Nebuniile fotbalului românesc şi gesturile de normalitate

22 sep 2016 3240 afişări Comentează şi tu Blog

Fotbalul românesc a produs în ultimii ani nenumărate situaţii uluitoare, întâmplări şi reacţii care te fac să te întrebi dacă nu cumva facem parte dintr-o zonă bananieră a acestui sport. Parcă am fost paraşutaţi acum în mijlocul Europei şi jucăm cu mingi de cârpă, în picioarele goale, că de maidane nu ducem lipsă.

Ultima situaţie, semnalată de Gică Hagi, e tulburătoare. Dincolo de subiectivismul firesc al tatălui Hagi în cazul Ianis, e de neînţeles cum un lider al generaţiei sale, aşa cum îl numeşte Aurel Ţicleanu, fost manager al departamentului de scouting de la FRF, este ignorat de selecţionerii loturilor mai mari ca vârstă, şi chiar de cel al naţionalei U21. Mă gândesc că liderii generaţiilor de juniori ar trebui să fie monitorizaţi mai atent, ajutaţi să crească în valoare şi să facă pasul spre un nivel superior, cu atât mai mult cu cât nu avem parte în România de o inflaţie de tineri valoroşi, ba dimpotrivă. Şi, atât timp cât un club mare, ca Fiorentina, simte potenţialul acestui copil, înseamnă că nu mai e vorba de subiectivism în cazul lui Gică Hagi, ci de fapte concrete.

Mă întreba un prieten dacă am văzut ceva deosebit la Ianis Hagi în meciurile pe care le-a jucat în Liga 1. Şi îi pot spune că da. În primul rând, nu e uşor să te baţi cu bărbaţi de 25-35 de ani, când tu ai doar 17 şi nici nu posezi un fizic impresionant. Apoi, am văzut un bun control al balonului, curajul de a trage la poartă, o viziune a jocului peste media campionatului nostru. Cred că sunt îndeajuns de multe calităţi pentru un tânăr fotbalist.

La fel şi în cazul lui Florin Tănase, îi dau dreptate din nou lui Gică Hagi. Când ai în campionat un astfel de jucător, care marchează 16 goluri şi mai dă şi 8 pase decisive în sezonul 2015/2016, să mă scuze nenea Puiu, dar trebuie să fii orb ca să nu-l vezi şi să nu-l iei la Euro, măcar aşa, de încurajare. Şi pentru ce? Ca să mergi pe mâna unor mâini moarte demult pentru naţională...

Nefirească mi se pare şi poziţia lui Mircea Rednic în relaţia Dinamo – Gnohere. Fostul antrenor se comportă ca un impresar, îşi dă cu părerea despre ofertele de prelungire pe care le primeşte protejatul său de la clubul cu care acesta este sub contract, îl urmăreşte pe la meciurile de la echipa a doua, îi dă sfaturi, bagă strâmbe, ca s-o zic pe-aia dreaptă! În fotbalul de la noi se vorbeşte de multă vreme de comisioanele lui Rednic, dar acum e prea pe faţă, serios!

Şi printre atâtea anomalii, un gest de normalitate: un antrenor are curajul să spună pe faţă că nu va mai lucra niciodată cu Gigi Becali, pe care îl consideră un turnător şi un om lipsit de cuvânt şi de onoare. E vorba de Victor Piţurcă. M-am săturat de şablonul „Niciodată să nu spui niciodată” al multor tehnicieni de la noi, care abia aşteaptă să fie sunaţi de „turnător” şi instalaţi la Steaua pentru a fi apoi călcaţi în picioare. Piţurcă e relaxat, pentru că stă, probabil, pe câteva milioane de euro, dar, oricum, curajul lui trebuie apreciat, Mister Piţi are „cojones”, cum se spune.

În fotbalul românesc, e nevoie ca oameni precum Hagi şi Piţurcă să spună lucrurilor pe nume, pentru că numai aşa putem scăpa de anomalii gen antrenor-impresar sau patron-care-se-crede-stăpân-de-sclavi. Când mai mulţi vor avea curaj, poate că fotbalul nostru va progresa. Până atunci, unii tac şi înghit.

http://www.prosport.ro/florin-caramavrov/nebuniile-fotbalului-romanesc-si-gesturile-de-normalitate-15743101
15743101
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard