La ultima conferinţă de presă a lui Dan Petrescu în calitate de antrenor al Unirii Urziceni, undeva între Crăciun şi Revelion, Mihai Stoica i-a mulţumit tehnicianului pentru tot ce se întâmplase la echipă în ultimii ani şi a cerut presei să considere că Petrescu şi-a încheiat misiunea. La rândul lui, apărătorul Generaţiei de Aur a sugerat jurnaliştilor să nu mai facă pe viitor comparaţii între perioada cu el şi cea viitoare, fără. Obişnuiţi însă cu imaginea celui pe care gazetarii ruşi l-au numit „agentul Mulder” lipită de numele şi destinul Unirii, ziariştii români au discutat la conferinţa de prezentare a lui
Ronny Levy mai mult tot despre fostul antrenor! Chestia a şi fost taxată de MM Stoica, pe bună dreptate şi după ideea lui „ce-a fost, a fost”. Despre israelianul care peste o lună fără două zile se va aşeza pe banca de pe „Anfield” aflăm că face antrenamente la finalul cărora elevii aplaudă, ca pe vremuri, la orele de sport. Sau că dialoghează permanent cu ei, precum dirigintele abia ieşit din facultate. Cel puţin asta e prima impresie. Sigur că Bilaşco nu va uita să dea goluri surprinzătoare pentru faptul că Petrescu a plecat, şi nici Apostol nu va fi mai puţin luptător doar din acelaşi motiv. Dar ne amintim de ieşirile lui Dan, de reacţiile sale din timpul meciurilor, cred că Halagian îşi muşca buzele de invidie, sau de celebrele sale declaraţii. „Nu i-am mai muştruluit, i-am lăsat să văd de ce sunt în stare” sau „în ritmul ăsta, nu mai facem niciun punct”, spunea la supărare învingătorul lui Seaman. Ronny Levy pare din alt aluat. La Urziceni s-a făcut treabă cu cravaşa. Să vedem dacă merge şi cu zăhărelul.

Universitatea Craiova a renăscut în ultimii ani mai abitir decât Sergiu Nicolaescu în filmele cu Paraipan şi Semaca. Ani la rând, mai ales după ce a fost înhăţată la preţ de tarabă de Adrian Mititelu, defuncta campioană a unei mari iubiri s-a luat în piept când cu Steaua, când cu Dinamo, când cu toţi deodată.

Patronul i-a fixat obiective în care nu credea nici el. Ba Liga Campionilor, ba Cupa României, ba vreo cinci sau şase titulari în echipa naţională. Antrenorii se schimbau ca-n târgul de săptămână, iar jupânul, acompaniat de lăutarii cu pix, decreta: „Ăsta-i omul care ne trebuie. Moarte Bucureştiului!” Alaltăieri a descălecat în Bănie un tip, Mark Wotte pe numele lui. Prilej de miştouri, dătător de speranţe, fabricant de iluzii.

Surpriză! La primul antrenament, olandezul a grăit în română. Asta după ce Nicolo Napoli, cel mai merituos stranier dintre juveţi, se folosea de translator şi când arunca peste umăr câte un „ciao!”. Mai mult, noua speranţă de preamărire a ghicit, ai naibii olandezii ăştia, şi numele fiecărui jucător. Un profesionist carevasăzică. Exact ce-i lipsea Craiovei. Sau, Doamne fereşte!, exact ce nu avea nevoie.

Fiindcă profesioniştii ăştia pun condiţii. Cer respect, vor să nu te bagi peste munca lor, pretind salarii la zi pentru ei şi pentru fotbalişti. Asta cică la Craiova e cam greu. Paporniţa e goală, portăreii bat la uşă, spectatorii au fugit, iar de socoteala politică a lui Mititelu, „votaţi cu olteanul nostru Mircea Geoană”, s-a ales praful. Măcar de s-ar fi ales Craiova şi fotbalul nostru cu un antrenor valoros. Bine aţi venit, neică Wotte!

Pe vremuri, vremurile de aur ale comunismului şi ale fotbalului din „Ştefan cel Mare“, exista o competiţie. Se numea „Tânărul dinamovist” şi orice mic fotbalist care visa în alb şi roşu îşi dorea să participe la ea, dacă nu chiar s-o câştige. Anii au trecut, comunismul a căzut, unii pretind că nu şi Securitatea, iar „Tânărul dinamovist”, varianta-fotbal, s-a desfiinţat. Surpriză! Sunt semne că e pe cale să reapară. Competiţia nu, dar măcar sintagma.

Şi vom avea parte de ditamai „tinerii dinamovişti”! Toţi, unul şi unul. Cică acţionarii din „Groapă“ se pregătesc să ia în custodie grupele de copii şi juniori de la Dinamo. Pe persoană fizică, vorba lui Costi Iacov, care a folosit termenii respectivi acuzându-l pe Mircea Sandu că a trecut FRF-ul în ograda proprie. Aşadar, „societatea” dinamovistă nu mai poate finanţa viitorul alb-roşu, dar pleiada de acţionari, da! Probabil că onorabilul domn Badea le va oferi juniorilor know-how-ul. Plus că, o imprimantă, o tastatură, acolo, tot se vor găsi. Cristi Borcea va asigura vestimentaţia. Nu, nu cea de joc, cea de protocol. La câte cravate, cămăşi şi sacouri alb-roşii are, nu vor fi probleme. Are şi în dungi, şi cu picăţele, orice. Vasile Turcu le va pune în mână mistria şi canciocul.

Trece ea criza şi să vezi cum vor înflori construcţiile! Va fi cerere mare de mână de lucru. Cum ar veni, aşa mândreţe de acţionari nu pot subvenţiona grupele de copii şi juniori laolaltă. O vor face pe cont propriu. Care pe care. Până acum, protejaţii lui Badea se duelau cu finii lui Borcea şi preferaţii lui Turcu.

De acum, gata, fiecare cu copiii lui! În acelaşi timp cu reorganizarea dinamovistă, Steaua anunţă reduceri drastice în bugetul academiei de copii şi juniori. Povestea seamănă cu scena din „Crucea de piatră”. La final, marele Gheorghe Dinică apare înconjurat de droaia de copii proprii. Simţind cum vin ruşii cu camioanele, celebrul actor îşi priveşte trist plozii şi pune verdictul: „Ce viitor vă aşteaptă, băăă!”.

Anunţul previzibil făcut miercuri de Gică Popescu, de a nu candida la preşedinţia FRF, transformă scrutinul de pe 25 ianuarie în ceea ce şi-a dorit însuşi Mircea Sandu: un simulacru. Nimic altceva decât o formalitate, nici măcar interesantă, plus un prilej pentru tradiţionalul grătar udat cu vin de Lechinţa, tata Jean să trăiască, şi organizat în cadrul primitor, asta chiar că-i bună, al Academiei de la Mogoşoaia. Acolo de unde ar trebui să răsară ziua de mâine a fotbalului nostru, dar de unde nu se vede decât fumul gros al mititeilor federali. La conferinţa de presă în care a zugrăvit, dur şi corect, peisajul păstorit de Naşu’ şi de Dumitru Dragomir, fostul căpitan al Barcelonei a parafrazat o declaraţie a preşedintelui reales. „Fotbalul românesc va intra în criză”, spusese Mircea Sandu, uitând să adauge că, din punct de vedere al crizei, fotbalul nostru o luase cu mult înaintea celei globale. „Sunt convins că va urma o criză foarte mare”, a spus Popescu, legând fenomenul de realegerea pentru următorii patru ani a lui Sandu, care va aduna astfel un sfert de veac în jilţul de preşedinte. Zeci de cluburi aflate în criză financiară se vor încuscri cu un om aflat de foarte mulţi ani în criză de proiecte şi de idei. Şmecheriile comisiilor vor bălti mai departe, arbitrajele după ureche şi după interese vor continua, ambiguitatea regulamentelor va rânji cu toţi colţii. Apropo de arbitraje, se aude că dopul de la şampania noii candidaturi a Naşului va pocni duminică, la Cluj, în bârlogul grupării pentru care în mai multe rânduri fluieraşii au pus umărul, amintind de anii Victoriei sau ai Flacărei Moreni. Până la urmă, totuşi, 25 ianuarie 2010 va fi o dată cu semnificaţie. În acea seară, la Lisabona, doi fotbalişti români, Hagi şi Gică Popescu, vor juca un meci caritabil, făcând parte din echipa prietenilor lui Ronaldo şi Zidane. Tot e ceva.