FCSB e Steaua!

16 feb 2018 979 afişări Comentează şi tu Blog

FCSB e Steaua! Ca joc, bineînţeles. Dacă până acum FCSB juca precum FCSB, adică precum o echipă fără identitate, de data asta FCSB a jucat ca Steaua în vremurile bune. Poate nu ca în vremurile de Cupa Campionilor din anii 80, dar  măcar ca în anul în care a fost la un pas de finala Cupei UEFA (2006).

N-am mai văzut demult o echipă românească jucând cu o asemenea agresivitate pozitivă, cu toţi fotbaliştii de pe teren făcând un efort dincolo de limitele umane, găsind soluţii simple şi eficiente şi având curaj, mult curaj. Nu ne-a mai fost frică, nu ne-am mai speriat de grandoarea adversarului, aşa cum am făcut-o cu Manchester City sau cu Sporting Lisabona.

Fotbaliştii lui Dică au jucat cu sufletul, cu inima, impulsionaţi şi de cei peste 30.000 de fani din tribunele Naţional Arena, dar şi cu mintea. În sfârşit, nu mai putem vorbi de mentalitatea noastră păguboasă, de veşnic pierzători sau de dinainte învinşi, de ghinionul care ne caracterizează.  

Am avut şi noi noroc, prieteni! Ne-a salvat şi transversala, şi Andrei Vlad, ne-au salvat şi lazialii, care s-au încurcat în minge şi la un metru de poarta noastră! Dar norocul ţi-l faci de cele mai multe ori cu mâna ta. Sau cu picioarele, că suntem la fotbal.

Şi că veni vorba de Vlad: a depăşit erorile din campionat, presiunea pe care am pus-o noi, mass-media, şi unele comentarii răutăcioase de pe Internet. Astfel de meciuri călesc un portar de nici 19 ani şi-l fac mai puternic. Probabil că Vlad va mai greşi, dar important e să realizeze cât mai multe meciuri de acest gen, cum a fost cel cu Lazio.

Cât despre Budescu, a demonstrat din nou că e un artist, dar putea deveni un fotbalist imens dacă marca la faza în care a driblat totul în careul advers, până şi firele de iarbă. Din păcate, n-a avut ce e mai important, finalizarea.

1-0 cu Lazio e un rezultat mare, foarte mare. Dacă el va fi încununat şi de o calificare, peste o săptămână, atunci putem spune cu adevărat că Steaua a renăscut din cenuşa FCSB-ului.

Versiune selectata: mobil / standard