Gheorghe Becali a sărit atât de sus, încât aproape că l-a atins pe Dumnezeu. Atât de profund, încât a devenit Gigi. După aia, l-a împrumutat pe Mutu, mai târziu l-a blestemat, pentru ca, într-un final, să-l ierte. S-a împrietenit apoi cu Băsescu, s-a certat cu Băsescu (nu avem încă probe că şi Băsescu s-ar fi certat cu el). A vorbit 52 de secunde la Bruxelles închipuindu-şi că a devenit în sfârşit George. Joi i-a luat însă doar 30 de secunde ca să-l lase şomer pe Bergodi într-un mod care ne readuce la începuturi. Este tot Gheorghe. Gheorghe! Cel cu armata făcută. La terenuri.

Valeriu Argăseală are o singură calitate. Este omul care îl cunoaşte cel mai bine pe Gigi Becali. Nu că ar fi foarte complicat de citit Becali, ci pentru simplul fapt că Argăseală s-a scremut mai mult decât oricine altcineva să-l cunoască. Apoi, odată câştigat acest avantaj, la umbra marii personalităţi patronale, s-a culcuşit în biroul său executiv cu o impertinentă aură de conducător care le-a văzut pe toate. Conducător la Steaua! Ce sublim sună!

Argăseală a folosit nepermis de mult timp această calitate drept un fel la imunitate, când, de fapt, a fost mereu o obligaţie. Iar când lucrurile nu merg fericit, obligaţia asta ustură. Atunci când îl ustură, Argăseală sare ca ars. Reacţie normală. Numai că nu sare ca ars să repare lucrurile care nu merg, ci arată indignat cu degetul spre masa presei.

Dezminţirile curg dinspre Ghencea, în aceeaşi măsură în care ne parvin şi adevărurile tot mai comice. De asemenea, odată cu implacabila deteriorare a tot ce înseamnă Steaua, se îndesesc şi puseurile de indignare ale unui conducător pentru care dorinţa de a nu fi perceput drept un argat a devenit o obsesie. Cum nu avem deocamdată proba că i-a spus vreodată nu patronului, că s-a opus vreodată unei decizii de la palat sau că ar fi existat vreun moment în care să fi fost omul unei revolte a logicii împotriva aberaţiei, înseamnă că ne-am câştigat în mod solid dreptul de a spune: „Da, Valeriu Argăseală este un yesman!”. Vom repeta acest cuvânt în asociere cu el până ne va arăta că poate şi altceva decât încuviinţare şi uniformă supunere. Steaua a terminat campionatul trecut pe locul şase. Pare mulţumitor acum, când e tot mai evident că, la capitolul birourilor, luptă pentru evitarea retrogradării.