Becali a contestat la TAS şi campionatul care începe mâine!

14 iul 2017 1096 afişări Comentează şi tu Blog

Ca să fie sigur, Becali a contestat la TAS şi campionatul care începe mâine. A zis să economisească măcar drumul, dacă tot e Argăseală acolo. Nu s-a gândit însă ce se va întâmpla dacă FCSB va câştiga titlul.

Dar, oricum, a spus că de azi se va face băiat cuminte, aşa cum a promis când a ieşit din pârnaie. Tocmai de aceea i-a trimis şi un mesaj lui Hagi pe şapte bidoane de brânză, câte o literă pe fiecare bidon, care formau împreună „IARTAMA!”, fără cratimă, pentru că Gigi n-are cratimă.

Când a descărcat Luţu marfa şi a aşezat-o în curtea casei lui Gică, mesajul a ieşit cu totul altfel, „AMARATI”, iar Regele a crezut că Gigi i-a numit „AMĂRÂŢI” pe el şi pe colaboratorii lui de la Academie şi s-a supărat şi mai tare: „3000 de ani nu mă mai împac cu ăsta. M-am săturat!”. Mitică Dragomir, care făcea pe boschetul în grădină, a auzit şi a sunat imediat la presă: „3000 de ani nu se mai împacă Hagi cu Gigi!”

„Anul ăsta rupem tot! Ceilalţi se vor lupta doar pentru locul 2, dar Argăseală va contesta şi acest loc la TAS. Nu mă mai cert cu Gică, eu i-am zis că e limitat, acum sper să nu se supere, dar e părerea mea. Mi-aţi cerut părerea şi eu v-o spun. Cine e Gică Hagi? Haide, mă! E un nimeni ca antrenor. Sper să nu se supere pe mine. Îi mai trimit un mesaj, mai las brânza să fermenteze şi apoi îl sun. De ce să se supere? Eu nu mă mai cert în viaţa vieţilor mele cu el. E el un pic cam fraier, dar nu are de ce să se supere. Aşa e el. Dacă nu îmi răspunde la mesaje şi la telefon, îl mai las o lună, două şi apoi îl sun iar. Cât o să stea supărat? L-am jignit eu cu ceva? Eu îl respect, doar să aibă grijă! Nu mă cert, dar la fotbal e război!”, a mitraliat Gigi la noul post de televizune „NUESPORT”.

Ultimele informaţii de la Lausanne spun că Argăseală a fost declarat „persona non grata” la TAS. Vom reveni cu amănunte neamănunţite.

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!

http://www.prosport.ro/florin-caramavrov/becali-a-contestat-la-tas-si-campionatul-care-incepe-maine-16586897
16586897
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard