Pe parcursul meciului cu Roma, Costi Mocanu a făcut un bilanţ sentimental al participării CFR-ului în Ligă. Faptul că la Cluj au venit Gourcouff, Drogba şi Totti, victoria de la Roma, stadionul cel nou răsărit în Gruia. Şi ar mai fi ceva. Nu se leagă numai de sezonul petrecut în Ligă, e chiar mai mult de atât. Eugen Trică. Pe vremea când juca la Craiova, a fost unul dintre preferaţii lui Alesanco. Jose Ramon Alesanco, unul dintre căpitanii Barcelonei lui Cruyff, dacă asta are vreo importanţă. Trică s-a întors acum un an şi jumătate în România ca să devină campion cu CFR şi să fie jucătorul determinant la o echipă cu multe milioane de euro în coadă. „Olimpico” a visat multă vreme urât după pasele decarului de la Cluj. Eugen, când Anorthosis Famagusta, echipă care a băgat frica-n oasele trio-ului Inter - Werder Bremen - Panathinaikos, umblă după tine, înseamnă că vei avea ce să povesteşti la bătrâneţe nepoţilor!

O expresie tocită care dă des cu capul de pereţii fotbalului nostru ne spune că un campionat se câştigă mai ales învingând în meciurile cu echipele mici. Dacă aşa o fi, atunci Dinamo corespunde cel mai bine. Până la Timişoara, „câinii” muşcaseră doar din echipele mici. „Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor”, a schelălăit Cristi Borcea ani la rând. Lumea i-a lăsat, dar chiar şi în anii în care cucerea campionatul, Dinamo se lovea de poarta preliminariilor Ligii ca de zid. La anul, ajutaţi şi de coeficientul care a cocoţat România printre ţările a căror campioană prinde o strachină la masa bogaţilor, dinamoviştilor li se va face cu ochiul. Fiindcă, după cum merg lucrurile la intern, ei vor trece linia primii. Steaua bâjbâie, CFR gâfâie, Rapid piere între fălcile tandemului distrugător Copos – Taher. În condiţiile în care stadionul din Ştefan cel Mare ar însemna pentru echipele din Ligă doar o piesă de muzeu, precum locomotiva cu aburi, visul legendar al lui Borcea va prinde contur la Piatra Neamţ, se aude. Uite cum va intra Dinamo în Champions League la braţ cu Pietricica!

„S-a văzut cine joacă în Liga Campionilor şi cine nu joacă nici măcar în Cupa UEFA”, a proclamat Mirel Rădoi imediat după Dinamo – Steaua. Poate că Mirel are dreptate. Mai ales în ceea ce priveşte a doua jumătate a enunţului său. Dinamo nu joacă nici măcar în UEFA şi, după destul de multe voci, inclusiv a lui Cornel Dinu, nu prea joacă nici chiar în campionatul intern. Pe care îl domină totuşi şi iar ne zgârie auditiv certitudinea lui Dragomir, „avem un campiont dat dracului de puternic!“.

Problema, în cazul lui Rădoi, e dacă Steaua chiar joacă în Liga Campionilor. Corect e mai degrabă că Steaua participă în Ligă, Mirel! Graţie coeficientului şi calităţii de cap de serie, bravo ei, şi-a câştigat participarea, dar anul trecut a făcut un punct, iar anul ăsta, la jumătatea drumului, tot atât. Din trei meciuri, două vor fi afară. Cine ştie, o fi vreun avantaj, dacă ne amintim că în primul sezon, din cele trei din istoria recentă, rezultatele notabile au venit la Kiev şi la Lyon. Uite, mâine-seară, steliştii se întorc la locul faptei şi ar cam fi cazul să ne arate diferenţa dintre o echipă care participă şi alta care chiar joacă în Liga Campionilor!

În decembrie 1982, când Girondins Bordeaux a venit în România pentru „dubla“ cu Universitatea Craiova din Cupa UEFA, oltenii degustau zaibărul şi aşteptau, ca tot românul, Revelionul. Ca şi programul tv, Revelioanele erau în alb şi negru. Craiova a răstignit atunci pe Bordeaux, o echipă la care evoluau patru dintre muşchetarii care jucaseră cu jumătate de an în urmă celebra semifinală de Campionat Mondial dintre Franţa şi, pe atunci, Germania Federală. E vorba de Tresor, Tigana, Giresse şi Lacombe. În semn de omagiu pentru victoria Craiovei, în noaptea de Revelion, celebrul Amza Pellea şi-a construit obişnuita scenetă pe o întâmplare din meciul retur disputat în Bănie. Se făcea că la golul calificării oltenilor, marcat de Geolgău în prelungiri, Nea Mărin, personajul inventat de marele actor, aruncase cu căciula de bucurie şi făcea de data asta apel să şi-o recupereze. Anii au trecut. Acum două sezoane, Bernard Lacombe, director sportiv la Lyon, a venit în Ghencea pentru meciul dintre Steaua şi OL. A întrebat de Ilie Balaci, învingătorul său din iarna lui 1982. Ieri, Ilie Balaci a telefonat la ProSport să se intereseze unde stau lyonezii, ca să-şi poată vizita adversarul de altădată. Ce legătură are povestea asta cu CFR Cluj? Are. Poate că peste două decenii, când va veni în România, Gorcuff va întreba de Deac ori de Trică şi-şi va scoate, precum Lacombe, pălăria.

În 1982, când Bayern München a venit la Craiova, oltenii au dat năvală să vadă minunea, aşa cum o făceau odinioară pentru Petrache Lupu, la Maglavit. Se stătea până şi pe tampoanele trenurilor, ca la mobilizare. Acum, Breitner şi Rummenigge, doi dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-au dat Bayern şi Europa, au fost primiţi „la palat”, ca să admire construcţia şi să se delecteze cu friptură de miel. E şi asta o victorie pentru patronul Stelei, autodeclarat „fiu de oier”.

Din păcate pentru echipă, Steaua aduce în Liga Campionilor cu textul lozurilor răzuibile. „Mai încearcă o dată”. În primul an, a fost ruşinată de Real şi de Lyon. În cel de-al doilea, meciurile cu Arsenal şi Sevilla au avut altă desfăşurare, dar efectul cam acelaşi. Nici alaltăieri, cu maşinăria germană, n-am avut parte de un scenariu prea schimbat, deşi iluziile erau mari. Exact invers faţă de CFR, unde redacţiile scormoneau statisticile după scoruri-fluviu înainte de meci, pentru a dibui în toiul nopţii sertarul cu metafore. Vinovat, mai ales Culio, omul care la 19 ani încă se mai îndeletnicea cu mistria şi căruia ziarele i-au închinat paginile cu o generozitate apusă de la retragerea lui Hagi încoace.

CFR Cluj intră diseară în balul de lux al Ligii Campionilor. O competiţie care are propriul imn, în care toate meciurile încep în acelaşi moment şi în care UEFA îţi aduce în bătătură o armată de oficiali care te supervizează mai ceva ca Franco Frattini. Cu cinci ani în urmă, CFR lupta pe coclaurile Diviziei C. Iuliu Mureşan îşi amintea într-un interviu: „Jucam la Sărmăşag. Soare, vreme frumoasă. Terenul, însă, plin de bălţi! La un moment dat, gazdele au dat drumul la o bandă care transporta cărbune. Huruia înfiorător, ziceai că eşti într-un film de groază. Am pierdut cu 1-0”.

Acum un an, clujenii au ratat botezul cupelor europene. I-au ruşinat Anorthosis, azi colegă la balul Champions League, ca să vezi coincidenţă! Aşteptăm replica. Sigur că drumul din noroiul cu soare de la Sărmăşag la fracul celei mai valoroase competiţii intercluburi din lume e deja o victorie, dar a venit momentul ca jucătorii scumpi aduşi la CFR să scoată capul. Impactul e dur, numai că Pereira, Peralta ori Dubarbier trebuie să demonstreze că n-au venit la Cluj doar pentru războaiele din Liga lui Dragomir. Cu atât mai mult cu cât pe „Olimpico” nu e noroi şi, mai ales, nu huruie benzile transportoare.