Daniel Nanu

Ronny, băiat bun

Daniel Nanu — Tue, 19 Jan 2010 21:02:15 +0000

La ultima conferinţă de presă a lui Dan Petrescu în calitate de antrenor al Unirii Urziceni, undeva între Crăciun şi Revelion, Mihai Stoica i-a mulţumit tehnicianului pentru tot ce se întâmplase la echipă în ultimii ani şi a cerut presei să considere că Petrescu şi-a încheiat misiunea. La rândul lui, apărătorul Generaţiei de Aur a sugerat jurnaliştilor să nu mai facă pe viitor comparaţii între perioada cu el şi cea viitoare, fără. Obişnuiţi însă cu imaginea celui pe care gazetarii ruşi l-au numit „agentul Mulder” lipită de numele şi destinul Unirii, ziariştii români au discutat la conferinţa de prezentare a lui
Ronny Levy mai mult tot despre fostul antrenor! Chestia a şi fost taxată de MM Stoica, pe bună dreptate şi după ideea lui „ce-a fost, a fost”. Despre israelianul care peste o lună fără două zile se va aşeza pe banca de pe „Anfield” aflăm că face antrenamente la finalul cărora elevii aplaudă, ca pe vremuri, la orele de sport. Sau că dialoghează permanent cu ei, precum dirigintele abia ieşit din facultate. Cel puţin asta e prima impresie. Sigur că Bilaşco nu va uita să dea goluri surprinzătoare pentru faptul că Petrescu a plecat, şi nici Apostol nu va fi mai puţin luptător doar din acelaşi motiv. Dar ne amintim de ieşirile lui Dan, de reacţiile sale din timpul meciurilor, cred că Halagian îşi muşca buzele de invidie, sau de celebrele sale declaraţii. „Nu i-am mai muştruluit, i-am lăsat să văd de ce sunt în stare” sau „în ritmul ăsta, nu mai facem niciun punct”, spunea la supărare învingătorul lui Seaman. Ronny Levy pare din alt aluat. La Urziceni s-a făcut treabă cu cravaşa. Să vedem dacă merge şi cu zăhărelul.

Wotte, ultimul cartuş al Craiovei

admin — Thu, 14 Jan 2010 21:05:10 +0000

Universitatea Craiova a renăscut în ultimii ani mai abitir decât Sergiu Nicolaescu în filmele cu Paraipan şi Semaca. Ani la rând, mai ales după ce a fost înhăţată la preţ de tarabă de Adrian Mititelu, defuncta campioană a unei mari iubiri s-a luat în piept când cu Steaua, când cu Dinamo, când cu toţi deodată.

Patronul i-a fixat obiective în care nu credea nici el. Ba Liga Campionilor, ba Cupa României, ba vreo cinci sau şase titulari în echipa naţională. Antrenorii se schimbau ca-n târgul de săptămână, iar jupânul, acompaniat de lăutarii cu pix, decreta: „Ăsta-i omul care ne trebuie. Moarte Bucureştiului!” Alaltăieri a descălecat în Bănie un tip, Mark Wotte pe numele lui. Prilej de miştouri, dătător de speranţe, fabricant de iluzii.

Surpriză! La primul antrenament, olandezul a grăit în română. Asta după ce Nicolo Napoli, cel mai merituos stranier dintre juveţi, se folosea de translator şi când arunca peste umăr câte un „ciao!”. Mai mult, noua speranţă de preamărire a ghicit, ai naibii olandezii ăştia, şi numele fiecărui jucător. Un profesionist carevasăzică. Exact ce-i lipsea Craiovei. Sau, Doamne fereşte!, exact ce nu avea nevoie.

Fiindcă profesioniştii ăştia pun condiţii. Cer respect, vor să nu te bagi peste munca lor, pretind salarii la zi pentru ei şi pentru fotbalişti. Asta cică la Craiova e cam greu. Paporniţa e goală, portăreii bat la uşă, spectatorii au fugit, iar de socoteala politică a lui Mititelu, „votaţi cu olteanul nostru Mircea Geoană”, s-a ales praful. Măcar de s-ar fi ales Craiova şi fotbalul nostru cu un antrenor valoros. Bine aţi venit, neică Wotte!

Tinerii dinamovişti

admin — Tue, 12 Jan 2010 19:50:05 +0000

Pe vremuri, vremurile de aur ale comunismului şi ale fotbalului din „Ştefan cel Mare“, exista o competiţie. Se numea „Tânărul dinamovist” şi orice mic fotbalist care visa în alb şi roşu îşi dorea să participe la ea, dacă nu chiar s-o câştige. Anii au trecut, comunismul a căzut, unii pretind că nu şi Securitatea, iar „Tânărul dinamovist”, varianta-fotbal, s-a desfiinţat. Surpriză! Sunt semne că e pe cale să reapară. Competiţia nu, dar măcar sintagma.

Şi vom avea parte de ditamai „tinerii dinamovişti”! Toţi, unul şi unul. Cică acţionarii din „Groapă“ se pregătesc să ia în custodie grupele de copii şi juniori de la Dinamo. Pe persoană fizică, vorba lui Costi Iacov, care a folosit termenii respectivi acuzându-l pe Mircea Sandu că a trecut FRF-ul în ograda proprie. Aşadar, „societatea” dinamovistă nu mai poate finanţa viitorul alb-roşu, dar pleiada de acţionari, da! Probabil că onorabilul domn Badea le va oferi juniorilor know-how-ul. Plus că, o imprimantă, o tastatură, acolo, tot se vor găsi. Cristi Borcea va asigura vestimentaţia. Nu, nu cea de joc, cea de protocol. La câte cravate, cămăşi şi sacouri alb-roşii are, nu vor fi probleme. Are şi în dungi, şi cu picăţele, orice. Vasile Turcu le va pune în mână mistria şi canciocul.

Trece ea criza şi să vezi cum vor înflori construcţiile! Va fi cerere mare de mână de lucru. Cum ar veni, aşa mândreţe de acţionari nu pot subvenţiona grupele de copii şi juniori laolaltă. O vor face pe cont propriu. Care pe care. Până acum, protejaţii lui Badea se duelau cu finii lui Borcea şi preferaţii lui Turcu.

De acum, gata, fiecare cu copiii lui! În acelaşi timp cu reorganizarea dinamovistă, Steaua anunţă reduceri drastice în bugetul academiei de copii şi juniori. Povestea seamănă cu scena din „Crucea de piatră”. La final, marele Gheorghe Dinică apare înconjurat de droaia de copii proprii. Simţind cum vin ruşii cu camioanele, celebrul actor îşi priveşte trist plozii şi pune verdictul: „Ce viitor vă aşteaptă, băăă!”.

Apocalipsa după 25 ianuarie

admin — Thu, 07 Jan 2010 19:19:42 +0000

Anunţul previzibil făcut miercuri de Gică Popescu, de a nu candida la preşedinţia FRF, transformă scrutinul de pe 25 ianuarie în ceea ce şi-a dorit însuşi Mircea Sandu: un simulacru. Nimic altceva decât o formalitate, nici măcar interesantă, plus un prilej pentru tradiţionalul grătar udat cu vin de Lechinţa, tata Jean să trăiască, şi organizat în cadrul primitor, asta chiar că-i bună, al Academiei de la Mogoşoaia. Acolo de unde ar trebui să răsară ziua de mâine a fotbalului nostru, dar de unde nu se vede decât fumul gros al mititeilor federali. La conferinţa de presă în care a zugrăvit, dur şi corect, peisajul păstorit de Naşu’ şi de Dumitru Dragomir, fostul căpitan al Barcelonei a parafrazat o declaraţie a preşedintelui reales. „Fotbalul românesc va intra în criză”, spusese Mircea Sandu, uitând să adauge că, din punct de vedere al crizei, fotbalul nostru o luase cu mult înaintea celei globale. „Sunt convins că va urma o criză foarte mare”, a spus Popescu, legând fenomenul de realegerea pentru următorii patru ani a lui Sandu, care va aduna astfel un sfert de veac în jilţul de preşedinte. Zeci de cluburi aflate în criză financiară se vor încuscri cu un om aflat de foarte mulţi ani în criză de proiecte şi de idei. Şmecheriile comisiilor vor bălti mai departe, arbitrajele după ureche şi după interese vor continua, ambiguitatea regulamentelor va rânji cu toţi colţii. Apropo de arbitraje, se aude că dopul de la şampania noii candidaturi a Naşului va pocni duminică, la Cluj, în bârlogul grupării pentru care în mai multe rânduri fluieraşii au pus umărul, amintind de anii Victoriei sau ai Flacărei Moreni. Până la urmă, totuşi, 25 ianuarie 2010 va fi o dată cu semnificaţie. În acea seară, la Lisabona, doi fotbalişti români, Hagi şi Gică Popescu, vor juca un meci caritabil, făcând parte din echipa prietenilor lui Ronaldo şi Zidane. Tot e ceva.

Dragomir, caz de forţă majoră

admin — Tue, 22 Dec 2009 19:40:58 +0000

La 20 de ani după căderea lui Ceauşescu, spiritul cizmarului trăieşte prin Mitică Dragomir. Acest individ unsuros, care-şi dă ochii peste cap cu viteza unui flipper stricat şi care s-a autointitulat Don Corleone, ce blasfemie!, a călcat alaltăieri peste faptul că Mircea Sandu se reface pe un pat de spital la Nisa şi a dat buzna într-un Comitet Executiv. De ce blasfemie? Don Corleone era un personaj de film. Mitică e o caricatură. Nici măcar reuşită. Corleone era un şmecher. Dragomir e o reptilă gata să-şi recompună coada după cum îi dictează şefii lui, vătafii de cluburi. Mitică nu e şeful preşedinţilor, aşa cum vrea el să creadă, ci valetul lor. „Vreţi să reducem cu 50 la sută contractele fotbaliştilor? Vineee băiatul!“. Cică e caz de forţă majoră pe criza asta. Ce mazetă de preşedinte! Bine, e preşedintele LPF pe care preşedinţii mucegăiţi de pe la cluburi îl merită.
Data strigării pentru şefia FRF, altă cacealma. S-a fixat prin decret ziua de 25 ianuarie 2010. „Sunt 15 zile pentru campanie“, a socotit de la Nisa eternul Mircea Sandu. Aferim! Bine, nu-l plângem pe Gică Popescu. Are experienţa trecutelor alegeri în care i-a dat broboane reci eternului. Mai rău e la Costi Iacov. La alegerile pentru Cotroceni a fost un tip, Ninel Potârcă, cu vreo 0,1 la sută din sufragii. Groparul lui FC Naţional se plânge, pe bună dreptate, că-l arde timpul. Costi, să n-ajungi un Ninel Potârcă al Casei Fotbalului!

Boierul şi meseriaşul

Daniel Nanu — Wed, 16 Dec 2009 11:13:44 +0000

Dacă privim la Rapidul de azi, imaginea lui Nicolae Manea ar putea fi cusută pe tricouri, în chip de emblemă. E în Giuleşti de când lumea, pare doar cu puţin mai tânăr decât locomotiva care păzeşte peluza dinspre Teatru. Într-unul din cei mai grei ani, când Planeta se scufundă, iar cardurile jucătorilor sunt respinse de bancomat cu menţiunea „fonduri insuficiente”, Rapiduleţul e la 3 puncte de lider. Sunt multe voci care spun că trupa lui Manea a jucat fotbalul cel mai frumos. A lui Manea şi a lui Hizo, ca să fim corecţi faţă de antrenorul acela cu laptop şi părul alb, pe care George Copos nu s-a sfiit să-l măscărească în crucea nopţii după eliminarea din Cupa României. Revenind la Nicolae Manea, fostul şi viitorul antrenor al giuleştenilor, fiindcă Manea se va mai întoarce pe bancă, nicio grijă, a fost întrebat la o emisiune dacă regele savarinelor va pleca de sub Pod. „Domnul Copos a plecat deja. S-a dus până la Crowne Plaza. Se va întoarce, staţi liniştiţi”, a răspuns el, cu vocea şi stilul său hâtru şi inconfundabil. Acelaşi stil care l-a făcut să se retragă printr-un simplu „mulţumesc, îmi ajunge”, după unul dintre cele mai frumoase sezoane de toamnă trăite de Rapid. S-a retras, vrând parcă să ne arate că fotbalul încă mai e şi altceva decât jocul acela „de golani”, ori că pe Planeta asta mai sunt şi boieri adevăraţi.

Alt adevărat e Dan Petrescu. Din alt aluat, dar la fel de lăudabil. Urlă la arbitri, îi ia pe ziarişti peste picior, îşi mai biciuieşte jucătorii, se schimonoseşte, ţipă, însă îţi vine să-ţi scoţi pălăria în faţa lui ca atunci când i-a răstignit pe Seaman sau pe Meola. Tipul acesta neliniştit şi nesuferit a luat campionatul cu Urziceni, a lăsat Liga Campionilor cu gura căscată după ce a înhăţat opt puncte de la Sevilla, Stuttgart şi Rangers, şi iernează pe primul loc la umăr cu CFR şi Steaua. O fi el nesuferit, dar e şi meseriaş dat naibii!

Există viaţă şi după Stuttgart

admin — Thu, 10 Dec 2009 20:37:15 +0000

De obicei, echipele româneşti merg în cupele europene cu gâtul pe butuc. Unirea s-a dus la Stuttgart visând la primăvara Champions League cu uşurinţa cu care copiii visează la jucăriile de la Moş Crăciun. Dincolo, Christian Gross i-a avertizat pe nemţi că va „exploda” dacă elevii lui vor pierde în faţa unui adversar considerat de el „mult mai slab”. Asta a fost un fel de pregătire psihologică. Cei de la Stuttgart au priceput mesajul celui care le era antrenor de trei zile şi au încheiat socotelile unui meci crucial în minutul 11, minutul în care Pogrebnyak a luat la mişto una dintre cele mai sigure apărări din Liga lui Mitică, o apărare, e drept, ciuntită serios miercuri seară. Din păcate, în stil clasic, Unirea a încheiat cel mai frumos sezon românesc de Liga Campionilor cu un car de probleme. Varga a fost ţinut rezervă pe motiv de indisciplină. Viitorul lui Dan Petrescu e şi el incert. La Urziceni sau în alte zări? Bucşaru şi-a căptuşit conturile golite de criză cu milioanele de la UEFA, dar investiţiile în echipă sunt mai nesigure decât leul în faţa euro. Chiar şi în jurul lui Mihai Stoica apar variante precum Vaslui sau chiar Steaua! Ar fi păcat ca perioada care va urma pentru Urziceni să depindă prea mult de eşecul de pe „VfB Arena”. E fotbalul românesc plin de exemple cu echipe care suspină privind tablourile din care reiese că au dansat un sezon sau două. Dar poate că Dumitru Bucşaru, Petrescu şi MM s-au convins deja că există viaţă şi după Stuttgart. Şi că victoria de la Glasgow ori succesul cu Sevilla nu au devenit încă piese de tablou.

Păcăleala Dinamo

admin — Wed, 09 Dec 2009 20:49:15 +0000

Dinamo a început prost sezonul şi, vorba lui Murphy, îl termină şi mai prost. Astă-vară a instalat un antrenor ale cărui merite au fost faptul că a câştigat pariul cu cei care-l bănuiau că nu-l va apuca startul campionatului şi, bineînţeles, „Minunea de la Liberec”.

Acum, echipa termină turul în genunchi, cu un antrenor care provoacă pariuri dacă-l va găsi 2010 tot în „Ştefan cel Mare” plus tinicheaua legată de coadă cu tentativa de blat. Adevărul, domnule Borcea, merita riscul. Trebuiau luate măsuri, doar jucaţi împotriva unei grupări de temut a fotbalului românesc, Astra. Acum, serios vorbind, la ce mai joacă Dinamo, şi Astra e o forţă. S-a văzut pe teren şi, mai ales, la final, pe tabelă.

Probabil se va aştepta ultima etapă, iar în „Ştefan cel Mare” va urma celebra analiză. Se va trage linie. „Aşa nu se mai poate”, va grăi Cristi Borcea. „Am asigurat echipei tot confortul necesar pentru performanţă”, îl vom auzi, în sfârşit, pe domnul Badea. „Primele erau la zi”, va rosti domnul Turcu, unul dintre cei care mai dau bani pe acolo. Păcăleala va înflori, stadionul va continua să se golească. Iar la primăvară o vor lua de la capăt. Vis de preamărire, ochii pe arbitraje, pe comisii şi pe jucătorii împrumutaţi altor echipe. Cam aşa se scrie an de an istoria în „Ştefan cel Mare”.

Amăgiţii fără vină

admin — Tue, 01 Dec 2009 18:59:59 +0000

Primirea de care a avut parte Universitatea Craiova la Turnu Severin nu trebuie să mire. Prin 1997, după incidente la un meci cu Sportul, în Bănie, arena „Ştiinţei” a fost suspendată mai multe etape de comisiile FRF. Îmi aduc aminte că la şedinţa la care s-a luat în discuţie ce se întâmplase la meciul cu Sportul, echipei i-au fost suspendaţi şi mai mulţi jucători, oltenii au venit la Bucureşti cu autocarul! A făcut epocă printre jurnalişti o replică a lui Ionuţ Luţu. La finalul şedinţei, Silvian Cristescu l-a întrebat: „Şi cu noi doi ce se întâmplă?”. La care Luţu a răspuns repezit, în stilul lui clasic: „N-ai auzit? Ne-a clacat! Aşa a zis, că se clachează cazurile Luţu şi Cristescu”. Asta după ce Florin Gâtejan, cred că el, anunţase cu câteva minute înainte că „se clasează cazurile Luţu Ionuţ şi Cristescu Silvian”… Două sau trei meciuri, Craiova a jucat la Severin. A jucat şi la Târgu Jiu, şi la Petroşani… La Severin, arena a fost mereu plină. Echipă iubită mereu, „Ştiinţa” a atras atunci şi mai multă simpatie. Plecase în pribegie cu zeci de mii de oameni după ea. Atunci a forţat-o federaţia. Azi o îndeamnă patronul. Declaraţia de ieri a lui Mititelu, „Sper ca şederea noastră aici să nu fie aşa lungă”, lasă loc de-ntors. Probabil că Universitatea va continua să joace în Bănie. Deşi echipa n-a fost vreodată breloc politic, unul dintre candidaţii la preşedinţie, e vorba de Geoană, şi-a făcut campanie pe spinarea ei. Pe site-uri se lăfăie şi o imagine cu Geoană şi Mititelu, coloraţi cu câte un zâmbet care l-ar face invidios şi pe Ion Iliescu, înconjuraţi de fotbaliştii olteni. Se zice că, în mare criză financiară, jupânul Craiovei aşteaptă scorul de duminică. El e gata să mai bată un record. Pe zecile de mii de fani din Craiova i-a amăgit până acum cu promisiunea rezultatelor. Pe cei de la Severin îi va amăgi cu mutarea echipei.

Cumnaţii

Daniel Nanu — Fri, 27 Nov 2009 20:03:53 +0000

Ani la rând, Hagi şi Gică Popescu au fost în competiţie. S-au întrecut pe numărul de selecţii la echipa naţională, pe titlul de cel mai valoros fotbalist român al anului… Şi-au împărţit sintagma de lider al „Generaţiei de Aur”… După ce „Baciul” a pus pe picioare o şcoală de fotbal la Craiova, „Regele” a mutat cu o academie la Constanţa. Între timp, au devenit cumnaţi. ProSport i-a provocat zilele trecute pe amândoi la o discuţie despre Barcelona şi Real Madrid.

Rezultatul s-a materializat ieri în două pagini de ziar. Două pagini care n-au putut cuprinde întreaga poveste a dialogului. Legănat pe unul dintre fotoliile de la propria firmă, Popescu a punctat primul: „Ai cămaşă cu dunguliţe albastre, < cumetre>… Albastrul trage spre Barca. Uite, are cravată mov, cămaşă albă, e mai fairplay, bate şi spre Real…” Când a venit vorba despre un pronostic la meciul de mâine-seară, Hagi a ales primul serviciu: „Nu dau pronosticuri, să dea Gică”. Apoi, singurii fotbalişti români care s-au simţit ca acasă şi pe „Nou Camp” şi pe „Bernabeu” s-au întrecut în analize tactice. „Cruyff a desenat jocul Barcelonei”, a spus Hagi. „Ce înseamnă asta?”, a întrebat reporterul. „Fiecare post avea un număr, o cifră…”, a răspuns Popescu. Sesizând nedumerirea, fostul căpitan al Barcelonei a luat o foaie şi o cariocă dintre cele care leneveau pe sticla biroului. „Numerele 8 şi 10, de exemplu, reprezentau mijlocaşii ofensivi. Numărul 6 însemna mijlocaşul din spatele lor, iar numărul 4, pe cel din faţa apărării. Fundaşii laterali erau 2 şi 5, centralul era 3, extremele erau 7 şi 11, vârful clasic era 9… Când intrai pe teren, Cruyff zicea: , de exemplu. Atât”. Hagi s-a retras în 2001. Gică Popescu, doi ani mai târziu. Şerveţelele şi ceştile de cafea rotite de cei doi într-un birou din Piaţa Rosetti fac parte dintr-un mozaic al viitorului, care grăieşte că am jucat cândva la Real şi Barcelona.