Panait - Doboş - Prodan - Pârvu. Sau Dan Petrescu - Doboş - Prodan - Selymes. Doboş - Prodan. Doboş - Prodan. Doboş - Prodan… Doi stâlpi pe care se contruiau în linişte victorii. Atât de natural a fost că, după câţiva ani aproape că se sudau aceste două nume. Doboşprodan. Se născuse un nou cuvânt din onomatopeele atacanţilor care nu reuşeau să ne supună.

Ei nu au adormit niciodată pentru noi, cei care ne ungeam sufletele doar cu colierele de driblinguri ale lui Hagi sau cu golurile cu noimă fină ale lui Adi Ilie. Ei nu au adormit niciodată… Acolo, în spate, nimeni nu plânge şi nici nu adoarme pentru că acolo, în spate, nu e vreme de plâns şi de dormit.

După multe meciuri, după ce a reinventat echipe şi ţeluri, o parte din acest nou cuvânt, a adormit însă într-o noapte. Şi, abia în tăcerea care s-a lăsat, învăţăm cât de nedrepţi eram când, ca să ajungem la Hagi, turuiam sudat şi atât de natural două nume care merită să fie pronunţate separat şi răspicat, chiar dacă au scris împreună cam aceeaşi poveste. Merită să ştii şi povestea noastră despre povestea voastră, Toni! Să nu îndrăzneşti să adormi, dragă Toni!

Cristi Costache foloseşte site-ul oficial al Rapidului pentru a îndrepta greţoase ironii spre vecinii din cartea de istorie a fotbalului. Ca grad de civilizaţie rămânem aceiaşi lucrători ai pământului, pentru care vizita în sat a topografului este întotdeauna o întâlnire de gradul 0. Cristi dragă, îţi place sau nu, Rapid plus Steaua şi plus Dinamo înseamnă fotbalul românesc. Rapid minus Steaua şi minus Dinamo n-ar mai fi Rapid. Iar atunci, Cristi dragă, te-ai simţi foarte singur.

Când a apărut croiala asta trendy, guler tăiat spre-napoi şi cravată subţire, conducătorii fotbalului românesc au adoptat-o instantaneu. De fapt se întâmplă mereu şi cu orice se poate cumpăra. Maşini, cămăşi, cravate, costume, pantofi sau parfumuri. Vin şi pleacă toate în fotbalul românesc cu vioiciunea cu care se mişcă fesele modelelor la Milano. Ce nu se schimbă niciodată este vernisajul ideilor şi polemicilor. Rămân aceleaşi. Violente, pe alocuri copilăreşti şi mereu strâmbe, apar de regulă înainte de derby, ca nişte măciuci înfipte grotesc în calendarul competiţional. Derby-ul la români înseamnă vorbe grele şi trimiteri la origini, mai ales când acestea sunt roşii.

Real Madrid şi Barcelona, Manchester City şi United, Inter şi Milan, nu vomită aşa, una pe cealaltă, înaintea unui meci direct. Cel puţin nu conducătorii. Nu cei care apar în acele costume trendy şi care dau, până la urmă şi ora exactă a civilizaţiei tribunelor. Acolo, în Spania, Anglia sau Italia, oamenii de fotbal s-au născut cu aceeaşi înjurătură pe buze, dar au învăţat repede că trebuie s-o uite. Doar la noi fotbalul, ca nivel de civilizaţie, s-a născut mort.

Mutu ne păcăleşte. Cu frezele sale mereu adaptate vremurilor şi cu zâmbetul ăla larg şi alb, este acelaşi cu puştiul pe care-l ni-l amintim cu cununiile pe cap la prima sa nuntă şi identic cu cel care intra plin de tupeu pe teren la primul meci pentru Inter. Trebuia însă s-o spună cineva şi p-asta: Mutu a îmbătrânit. La anul, împlineşte 30 de ani. E vârsta când te îmbeţi groaznic, pentru a trece peste tristeţea unei tinereţi în care ai fi vrut să faci mai multe. Iar pentru un fotbalist această tristeţe este şi mai mare, pentru că îşi dă seama că i-au rămas puţini ani. Nedrept de puţini.

Mutu, la 30 de ani nu are însă timp să fie trist. Are treabă multă pentru că e deja în urmă cu nişte ani. A recuperat supersonic după Chelsea şi, la Fiorentina, este încă pe acoperişul lumii. Nu aproape de horn, dar e bine şi lângă primul rând de ţigle. Trist este că se află acolo pentru, foarte probabil, ultimul său cuvânt. Chiar dacă pot fi acuzat că sunt un pic cinic, peste doi ani, Mutu va avea 32 de ani, de la capătul cărora se vede deja apusul firesc.

Auzim că trece printr-o pasă proastă la Fiorentina înaintea meciul cu Slavia Praga. Adică exact ce nu-şi permite pentru că nu mai are multe şanse înainte. Pentru el şi pentru noi, trebuie să rămână sclipitor pentru că poartă încă un stigmat un pic nedrept, dar greu de uitat. Iar de pe banca de rezerve lucrurile rele se văd îngroşat.