Ştefan cel Mare” va urma celebra analiză. Se va trage linie. „Aşa nu se mai poate”, va grăi Cristi Borcea. „Am asigurat echipei tot confortul necesar pentru performanţă”, îl vom auzi, în sfârşit, pe domnul Badea. „Primele erau la zi”, va rosti domnul Turcu, unul dintre cei care mai dau bani pe acolo. Păcăleala va înflori, stadionul va continua să se golească. Iar la primăvară o vor lua de la capăt. Vis de preamărire, ochii pe arbitraje, pe comisii şi pe jucătorii împrumutaţi altor echipe. Cam aşa se scrie an de an istoria în „Ştefan cel Mare”.

Primirea de care a avut parte Universitatea Craiova la Turnu Severin nu trebuie să mire. Prin 1997, după incidente la un meci cu Sportul, în Bănie, arena „Ştiinţei” a fost suspendată mai multe etape de comisiile FRF. Îmi aduc aminte că la şedinţa la care s-a luat în discuţie ce se întâmplase la meciul cu Sportul, echipei i-au fost suspendaţi şi mai mulţi jucători, oltenii au venit la Bucureşti cu autocarul! A făcut epocă printre jurnalişti o replică a lui Ionuţ Luţu. La finalul şedinţei, Silvian Cristescu l-a întrebat: „Şi cu noi doi ce se întâmplă?”. La care Luţu a răspuns repezit, în stilul lui clasic: „N-ai auzit? Ne-a clacat! Aşa a zis, că se clachează cazurile Luţu şi Cristescu”. Asta după ce Florin Gâtejan, cred că el, anunţase cu câteva minute înainte că „se clasează cazurile Luţu Ionuţ şi Cristescu Silvian”… Două sau trei meciuri, Craiova a jucat la Severin. A jucat şi la Târgu Jiu, şi la Petroşani… La Severin, arena a fost mereu plină. Echipă iubită mereu, „Ştiinţa” a atras atunci şi mai multă simpatie. Plecase în pribegie cu zeci de mii de oameni după ea. Atunci a forţat-o federaţia. Azi o îndeamnă patronul. Declaraţia de ieri a lui Mititelu, „Sper ca şederea noastră aici să nu fie aşa lungă”, lasă loc de-ntors. Probabil că Universitatea va continua să joace în Bănie. Deşi echipa n-a fost vreodată breloc politic, unul dintre candidaţii la preşedinţie, e vorba de Geoană, şi-a făcut campanie pe spinarea ei. Pe site-uri se lăfăie şi o imagine cu Geoană şi Mititelu, coloraţi cu câte un zâmbet care l-ar face invidios şi pe Ion Iliescu, înconjuraţi de fotbaliştii olteni. Se zice că, în mare criză financiară, jupânul Craiovei aşteaptă scorul de duminică. El e gata să mai bată un record. Pe zecile de mii de fani din Craiova i-a amăgit până acum cu promisiunea rezultatelor. Pe cei de la Severin îi va amăgi cu mutarea echipei.