23
February
Promovare în intersezon
Fotbalul românesc a dovedit de-a lungul timpului că este mediul propice pentru invenţii şi inovaţii. Mai ales după ‘90, nu a existat an în care regulamentele să nu fie fentate sau modificate pentru a permite luarea de decizii “originale”. Ultima găselniţă pare a fi promovarea la jumătatea sezonului. (more…)
11
February
La Mulţi Ani, Sportul Studenţesc!
Pe 11 februarie 1916 lua fiinţă Sporting Club Universitar Bucureşti, gruparea schimbându-şi numele în 1920 în Sportul Studenţesc. Iniţiativa a aparţinut unui grup de studenţi şi profesori, primul preşedinte al clubului fiind reputatul matematician Traian Lalescu, care şi-a legat numele, în 1921, şi de înfiinţarea Politehnicii Timişoara. (more…)
3
February
Reformă de carton
Sistemul competiţional al ligilor inferioare se va modifica din 2010. Însă nesemnificativ, în ceea ce priveşte eşalonul secund. Sezonul în curs a scos la iveală multe dintre slăbiciunile majorităţii cluburilor, în primul rând pe cele de ordin financiar. Retragerea, până la jumătatea competiţie, a trei formaţii şi situaţie critică în care se zbat alte trei-patru grupări, au forţat federaţia să reacţioneze. (more…)






