Scriu în timp ce probabil că Lăcătuş, roşu la faţă şi răguşit rosteşte fraze scurte într-un vestiar în care nu se aude nimic altceva. 1-1 cu Vaslui. Nimic nou până la urmă. Un egal acasă, ca multe altele. Nu îndepărtează iremediabil pe Steaua de titlu, după cum nici Porumboiu nu a tras de o maneta pentru a primi toate trei fructele in cazinoul fotbalului. Vâzând meciul în redacţie, dincolo de rezultat, un sentiment sumbru mi s-a părut că pluteşte deasupra bulevardului.

Zi după zi, Ghencea nu uită parcă numai să zîmbească, ci pare că a pierdut total şirul vieţii sale. Trăia în alt mod fie şi cînd făcea egal acasă. Le făcea altfel. Avea un alt stil de a pierde şi de a face egal. Acum, suporterii stau întorşi cu profilul către teren şi sunt conectaţi cu toată repulsia pe care o pot oferi de o anume lojă. Acolo, la acel bacon special modificat, mărgelele sunt trecute printre aceleaşi degete ca la meciul cu Valencia, dar nu mai regăsesc harul şi hazul divin de atunci. În fine, pe teren nu se mai nasc idei în viteză, ci totul pare ulei de ricin înghiţit minut după minut plus prelungiri. Lăcătuş e tot o statuie, dar fanii încep să-i ciobească şi lui nasul cu dalta urii pentru acea lojă pe care el o slujeşte. În fine, îndrăznim şi spunem: lipseşte Rădoi, dar lipseşte şi Lăcătuş. Lipseşte Piţurcă, lipseşte Prodan şi de la vestiare nu mai apare Balint. Boloni e de multa vreme istorie si nici macar un Ilie Stan nu se mai iveşte să trimită rachete. Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele…

Unii ar spune că sunt momente şi momente, că echipa asta a pierdut doar un punct şi poate doar un titlu în această seară. Ceva îmi spune că este însă pe cale să-şi piardă cartea e identitate. Devine tot mai mult doar o marcă poştală mototolită într-un pumn de copil care intră pe poarta stadionului. Din păcate însa, nici copiii nu mai colecţionează timbre, ci, după cum sună o ştire venită tot în această seară, apar la stadion cu cuţite.

Întrebări pentru voi: pe ce loc va termina Steaua acest campionat şi cu ce fotbalişti din Liga I credeţi că poate regăsi spiritul echipei de altă dată? Aştept aici, cu maxim interes, comentariile voastre pe această temă.

Acum câţiva ani, pe OTV, un Gigi Becali oarecum diferit de ce cunoaştem azi şi oricum mai dispus să glumească lovea cu buzduganul în poarta vieţii politice. Acum, acelaşi om îşi regândeşte forţele şi banii, tot mai singur şi mai tăcut, într-un palat în stare de asediu. În jurul său, stenogramele îi inundă viaţa. Plutesc printre frânturi de amintiri şi ambiţii trecute, formând un covor de dezvăluiri cu multe puncte-puncte. Deja nu mai contează cum se încheie duelul de la tribunal. Ceva s-a stricat iremediabil, indiferent de cum va ieşi Gigi Becali din toate procesele pe care le are sau le va avea. Mocirla stenogramelor încheie greţos acel vis născut în mocirla meciului cu Valencia. Tot ce a fost bun va fi uitat.
Ce e comic e că din discuţiile alea cu multe puncte-puncte erupe o naivitate pe care nu i-o bănuiam lui Becali. Ce e tragicomic e că nimeni de la DNA nu va veni în vreuna din zilele următoare la OTV să spună cu gesturi largi: „Am glumit şi eu cu voi!”. Ce e cu adevărat tragic e că mai trece un scandal, dar că România rămâne aceeaşi. Nu străluceşte, ba chiar trăieşte şi ea tot felul de crize. Cu noi toţi în ea, înghesuiţi ca într-o sală de tribunal la procesul secolului şi transcriindu-ne migălos vieţile pe curat, dar negăsind pe bandă decât, bineînţeles, puncte-puncte.