După zile de genul celor cu Serbia şi Austria, un selecţioner mai rămâne în funcţie doar dacă vorbim de Insulele Feroe. Poate că şi acolo, într-un pub din port, doi pescari ar fi băut o bere şi şi-ar fi exersat frustrările naţionale cerându-l pe un al treilea pe bancă. E clar, în implacabila logică a fotbalului, că Piţurcă a murit acum pentru echipa naţională.
Ce e foarte greu de acceptat e că România nu se va transforma în Franţa doar pentru că a plecat Piţurcă. Acolo, la ei, Domenech este, în mod evident, un zurliu desemnat în mod misterios să se joace în vitrina cu perle a Hexagonului. Scapă adesea pe jos perlele astea, iar presa îl toacă şi pe el de ceva timp. Francezii au însă perlele şi asta e mare lucru! De asta vor şi merge la Mondiale.
La noi, după acea conferinţă de presă în care cel nou îşi va enunţa surâzând ambiţiile, va urma primul antrenament. Unul în care, invariabil, cel nou se va întâlni cu aceiaşi Bănei, Rădoi sau Muţi. Cu aceleaşi limite. Va juca nu ştiu ce sistem în loc de 4-3-3, vom avea mai multe antrenamente deschise şi o toamnă în care ni se va cere răbdare. Apoi, biciul nu va pocni şi ni se va spune ceva ce ne-a tot spus cel dinaintea lui: „N-am cu cine!”. Acesta este poate singurul adevăr de care ne e şi frică să ne atingem acum, dar cu care este cert că ne vom confrunta, indiferent de numele celui care va selecţiona.