În iarna asta, Bicfalvi trebuia să ajungă ba la Vaslui (ceea ce pentru el n-ar fi fost chiar rău, măcar din punct de vedere financiar), ba la Dinamo, ba, în cel mai bun caz pe banca de rezerve a Stelei. Dacă ar putea, loja oficială l-ar trimite în China, în Madagascar, de ce nu chiar în Groenlanda.

N-a ajuns, a rămas pe loc, precum un ghimpe inestetic înfipt în coasta unor elucubraţiii tactice cu iz de bodegă, cum ar fi aceea de a-l pune pe Gardoş mijlocaş central. E clar că blondul Eric nu place cui trebuie să placă şi, dacă n-ar fi fost suspendarea lui Bourceanu, pentru manşa tur cu Twente, ar fi avut demult soarta lui Emeghara.
Cum au stat lucrurile în repriza umedă cu Debrecen, Bicfalvi n-are cum să nu fie titular joia viitoare. A jucat bine şi contra lui Kuban şi joacă bine ori de câte ori i se acordă încredere. Mai dă şi la poartă, cam rar, ce-i drept, dar când dă, dă bine. Plus că aleargă, e disciplinat tactic într-un post în care dacă eşti bramburit, n-ai nici o şansă.
În afara lui Hagi, care l-a promovat, şi a lui Ilie Stan, nimeni nu i-a dat şanse acestui jucător bun mereu doar de dat împrumut sau de pus pe lista de transferări. Rezervă, rezervă a rezervelor, o atmosferă pe care, dacă o ai în jur, îţi vine să-ţi iei câmpii. Dacă unuia îi spui de o sută de ori că nu e în stare de nimic, până la urmă chiar crede. Tocmai de aceea bomba care a scuturat plasa ungurilor trebuie să fie declicul care să-l facă pe Bicfalvi punct fix în filosofia Stelei.

Încă două idei despre repriza de la Mardan: Nikolici s-a accidentat, l-a lovit un adversar în genunchi, dar se va spune că e tot din cauza pregătirii la munte. Că dacă se pregătea în Caraibe, nu-l mai lovea adversarul, îl alunga căldura trupului stelistului. Şi a doua, bine că nu s-a reluat meciul, că poate în bălţile turceşti se mai rupea vreun stelist şi mai veneau specialişti în efort aerob să ne spună că e tot din cauza cantonamentului din Poiană.