Swingerii nu-s cei mai morali oameni de pe pământ, dar induc măcar ideea rafinată că te poţi plictisi la un moment dat mult mai mult decât se plictisesc alţii. Impresarii nu-s nici ei cei mai morali oameni de pe pământ, dar induc măcar ideea, deloc rafinată, că reprezintă un rău necesar. Şi chiar sunt necesari, atâta vreme cât rămân doar impresari.

La noi, Giovani Becali a făcut însă de multă vreme swing cu multe alte roluri în fotbal.

Impresarul ni-l plasează pe Hagi la naţională din toamnă, după ce a lovit din voleu în imaginea lui Lucescu junior. Mai mult, când selecţionerul s-a aplecat cu mâinile între picioare, a mai primit şi una-n fund de la Borcea sau Mititelu. Iar Regele e avansat acum drept potenţial beneficiar.

Toate astea în timp ce Hagi tace pe undeva în Antalya, absorbit poate de cum cresc flăcăii de la academie. Hagi poate şi trebuie să vorbească singur despre el şi pentru el sau, dacă e să vorbească vreun prieten în locul lui, decent ar fi să se numească Gică Popescu. Din motive istorice, prietenii ceilalţi, impresarii, dăunează grav imaginii chiar şi atunci când te vorbesc de bine.

Hagi alege să tacă, dar sunt destul de convins că îi place că e propus la naţională. Şi nici nu ne-am supăra dacă ar veni, pentru că e Regele! Numai că, atunci când propunerea vine de la Giovani şi vine după tot circul cu swingăreala, totul devine un mare sex în zăpada începutului de an. Cu Regele pe post de garant al unei moralităţi pe care o invocă toţi, dar pe care o violează pe rând.

Mai avem puţin şi facem naţională tare de tot! Mai trebuie să găsim doar un fundaş dreapta, un mijlocaş dreapta, unul pe stânga, unul central şi poate şi un atacant dacă nu mai vine Mutu. Prin urmare, cu cea mai importantă dintre probleme ca şi rezolvată, ne putem ocupa şi de culoarea tricourilor. Facem petiţii şi deschidem discuţii naţionale despre cât de sfâşietoare e renunţarea la galben.

În primul rând, cică o să avem ghinion în roşu. De parcă galbenul ne-a apărat de Lubos Michel mai demult, de ruşine la Belgrad sau de inimă rea la Cluj, cu Lituania. Suntem atât de norocoşi în galben că nu lipsim de la niciun turneu final, batem pe oricine ne iese în cale şi e evident că ăsta e drumul succesului echipei noastre naţionale.
Apoi, cică galbenul ne reprezintă. Da, aşa e! Ne reprezintă la fel de mult ca şi tribunele goale din Ghencea de la unele meciuri ale naţionalei sau ca seminţele vândute la pahar. Dintr-odată tot ce contează e să nu se renunţe la galbenul nostru drag şi norocos pentru un roşu care, nu înţeleg prin ce pârghii, a ajuns străin şi ostil nouă.

Şi încă n-aţi auzit-o pe ultima! Mititelu vine cu o idee oltenească: hai să jucăm în albastru. Da’ hai, domnilor, să fie şi o tichie de mărgăritar şi, eventual, câte un lup cu coadă de şarpe în mâna fiecărui tricolor. Să fim ca dacii, că ne reprezintă.

Da’ hai mai bine să fim serioşi şi să ne căutăm fundaşii, mijlocaşii şi atacanţii. Iar dacă jucăm şi ne calificăm, din partea mea pot să iasă pe teren şi în verde. Ca, apropo, Germania!

Sună de patru ori şi apoi intră căsuţa. „Aţi apelat cutia poştală a abonatului…”. Trei ore mai târziu, răspunde asistenta lui, ascultă despre ce e vorba, după care turuie un răspuns a cărui cadenţă seamănă izbitor cu cea a cutiei poştale: „Îmi pare rău, nu e de competenţa Ministerului Sănătăţii. Nu Ministerul Sănătăţii avizează suplimentele alimentare! Adresaţi-vă biroului de presă pentru o poziţie oficială”. Insist să vorbesc cu ministrul, dar textul se repetă de încă trei ori.

Aplecat peste pandemia de A/H1N1, Attila Cseke nu are timp de Mutu şi de sibutramină. Cumva corect dacă, de trei zile, ProSport nu ar fi încetat să mai scrie despre Mutu! Scrie despre noi toţi, cei care, mai devreme sau mai târziu, vom primi de la farmacie un prospect care, în România, e supus teoriei relativităţii. Şi mai scrie despre faptul că românii cumpără boli de inimă din China încercând să slăbească. Dacă asta nu ţine de Sănătate, atunci treaba cu Insula Şerpilor nu e de Externe.

Că ministerul nu are căderea să aprobe suplimentele alimentare e mai puţin important. De la ministrul Sănătăţii ne aşteptam doar să fie într-atât de popular încât să ne poată vorbi oricând despre ce trebuie să facem într-o farmacie sau, dacă sunt imposibil de oprit capsulele care vin ilicit din China, să ne înveţe măcar ce să culegem din pădurile noastre.

Las telefonul şi privesc pe site-ul ministerului, la poza lui Cseke. După cum zâmbeşte, e clar că aflase cu mult înaintea noastră că trăim într-o ţară în care nici în muşeţel nu mai poţi avea încredere! Nu-i nimic! Şi noi am aflat, tot de multă vreme, că miniştrii ne tratează ca pe un strănut!

Sănătate, domnule ministru, şi, cum sunteţi atât de ocupat, renunţ la toate întrebările pe care voiam să vi le adresez. Mai am doar o curiozitate: dumneavoastră cum v-aţi propus să slăbiţi?